Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Circumstantele agravante

Descriere

În scopul realizării unei cât mai bune evaluări a gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, pornind de la reglementările în aceeaşi materie ale codurilor penale italian (art. 133), german (art. 46 alin. 2) şi portughez (art. 71), au fost reglementate anumite criterii generale de individualizare a pedepsei pe baza cărora judecătorul să poată obţine o imagine clară asupra semnificaţiei sociale a infracţiunii comise şi a persoanei infractorului. În plus, se instituie obligativitatea prezentării motivelor de fapt avute în vedere în procesul de individualizare pentru a se putea observa modul în care acestea se reflectă în rezultatul evaluării.

După cum am reţinut, circumstanţele agravante obligatorii sunt enumerate de art. 75 Cod penal:

- săvârşirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună;

- săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime ori prin metode ori mijloace care prezintă pericol public;

- săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă acesta a fost comisă cu un minor;

- săvârşirea infracţiunii pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA

- săvârşirea infracţiunii din motive josnice;

- săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocate în vederea comiterii faptei

- săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate.

Instanţa poate reţine ca agravante şi alte împrejurări care imprimă faptei un caracter grav.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 280.00
Cantitate:

- Planul lucrarii -
Circumstantele agravante


CAPITOLUL 1: Notiuni si explicatii introductive privind individualizarea pedepselor
1.1. Aspecte generale privind pedepsele si raspunderea penala
1.2. Individualizarea pedepselor
    1.2.1. Notiunea si necesitatea individualizarii pedepselor
    1.2.2. Formele de individualizare a pedepselor
             A. Individualizarea legala
             B. Individualizarea judiciara
             C. Individualizarea administrativa
1.3. Individualizarea judiciara a pedepsei
    1.3.1. Notiunea de individualizare judiciara a pedepsei. Cadrul dereglementare
    1.3.2. Criterii de individualizare
             A. Dispozitiile partii generale a Codului penal
             B. Limitele de pedeapsa fixate în partea speciala
             C. Gradul de pericol social al faptei savârsite
             D. Persoana infractorului
             E. Împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala


CAPITOLUL 2: Circumstantele agravante potrivit legislatiei penale
2.1. Notiune si caracterizare
2.2. Domeniul de reglementare si criterii de clasificare a circumstantelor agravante
2.3. Circumstantele agravante legale
    2.3.1. Savârsirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreuna
    2.3.2. Savârsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezinta pericol public
             a. Savârsirea infractiunii prin acte de cruzime
             b. Savârsirea infractiunii prin violente asupra membrilor familiei
            c. Savârsirea infractiunii prin metode sau mijloace care produc pericol public
    2.3.3. Savârsirea infractiunii de catre un infractor major daca aceasta a fost comisa împreuna cu un minor (art. 75 lit. c) C. pen.)
    2.3.4. Savârsirea infractiunii pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, vârsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA
    2.3.5. Savârsirea infractiunii din motive josnice
    2.3.6. Savârsirea infractiunii în stare de betie anume provocata în vederea comiterii faptei (art. 75 lit. e C. pen.)
    2.3.7 Savârsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate (art. 75 lit. f C. pen.)
2.4. Cazuri de neaplicare a prevederilor art. 75 C. pen. referitoare la circumstantele agravante legale
2.5. Circumstantele agravante judiciare


CAPITOLUL 3: Agravarea raspunderii penale ca efect al circumstantelor agravante
3.1. Aspecte preliminarii privind raspunderea penala ca efect al circumstantelor agravante
3.2. Efectele circumstantelor agravante
3.3. Concursul între cauzele de agravare si de atenuare


CAPITOLUL 4: Concluzii


BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE


1. Codul penal, cu modificarile aduse prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea
Codului penal, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006
2. Traian Dima, „Drept penal. Partea generala”, editia a 2-a, editura Hamangiu,
Bucuresti, 2007
3. Traian Dima, „Drept penal. Partea generala”, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
2005;
4. Valentin Mirisan, „Drept penal. Partea generala”, editia a II-a, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 2007
5. C. Bulai, A. Filipas, C. Mitrache, „Institutii de Drept Penal”, Editura Trei,
Bucuresti, 2006;
6. A. Boroi, “Drept penal. Partea generala”, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006;
7. Nicolae Anghel Nicolae, „Drept penal. Partea generala”, Vol. II, Editura „Titu
Maiorescu”, Bucuresti, 2005.
8. A. Boroi, Gh. Nistoreanu, “Drept penal. Partea generala”, Editura All Beck,
Bucuresti, 2005;
9. C. Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Parte generala”,
Universul Juridic, Bucuresti, 2004.
10. V. Dobrinoiu, W. Brânza, “Drept penal. Partea generala”, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 2003;
11. St. Danes, V. Papadopol, “Individualizarea judiciara a pedepselor”, Editura
Juridica, Bucuresti, 2004;
12. V. Pasca, „Drept penal”, Vol. I-II, Editura World Teach, 2006
13. Ilie Pascu, Vasile Draghici, „Drept penal. Partea generala. Examinarea
institutiilor fundamentale ale dreptului penal, potrivit dispozitiilor Codului
penal în vigoare si ale noului Cod penal”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004.
14. G. Antoniu, „Partea generala a Codului penal într-o viziune europeana”, în
Revista de Drept Penal nr. 1 din 2004;
15. V. Dongoroz, „Drept penal” (reeditarea editiei din 1939), Asociatia Româna de
stiinte Penale, Bucuresti, 2000;
16. Vasile Pavaleanu, „Drept penal. Partea generala. Legea penala si
infractiunea”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003.
17. Stefan Danes, „Drept penal. Partea generala”, Editura Sylvi, Bucuresti, 2001.
18. Constantin Mitrache, „Drept penal român. Partea generala”, ed. a III-a,
revazuta si adaugita, Casa de editura si presa „SANSA” S.R.L., Bucuresti, 1997.
19. Gh. Diaconu, „Pedeapsa în dreptul penal”, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
2001,
20. A. Ungureanu, Drept penal. Partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
1995;
21. George Antoniu, „Vinovatia penala”, (reeditare), Editura Academiei, Bucuresti,
2003;
22. Traian Dima, „Drept penal. Partea generala. Infractiunea”, Vol. I, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 2004;
23. Traian Dima, „Drept penal. Partea generala”, Vol. II, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 2001;
24. P. Dungan, „Participatia improprie în dreptul penal român”, Bucuresti, 2002;
X. Ulianovschi, C. Cibotaru Participatia penala, Buletinul Asociatiei Tinerilor
Juristi, Revista de Drept nr. 9/1998
25. X. Ulianovschi, C. Cibotaru, Formele participatiei penale. Autoratul si
coautoratul, Buletinul Asociatiei Tinerilor Juristi, Revista de Drept nr. 1/1999.
26. C. Butiuc, „Coautoratul în unele situatii deosebite”, în Revista de Drept Penal
nr. 4/1995.
27. George Antoniu, „Vinovatia, în perspectiva reformei penale si a aderarii la
Uniunea Europeana”, în Revista de Drept Penal nr. 2/2003;
28. Lidia Barac, „Constantele si variabilele dreptului penal”, Editura All Beck,
Bucuresti, 2001,
29. Ioan Molnar, „Autoratul ca forma de participatie penala”, Revista de Drept
Penal. Serie noua, Nr. 1/1999
30. Vintila Dongoroz, Gh. Darînga, Siegfried Kahane, Dumitru Lucinescu,
Aurel Nemes, Mihai Popovici, Petre Sîrbulescu, Vasile Stoican, „Noul cod
penal si codul penal anterior. Prezentare comparativa”, Editura Politica,
Bucuresti, 1968;
31. Ungureanu, „Drept penal român. Partea generala”, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 1995
32. Vintila Dongoroz, Gh. Darînga, Siegfried Kahane, Dumitru Lucinescu,
Aurel Nemes, Mihai Popovici, Petre Sîrbulescu, Vasile Stoican, „Noul cod
penal si codul penal anterior. Prezentare comparativa”, Editura Politica,
Bucuresti, 1968.
33. Bulai, „Drept penal. Partea generala”, Vol. I, Editura Sansa, Bucuresti, 1992
34. I. Oancea, „Tratat de drept penal. Partea generala”, Editura ALL, Bucuresti,
1994
35. M Zolyneak, „Drept penal. Partea generala”, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi,
1992
36. G. Antoniu, N. Volonciu, I. Neagu, V. Stoica, D. Popescu, V. Papadopol,
„Practica judiciara penala”, Vol. IV, Editura Academiei Române, Bucuresti,
1993.
37. D. Cornoiu, V. Dumitru, „Curtea de Apel Pitesti. Culegere de practica
judiciara în materie penala pe anul 2000”, Bucuresti, 2002
38. Dan Lupascu, „Culegere de Practica judiciara în materie penala 2000. Curtea
de Apel Bucuresti”, Editura Wolterskluwer, Bucuresti, 2002;
39. Dan Lupascu, An. Nedelcu, I. Matei, „Curtea De Apel Bucuresti. Culegere de
practica judiciara 2005 în materie penala”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, 2006
40. V. Papadopol, M. Popovici, "Repertoriu alfabetic de practica judiciara în
materie penala pe anii 1976-1980" Editura Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti
1982.
41.  Curtea de Apel Brasov, Culegere de practica judiciara în materie penala 2003
- 2004, Editura C.H. Beck, 2004;
42.  Curtea de Apel Bucuresti, Culegere de practica judiciara în materie penala
1999, Editura Teora, Bucuresti, 2000;
43. Dan Lupascu, „Codul Penal. Hotarâri ale CEDO. Decizii ale Curtii
Constitutionale, Înaltei Curti de Casatie si Justitie”, editia a VIII-a, Editura
Wolterskluwer, Bucuresti, 2006

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Circumstantele agravante
Autor: Echipa www.elucrari.ro
Anul elaborarii: 2007
Numar de pagini: 93
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: Maxim 72 de ore din momentul efectuării comenzii, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Circumstantele agravante

Circumstantele agravante

Pretul nostru: Lei (Ron) 280.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker