Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Functiile misiunilor diplomatice

Descriere

După cum spunea Secretarul Foreign Office-ului, Robin Cook, în Raportul Departamental pentru anul 2000, „Am intrat deja într-o nouă eră a comunicaţiilor, pieţelor globale, a creşterii legăturilor dintre oameni, ceea ce duce la o redefinire a relaţiilor internaţionale în ansamblul conceptului acestora. Trăim astăzi într-o lume în care naţiunile sunt mai mult interdependente decât independente, unde frontierele sunt traversate din ce în ce mai multe poduri decât separate prin bariere, unde oportunităţile dar şi provocările sunt într-o continuă creştere. În această nouă lume mitul afacerilor externe care trebuie să se petreacă cât mai departe de interacţiunea cu cetăţeanul de rând şi-a pierdut şi utilitatea şi valoarea”.

Prin dezvoltarea economică şi socială a omenirii per ansamblu a avut loc drept o consecinţă firească şi o creştere a activităţilor de la nivelul relaţiilor dintre state. Acest fapt duce la o mai mare necesitate a unor reguli precise şi practice bine statuate prin instrumente ale căror recunoaştere pe plan internaţional să nu fie pusă la îndoială de nimeni. Se poate afirma, şi pe bună dreptate că regulile ce guvernează relaţiile diplomatice dintre state sunt prin esenţă mult mai rigide decât alte reguli ale dreptului internaţional care cunosc o schimbare mult mai rapidă şi de fond şi de formă.

Totuşi, acest caracter rigid, după părerea noastră trebuie într-o mai mare măsură flexibilizat în faţa noilor probleme apărute mai ales în ultimele decenii: apariţia pericolului nuclear, globalizarea, interdependenţă accentuată între state.

Dacă în trecut, deciziile care se luau la nivel politic nu aveau de cele mai multe ori consecinţe negative faţă de cei care le luau, chiar dacă acestea se dovedeau dezastroase pentru masa populaţiei, în acest moment politicul este direct responsabil în faţa socialului şi legat de acesta a economicului.

După cum am arătat şi în cuprinsul lucrării de faţă, unii paşi în direcţia modernizării cadrului diplomatic au început să se facă: apariţia birourilor culturale, ataşaţilor de presă, importanţa crescută a departamentului economic în detrimentul celui politic şi militar etc. Importanţa misiunilor diplomatice a crescut indiferent dacă sediul lor se află într-un stat mic sau puternic, aceasta pentru că apariţia unui conflict oriunde în lume poate duce la o destabilizare generală a situaţiei pe tot mapamondul, conflictul ne mai putând fi izolat .

Este caracteristică şi o creştere a importanţei dar şi a numărului misiunilor diplomatice a statelor în cadrul unor organizaţii internaţionale. Accesul crescut al masei populaţiei la mijloacele de comunicare face necesară o mai bună comunicare între organele prezentate în această lucrare în relaţia cu cetăţenii. Unele mijloace care acum câteva decenii erau considearte moderne, cum ar fi televizorul, telefonul, sunt astăzi trecute în categoria clasicelor, alte mijloace făcându-şi loc în acest domeniu, având un început promiţător, cum ar fi internetul.

Faptul că forţa de muncă are la dispoziţie o piaţă care depăşeşte frontierele propriilor state, face ca mai mulţi cetăţeni ai unui stat să ajungă pe teritoriul altor state, fapt ce duce la creşterea importanţei legăturii acestora cu misiunile diplomatice ale statului al căror cetăţeni sunt, pentru protejarea intereselor lor.

Chiar şi turismul internaţional a devenit mult mai intens decât în trecut aducând şi el o participare crescută la afluxul de resortisanţi străini pe teritoriul unui stat. Pe lângă acţiunile pe care misiunile diplomatice trebuie să aibă direct cu impact asupra cetăţenilor statului lor care se află în statul acreditar, îşi păstrează importanţa şi alte activităţi cum este cel de negociere între state, acţiune care deşi de multe ori este secretă şi astfel puţin spectaculoasă pentru publicul larg sunt foarte importante pentru ocolirea situaţiilor de criză care pot apărea sau care există în acel moment.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 210.00
Cantitate:

- PLANUL LUCRĂRII -

 

Capitolul I: Noţiuni introductive

Secţiunea I: Istoricul diplomaţiei şi relaţiilor diplomatice

Secţiunea II: Organele externe ale statelor pentru relaţiile internaţionale. Clasificare

 

Capitolul II: Aspecte generale privind misiunile diplomatice

Secţiunea I: Instrumente juridice internaţionale care reglementează relaţiile diplomatice

Secţiunea II: Structura funcţională

Secţiunea III: Personalul diplomatic

Secţiunea IV: Inviolabilităţi, imunităţi şi privilegii diplomatice. Scurtă Prezentare.

 

Capitolul III: Funcţiile misiunilor diplomatice

Secţiunea I: Definiţie şi caracterizare

Secţiunea II: Principalele funcţii ale misiunii diplomatice

Secţiunea III: Funcţia de reprezentare

Secţiunea IV: Funcţia de negociere

Secţiunea V: Funcţia de observare şi informare

Secţiunea VI: Promovarea relaţiilor amicale şi dezvoltarea relaţiilor economice, culturale şi ştiinţifice

Secţiunea VII: Protejarea intereselor statului acreditant şi ale cetăţenilor săi

Secţiunea VIII: Exercitarea unor funcţii consulare

Secţiunea IX: Protecţia diplomatică

Secţiunea X: Funcţia de protejare a intereselor statului acreditant şi a cetăţenilor acestuia – persoane fizice şi juridice

Secţiunea XI: Alte funcţii ale misiunii diplomatice

 

Capitolul IV: Activitatea misiunii diplomatice

Secţiunea I: Principiile desfăşurării activităţii misiunii diplomatice

Secţiunea II: Mijloace de acţiune în realizarea obiectivelor

 

Capitolul V: Aspecte privind funcţiile unor misiuni speciale

Secţiunea I: Regulile care se aplică în cazul misiunilor speciale

Secţiunea II: Sarcinile unei misiuni speciale

 

Capitolul VI: Consideraţii finale 

B I B L I O G R A F I E
 
I . Literatură juridică română 
  • Ion M. Anghel, „Dreptul diplomatic şi consular”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
  • Ion M. Anghel, „Dreptul diplomatic şi consular”, Editura Lumina Lex, Vol. I şi II, Bucureşti, 2002.
  • Ion M. Anghel, Viorel I. Anghel, „Răspunderea în dreptul internaţional”, Lumina Lex, 1998.
  • Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, „Drept internaţional contemporan”, Regia autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1995.
  • Aurel Bonciog, „Drept diplomatic”, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2000.
  • Aurel Bonciog, „Drept consular”, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2000.
  • Thomas Buergenthal, Renate Weber, „Dreptul Internaţional al Drepturilor Omului”, Editura All, Bucureşti, 1996.
  • Constanţa Călinoiu, Verginia Vedinaş, „Teoria funcţiei publice comunitare”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999.
  • Ionel Cloşcă, Edwin Glaser, Neagu Cosma, Marţian Niciu, George Elian, Mikloş Antal, „Dicţionar de drept internaţional public”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică”, Bucureşti, 1982.
  • Adrian Comănescu, „Pactul de neagresiune şi securitate internaţională”, Editura Politică, Bucureşti, 1964.
  • Vasile Creţu, „Drept International Public”, Ediţie revăzută şi adăugită, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2002.
  • Victor Duculescu, „Protection et inviolabilité diplomatique (Quelques questions d’intérêt actuel)”, în „Revue roumaine d’études internationales”, nr. 3/1975.
  • George Elian, „Curtea Internaţională de justiţie”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
  • Grigore Geamănu, „Drept internaţional contemporan”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
  • G. Meitani, „Curs de drept internaţional public”, Editura Al. T. Doicescu, Bucureşti, 1931.
  • Raluca Miga-Beşteliu, „Organizaţii internaţionale interguverna-mentale”, Editura All Beck, Bucureşti, 2000.
  • Raluca Miga-Beşteliu, „Drept Internaţional. Introducere în dreptul internaţional public”, Editura ALL, 1996.
  • Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Florian Coman, „Drept Internaţional Public”, Casa de editură şi presă Şansa S.R.L., Bucureşti, 1994.
  • Dumitra Popescu, Adrian Năstase, „Drept internaţional public”, Casa de editură şi presă Şansa S.R.L., Bucureşti, 1997.
  • Andrei Popescu, Ion Jinga, „Organizaţii Europene şi Euroatlantice”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
 
II . Literatură juridică străină 
  • Jean Charpentier, „Institutions internationales”, Ed. Dalloz, 1991.
  • Ph. Cahier, „Privilegi e immunità delle missioni diplomatiche e delle organizzazioni in materia di previdenza sociale”, în „La Communità internationale”, 1959.
  • Pierre-Marie Dupui, „Droit international public”, Editura Dalloz, 1998.
  • Paul Guggenheim, „Traite de droit international public”, Tome I, Deuxiemme edition reveu et augmentee, Geneve, Georg & Cie S.A., 1967.
  • Riccardo Monaco, „Manuale di diritto internazionale pubblico”, Torino.
  • Herald Nicolson, „Arta diplomatică”, Editura Politică, Bucureşti, 1966.
  • J. Perez de Cuellar, „Manual de derecho diplomatico”, Ediciones Peruanas, Lima, 1964.
  • Ben Sen, „A Diplomat’s Handbook of International Law and Practice”, Martinus Nijhoff – The Hague, 1963.
  • Charles Rousseau, „Droit international public”, Tomes I- V Sirey, Paris,1970-1983.

     

 
III. Culegeri, documente juridice internaţionale 
  • Gh. Moca, Mariana Drăghici, „Documente de drept internaţional public”, Vol. I, Centru de multiplicare al Universităţii din Bucureşti, 1972.
  • Marţian I Niciu, Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purdă, Macarovschi Laura „Culegere de documente de drept internaţional public”, Editura Lumina Lex, 1997.
  • Institutul Român pentru Drepturile Omului, „Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care România este parte”, Vol. II – „Instrumente regionale”, Bucureşti, 1997.
  • Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, adoptată la 18 aprilie 1961 şi ratificată de România prin Decretul nr. 566 din 4 iulie 1968, publicat în Buletinul Oficial, nr. 89/1968.
  • Nations Unies, Annuaire de la Commission du droit international, Vol. I/1957, p. 57-64; Vol. I/1958.
  •  „Report of the International Law Commission on the Work of ist thirty – second session”, 1980, United Nations.
  • Site-ul Comisiei de drept internaţional: www.un.org

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Functiile misiunilor diplomatice
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2004
Numar de pagini: 77
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Tiparit hartie A4 + CD, format Word
Termen de livrare: 24-72 ore, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Functiile misiunilor diplomatice

Functiile misiunilor diplomatice

Pretul nostru: Lei (Ron) 210.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker