Investigarea criminalistica a omorului

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată la cererea părţilor sau din oficiu, poate dispune efectuarea unei expertize în cazurile în care pentru lămurirea unor împrejurări sau fapte se cer cunoştinţe de specialitate. În cazurile infracţiunilor produse în urma folosirii armelor de foc se va dispune o expertiză criminalistică făcută de experţi în balistică judiciară.

Expertiza balistică judiciară este una dintre cele mai complexe examinări la care sunt supuse armele de foc, muniţia şi urmele acestora, cât şi împrejurările legate de folosirea lor.

Expertiza balistică vizează două direcţii principale: pe de o parte, identificarea sau stabilirea categoriei armei cu care s-a tras, după urmele lăsate de tub şi pe glonţ, pe de altă parte, studierea urmelor principale şi secundare existente pe îmbrăcămintea şi corpul victimei, în scopul stabilirii direcţiei li distanţei de la care s-a tras.

Problema care se pune este aceea a valorii probatorii a expertizei balistice având în vedre că în legătură cu aspectul supus expertizării s-a pronunţat un specialist, având cunoştinţe ce depăşesc în domeniul respectiv pe cele ale organului judiciar.

Însă concluziile expertului nu sunt imperative, nici chiar atunci când toţi experţii au ajuns la aceleaşi concluzii, întrucât, potrivit legii, acest fel de probă nu are forţă doveditoare absolută, ci poate servi ca temei la soluţionarea cauzei numai dacă organul de urmărire penală s-a convins de exactitatea concluziilor emise. De aceea, concluziile expertizei trebuie apreciate critic, la fel ca celelalte probe şi numai în coroborare cu întregul material administrat în cauză.

Pe baza examinării multilaterale, complete şi obiective a tuturor probelor cauzei în ansamblul lor, organul de urmărire penală va da soluţia, conducându-se după lege şi potrivit convingerii sale intime.

Trebuie reţinut, însă, faptul că expertiza nu este un mijloc de probă ca celelalte, întrucât fundamentul său ştiinţific îi conferă o trăsătură specială, ce obligă organul de urmărire penală, în cazul în care nu îşi însuşeşte concluziile acesteia, să-şi motiveze într-un mod deosebit dezacordul.

Teoria identificării în criminalistică porneşte de la premisa că orice obiect sau fiinţă, datorită unui sistem de proprietăţi, calităţi, însuşiri sau semnalmente exterioare, constituie o entitate fizică sau biologică strict individuală care-l face identic numai cu el însuşi.

Obiectele ca factor creator de urme sunt definite de o serie de caracteristici de ordin general şi individual, relativ neschimbătoare, care se transmit parţial în urmele pe care le creează în contactul cu elementele locului faptei în procesul săvârşirii infracţiunii.

Urmele create ca efect al contactului amintit, fac parte, de regulă, din categoria urmelor formă şi reproduc configuraţia exterioară a obiectului creator cu toate elementele caracteristice ale acesteia. În procesul identificării criminalistice se porneşte de la urma rămasă la faţa locului şi prin compararea caracteristicilor acesteia cu cele ale modelelor experimentale create cu obiectul bănuit, se ajunge la obiectul creator de urmă (obiectul de identificat).

Elementele teoretice amintite, ce se regăsesc într-o formă sau alta atât în literatura de specialitate română cât şi străină, şi care s-au avut în vedere şi pe parcursul lucrării de faţă (a se vedea, de exemplu, Secţiunea a III-a a Capitolului III – „Identificarea balistico-judiciară”), exprimă aspectul clasic al problemei.

Practica laboratoarelor de criminalistică din Ministerul de Interne cunoaşte numeroase cazuri în care identificarea obiectelor folosite de infractor s-a datorat unor caracteristici individuale. În acest sens, pe parcursul lucrării de faţă, am arătat şi noi unele exemple practice care să susţină explicaţiile teoretice, acolo unde am considerat că este nevoie.

Un spaţiu important în cadrul prezentei lucrării am acordat şi identificării persoanelor şi cadavrelor necunoscute, unde am analizat cele mai importante metode de identificare.

Şi, toate acestea, în spiritul creării, dacă nu a unei imagini complete asupra identificării criminalistice atunci măcar a unei imagini de ansamblu, atingând considerăm noi, cele mai importante probleme…

Flagelul drogurilor este unul din fenomenele cele mai complexe, mai profunde şi mai tragice ale lumii contemporane. An de an, mii de oameni cad pradă stupefiantelor şi în proporţie tot mai mare sunt pierduţi pentru societate. Comerţul ilicit cu stupefiante este activitatea cea mai rentabila, cu cea mai mare rată de creştere din lume. James Mills scria: „Imperiul subteran de azi are mai multă putere, avere şi autoritate decât multe dintre naţiuni. Nu abordează nici un drapel pe terasa Naţiunilor Unite, dar are armate mai mari, agenţii de informaţii mai capabile şi servicii diplomatice mai eficiente decât ale multora dintre ţări”.

În cazul violului, problemele principale care trebuie rezolvate se referă la probarea existenţei actului sexual fără consimţământul victimei. Libertatea individului trebuie să-şi găsească aplicare din toate punctele de vedere, deci şi din punct de vedere sexual. Lipsa consimţământului de cele mai multe ori poate fi constatată prin rezistenţa care a opus-o victima, materializată sub forma semnelor lezionare constatate de pe corpul său. Cele mai grave sunt violurile asupra unor persoane imature, care vor influenţa, categoric, dezvoltarea lor din punct de vedere fizic sau psihic.

Se poate considera că, în cazul tâlhăriei, motivele de săvârşire a faptei sunt nici mai mult nici mai puţin decât josnice – obţinerea mijloacelor materiale prin orice mod – neavând importanţă, din acest punct de vedere, mijloacele folosite sau tactica adoptată pentru săvârşirea infracţiunii.

Tâlhăria poate fi comisă chiar şi cu preţul vieţii victimei, ceea ce face ca simplele violenţe în cazul tâlhăriei să reprezinte doar simple metode de intimidare a victimei pentru a-i paraliza rezistenţa (în caz contrar neezitând uciderea victimei).

CONCLUZII Pentru aflarea adevărului, toate organele care au atribuţii de cercetare penală se preocupă şi trebuie în continuare să se preocupe într-o măsură din ce în ce mai mare de perfecţionarea aplicării mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice şi a celor mai adecvate metode tactico-penale, să ia măsuri pentru aplicarea strictă a tuturor dispoziţiilor legale care garantează drepturile procesuale şi libertăţile cetăţenilor.

În condiţiile etapei actuale de dezvoltare a gândirii şi cunoaşterii ştiinţifice, marcată prin procesul profund şi rapid de transformare a ştiinţei într-o veritabilă forţă hotărâtoare a progresului umanităţii, se impune cu necesitate situarea pe baze real ştiinţifice şi a întregii activităţi de cercetare penală. Revoluţia tehnico-ştiinţifică, ca manifestare a spiritului uman contemporan, exercită o influenţă atât de puternică şi de complexă încât nu poate să nu se răsfrângă şi asupra stilului de muncă al organelor judiciare, de la care se cere în primul rând acoperire ştiinţifică.

Fără însuşirea temeinică şi aplicarea în practică cu competenţă şi pricepere profesională a mijloacelor, procedeelor şi metodelor ştiinţifice de organizare a muncii în ansamblu, de descoperire, culegere, examinare şi valorificare a probelor judiciare în cauzele penale, nu se poate concepe combaterea şi prevenirea eficientă a faptelor antisociale, descoperirea completă şi la timp a infracţiunilor, identificarea şi stabilirea gradului de vinovăţie a infractorilor, prevenirea greşelilor şi abuzurilor în realizarea acestor deosebit de importante atribuţii ce revin organelor de cercetare penală.

Numai în astfel de condiţii devine posibilă promovarearaporturilor sociale specifice societăţii, raporturi între care cerinţa adevărului devine o profesiune de credinţă. În contextul întregului sistem probator din legea noastră procesual-penală, pentru stabilirea adevărului, un aport deosebit îl aduc constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele, mijloace importante de probaţiune, prin care sunt valorificate în mod ştiinţific urmele infracţiunii.

În aceeaşi ordine de idei, subliniem faptul că pentru rezolvarea sarcinilor care stau în faţa organelor de urmărire penală şi, desigur, a instanţelor de judecată, expertiza criminalistică este de un real folos, aceasta reprezentând unul dintre mijloacele cele mai importante de aplicare a cuceririlor ştiinţei şi tehnicii în domeniul combaterii criminalităţii.

Faptul că în prezent se folosesc în practica de expertiză criminalistică numeroase metode şi mijloace de examinare foarte complicate, cum sunt: fotografierea în diferite zone ale spectrului, microscopia electronică, laserii, analiza de activare cu neutroni, spectografie, cromatografie etc., ne dă imaginea multiplelor probleme ce se pot rezolva prin expertiza criminalistică.

Practica de cercetare penală demonstrează cu prisosinţă faptul că expertizele criminalistice – grafice, dactiloscopice, balistice, traseologice, fizice, chimice, etc. – şi-au dovedit eficienţa, în sensul că au avuto mare contribuţie în lămurirea a numeroase aspecte pe care le-a ridicat cercetarea unor cauze penale privind cele mai diverse genuri de infracţiuni.