Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Tratat de drept procesual penal. Partea generala (editie 2011)

Descriere

Tratatul de faţă constituie o analiză teoretică şi practică aprofundată asupra instituţiei dreptului procesual penal român, cu implicaţii deosebite în sfera relaţiilor de drept public.

Fiind chemat să asigure constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, procesul penal trebuie să contribuie, în acelaşi timp, la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor. Totodată, dreptul procesual penal este acela care asigură societatea că orice persoană care a săvârşit o infracţiune va răspune potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată nu va fi trasă la răspundere penală. Cu alte cuvinte, dreptul procesual penal asigură ordinea de drept şi face să fie apărate drepturile şi interesele legitime ale persoanelor. Prin procesul penal se urmăreşte, în primul rând, tragerea la răspundere penală a persoanei care a comis o infracţiune, deci reyolvarea unui conflict concret de drept penal. Scopul imediat al oricărui proces penal rezidă în constatarea infracţiunilor şi justa pedepseire a infractorilor. Legea subliniază că activitatea procesuală urmează să se desfăşoare la timp, prefigurându-se astfel operativitatwa ca unul dintre principiile fundamentale ale activităţii judiciare şi în mod complet, respectiv în aşa fel încât faptele să fie cunoscute sub toate aspectele care interesează şi se impun în vederea soluţioonării cauzei.

La elaborarea tratatului au fost avute în vedere numeroase surse doctrinare şi legislative. Din perspectivă legislativă, subliniem faptul că tratatul cuprinde şi modificările Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Totodată, sun prezentate şi numeroase hotărâri din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi unele elemente dinpractica judiciară internă.

Tratatul de faţă se adresează, în aceeaşi măsură, atât teoreticienilor, cât şi practicienilor dreptului, el fiind, totodată, deosebit de util masteranzilor şi doctoranzilor, dar şi studenţilor la drept care doresc să aprofundeze cunoştinţele în materie dreptului procesual penal român.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 49.00
Cantitate:

CUPRINS

 

CAPITOLUL I. Aspecte introductive privind sistemul procesului penal român

1. Scopul dreptului procesul penal

2. Definiţie

3. Obiectul dreptului procesual penal

4. Fazele procesului penal

5. Organele judiciare care îşi desfăşoară activitatea în fi ecare fază a procesului penal şi limitele fazelor procesului penal

 

CAPITOLUL II. Normele, faptele, raporturile juridice procesual penale

1. Raporturile juridice. Noţiunea de raport juridic procesual penal

2. Normele

2.1. Noţiune

2.2. Izvoarele normelor de drept procesual penal

2.3. Interpretarea normelor de drept procesual penal

2.4. Aplicarea în timp şi spaţiu a normelor de drept procesual penal

2.4.1. Aplicarea în spaţiu a normelor de drept procesual penal

2.4.2. Aplicarea legii procesual penale române în timp 

3. Faptele

3.1. Generalităţi

3.2. Clasifi carea faptelor juridice procesual penale

 

CAPITOLUL III. Principiile fundamentale ale procesului penal

1. Noţiunea de principiu fundamental al procesului penal

2. Sistemul principiilor fundamentale ale procesului penal român

3. Conţinutul principiilor fundamentale ale procesului penal român

3.1. Legalitatea procesului penal

3.2. Principiul ofi cialităţii

3.3. Principiul afl ării adevărului

3.4. Rolul activ al organelor judiciare penale

3.5. Garantarea libertăţii persoanei în procesul penal

3.6. Respectarea demnităţii umane

3.7. Principiul prezumţiei de nevinovăţie

3.8. Principiul dreptului de apărare

3.9. Egalitatea persoanelor în procesul penal

3.10. Operativitatea procesului penal

3.11. Limba în care se desfăşoară procesul penal şi folosirea limbii ofi ciale prin interpret

3.12. Garantarea dreptului la un proces echitabil

 

CAPITOLUL IV. Participanţii în procesul penal

1. Generalităţi

1.1. Noţiune

1.2. Succesorii, reprezentanţii şi substituiţii procesuali

1.2.1. Privire generală

1.2.2. Succesorii

1.2.3. Reprezentanţii

1.2.4. Substituiţii procesuali

2. Organele judiciare

2.1. Instanţele judecătoreşti

2.1.1. Generalităţi 

2.1.2. Organizarea instanţelor judecătoreşti 

2.1.3. Compunerea instanţei

2.2. Ministerul public

2.3. Organele de cercetare penală

3. Părţile

3.1. Noţiunea de parte în procesul penal

3.4. Inculpatul

3.4.1. Noţiune, reglementare. Drepturile şi obligaţiile inculpatului

3.4.2. Declaraţiile învinuitului şi ale inculpatului

A. Noţiune şi importanţă

B. Procedura de obţinere a declaraţiilor învinuitului sau inculpatului

C. Valoarea probatorie a declaraţiilor învinuitului sau inculpatului

3.5. Partea vătămată

3.6. Partea civilă

3.6.1. Noţiune

3.6.2. Procedura constituirii ca parte civilă

3.6.3. Partea civilă poate solicita daune morale în actualul stadiu al legislaţiei

3.7. Partea responsabilă civilmente

4. Avocatul

4.1. Privire generală

4.2. Asistenţa juridică

4.2.1. Clarifi cări necesare

4.2.2. Asistenţa juridică facultativă

4.2.3. Asistenţa juridică obligatorie

4.3. Reprezentarea

4.3.1. Necesitatea şi limitele reprezentării

4.3.2. Reprezentarea convenţională în fazele procesului penal

4.3.3. Reprezentarea legală (necesară)

 

CAPITOLUL V. Acţiunile în procesul penal

1. Generalităţi - noţiunea de acţiune în justiţie

2. Latura penală

2.1. Privire generală

2.2. Trăsături

2.3. Momentele desfăşurării acţiunii penale

2.3.1. Punerea în mişcare a acţiunii penale

A. Coordonate

B. Procedura de punere în mişcare a acţiunii penale

2.3.2. Exercitarea acţiunii penale

2.3.3. Stingerea (epuizarea) acţiunii penale

2.4. Împiedicarea punerii în mişcare sau continuării exercitării acţiunii penale

2.4.1. Privire generală

2.4.2. Lipsa temeiului juridic al acţiunii penale

2.4.3. Exercitarea acţiunii penale numai în anumite condiţii

3. Latura civilă

3.1. Privire generală

3.2. Condiţii de îndeplinit pentru exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal

3.3. Momente

3.3.1. Punerea în mişcare 

A. Modalităţile prin care se realizează obiectul acţiunii civile

B. Împiedicarea punerii în mişcare sau a exercitării acţiunii civile în procesul penal

3.3.2. Exercitare

3.3.2.1. Dreptul de opţiune în exercitarea acţiunii civile

3.3.2.2. Exercitarea acţiunii civile din oficiu

3.3.2.3. Exercitarea acţiunii civile la instanţa civilă

A. Cazuri speciale de exercitare a acţiunii civile la instanţa civilă

B. Condiţiile de exercitare a acţiunii civile în faţa instanţei civile

3.4. Soluţionarea acţiunii civile

 

CAPITOLUL VI. Competenţa în materie penală

1. Definiţie

2. Formele competenţei

2.1. Generalităţi privind reglementarea competenţei

2.2. Forme principale

2.2.1. Competenţa funcţională („ratione ofi cii”)

2.2.2. Competenţa materială („ratione materiae”)

2.2.3. Competenţa teritorială („ratione loci”)

2.3. Forme subsidiare

2.3.1. Competenţa personală

2.3.2. Competenţa specială

2.3.3. Competenţa extraordinară

3. Competenţa instanţelor judecătoreşti

3.1. Competenţa judecătoriei

3.2. Competenţa tribunalului militar

3.3. Competenţa tribunalului

3.4. Competenţa tribunalului militar teritorial

3.5. Competenţa Curţii de Apel

3.6. Competenţa Curţii Militare de Apel

3.7. Competenta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

4. Instituţii procesuale legate de prorogarea de competenţă

4.1. Declinarea de competenţă

4.2. Confl ictele de competenţă

4.3. Excepţiile de necompetenţă

4.4. Incompatibilitatea

4.5. Abţinerea

4.6. Recuzarea

4.7. Prorogarea competenţei în caz de conexitate şi indivizibilitate

4.8. Disjungerea

4.9. Prorogarea de competenţă în cazul chestiunilor prealabile

4.10. Prorogarea competenţei în cazul schimbării încadrării juridice a faptei în cursul judecăţii

4.11. Prorogarea competenţei în caz de schimbare a prevederilor legale privind încadrarea faptei

4.12. Procedura strămutării

 

CAPITOLUL VII. Probele

1. Noţiune

2. Obiect

2.1. Noţiunea de obiect al probaţiunii

2.2. Faptele şi împrejurările care formează obiectul probaţiunii

2.3. Faptele similare, auxiliare şi negative

2.4. Faptele şi împrejurările care nu pot forma obiectul probaţiunii

2.5. Faptele şi împrejurările care nu trebuie dovedite

2.5.1. Există dispensa de probă în cazul prezumţiilor legale absolute

2.5.2. Faptele evidente şi cele notorii nu trebuie dovedite, existând dispensă de probă

2.5.3. Faptele necontestate

3. Cerinţele probelor: pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor

4. Clasifi carea probelor

5. Probatoriul

5.1. Administrarea probelor

5.1.1. Sarcina probaţiunii

5.1.2. Sarcina probei în soluţionarea laturii civile

5.1.3. Prezumţia de nevinovăţie

5.1.4. Procedura administrării probelor

5.1.5. Libertatea probelor

5.1.6. Asigurarea respectării legii în activitatea de administrare a probelor

5.2. Aprecierea probelor

5.2.1. Privire generală

5.2.2. Cerinţele aprecierii probelor

6. Mijloacele de probă

6.1. Noţiunea şi importanţa mijloacelor de probă în procesul penal

6.2. Clasifi carea mijloacelor de probă

6.3. Declaraţiile părţilor şi ale martorilor

6.3.1. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului

A. Noţiunea şi importanţa declaraţiilor învinuitului sau ale inculpatului

B. Procedura obţinerii declaraţiei învinuitului sau inculpatului

C. Valoarea probantă a declaraţiilor învinuitului sau inculpatului

6.3.2. Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente

A. Procedura obţinerii declaraţiilor părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente

B. Valoarea probantă a declaraţiilor părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente

6.3.3. Declaraţiile martorilor

A. Calitatea de martor în procesul penal

B. Excepţii de la îndatorirea de a fi martor

C. Ascultarea soţului şi rudelor apropiate

D. Martorul minor

E. Obligaţiile şi drepturile martorilor

F. Procedura de ascultare a martorilor

G. Valoarea probantă a declaraţiei martorilor

7. Procedeele probatorii

7.1. Procedee speciale de ascultare a părţilor şi martorilor

7.1.1. Confruntarea

7.1.2. Folosirea interpreţilor

7.2. Înscrisurile, procesele verbale, înregistrările audio sau video

7.2.1. Înscrisurile

7.2.2. Procesele verbale

7.2.3. Înregistrările audio sau video

7.3. Mijloacele materiale de probă

7.3.1. Generalităţi

7.3.2. Restituirea mijloacelor materiale de probă

7.3.3. Procedeele de descoperire şi de ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă

A. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri

B. Percheziţia

C. Cercetarea la faţa locului

D. Reconstituirea

7.4. Constatările tehnico-ştiinţifi ce, medico-legale şi expertizele

7.4.1. Constatările tehnico-ştiinţifi ce

A. Generalităţi

B. Obiectul şi materialul constatării tehnico-ştiinţifi ce

C. Deosebiri faţă de expertiză

7.4.2. Constatările medico-legale

7.4.3. Expertizele

A. Generalităţi

B. Tipuri de expertize. Clasificare

8. Instituţii legate de administrarea probelor în procesul penal

8.1. Comisia rogatorie

8.2. Delegarea

 

CAPITOLUL VIII. Măsurile/mijloacele procesuale şi procedurale penale

1. Generalităţi

1.1. Noţiunea şi importanţa măsurilor procesuale

1.2. Clasifi carea şi importanţa măsurilor procesuale

2. Măsurile preventive

2.1. Noţiunea, felurile şi natura juridică a măsurilor preventive

2.1.1. Noţiunea de măsuri preventive

2.1.2. Felurile măsurilor preventive

2.1.3. Natura juridică a măsurilor preventive

2.2. Luarea, înlocuirea, revocarea şi încetarea măsurilor preventive

2.2.1. Condiţiile în care pot fi luate măsurile preventive

2.2.2. Organele judiciare care pot lua măsurile preventive şi prin ce acte

2.2.3. Oportunitatea măsurilor preventive

2.2.4. Înlocuirea măsurilor de prevenţie

2.2.5. Revocarea măsurilor preventive

2.2.6. Încetarea de drept a măsurilor de prevenţie

2.3. Studiu privind tipurile de măsuri preventive .

2.3.1. Reţinerea

2.3.2. Obligarea de a nu părăsi localitatea

2.3.3. Obligarea de a nu părăsi ţara

2.3.4. Arestarea preventivă

2.3.4.1. Generalităţi

2.3.4.2. Arestarea învinuitului

2.3.4.3. Arestarea inculpatului

A. Descrierea instituţiei de drept

B. Organele judiciare penale care pot dispune luarea măsurii arestării inculpatului

C. Actele prin care se dispune arestarea preventivă a inculpatului

D. Prelungirea şi menţinerea arestării inculpatului

2.4. Căile de atac împotriva măsurilor preventive

2.5. Măsurile preventive în cazul persoanelor juridice

3. Măsurile asiguratorii

3.1. Noţiunea de măsură asiguratorie

3.2. Bunurile ca obiect al măsurilor asiguratorii

3.2.1. Bunurile asupra cărora se pot lua măsuri asiguratorii

3.2.2. Bunurile asupra cărora nu se pot lua măsuri asiguratorii

3.3. Procedura de luare a măsurilor asiguratorii în general. Coordonate

3.4. Sechestrul penal propriu-zis

3.5. Poprirea

3.6. Inscripţia ipotecară

3.7. Plângerea împotriva măsurilor asiguratorii

4. Liberarea provizorie

4.1. Privire generală

4.2. Liberarea provizorie sub control judiciar

4.3. Liberarea provizorie pe cauţiune

4.3.1. Caracteristicile măsurii

4.3.2. Cauţiunea

4.4. Procedura generală 

4.4.1. Titularii cererii de liberare provizorie şi intervalul de timp în care poate fi făcută

4.4.2. Cererea de liberare provizorie

4.4.3. Soluţionarea cererii

4.4.4. Recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie .

4.4.5. Revocarea liberării

5. Alte măsuri procesuale

5.1. Restituirea lucrurilor

5.2. Restabilirea situaţiei anterioare

5.3. Măsuri asiguratorii privind executarea amenzilor 

 

CAPITOLUL IX. Actele procesuale şi procedurale

1. Chestiuni preliminare

2. Citaţia

2.1. Noţiune şi importantă

2.2. Aspecte procedurale privind citaţia

3. Termenele în procesul penal

3.1. Conceptul de termene procedurale

3.2. Clasifi carea termenelor procedurale

3.3. Calcularea termenelor

3.3.1. Calcularea termenelor procedurale

3.3.2. Calcularea termenelor substanţiale

3.4. Acte considerate ca făcute în termen

4. Sancţiunile procedurale penale

4.1. Noţiunea de sancţiune procedurală penală

4.2. Felurile sancţiunilor procesual-penale

4.2.1. Privire generală

4.2.2. Decăderea

4.2.3. Inexistenţa

4.2.4. Inadmisibilitatea

4.2.5. Nulităţile în dreptul procesual penal

A. Privire generală

B. Clasifi carea nulităţilor

5. Cheltuielile judiciare

6. Amenda judiciară

BIBLIOGRAFIE

 

Autor: Theodor Mrejeru, Bogdan mrejeru
Titlul cartii: Tratat de drept procesual penal
Producator: Editura Nomina Lex
Data aparitiei: 2011
ISBN: 978-606-8153-29-2
Numar de pagini: 416
Format: Academic, B5
Mod de legare (Coperta): Cartonat, tare

by Administrator, 04 Apr 2011

Tratatul de faţă se adresează, în aceeaşi măsură, atât teoreticienilor, cât şi practicienilor dreptului, el fiind, totodată, deosebit de util masteranzilor şi doctoranzilor, dar şi studenţilor la drept care doresc să aprofundeze cunoştinţele în materie dreptului procesual penal român.

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker