Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Investigarea criminalistica a omorului

Descriere

Pentru aflarea adevărului, toate organele care au atribuţii de cercetare penală se preocupă şi trebuie în continuare să se preocupe într-o măsură din ce în ce mai mare de perfecţionarea aplicării mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice şi a celor mai adecvate metode tactico-penale, să ia măsuri pentru aplicarea strictă a tuturor dispoziţiilor legale care garantează drepturile procesuale şi libertăţile cetăţenilor. În condiţiile etapei actuale de dezvoltare a gândirii şi cunoaşterii ştiinţifice, marcată prin procesul profund şi rapid de transformare a ştiinţei într-o veritabilă forţă hotărâtoare a progresului umanităţii, se impune cu necesitate situarea pe baze real ştiinţifice şi a întregii activităţi de cercetare penală. Revoluţia tehnico-ştiinţifică, ca manifestare a spiritului uman contemporan, exercită o influenţă atât de puternică şi de complexă încât nu poate să nu se răsfrângă şi asupra stilului de muncă al organelor judiciare, de la care se cere în primul rând acoperire ştiinţifică.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 380.00
Cantitate:

INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A OMORULUI

C U P R I N S

 

 

CAPITOLUL I: REGLEMENTAREA JURIDICA A INFRACTIUNILOR DE OMOR

1.1. Consideratii privind aparitia si stingerea dreptului la viata

1.2. Reglementarea dreptului la viata în România

1.3. Continutul juridic si constitutiv al infractiunii de omor

 

CAPITOLUL II: ROLUL SI IMPORTANTA EXPERTIZEI JUDICIARE ÎN CERCETAREA OMORULUI

2.1. Aspecte generale privind rolul si importanta expertizei ca mijloc de proba în procesul penal

2.2. Expertiza judiciara – notiune, obiect, clasificare.

2.3. Concluziile raportului de expertiza criminalistica

2.4. Dispunerea expertizelor criminalistice în cazul omorului

 

CAPITOLUL III: UNELE PROBLEME PRIVIND CERCETAREA LA FATA LOCULUI ÎN INFRACTIUNILE DE OMOR

3.1. Particularitatile cercetarii la fata locului în omorul comis cu arme de foc

3.2. Particularitatile cercetarii la fata locului în cazul omorului comis cu arme albe

3.3. Particularitatile cercetarii la fata locului în cazul omorului prin asfixii

3.4. Particularitatile cercetarii la fata locului în cazul omorului prin otravire

3.5. Particularitati ale cercetarii în cazul omorului urmat de dezmembrarea victime

3.6. Particularitati ale cercetarii în cazul cadavrelor necunoscute

 

CAPITOLUL IV: GENURI DE EXPERTIZE CRIMINALISTICE UTILIZATE ÎN CERCETAREA OMORULUI

4.1. Expertiza bio-criminalistica

4.1.1. Expertiza urmelor de sânge

4.1.2. Expertiza urmelor de saliva

4.1.3. Expertiza urmelor seminale

4.1.4. Amprenta genetica – A.D.N.

4.1.5. Expertiza bio-criminalistica a firului de par.

4.1.6. Expertiza urmelor de dinti

4.2. Expertiza balistica

4.2.1. Dispunerea expertizei

4.2.2. Întocmirea raportului de expertiza.

4.2.3. Formularea concluziilor în raportul de expertizei.

4.3. Expertiza dactiloscopica.

4.4. Expertiza tehnica auto.

4.4.1. Notiuni generale.

4.4.2. Tematica expertizei.

 

CAPITOLUL V: CAZUISTICA

 

CONCLUZII


BIBLIOGRAFIE

 

B I B L I O G R A F I E


 Constantin Aionitoaie, Constantin Pletea, „Constatarea tehnico-stiintifica si expertiza”, în Tratat de practica criminalistica, Ministerul de Interne, Editura Carpati, 1992.

 George Antoniu, “Vinovatia în dreptul penal”, Editura Academiei, Bucuresti, 1996.

 George Antoniu, “Unitate de infractiune. Contributii”, Revista de Drept Penal, nr. 3/1999.

 M. Basarab, L. Moldovan, V. Suian, “Drept penal. Partea speciala”, Vol. I, Cluj-Napoca, 1985.

 Vladimir Belis, „Tratat de medicina legala”, Vol. II, Editura Medicala, Bucuresti, 1995.

 C. Bulai, “Curs de drept penal, partea speciala”, Vol. I, Bucuresti, 1975.

 C. Bulai, “Manual de drept penal. Partea generala”, Editura All Beck, Bucuresti, 1997.

 C. Bulai, A. Filipas, C. Mitrache, “Institutii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenta”, Editura Trei, Bucuresti, 2001.

 Ilona Buta, „Amprentarea pe cale chimica a persoanelor”, Supliment la „În slujba patriei”, Bucuresti, 1985.

 T. Butoi, V. Iftenie, A. Boroi, A. Butoi, „Sinuciderea un paradox. Consideratii psiho-sociologice, bio-medicale si juridice”, Editura Stiintelor Medicale, Bucuresti, 2000.

 Dan Ciobanu, Victor Duculescu, „Drept constitutional român”, Editura Hyperion XXI, Bucuresti, 1993.

 Radu Constantin, Pompil Draghici, Mircea Ionita, „Expertizele – mijloc de proba în procesul penal”, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000.

 R. Constantin, „Unele metode si principii ale criminalisticii”, în Scoala Româneasca de Criminalistica, Bucuresti, 1975.

 Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, „Constitutia României comentata si adnotata”, Bucuresti, 1992.

 Gheorghe Diaconescu, „Drept penal. Partea speciala”, Bucuresti, 1995.

 Ovidiu Drîmba, „Istoria culturii si civilizatiei”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984.

 Ovidiu Drîmba, „Istoria culturii si civilizatiei”, vol. II, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987.

 Ovidiu Drâmba, „Istoria culturii si civilizatiei”, vol. IV, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1995.

 Adrian Fratila, Andreea-Diana Vasilescu, „Concluzia raportului de expertiza criminalistica”, Editura Continent XXI, Bucuresti, 2001.

 V. Manzini, „Trattato di diritto processuale penale”, Vol. III, Torino, 1931-1932.

 D.V. Mihailescu, „Expertiza judiciara în procesul penal”, în R.R.D. nr. 3/1968.

 Emil Mihuleac, „Expertiza judiciara”, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1971.

 V. Molnar, în colectiv, „Tratat practic de criminalistica”, Vol. II, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1978.

 Ion Neagu, „Drept procesual penal. Partea generala”, Vol. II, Bucuresti, 1992.

 Ion Neagu, „Tratat de drept procesual penal”, Bucuresti, 2002.

 Ion Oancea, “Drept penal. Partea generala”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972.

 D. Quai, M. Terbancea, V. Margineanu, Lidia Popa, „Introducere în teoria si practica medico-legala”, Vol. II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979.

 R. Pannain, “Manuale di diritto penale. Parte generale”, Vol. I, Torino, 1967.

 Iulian Poenaru, „Pedeapsa cu moartea. „Pro'' sau ”contra''?”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1994.

 Gh. Scripcaru, M. Terbancea, “Patologia medico-legala”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978.

 Emilian Stancu, „Introducere în criminologia generala”, Editura Carro, Bucuresti, 1994.

 Emilian Stancu, “Tratat de criminalistica”, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002.

 E. Stasie, “Expertiza tehnica auto”, comunicare prezentata la a IV-a Consfatuire anuala de Criminalistica si Criminologie, Ploiesti, 1988.

 Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein, „Drept procesual civil”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983.

 P. Stefanescu, „În slujba vietii si adevarului”, Vol. II, Editura Medicala, Bucuresti, 1984.

 Moise Terbancea, “Expertiza complexa medico-legala si criminalistica, mijloc eficient de proba în procesul judiciar”, în Culegerea “20 de ani de expertiza criminalistica”, Editura Ministerului de Justitie, Bucuresti, 1979.

 M. Terbancea, M. Vasiliu, M. Boia, K. Crainic, „Limitele si posibilitatile examenelor serologice în infractiunile privind viata sexuala”, în culegerea „Scoala româneasca de criminalistica”, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1975.

 W. W. Wiliams, „Examination of suspected monstairs for spermatoza laboratory”, Revue chemical Medicine, SUA, 1957.

 Constitutia României din 2003, cu actualizarea denumirilor si renumerotarea articolelor, revizuita prin Legea nr. 429/2003, aprobata prin referendumul national din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotarârea Curtii Constitutionale nr. 3
din 22 octombrie 2003.

 „Principalele instrumente internationale privind drepturile omului la care România este parte”, vol. I, „Instrumente universale”, Institutul Român pentru Drepturile Omului (I.R.D.O.), Bucuresti, 1996.

 

Titlul lucrarii: Investigarea criminalistica a omorului
Autor: Echipa www.elucrari.ro
Anul elaborarii: 2004
Numar de pagini: 116
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: Maxim 72 de ore din momentul efectuării comenzii, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Investigarea criminalistica a omorului

Investigarea criminalistica a omorului

Pretul nostru: Lei (Ron) 380.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker