Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Cesiunea de creanta in dreptul civil roman

Descriere

Cesiunea de creanţă, admisă în dreptul roman, la început pe cale indirectă, iar mai târziu şi pe cale directă, perfecţionată ulterior, a devenit în dreptul actual un mijloc autonom, de drept comun, prin care se pot transmite drepturile de creanţă.

În dreptul modern, se admite transferul direct al unui drept activ de creanţă, ca şi al oricărui alt element al patrimoniului, prin puterea convenţiei dintre vechiul creditor şi cel care se substituie lui.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 370.00
Cantitate:

- CUPRINS -
Cesiunea de creanţă în dreptul civil român


CAPITOLUL 1: ASPECTE GENERALE PRIVIND TRANSMITEREA CREANŢELOR
1.1. Obligaţiile - Noţiune, elemente caracteristice
1.2. Unele aspecte privind dinamica şi transmiterea obligaţiilor


CAPITOLUL 2: CESIUNEA DE CREANŢĂ. NOŢIUNE ŞI CONDIŢII DE VALABILITATE

2.1. Noţiunea cesiunii de creanţă în dreptul civil român şi natura juridică a instituţiei
2.2. Cadrul reglementărilor în materie
2.3. Condiţiile de valabilitate ale cesiunii de creanţă
2.3.1. Aspecte generale
2.3.2. Consimţământul cedentului şi cesionarului
2.3.3. Obiectul cesiunii de creanţă
2.3.4. Capacitatea părţilor
2.3.5. Cauza reală, licită şi morală
2.4. Formalităţi speciale în cazul cesiunii de creanţă
2.4.1. Delimitări noţionale. Utilitatea formalităţilor speciale în cazul cesiunii de creanţă
2.4.2. Notificarea debitorului cedat
2.4.3. Acceptarea cesiunii de creanţă de către debitorul cedat
2.4.4. Reguli de publicitate ale cesiunii de creanţă în condiţiile Legii nr. 99/1999. Excepţii


CAPITOLUL 3: EFECTELE CESIUNII DE CREANŢĂ
3.1. Efectele cesiunii de creanţă între părţi
3.1.1. Transmiterea dreptului de creanţă
3.1.2. Efecte specifice în cazul cesiunii parţiale a creanţei
3.1.3. Transmiterea accesoriilor şi garanţiilor creanţei
3.1.4. Obligaţia de predare prin remiterea titlului constatator al creanţei
3.1.5. Obligaţia de garanţie faţă de cesionar în cazul cesiunilor de creanţă cu titlu oneros
3.2. Efectele cesiunii de creanţă faţă de terţi
3.2.1. Efectele cesiunii de creanţă faţă de debitorul cedat
3.2.2. Efectele cesiunii de creanţă faţă de ceilalţi terţi


CAPITOLUL 4: ASPECTE PARTICULARE ALE CESIUNII DE CREANŢĂ
4.1. Cesiunea de creanţe litigioase. Retractul litigios
4.1.1. Noţiune şi reglementare normativă
4.1.2. Condiţiile exercitării retractului litigios
4.1.3. Cazuri de inadmisibilitate a retractului litigios
4.1.4. Efectele retractului litigios
4.2. Subrogaţia personală în drepturile creditorului prin plata creanţei
4.2.1. Noţiunea de subrogaţie personală
4.2.2. Comparaţie între cesiunea de creanţă şi subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei


CAPITOLUL 5: CONCLUZII


BIBLIOGRAFIE

Bibliografie


1. Liviu Pop, „Tratat de drept civil. Obligaţiile. Regimul juridic general,
Editura All Beck, Bucureşti, 2006
2. Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generală a
obligaţiilor, Editura All, Bucureşti, 2003.
3. Corneliu Turianu, „Obligaţiile civile”, ediţia I, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2007;
4. Ioan Adam, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura All
Beck, Bucureşti, 2004;
5. Ion P. Filipescu, “Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor”, Editura
Actami, Bucureşti, 2000;
6. Ion P. Filipescu, Andrei Filipescu, „Drept civil. Teoria generală a
obligaţiilor”, ediţia revăzută şi completată, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2004
7. Liviu Pop, “Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Tratat”, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
8. Paul Mircea Cosmovici, „Drept civil. Drepturi reale. Obligaţii.
Legislaţie”, Editura ALL, Bucureşti, 1996
9. Ion Dogaru, Pompiliu Drăghici, „Drept civil. Teoria generală a
obligaţiilor”, Editura All Beck, Bucureşti, 2002;
10. T.R. Popescu, P. Anca, Teoria generală a obligaţiilor, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1968
11. Ion Dogaru, Teoria generală a obligaţiilor, curs de bază, Editura
ştiinţifică, Bucureşti, 1999;
12.Moise Bojincă, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ediţia a II-a,
Editura Studii Europene, Tg-Jiu, 2002.
13. Iosif R. Urs, Smaranda Angheni, „Drept civil. Drepturile reale. Teoria
generală a obligaţiilor civile”, Vol. II, Editura Oscar Print, Bucureşti,
1998
14. Liviu Pop, Acţiunea pauliană, în Revista Curierul Juridic nr. 4/2006
15. I. Deleanu, Părţile şi terţii. Relativitatea şi opozabilitatea efectelor
juridice, Editura Rosetti, Bucureşti, 2002,
16. R. Rizoiu, R. Dincă, Unele aspecte privind incidenţa Titlului VI al
Legii nr. 99/1999 asupra regimului juridic al cesiunii de creanţă, în
Revista Pandactele Române nr. 9/2002
17. C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, „Tratat de drept
civil român”, vol. II, Editura Naţională, Bucureşti, 1929
18.M. B. Cantacuzino, „Elementele dreptului civil”, Editura Cartea
Românească, Bucureşti, 1921
19. V. Pătulea, Principiul libertăţii contractuale şi limitele sale, în Revista
Dreptul, nr. 10/1997;
20. Toader Camelia, Evicţiunea în contractele civile, Editura All Beck,
Bucureşti, 1998.
21.Moise Bojincă, Garanţia contra evicţiunii în contractul civil de
vânzare-cumpărare, Revista de Drept comercial nr. 5/2003
22. Francisc Deak, „Tratat de drept civil. Contracte speciale”, Vol. I –
„Vânzarea-cumpărarea. Schimbul”, ediţia a IV-a, actualizată de Lucian
Mihai şi Romeo Popescu, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007
23. Liviu Stănciulescu, „Drept civil. Partea specială. Contracte şi
succesiuni”, ediţia a 3-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006
24. R. I. Motica şi F. Moţiu, „Contracte civile speciale”, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2005
25. Dan Chirică, „Contracte speciale civile şi comerciale”, Editura Rosetti,
Bucureşti, 2005
26. Cornelia Toader, Drept civil. Contracte speciale, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004
27. Francisk Deak, Stanciu Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993.
28. Eugeniu Safta-Romano, „Contracte civile. Încheiere. Executare.
Încetare”, Editura Polirom, Iaşi, 1999
29. Gh. Beleiu, „Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil”, ediţia a X-a, revăzută şi adăugită de M. Nicolae şi P.
Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005
30. G. Boroi, “Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005;
31.Mihaela Tăbârcă, Gheorghe Buta, Codul de procedură civilă.
Comentat şi adnotat cu legislaţie, jurisprudenţă şi doctrină, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2007.

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Cesiunea de creanta in dreptul civil roman
Autor: Echipa www.elucrari.ro
Anul elaborarii: 2008
Numar de pagini: 85
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: Maxim 72 de ore din momentul efectuării comenzii, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Cesiunea de creanta in dreptul civil roman

Cesiunea de creanta in dreptul civil roman

Pretul nostru: Lei (Ron) 370.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker