Drepturile femeii (1)

Abordările pluridisciplinare ale condiţiei femeii din perspectiva istoriei, dreptului, a sociologiei şi a psihosociologiei evidenţiază evoluţii comune, cu unele particularităţi de la ţară la ţară, în funcţie de specificul economic, social, politic şi tradiţii, particularităţi care nu infirmă ci confirmă tendinţele generale, extrem de îngrijorătoare. Efectele tranziţiei şi recesiunea afectează cu precădere femeile, atât în privinţa accesului la ocuparea locurilor de muncă cât si la nivel salarial.

Se constată că forţa de muncă feminină este segmentată şi distribuită inegal pe ramuri şi sectoare economice, domeniile cu preponderenţă feminină fiind sănătatea şi asistenţa socială, activităţile financiare bancare şi de asigurări, învăţământul, cultura şi arta, comerţul, agricultura, industria textilă şi administraţia. Acestea sunt, de altfel, şi cele mai prost plătite, astfel încât, chiar în condiţiile unui salariu egal la muncă egală dar în interiorul aceluiaşi sector, între nivelul mediu de salarizare a femeilor şi cel al bărbaţilor apar diferenţe în favoarea celor din urmă.

Nici măcar pătrunderea forţei de muncă feminine în domenii rezervate în mod tradiţional bărbaţilor, experienţă trăită în ţările aflate astăzi în tranziţie, nu se dovedeşte a fi o soluţie mai fericită întrucât în situaţia, frecventă de altfel, a restrângerilor de activitate, femeile sunt cele mai expuse la pierderea locului de muncă. Mai mare este ponderea femeilor la categoria lucrătorilor particulari din agricultură şi circulaţia mărfurilor, ceea ce indică existenţa la femei a unei capacităţi de „a se descurca singure”, cu perspectiva de a echilibra piaţa forţei de muncă într-un viitor nu prea îndepărtat.

Pentru discriminările pe piaţa muncii, cea mai elocventă dovadă o constituie ponderea femeilor şomere, analiza comparativă a datelor statistice relevând o creştere mai accentuată a şomajului în rândurile populaţiei feminine. La calificare egală, femeile sunt mai vulnerabile decât bărbaţii. Ele devin primele şi cel mai adesea victime ale disponibilizărilor de personal, se confruntă cu un şomaj de lungă durată şi tot ele au cele mai puţine şanse de a se reîncadra în muncă.

După regula nescrisă „ultimul venit, primul plecat”, sunt vizate de acest pericol îndeosebi proaspetele absolvente ale diverselor forme de învăţământ, sau salariate cu o experienţă de scurtă durată, dar şi fără calificare sau cu o calificare inferioară. Este extrem de alarmantă frecvenţa cazurilor de disponibilizare a femeilor cu copii mici care îşi întrerup activitatea pentru creşterea acestora precum şi de refuz la angajare din cauza, în general nemărturisită, a perspectivei unor concedii de maternitate sau a obligaţiilor familiale.

Din aceste cauze, multe femei sunt nevoite să accepte angajările temporare, fără plata asigurărilor şi la niveluri de salarizare aflate mult sub nivelul calificării lor. Din anchetele sociologice efectuate rezultă faptul că şomajul are efecte dăunătoare nu numai asupra persoanei în cauză ci şi asupra familiei sale, în relaţiile cu soţul şi copiii - alterate de conflicte alimentate de greutăţile materiale - precum şi asupra sănătăţii fizice şi psihice. În plus, nesiguranţa zilei de mâine, traiul sub nivelul de sărăcie şi costurile înalte ale întreţinerii căminului invocate de subiecţii intervievaţi modifică şi comportamentul demografic. Ele reprezintă o sursă de preocupare pentru eventualele mame şi generează greutăţi insurmontabile pentru mamele cu mai mulţi copii, în special în cazul familiilor monoparentale.

Toate acestea dovedesc discrepanţa dintre situaţia de jure şi de facto a femeii. Odată cu efectele sale nefaste asupra condiţiei femeii, discriminarea ocupaţională, pe orizontală şi pe verticală, privează societatea de un important aport al segmentului majoritar al populaţiei.

De aici, necesitatea de a se adopta măsuri efective pentru asigurarea egalităţii reale în şanse şi posibilităţi, în special pentru protecţia satisfăcătoare a categoriilor celor mai defavorizate şi sprijinirea iniţiativei private prin credite ieftine şi alte facilităţi, atât de necesare în perioada de tranziţie.

Abordările pluridisciplinare ale condiţiei femeii din perspectiva istoriei, dreptului, a sociologiei şi a psihosociologiei evidenţiază evoluţii comune, cu unele particularităţi de la ţară la ţară, în funcţie de specificul economic, social, politic şi tradiţii, particularităţi care nu infirmă ci confirmă tendinţele generale, extrem de îngrijorătoare.

Efectele tranziţiei şi recesiunea afectează cu precădere femeile, atât în privinţa accesului la ocuparea locurilor de muncă cât si la nivel salarial. Se constată că forţa de muncă feminină este segmentată şi distribuită inegal pe ramuri şi sectoare economice, domeniile cu preponderenţă feminină fiind sănătatea şi asistenţa socială, activităţile financiare bancare şi de asigurări, învăţământul, cultura şi arta, comerţul, agricultura, industria textilă şi administraţia. Acestea sunt, de altfel, şi cele mai prost plătite, astfel încât, chiar în condiţiile unui salariu egal la muncă egală dar în interiorul aceluiaşi sector, între nivelul mediu de salarizare a femeilor şi cel al bărbaţilor apar diferenţe în favoarea celor din urmă.

Nici măcar pătrunderea forţei de muncă feminine în domenii rezervate în mod tradiţional bărbaţilor, experienţă trăită în ţările aflate astăzi în tranziţie, nu se dovedeşte a fi o soluţie mai fericită întrucât în situaţia, frecventă de altfel, a restrângerilor de activitate, femeile sunt cele mai expuse la pierderea locului de muncă. Mai mare este ponderea femeilor la categoria lucrătorilor particulari din agricultură şi circulaţia mărfurilor, ceea ce indică existenţa la femei a unei capacităţi de „a se descurca singure”, cu perspectiva de a echilibra piaţa forţei de muncă într-un viitor nu prea îndepărtat.

Pentru discriminările pe piaţa muncii, cea mai elocventă dovadă o constituie ponderea femeilor şomere, analiza comparativă a datelor statistice relevând o creştere mai accentuată a şomajului în rândurile populaţiei feminine. La calificare egală, femeile sunt mai vulnerabile decât bărbaţii. Ele devin primele şi cel mai adesea victime ale disponibilizărilor de personal, se confruntă cu un şomaj de lungă durată şi tot ele au cele mai puţine şanse de a se reîncadra în muncă. După regula nescrisă „ultimul venit, primul plecat”, sunt vizate de acest pericol îndeosebi proaspetele absolvente ale diverselor forme de învăţământ, sau salariate cu o experienţă de scurtă durată, dar şi fără calificare sau cu o calificare inferioară.

Este extrem de alarmantă frecvenţa cazurilor de disponibilizare a femeilor cu copii mici care îşi întrerup activitatea pentru creşterea acestora precum şi de refuz la angajare din cauza, în general nemărturisită, a perspectivei unor concedii de maternitate sau a obligaţiilor familiale. Din aceste cauze, multe femei sunt nevoite să accepte angajările temporare, fără plata asigurărilor şi la niveluri de salarizare aflate mult sub nivelul calificării lor.

Din anchetele sociologice efectuate rezultă faptul că şomajul are efecte dăunătoare nu numai asupra persoanei în cauză ci şi asupra familiei sale, în relaţiile cu soţul şi copiii - alterate de conflicte alimentate de greutăţile materiale - precum şi asupra sănătăţii fizice şi psihice. În plus, nesiguranţa zilei de mâine, traiul sub nivelul de sărăcie şi costurile înalte ale întreţinerii căminului invocate de subiecţii intervievaţi modifică şi comportamentul demografic. Ele reprezintă o sursă de preocupare pentru eventualele mame şi generează greutăţi insurmontabile pentru mamele cu mai mulţi copii, în special în cazul familiilor monoparentale.

Toate acestea dovedesc discrepanţa dintre situaţia de jure şi de facto a femeii. Odată cu efectele sale nefaste asupra condiţiei femeii, discriminarea ocupaţională, pe orizontală şi pe verticală, privează societatea de un important aport al segmentului majoritar al populaţiei.

 De aici, necesitatea de a se adopta măsuri efective pentru asigurarea egalităţii reale în şanse şi posibilităţi, în special pentru protecţia satisfăcătoare a categoriilor celor mai defavorizate şi sprijinirea iniţiativei private prin credite ieftine şi alte facilităţi, atât de necesare în perioada de tranziţie.

Declaraţia universală a drepturilor omului, este documentul care a avut o însemnătate excepţională pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional şi care înscrie, chiar în primul său alineat, ideea că „recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”.

În acest context, importanţa drepturilor omului este dincolo de orice îndoială. Nu numai „mediul academic” intră în interacţiune cu această problemă, ci orice om este direct interesat în această privinţă. Dar, femeilor li s-a rezervat dintotdeauna, iar în unele zone mai continuă această practică, un rol periferic, minor, deseori fiind supuse unui tratament discriminatoriu sau umilitor. Această realitate s-a remarcat în toate domeniile -social, economic, cultural şi nu în ultimul rând în domeniul politic.

Abordările pluridisciplinare ale situaţiei femeii evidenţiază particularităţi de la o ţară la alta, în funcţie de specificul economic şi tradiţii, particularităţi care nu infirmă ci confirmă tendinţele generale, extrem de îngrijorătoare. Dar trecând peste perspectiva istorică, un adevăr este că nici perspectiva actuală nu este în totalitate în sensul unei nondiscriminări, fiind nelipsite obstacolele în calea femeilor, chiar în domenii cu privire la care există reglementări exprese, dar care se pare că pălesc în practica aplicată. Situaţia rămâne aşadar alarmată, fiind greu de învins vechile concepţii, femeia fiind în continuare o ţintă vulnerabilă. Numai ca exemplificare, subliniem că pretutindeni în lume violenţa împotriva femeilor îmbracă cele mai diverse forme, de la agresiunea fizică, cea verbală, până la agresiuni sexuale şi chiar psihologice bazate pe ameninţări, şantaj, insulte. O altă practică care cucereşte teren este aceea a traficului cu fiinţe umane şi exploaterea prostituţiei.

Exemplele ar putea continua, dar semnalul care trebuie receptat este acela că şi în prezent, când deşi putem vorbi de o temelie solidă a reglementărilor în domeniu, se înregistrează grave încălcări ale drepturilor femeii, ceea ce nu se poate concretiza decât într-o revizuire a situaţiei, prin mijloace de orice natură, pentru că încălcarea drepturilor omului este incompatibilă cu demnitatea umană.

Problema se pune în termeni asemănători şi în domeniul copiilor, fiind sesizate şi în această situaţie condiţiile exploatării copiilor în multe domenii, de exemplu, în condiţiile actuale par să se accentuează anumite fenomene negative sub forma abuzurilor - indiferent că vorbim despre violenţă familială şi din afara familiei, de abuzurile sexuale, sau de traficul cu copii şi de exploatarea copiilor în domeniul muncii, etc.

Un fenomen cu totul aparte, care se impune prin complexitate este acela de copii ai străzii, situaţiei în care aceştia sunt victime directe ale drogurilor, ale bolilor de orice fel, şi a altor factori. Aceste situaţii au fost amplu avute în vedere atât pe plan internaţional, cât şi pe plan naţional, prin multitudinea de documente adoptate în sensul promovării unei situaţii favorabile femeilor şi copiilor, dar experienţa demonstrează că acţiunea oficială, naţională şi internaţională, nu este ea singură în măsură să elimine aceste aspecte, sub toate formele sale; trebuie să se modifice mentalităţile şi obiceiurile, care sunt atât de profund înrădăcinate.

Pe fondul sărăciei şi al dorinţei de desprindere de trecut, „importul de modele occidentale” a făcut ca Romania să cunoasca realităţi dintre cele mai neasteptate şi nedorite. Una dintre consecinţele care bulversează valorile româneşti tradiţionale este că familia şi-a pierdut din consistenţă şi semnificaţie. Jumatate din copiii născuţi în ţara noastra au un singur părinte trecut în certificatul de naştere, sunt crescuţi în familii monoparentale sau în cupluri “consensuale”.

Fenomenul este o consecinţă a abandonurilor, motivate de probleme materiale şi de teama asumării răspunderii, a dorinţei tinerelor de a-şi împlini menirea de procreare - chiar în afara căsătoriei - sau ca urmare a unui gest iresponsabil, caracteristic vârstei sau nivelului de educaţie. Familia, celula de bază a societăţii, a pierdut chiar şi pretinsele privilegii acordate de stat înainte de '89 şi se confruntă cu spectrul nesiguranţei şi dezinteresul clasei politice.

Abordările pluridisciplinare ale situaţiei economice a femeii din perspectiva istoriei, dreptului, a sociologiei şi a psihosociologiei evidenţiază evoluţii comune, cu unele particularităţi de la ţară la ţară, în funcţie de specificul economic şi tradiţii, particularităţi care nu infirmă ci confirmă tendinţele generale, extrem de îngrijorătoare. Efectele tranziţiei şi recesiunea afectează cu precădere femeile, atât în privinţa accesului la ocuparea locurilor de muncă cât si la nivel salarial.

Se constată că forţa de muncă feminină este segmentată şi distribuită inegal pe ramuri şi sectoare economice, domeniile cu preponderenţă feminină fiind sănătatea şi asistenţa socială, activităţile financiare bancare şi de asigurări, învăţământul, cultura şi arta, comerţul, agricultura, industria textilă şi administraţia. Acestea sunt, de altfel, şi cele mai prost plătite, astfel încât, chiar în condiţiile unui salariu egal la muncă egală dar în interiorul aceluiaşi sector, între nivelul mediu de salarizare a femeilor şi cel al bărbaţilor apar diferenţe în favoarea celor din urmă.

Nici măcar pătrunderea forţei de muncă feminine în domenii rezervate în mod tradiţional bărbaţilor, experienţă trăită în ţările aflate astăzi în tranziţie, nu se dovedeşte a fi o soluţie mai fericită întrucât în situaţia, frecventă de altfel, a restrângerilor de activitate, femeile sunt cele mai expuse la pierderea locului de muncă. Mai mare este ponderea femeilor la categoria lucrătorilor particulari din agricultură şi circulaţia mărfurilor, ceea ce indică existenţa la femei a unei capacităţi de „a se descurca singure”, cu perspectiva de a echilibra piaţa forţei de muncă într-un viitor nu prea îndepărtat. Pentru discriminările pe piaţa muncii, cea mai elocventă dovadă o constituie ponderea femeilor şomere, analiza comparativă a datelor statistice relevând o creştere mai accentuată a şomajului în rândurile populaţiei feminine.

La calificare egală, femeile sunt mai vulnerabile decât bărbaţii. Ele devin primele şi cel mai adesea victime ale disponibilizărilor de personal, se confruntă cu un şomaj de lungă durată şi tot ele au cele mai puţine şanse de a se reîncadra în muncă. După regula nescrisă „ultimul venit, primul plecat”, sunt vizate de acest pericol îndeosebi proaspetele absolvente ale diverselor forme de învăţământ, sau salariate cu o experienţă de scurtă durată, dar si fără calificare sau cu o calificare inferioară.

Este extrem de alarmantă frecvenţa cazurilor de disponibilizare a femeilor cu copii mici care îşi întrerup activitatea pentru creşterea acestora precum şi de refuz la angajare din cauza, în general nemărturisită, a perspectivei unor concedii de maternitate sau a obligaţiilor familiale. Din aceste cauze, multe femei sunt nevoite să accepte angajările temporare, fără plata asigurărilor şi la niveluri de salarizare aflate mult sub nivelul calificării lor.

Din anchetele sociologice efectuate rezultă faptul că şomajul are efecte dăunătoare nu numai asupra persoanei în cauză ci şi asupra familiei sale, în relaţiile cu soţul şi copiii - alterate de conflicte alimentate de greutăţile materiale - precum şi asupra sănătăţii fizice şi psihice. În plus, nesiguranţa zilei de mâine, traiul sub nivelul de sărăcie şi costurile înalte ale întreţinerii căminului invocate de subiecţii intervievaţi modifică şi comportamentul demografic. Ele reprezintă o sursă de preocupare pentru eventualele mame şi generează greutăţi insurmontabile pentru mamele cu mai mulţi copii, în special în cazul familiilor monoparentale.

Toate acestea dovedesc discrepanţa dintre situaţia de jure şi de facto a femeii. Odată cu efectele sale nefaste asupra condiţiei femeii, discriminarea ocupaţională, pe orizontală şi pe verticală, privează societatea de un important aport al segmentului majoritar al populaţiei.

De aici, necesitatea de a se adopta măsuri efective pentru asigurarea egalităţii reale în şanse şi posibilităţi, în special pentru protecţia satisfăcătoare a categoriilor celor mai defavorizate şi sprijinirea iniţiativei private prin credite ieftine şi alte facilităţi, atât de necesare în perioada de tranziţie.