Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Raspunderea penala a minorilor

Descriere

În ştiinţa dreptului penal, minoritatea reprezintă un capitol foarte important în cadrul reglementărilor legii penale . Principiul umanismului dreptului penal îşi găseşte expresia şi în abordarea vârstei persoanelor ce pot deveni subiecţi de drept penal în reglementarea diferitelor instituţii prevăzute în Codul penal. Astfel, potrivit art. 50 din Codul penal , „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal”.

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii minorilor a constituit o preocupare permanentă de politică penală a statelor moderne. Specificul fenomenului în rândul minorilor ridică probleme deosebite de prevenire şi de combatere, întrucât în cauzalitatea acestuia se interacţionează o multitudine de factori ca lipsa de experienţă, de viaţă socială a minorului cu consecinţa neînţelegerii depline a semnificaţiei sociale a conduitei lui periculoase pentru valorile sociale ca şi a sancţiunilor care li s-ar aplica; deficienţe în procesul educativ ce s-a desfăşurat în familie, scoală; influenţa negativă exercitată de unii majori care îi atrag pe minori pe calea infracţională.

Răspunderea penală a minorilor şi, în genere, problema prevenirii şi combaterii delicvenţei juvenile a constituit şi constituie una dintre cele mai importante probleme care se ridică pe planul politicii penale şi al dreptului penal.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 260.00
Cantitate:

CUPRINS

Răspunderea penală a minorilor 

 

Capitolul 1: Minoritatea penală - instituţie de drept penal

1.1. Limitele răspunderii penale: minorii care răspund şi minorii

care nu răspund penal 

1.2. Cadrul reglementărilor privind minorii care răspund penal. Raportarea la normele internaţionale

1.3. Scopul şi funcţiile pedepselor ce se aplică minorilor infractori

1.4. Sistemul de sancţionare al minorilor şi elemente de drept comparat

 

Capitolul 2: Măsurile educative

2.1. Aspecte prealabile cu privire la măsurile educative

2.2. Mustrarea

2.3. Libertatea supravegheată

2.4. Internarea într-un centru de reeducare

2.5. Internarea într-un institut medical-educativ

 

Capitolul 3: Pedepsele principale aplicabile 

infractorilor minori

3.1. Pedeapsa principală a închisorii

3.1.1. Scurt istoric şi cadrul legal actual 

3.1.2. Aplicarea pedepsei închisorii infractorilor minori

3.1.3. Regimul special de detenţie pentru condamnaţii minori 

3.1.4. Liberarea condiţionată a pedepsei închisorii aplicabile infractorului minor

3.1.5. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată infractorului minor

3.2. Pedeapsa principală a amenzii

3.2.1. Cadrul legal şi definiţie

3.2.2. Aplicarea pedepsei amenzii penale infractorului minor 

 

Capitolul 4: Concluzii

 

- Bibliografie -

 

Bibliografie

 

1. N. Giurgiu, „Răspunderea şi sancţiunile de drept penal”, Editura Neuron, Bucureşti, 1995

2. N. Giurgiu, „Legea penală şi infracţiunea: Doctrină, legislaţie, practică judiciară”, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Iaşi, 2000

3. N. Giurgiu, „Pledoaria apărării în procesul penal”, Revista de Drept penal nr. 3/2002

4. C. Bulai, A. Filipas, C. Mitrache, „Instituţii de Drept Penal”, Editura Trei, Bucureşti, 2006;

5. Nicolae Anghel Nicolae, „Drept penal. Partea generală”, Vol. II, Editura „Titu Maiorescu”, Bucureşti, 2005.

6. A. Boroi, Gh. Nistoreanu, “Drept penal. Partea generală”, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;

7. C.  Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Parte generală”,  Universul Juridic, Bucureşti, 2004.

8. V. Dobrinoiu, W. Brânză, “Drept penal. Partea generală”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003;

9. Şt. Daneş, V. Papadopol, “Individualizarea judiciară a pedepselor”, Editura Juridică, Bucureşti, 2004;

10. V. Paşca, „Drept penal”, Vol. I-II, Editura World Teach, 2006

11. Traian Dima, „Drept penal. Partea generală. Infracţiunea”, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004

12. Ilie Pascu, Vasile Drăghici, „Drept penal. Partea generală. Examinarea instituţiilor fundamentale ale dreptului penal, potrivit dispoziţiilor Codului penal în vigoare şi ale noului Cod penal”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004.

13. G. Antoniu, „Partea generală a Codului penal într-o viziune europeană”, în Revista de Drept Penal nr. 1 din 2004;

14. V. Dongoroz, „Drept penal” (reeditarea ediţiei din 1939), Asociaţia Română de ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000;

15. Vasile Păvăleanu, „Drept penal. Partea generală. Legea penală şi infracţiunea”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003.

16. Ion Neagu, „Drept procesual penal. Partea generală (Tratat)”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2006; 

17. N. Jidovu, Drept procesual penal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;

18. A. Crişu, Drept procesual penal, Edtura All Beck, Bucureşti, 2005;

19. O. Brezeanu, Minorul delincvent în Documentele Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Consiliului Europei, comunicare la Sesiunea ştiinţifică naţională a facultăţilor de drept cu tema „Răspunderea juridică”, Timişoara, 23-24 mai, 1997.

20. Ron Wolfgang, Delicvenţa juvenilă şi justiţia pentru minori, referat prezentat la seminarul cu aceeaşi temă, organizat de Consiliul Europei şi Ministerul Justiţiei, Bucureşti, 28-29 septembrie, 1994.

21. Ortansa Brezeanu, Lucian Bercea, Individualizarea sancţiunilor de drept penal în cauzele cu minori, condiţie a responsabilităţii sociale a acestora, comunicare la al II-lea simpozion al Centrelor de reeducare în: Tratamentul aplicat minorilor în centrele de reeducare în funcţie de particularităţile psiho-individuale, Bucureşti, 24-25 iunie 1972. 

22. L. Barbu, Unele probleme ale achitării pedepsei cu închisoarea la delicvenţii minori, comunicare la al III-lea simpozion, Reeducarea minorilor infractori, Bucureşti, 24-25 iunie 1972. 

23. Ioana Doru-Amineanu, Particularităţile sociale ale dezvoltării minorilor şi tinerilor în perioada anterioară săvârşirii infracţiunilor cu violenţă. Modalităţi şi acţiuni de prevenire a reîntăririi faptelor penale, comunicare la simpozionul cu această temă de D.G.P (22-23 mai 1983).

24. Florin Streteanu, Modificări ale tratamentului sancţionar al minorului, RDP nr. 2/1997.

25. Graham Gilles (Director Europe to Europe), Rolul integrării sociale în pedepsirea infracţiunilor – o cheie a justiţiei mileniului trei, în RSR nr. 1/1995. 

26. Ortansa Brezeanu, Minorul delincvent în Documentele ONU şi ale Consiliului Europei, RSP nr. 3/1996.

27. Gheorghe Florian, Penitenciarele britanice şi rolul comunităţii în recuperarea celor care au încălcat legea, în RSP nr. 2/1993.

28. Constantin Păunescu, Coordonate metodologice ale recuperării minorului inadaptat, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1984.

29. M. Basarab, Aspecte teoretice şi practice privind îmbunătăţirea răspunderii penale a minorilor, Studia Universitaria Babeş Bolyai, Jurisprudenţia, XXXVII/1/1992

30. Corneliu Turianu, Răspunderea juridică pentru faptele penale săvârşite de minori, Editura Continent XXI, Bucureşti, 1995.

31. Ortansa Brezeanu, Din istoria regimului sancţionator al minorului infractor în România, în Revista de Drept Penal,  nr. 2/1995

32. P. Abraham, ”Convenţii europene în materie penală”, Editura Naţional, Bucureşti, 2001

33. A. Boroi, M. Popescu, M. Gorunescu, „Dicţionar de drept penal”, Editura All Beck, Bucureşti, 2004

34. A. Boroi, „Drept penal. Partea generală”, ediţia a IIa, Editura All Beck, Bucureşti, 2000

35. Ioan Chiş, Dragoş Răzvan Niţă, “Drept execuţional penal”, Editura A.N.I., Bucureşti, 2005.

36. Ioan Chiş, Dragoş Răzvan Niţă, „Fundamente de drept execuţional penal”, Editura A.N.I., Bucureşti, 2004.

37. Nicolae Anghel Nicolae, „Dreptul executării sancţiunilor de drept penal şi a măsurilor preventive”, Editura Universităţii „Titu Maiorescu”, Bucureşti, 2006

38. Ion Neagu, „Drept procesual penal. Partea generală (Tratat)”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2006; 

39. N. Jidovu, Drept procesual penal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;

40. Al. Vasiliu, „Teoria actelor de procedură penală”, All Beck, Bucureşti, 2003;

41. A. Crişu, Drept procesual penal, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;

42. Mihai Apetrei, “Drept procesual penal”, Editura Victor, Bucureşti, 2004

43. Codul penal, cu modificările aduse prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea Codului penal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006

44. Codul de procedură penală, cu modificările la zi (inclusiv cele aduse prin Legea nr. 356/2006).

45. Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial nr. 109/1990

46. Organizaţia Naţiunilor Unite - Rezoluţia 40/33 din 29 nov. 1985, “Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing).

 

47. Convenţia cu privire la drepturile copilului,  adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 20 noiembrie 1989

 
 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Raspunderea penala a minorilor
Autor: Echipa www.elucrari.ro
Anul elaborarii: 2007
Numar de pagini: 93
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: Maxim 72 de ore din momentul efectuării comenzii, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Raspunderea penala a minorilor

Raspunderea penala a minorilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 260.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker