Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Terorismul, o problema a societatii contemporane

Descriere

Istoria terorismului pare astăzi legată de progresele realizate la nivelul mişcării de masă, care permite mediatizarea unui eveniment aproape concomitent cu producerea lui în orice colţ al lumii. Prin realizarea unei strategii de comunicare adecvate, mass-media poate să le asigure teroriştilor publicitatea actelor şi ideilor, să le permită, uneori, pe această cale, să-şi dezvolte efectivele, organizaţiile şi propria activitate.

Acest rol oarecum ambiguu al tehnicilor moderne de comunicare – de mijloc de informare a cetăţenilor, dar şi de element al fenomenului terorist, constituie o provocare distinctă pentru societăţile democratice confruntate cu fenomenul terorist, puternic ataşate principiului respectării libertăţilor individuale şi prezervării absolute a vieţii omeneşti.

Pe de altă parte, faptul că ameninţarea teroristă contemporană oferă noi caracteristici se datorează atât evoluţiei contextului strategic actual, cât şi schimbării de fond intervenite la nivelul voinţei şi al obiectivelor celulelor teroriste. În acest cadru, atentatele din 11 septembrie nu constituie doar o manifestare a noilor logici care structurează domeniul terorismului, ci au şi un efect încurajator, reuşind să mobilizeze, în lumea întreagă, grupuri diverse, care, prin actele teroriste comise, s-au alăturat şi continuă să se alăture organizaţiei al-Qaeda, făcând din ea o mişcare ce nu poate fi controlată şi cu atât mai puţin învinsă.

La 11 septembrie 2001, teroriştii au demonstrat că au voinţa şi capacitatea de a provoca distrugeri în masă. Logica acestui terorism scapă, astfel, principiilor lui Clausewitz cu privire la limitele ce ar trebui avute în vedere în caz de folosire a forţei, prin faptul că numărul victimelor şi al consecinţelor dezastruoase ale agresiunii nu mai sunt înţelese ca inevitabile pagube colaterale, ci reprezintă unul dintre obiectivele principale ale iniţiatorului actului terorist.

Se poate aprecia că războiul împotriva terorismului a început şi a continuat sub auspiciile unor iniţiative ce au vizat să consolideze supremaţia SUA în geopolitica mondială şi a influenţat mişcările tectonice din cadrul politicilor internaţionale, în sensul interacţionării cu acestea. După exemplul SUA, diverse state arabe au răspuns campaniei împotriva terorismului din perspectiva propriilor interese, strategii şi ambiţii politice.

În multe zone din Asia, actori regionali importanţi, ca Rusia şi India, au privit războiul împotriva terorismului ca o decizie “binevenită” din partea Statelor Unite de a se confrunta cu forţele anarhiei şi ale destabilizării. Una dintre problematicile des vehiculate în literatura de specialitate este legată de aserţiunea că momentul 11 septembrie 2001 reprezintă apoteoza “unei noi forme de terorism concentrat pe milenara viziune a Apocalipsei”.

În viziunea lui Steven Simon, dimensiunile noului terorism pleacă de la premisa că, în mintea celor care le-au produs, atacurile din 11 septembrie au reprezentat acte de devoţiune religioasă – un fel de cult, făcut în numele lui Dumnezeu şi în concordanţă cu dorinţele Lui.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 250.00
Cantitate:

- CUPRINS -

 

CAPITOLUL I - CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

§ 1. Evoluţii istorice privind terorismul

§ 2. Conceptul de „terorism internaţional”

§ 3. Trăsăturile terorismului internaţional

§ 4. Cauzele menţinerii şi amplificării terorismului internaţional.

 

CAPITOLUL II - TIPURI DE MANIFESTARE A TERORISMULUI

§ 1. Terorismul internaţional. Criterii de clasificare

§ 2. Terorismul de stat.

§ 3. Terorismul religios.

§ 4. Bioterorismul

 

CAPITOLUL III – ORGANIZAŢII TERORISTE ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

§ 1. Organizarea şi modul de acţiune al grupărilor teroriste

§ 2. Scurtă prezentare a unor organizaţii teroriste în Europa şi pe plan mondial

2.1. Organizaţii teroriste în Europa

A. Armata Secretă Armeană pentru Eliberarea Armeniei (ASAEA)

B. Facţiunea Armatei Roşii (FAR)

C. Brigăzile Roşii (BR)

D. Euskadi Ta Askatasuna (ETA)

E. Armata Republicană Irlandeză (IRA)

2.2. Organizaţii teroriste în alte zone de pe glob

A. Organizaţii teroriste în Asia

B. Organizaţii teroriste în Africa

 

CAPITOLUL IV – SUPORTUL FINANCIAR AL TERORISMULUI INTERNAŢIONAL

§ 1. Logistica terorismului

§ 2. Finanţarea terorismului de către state

§ 3. Alte mijloace de finanţare a terorismului internaţional

 

CAPITOLUL V - CONSECINŢELE ECONOMICO-SOCIALE ŞI JURIDICE ALE TERORISMULUI

§ 1. Consecinţele economico-sociale ale terorismului.

§ 2. Raporturile dintre drepturile omului şi terorism

§ 3. Lupta împotriva terorismului. convenţii de reglementare a faptelor ce se încadrează în noţiunea de terorism internaţional

§ 4. Terorismul în etapa actuală

 

CAPITOLUL VI – CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
 
  • Vasile Creţu, “Drept internaţional public”, Editura Fundaţiei, „România de mâine”, Bucureşti, 1999.
  • Ion Bodunescu, „Terorismul – fenomen global”, Casa editorială Odeon, Bucureşti, 1997.
  • Maria Cristina Chiru, Irena Chiru, „Femei kamikaze. Terorism la genul feminin”, Editura Top Form, Bucureşti, 2006.
  • Vasile Simileanu, „Radiografia terorismului”, Editura Top Form, Bucureşti, 2004.
  • Cristian Bârnă, „Terorismul, ultima soluţie?”, Editura Top Form, Bucureşti, 2007.
  • V.V. Pella, „La Cour Penale Internationale et la repression de terrorisme”, Revue de Droit Penale et la Criminologie, Avril, 1938.
  • Grigore Geamănu, “Dreptul Internaţional Contemporan”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, vol. II.
  • J. Mallin, „The terrorism as a Military Weapon” în „International Terrorism in the Contemporany World”, ed. by M.N. Livingstone, Greenwood, London, 1978.
  • Gh. Bica, M.T. Burduşel, „Suportul financiar al terorismului internaţional”, Editura Eficient, Bucureşti, 2001.
  • W. R. MENGEL, „The impact of Nuclear Terrorism on the Military’s Role in Society”, în “International Terrorism in the Contemporary World”, ed. by M. N. Livingston, 1978.
  • B. Bertini, „Examen du nouveau terrorisme de droite ou de gauche. Terrorisme et democratie”, Editions Sociales, Paris, 1978.
  • E. Hyams, „Terrorists and terrorism”, London, 1975.
  • V. Dimitrievic, „Le mouvement du non-alignement et le terrorisme international”, în „Revue de politique internationale”, nr. 886 din 5 martie 1987.
  • F. Gross, „Political assassinations”, în „International terrorism in the Contemporary World”, ed. by M. N. Livingstone, Greenwood Press, 1978.
  • L. Mosse, M. D. Hilde, „The Media and Terrorism”, în „International Terrorism in the Contemporary World”, 1978.
  • I. Suceavă, P. Olaru, „Miraj şi realitate. Terorism. Violenţă. Toxicomanie”, Editura Militară, Bucureşti, 1985.
  • W. G. Skogan, „La sécurité dans les grandes villes americaines”, „Révue internationale de criminologie et de politique tehnique”, Geneve, Vol. XXXVI, nr. 4/1983.
  • I. Matelko, „Les dessous du terrorisme international”, 1973.
  • D. Colard, F. J. Guilhaudis, „Le droit de la sécurité internationale”, Nasson, Droit Science Economiques, 1987.
  • A. Yonah, S. A. Nanes, „Legislative Responses to Terrorism”, Martinus Nijhoff Publishers, 1986.
  • Glassboro State College, „International Terrorism in the Contemporany World”, ed. by Marius S. Livingston, Greenwood Press, 1998.
  • Grigore Geamănu, „Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale”, Editura Academiei, Bucureşti, 1977.
  • E. Berlinguere, „Terorismul şi violenţa politică”, L’Unita, 19 martie 1978.
  • M.B. Jenkins, „International Terrorism and World Security”, London, 1975.
  • A. Popiştineanu, „Neofascismul, terorismul, pericole pentru lumea contemporană”, Editura Politică, Bucureşti, 1981.
  • L. Freeh, „Expunere cu privire la terorismul informaţional”, Senatul SUA.
  • Chris Quillen, „State-sponsored Terrorism: A Growing Threat?”, Terrorism Research Center, SUA, www.terrorism.com
  • Ghe. Aradavoaice, D. Iliescu, D. Niţă, „Terorism, Antiterorism, Contraterorism”, Editura Antet, Bucureşti, 1997.
  • Barry James, „Religious Fanaticism Fuels Terrorism”, în „International Herald Tribune”, 31 octombrie 1995.
  • “Algerian Terrorism: Some National, Regional and Global Perspectives”, declaraţie a profesorului Yonah Alexander în faţa Comisiei de relaţii internaţionale a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, subcomisia Africa, Federal News Service, 11 octombrie 1995.
  • RAND-St. Andrews, „Chronology of International Terrorism”, Center for the Study of Terrorism an Political Violence, Universitatea St. Andrews, martie 1996.
  • Roger Wiliamson, „The Contemporary Face of Conflict – Class, Colour, Culture and Confession”, în Jane’s Intelligence Review Zearbook – The World in Conflict 94/95, Londra, Jane’s Information Group, 1995.
  • Julia Preston, „Boutros Ghali: Ethnic Conflict Imperils Security”, în Washington Post, 9 nov. 1993.
  • Scott Thomas, „The Global Resurgence of Religion and the Study of World Politics”, în Millenium, Vol. 24, nr. 2, 1995; Peter Beyer, „Religion and Globalization”, Londra, Sage, 1994.
  • Martin Kramer, „The Moal Logic of Hizbollah”, în Walter Reich, „Origin of Terrorism: Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind”,Cambridge University Press, 1990.
  • Robert M. Jenkins, “The Islamic Connection”, în „Security Management”, iulie, 1993.
  • “Revolutionary & Dissident Movements of the World”, Harlow, Longman Group, 1991.
  • Mir Zohair Husain, “Global Islamic Politics”, New York, NY, Harper Collins, 1995.
  • Bruce Hoffman, “Intelligence and Terrorism: Emerging, Threats and New Security Challenges in the Post-cold War Era”, în „Intelligence and National Security”,Vol. I, nr. 3, aprilie, 1996.
  • Marius Conceatu, Titel Folea, Marina Roman şi Alexandru Antonescu în „Lumea Magazin”, nr. 10/2001.
  • Walter Laquer, „Political Terrorism”, London, 1997, p. 39-78.
  • “Patterns of Global Terrorism” în „Terrorism Group Profiles”, Departamentul de Stat al S.U.A., http://web.nps.navy.mil/library/tgp/tgndx.htm
  • S. Emerson, „Cum să combatem terorismul?”, Wall Street Journal, 24.08.1998.
  • Ion Eugen Sandu, Florin Sandu, Gheorghe-Iulian Ioniţă, „Criminologie”, Editura Sylvi, Bucureşti, 2001.
  • Special Rapporteur on Human Rights and Terrorism. The relationship between terrorism and human rights, 1997.
  • „EUROPOL et sur la declaration Criminalité organiseé”, in Agence Europe, nr. 6692 din 1996.
  • „Osama bin Laden şi terorismul internaţional" de Michael Pohly, Khalid Duran editată în anul 2001, la 'Econ Ullstein List Verlag' GmbH&Co. KG, Munchen, iar în anul 2002, reeditată de Editura 'Axel Springer' SRL România..
  • W. Seth Carus, “The Threat of Bioterrorism”, în „The Strategic Forum”, nr. 127, septembrie 1997, publicat de „The Institute for National Strategic Studies”,SUA, http://www.ndu.edu/inss/strforum/forum127.html.

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Terorismul, o problema a societatii contemporane
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2008
Numar de pagini: 100
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Tiparit hartie A4 + CD, format Word
Termen de livrare: 24-72 ore, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Terorismul, o problema a societatii contemporane

Terorismul, o problema a societatii contemporane

Pretul nostru: Lei (Ron) 250.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker