Cultura ciupercilor pleurotus

MOMENTAN, ACEASTA CARTE NU ESTE PE STOC!

IOANA TUDOR - MICROENCICLOPEDIE ILUSTRATA: Ciupercile din flora spontana a Romaniei - Manualul culegatorului si consumatorului autohton - Ghid de identificare a peste 300 de specii de ciuperci comestibile si otravitoare de pe teritoriul Romaniei - Editura GRAMEN, 2010-2011.

Pret intreg: 69 lei

Pretul nostru: 55 lei (Reducere - 14 lei)

 Pret intreg: 190.00 Lei (RON)

Pretul nostru: 123 Lei (RON)

Reducere: 67 lei

ACEASTA OFERTA NU MAI ESTE VALABILA!

TITLUL Ciupercile din flora spontana a Romaniei NU MAI ESTE IN STOC!

Structurată pe parcursul a 15 capitole, lucrarea de fata reprezintă un adevărat manual de cultivare a ciupercilor care nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui cultivator din România. Lucrarea prezintă, pe înţelesul tuturor, tehnologiile de cultivare pentru cinci specii de ciuperci comestibile: Champignon (Agaricus), Ciuperca termofilă, Ciuperca lui Dumnezeu, Pleurotus si Ciuperca parfumată.

Bazele cultivării moderne a lui Lentinus edodes s-au pus în anii ’40 în Japonia când s-au folosit pentru prima oară, de către tânarul student Kisaku Mori, inocul din lemn colonizat cu miceliu. Acest inocul avea forma unor cepuri de lemn şi era introdus forţat în orificii făcute în buştenii de stejar.

După aproximativ un an, timp în care buştenii erau loviţi din când în când, apăreau primele ciuperci, primăvara şi toamna timp de 2-5 ani în funcţie de esenţa de lemn folosită. De asemenea, el credea că pot preveni îmbătrânirea prematură.

Datele istorice arată că de aceste ciuperci se bucurau mai ales privilegiaţii curţilor imperiale, unde ciuperca mai era numită şi „Regele” sau „Monarhul ciupercilor”. În Japonia era denumită şi ciuperca samurai.

Miceliul de ciuperci este un preparat biologic ce se obţine în condiţii sterile de laborator şi care, plasat într-un microclimat optim, poate reproduce ciuperca din care a provenit: specia, tulpina sau hibridul respectiv.

În anul 1707 De Turnefort, botanist francez, a făcut precizarea că sporii au ajuns în gunoi din tubul digestiv al măgarilor, catârilor şi cailor. Dar el nu şi-a pus problema şi cum au ajuns acei spori în intestinele animalelor. Oricum primele culturi au fost obţinute de către grădinarul iscusit La Quintie de la Palatul Versailles în secolul al XIV-lea pe vremea regelui Ludovic al XIV-lea. În anul 1731 metoda a fost preluată de englezul Miller, menţionat de Griensven în 1988.

Dar, odată cu miceliul, se aduceau în spaţiul de cultură şi boli virale şi fungice.

Constantin şi Matruchot, în 1894, au obţinut germinarea controlată a sporilor şi miceliu din ţesuturi de ciuperci pe care le-a denumit cultură pură, dar tot pe bălegar de cal, după Vedder 1978. Cei doi au păstrat bine secretul până în anul 1902 când americanul Ferguson a descifrat misterul şi a publicat un studiu privind germinarea controlată a sporilor şi creşterea miceliului, făcând astfel să se sfârşească monopolul deţinut de Institutul Pasteur din Franţa.

În anul 1932, James W. Sinden, în Pensylvania, a produs miceliu pe cereale - secară şi mei, metodă ce s-a răspândit în toată lumea, până în 1970.

Pachetul de fata vine in ajutorul celor care adora ciupercile ca si alimente, celor care vor sa infiinteze o afacere in domeniu, sau pentru cei care vor sa imbine placutul cu utilul!

Cele cinci carti din acest pachet sunt special selectate din varietatea lucrarilor de pe piata, intrucat sunt realizate in mod profesionist, in format de carte de buna calitate, dar sunt in acelasi timp eficiente si complete, venind astfel in ajutor tuturor persoanelor interesate in domeniu!

Cartile pot fi achizitionate si individual!

PRET VECHI: 151 RON

PRET NOU (cu 31% REDUCERE): 105 RON

Aceasta carte este recomandata in primul rand ca manual pentru facultatile de specialitate, in care sunt cuprinse materialele de studiu rezultate din cercetarile efectuate de facultatile de stiinte agricole, referitoare la piscicultura autohtona.

În creşterea şi exploatarea taurinelor pentru producţia de lapte trebuie să avem în vedere pe de o parte tendinţele actuale cu privire la nivelul performanţelor individuale medii de producţie ale speciei, iar pe de altă parte, a orientărilor ce vizează volumul producţiilor de lapte marfă totală şi a calităţii acesteia în funcţie de destinaţie şi mod de valorificare, în toate cazurile în inter-relaţie cu celelalte specii care asigură fondul mondial al producţiei de lapte. în acest context, remarcăm evoluţia producţiei totale de lapte realizată în medie anual pe locuitor, care în ultimii 30-35 ani a scăzut cu 12,37%, în condiţiile în care producţia mondială de lapte a crescut în acelaşi interval de timp cu 23,91%, raport care însă a fost influenţat nemijlocit de marele decalaj de creştere în timp a populaţiei umane. În acelaşi timp, în funcţie de principalele componente ale laptelui şi mai ales al nivelului producţiilor individuale, preferinţele sunt îndreptate în zonele geografice temperate spre taurine, iar în cele calde şi umede spre bubaline, bovinele întrunind principalele specii crescute şi exploatate pentru producţia de lapte.

Cartea cuprinde cca. 400 retete culinare atat pentru gospodine incepatoare, cat si pentru cele avansate, de la salate, aperitive, supe, ciorbe, mancaruri si pana la deserturi; preparate usoare si diversificate, cu ciuperci cultivate dar si din flora spontana precum bureti, hribi, zbarciogi, galbiori, hulubite s.a.

De asemenea, cartea cuprinde peste 50 de retete de conserve.

Extras din lucrarea prezentata:

În ţara noastră, cultura ciupercilor Pleurotus spp. a debutat în anul 1972. Speciile cultivate la început au fost P.ostreatus şi P.florida, iar ulterior, în anul 1982 şi 1985, P.cornucopiae şi P. sajor-caju.

După anul 1989, cultura ciupercilor Pleurotus spp. a început să se extindă dar cuprinde spaţii de cultură însumate, sub satisfacerea necesarului de consum.

Consumul de ciuperci pe cap de locuitor în ţara noastră este de 345 g/an, din acesta foarte puţin fiind deţinut de către bureţi.

Aceste specii au o bună perspectivă de extindere datorită tehnologiei de cultură care este mai uşoară şi a condiţiilor de microclimat la care ciupercile sunt mai puţin sensibile faţă de champignon.

Investiţia pentru o ciupercărie de Pleurotus spp. este de 50% faţă de una de Agaricus bisporus.

Atentie!

Această lucrare se livrează pe suport electronic! La achizitionarea acestei lucrari primiti GRATUIT si o altă carte cadou din acelaşi domeniu de activitate, dintre titlurile existente in stocul nostru! Va multumim!

Trufele sunt ciuperci Ascomycete ce aparţin genului Tuber, formate din asocierea ectomicorizelor cu arbori şi arbuşti. Genul este întâlnit în emisfera de Nord, între 25 şi 60 grade latitudine în climat foarte diferit: tropical, mediteraneean, temperat sau temperat rece, continental sau continental rece.

În comparaţie cu celelalte specii de ciuperci comestibile din familia Agaricaceae, trufele sunt ciuperci neobişnuite: nu au pălărie şi nici picior, iar ascocarpul, (fructul comestibil) se aseamănă cu tuberculii de cartofi având formă mai mult sau mai putin rotundă sau uşor ovoidală, de mărime ce variază frecvent între 3 – 10 cm în diametru. Cuticula este cerebriformă.

Sunt considerate alimente de lux, fiind folosite numai la prepararea celor mai rafinate mâncaruri, în cele mai extravagante restaurante.

Există şi o Bursă a trufelor în Italia, cât şi un muzeu în Franţa. Se organizează Congrese, Simpozioane, Conferinţe, mese rotunde, cursuri şi excursii tematice pentru căutarea de trufe în sezonul optim de recoltare, s-au organizat sindicate ş.a.

Există şi o Confreerie unde se acordă medalii culegătorilor, ce prezintă cele mai valoroase şi mai mari exemplare.