Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Conditiile de validitate ale actului juridic civil (2010)

Descriere

Prin condiţiile actului juridic civil înţelegem elementele din care este alcătuit un asemenea act. În literatura de specialitate şi chiar în legislaţie nu întotdeauna se foloseşte aceeaşi terminologie, pentru a desemna componentele actului juridic civil. În general se utilizează expresiile: „elementele actului juridic”, „condiţiile de validitate a actului juridic”, „condiţiile de fond”, „elementele esenţiale” etc.

În legislaţia civilă, se utilizează termenul condiţii pentru a se desemna elementele componente ale actului juridic civil. În acest sens sunt dispoziţiile art. 948 din Codul civil care dispune: condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:

־ capacitatea de a contracta; ־

consimţământul valabil al părţii ce se obligă;

־ un obiect determinat;

־ o cauză licită.

Condiţiile actului juridic civil pot fi împărţite în funcţie de mai multe criterii. În funcţie de aspectul la care se referă, se disting:

־ condiţii de fond, cele care privesc conţinutul actului juridic civil;

־condiţii de formă, cele care se referă la exteriorizarea voinţei.

După obligativitatea sau neobligativitatea în sensul respectării lor la încheierea actului juridic civil, distingem între:

־ condiţii esenţiale, cele cerute pentru chiar valabilitatea actului;

־ condiţii neesenţiale sau întâmplătoare, cele care pot fi prezente ori pot lipsi, fără a pune în discuţie valabilitatea actului.

După sancţiunea nerespectării lor, se pot distinge între:

־ condiţii de validitate, a căror nerespectare se sancţionează cu nulitatea actului juridic civil;

־ condiţii de eficacitate, a căror nerespectare nu atrage nulitatea actului juridic civil, ci alte consecinţe precum: imposibilitatea dovedirii actului cu alte mijloace de probă, inopozabilitatea faţă de terţi.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 280.00
Cantitate:

CUPRINS

 CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL  

 

CAPITOLUL I: CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Actul juridic civil - noţiune şi trăsături fundamentale

1.2. Condiţiile de validitate ale actului juridic civil - prezentare generală

 

CAPITOLUL II: CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL

2.1. CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTE JURIDICE CIVILE

2.1.1. Noţiune

2.1.2. Reglementare

2.2. CONSIMŢĂMÂNTUL

2.2.1. Noţiunea de consimţământ

2.2.2. Voinţa juridică în dreptul român. Procesul de formare a voinţei juridice şi corelaţia dintre aceasta şi consimţământ

2.2.3. Principiile voinţei juridice

A. Principiul autonomiei de voinţă sau a libertăţii actelor juridice

B. Principiul voinţei reale

2.2.4. Condiţiile de validitate ale consimţământului

A. Prezentare generală

B. Condiţia discernământului pentru existenţa consimţământului

C. Condiţia exteriorizării consimţământului

D. Consimţământul să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice

E. Consimţământul să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ

F. Viciile de consimţământ

2.3. OBIECTUL ACTULUI JURIDIC CIVIL

2.3.1. Definiţie

2.3.2. Controverse doctrinare privind noţiunea de obiect al actului juridic civil

2.3.3. Corelaţia dintre obiectul şi conţinutul actului juridic civil

2.3.4. Condiţiile de valabilitate generale ale obiectului actului juridic civil

A. Obiectul trebuie să existe

B. Obiectul trebuie să fie în circuitul civil

C. Obiectul actului juridic civil trebuie să fie determinat sau determinabil

D. Obiectul actului juridic civil trebuie să fie posibil

E. Obiectul actului juridic civil trebuie să fie licit şi moral

2.3.5. Condiţii de validitate speciale

A. Cel ce se obligă să fie titularul dreptului (în actele constitutive sau translative)

B. Obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului (în actele „intuitue personae”)

C. Existenţa autorizaţiei administrative, în cazurile prevăzute de lege

2.3.6. Obiectul derivat (lucrurile)

2.4. CAUZA ACTULUI JURIDIC CIVIL

2.4.1. Noţiune

2.4.2. Reglementare

2.4.3. Elementele cauzei actului juridic civil

2.4.4. Condiţiile de validitate ale cauzei

2.5. FORMA ACTULUI JURIDIC CIVIL

 2.5.1. Definiţie şi terminologie

2.5.2. Clasificarea şi analiza condiţiilor de formă ale actului juridic civil

 

CAPITOLUL III: ASPECTE PRACTICE PRIVIND CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL

 

CAPITOLUL IV: CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

 

 

BIBLIOGRAFIE

- Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ediţia a XI-a, revăzută şi adăugită de M. Nicolae, P. Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007

- G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008

- G. Boroi, L. Stănciulescu, A. Almăşan, I. Pădurariu, Drept civil. Curs selectiv pentru licenţă. Teste grilă, Ediţia a 4-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009

- O. Calmuschi, „Subiectele colective de drept în România”, Editura Academiei, 1981

- Otilia Calmuschi, Gh. Beleiu, Drept civil român. Persoanele, Academia Română de management, Bucureşti, 1992

- M. D. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Bucureşti, 1921

- E. Chelaru, Drept civil. Partea generală, ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

- A. Cojocaru, Drept civil. Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000

- M. N. Costin, Marile instituţii ale dreptului civil român. Persoana fizică şi persoana juridică, Vol. II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984

- I. Craiovan, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2001

- I.P. Filipescu, A. I. Filipescu, „Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor”, ediţia revăzută şi completată 2007, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007

- C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Vol. I., Editura All, Bucureşti, 1996

- A. Ionaşcu, „Tratat de drept civil”, vol. I, „Partea generală”, Editura Academiei, 1967

- E. Lupan, D.A. Popescu, Persoana fizică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993

- E. Lupan, Introducere în dreptul civil, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1999

- L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaţiile. Regimul juridic general, Editura All Beck, Bucureşti, 2006

- L. Pop, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006

- T. Pop, „Drept civil român. Teoria generală”. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993;

- N. Popa, Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2002

- A. Puşcă, Drept civil român. Persoanele fizice şi persoanele juridice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006

- C. Stătescu, „Dreptul civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970

- C. Stătescu, C. Bârsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ediţia a IX-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008

- P. Truşcă, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Persoana fizică. Persoana juridică, ediţia a IV-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007

- O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, ediţia 8, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

- I.R. Urs, S. Angheni, Drept civil, Partea generală. Persoanele, Vol. I, Editura Oscar Print, Bucureşti. 1998

- I.R. Urs, C. Todică, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Prezentare teoretică, prezentare practico-aplicativă: doctrină, speţe, întrebări şi exerciţii, vocabular, teste grilă, Editura Universitară, Bucureşti, 2007,

- C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008

- Codul civil în vigoare

- Noul Cod civil

- Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie 2009.

- Codul familiei - Legea nr. 288 din 29 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953

- Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 749 din data de 5 noiembrie 2007 (Codul familiei, Editura Nomina Lex, Bucureşti, 2009).

- Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Conditiile de validitate ale actului juridic civil (2010)
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2010
Numar de pagini: 95
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: 24-72 ore din momentul efectuării comenzii

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker