Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Simulatia

Descriere

Pentru a înţelege teoria generală a simulaţiei, în câteva cuvinte, în continuare am considerat necesar a prezenta succint principalele aspecte reţinute pe parcursul lucrării, în această materie. Astfel, am numit numim simulaţia ca fiind aceea operaţiune juridică complexă care constă în încheierea şi existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi contractante, a două contracte, dintre care unul este aparent, dar public - prin care se creează o situaţie juridică aparentă, contrară realităţii; iar altul secret, care dă naştere situaţiei juridice reale dintre părţi, anihilând sau modificând efectele produse în aparenţă în temeiul contractului public.

Contractul secret exprimă voinţa reală a părţilor şi stabileşte adevărata situaţie juridică născută între ele; se mai numeşte şi contraînscris (contre-lettre), pentru că, în general, se încheie în forma scrisă.

Contractul aparent, public sau simulat (ostensibil) are rolul de a disimula intenţia reală a părţilor, cu scopul de a ascunde faţă de terţi, prin crearea unei false aparenţe, adevăratele raporturi juridice dintre părţi, al căror izvor principal este şi rămâne actul secret.

Pentru a putea fi vorba despre o simulaţie, ori de câte ori între părţi se încheie două acte juridice, contra-înscrisul trebuie să îndeplinească două condiţii: să fie secret şi să fie contemporan cu actul public.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 250.00
Cantitate:

- PLANUL LUCRĂRII -
S I M U L A Ţ I A


CAPITOLUL I: CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE
SECŢIUNEA I: ENUNŢAREA PRINCIPIULUI RELATIVITĂŢII EFECTELOR CONTRACTULUI
SECŢIUNEA II: EXCEPŢII APARENTE DE LA PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII EFECTELOR CONTRACTULUI
1. ASPECTE GENERALE PRIVIND EXCEPŢIILE APARENTE. ENUMERARE
2. CLASIFICAREA EXCEPŢIILOR REALE DE LA PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII EFECTELOR CONTRACTULUI
SECŢIUNEA III: ÎNŢELESUL NOŢIUNII DE EXCEPŢIE DE LA OPOZABILITATEA FAŢĂ DE TERŢI A CONTRACTULUI


CAPITOLUL II: SIMULAŢIA. CARACTERIZARE GENERALĂ
SECŢIUNEA I: NOŢIUNEA DE SIMULAŢIE
SECŢIUNEA II: REGLEMENTAREA INSTITUŢIEI
SECŢIUNEA III: CONDIŢIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ CONTRAÎNSCRISUL PENTRU A FI ÎN PREZENŢA SIMULAŢIEI


CAPITOLUL III: FORMELE SIMULAŢIEI
SECŢIUNEA I: CONTRACTUL APARENT SAU PUBLIC ESTE FICTIV
SECŢIUNEA II: ACTUL PUBLIC DEGHIZAT
SECŢIUNEA III: INTERPUNEREA DE PERSOANE


CAPITOLUL IV: SCOPURILE ŞI LIMITELE SIMULAŢIEI
SECŢIUNEA I: SCOPUL SIMULAŢIEI
SECŢIUNEA II: LIMITELE SIMULAŢIEI

CAPITOLUL V: EFECTELE SIMULAŢIEI
SECŢIUNEA I: EFECTELE SIMULAŢIEI ÎN RAPORTURILE DINTRE PĂRŢILE CONTRACTANTE
SECŢIUNEA II: EFECTELE SIMULAŢIEI FAŢĂ DE TERŢI
SECŢIUNEA III: EFECTELE SIMULAŢIEI ÎN RAPORTURILE DINTRE TERŢI


CAPITOLUL VI: ACŢIUNEA ÎN SIMULAŢIE
SECŢIUNEA I: NOŢIUNE ŞI CARACTERIZARE GENERALĂ
SECŢIUNEA II: PROBA SIMULAŢIEI


CAPITOLUL VII: CONCLUZII


B I B L I O G R A F I E

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ


I. LITERATURĂ JURIDICĂ ROMÂNĂ.
A. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII.
1. D. Alexandresco, „Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului
civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legiuiri
străine”, Tomul V, Tipografia Naţională, Iaşi, 1898.
2. D. Alexandresco, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil
român, Tomul al optulea, Bucureşti, 1925.
3. Rosetti Bălănescu, O. Sechelarie, N. C. Nedelcu, Principiile
dreptului civil român, Editura de Stat, Bucureşti, 1947.
4. Flavius A. Baias, Simulaţia. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă",
Editura Rosetti, Bucureşti, 2003.
5. Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil.
Subiectele dreptului civil, Casa de Editură şi presă „Şansa" SRL,
Bucureşti, 1995.
6. E. Cernea, E. Molcuţ, „Istoria statului şi dreptului românesc”, Casa
de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti, 1996.
7. Florin Ciutacu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor - culegere
de speţe, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999.
8. Paul Mircea Cosmovici, Tratat de drept civil. Partea generală, Vol. I,
Editura Academiei, Bucureşti, 1989.
9. Paul Mircea Cosmovici, Drept civil. Drepturi reale. Obligaţii.
Legislaţie, Editura AII, Bucureşti, 1996.
10. Mircea N. Costin, Marile instituţii ale dreptului civil român, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1993.
11. Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contractele speciale, Editura Actami,
Bucureşti, 1999.
12. Ion P. Filipescu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura
Actami, Bucureşti, 1998.
13. C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept
civil român, Vol. II., Editura Naţională, Bucureşti, 1929.
14. C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, cu textul
corespunzător francez, italian şi belgian, cu trimiteri la doctrina
franceză şi română şi jurisprudenţă completă de la 1868-1926, Vol.
IV, Editura Librăriei Universala Alcaly & Co, Bucureşti, 1926.
15. A. Ionaşcu, „Voinţa juridică”, în Studia Napocensis, Editura
Academiei, Bucureşti, 1974.
16. S. C. Longinescu, „Elemente de drept roman", Vol. II, Tipografia
„Curierul Judiciar”, Bucureşti, 1929.
17. Ioan G. Mihuţă, Alexandru Lesviodax, Repertoriu de practică
judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe
judecătoreşti pe anii 1952-1969, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
18. E. Molcuţ, D. Oancea, „Drept roman”, Casa de Editură şi Presă
Şansa, Bucureşti, 1995.
19. Sache Neculaescu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
20. Liviu Pop, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura
Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1996.
21. Tudor R. Popescu, Petre Anca, Teoria generală a obligaţiilor,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
22. R. Sanilevici, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Universitatea
„AII. Cuza", Iaşi, 1976.
23. Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generală a
obligaţiilor, Editura AII, Bucureşti, 1998.
24. Iosif R. Urs, Smaranda Angheni, Drept civil. Drepturile reale.
Teoria generală a obligaţiilor civile, Vol. II, Editura Oscar Print,
Bucureşti, 1998.
B. ARTICOLE, STUDII, NOTE
1. Gh. Brenciu, V. Panturescu, C. Stătescu, „Aspecte referitoare la
relaţia dintre contra-înscris şi actul public în cadrul simulaţiei”, în
Revista Română de Drept nr. 8/1981.
2. G. Chivu, „Limitele simulaţiei în teoria şi practica dreptului civil", în
„Dinamica relaţiilor sociale reglementate de lege oglindită în teoria şi
practica dreptului”, Cluj-Napoca, 1988.
3. V. Loghin, „Neconcordanţa conştientă între voinţa şi declararea ei în
raporturile juridice create prin acte juridice", în Revista „Legalitatea
Populară” nr. 9/1956.
4. P. Perju, „Sinteză teoretică a jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti
din circumscripţia Curţii de Apel Suceava în domeniul dreptului civil şi
procesual civil”, în Revista Dreptul nr. 2/1997.
5. R. Petrescu, „Aspecte din practica tribunalului Suprem referitoare la
simulaţie în actele juridice”, în Revista Română de Drept nr. 1/1976.
6. I. F. Pop, „Constatarea simulaţiei şi revocarea înstrăinărilor
frauduloase în cauzele privind controlul provenienţei bunurilor”, în
RRD nr. 4/1987.
7. C. Stătescu, „Aspecte referitoare la relaţia dintre contra-înscris şi actul
public în cadrul simulaţiei” (II), în R.R.D. nr. 8/1981.
II. LITERATURĂ JURIDICĂ STRĂINĂ
1. J. Carbonnier, „Droit civil. Les Obligations”, Tome 4, Paris, Sirey,
1987.
2. B. Stark, „Droit civil. Obligations”, Librairies Techniques, Paris, 1972.
3. Fr. Terre, P. Simler, Yves Lequette, „Droit civil. Obligations”, Dalloz,
1999.
4. M. Dagot, „ La simulation en droit privé”, Thèse pour le doctorat,
Librairie générale de droit et de jurisprudence R. Pichon et R. Durand-
Auzias, Paris, 1967.
5. F. Deboissy, „La simulation en droit fiscal”, L.G.D.J., 1997.
6. Jean Carbonnier, „ Les obligations”, Tome 4, Puf, 2000.
7. J. Ghestin, C. Jamin, M. Billiau, „ Les effets du contrat”, L.G.D.J.,
2001.
8. B. Starck, H. Roland, L. Boyer, „Droit civil. Les obligations. 2.

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!


Contrat, Litec, 1998.

Titlul lucrarii: Simulatia
Autor: Echipa www.elucrari.ro
Anul elaborarii: 2004
Numar de pagini: 78
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: Maxim 72 de ore din momentul efectuării comenzii, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Simulatia

Simulatia

Pretul nostru: Lei (Ron) 250.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker