Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Descriere

Această lucrare este destinată persoanelor care vor să-şi uşureze munca de pregătire a examenului de primire sau definitivare în profesia de avocat şi a fost elaborată ţinând cont de bibliografia recomandată de instituţiile abilitate şi în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul redactarii.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 63.00
Cantitate:

CUPRINS

 

SUBIECTUL NR. 1. Abţinerea şi recuzarea

SUBIECTUL NR. 2. Acţiunea civilă în procesul penal. Noţiune. Condiţii ale exercitării acesteia

SUBIECTUL NR. 3. Acţiunea penală: noţiune; obiectul şi subiecţii acţiunii penale; trăsăturile acţiunii penale

SUBIECTUL NR. 4. Apărătorul ca participant la desfăşurarea procesului penal. Drepturile şi obligaţiile acestuia

SUBIECTUL NR. 5. Apelul peste termen

SUBIECTUL NR. 6. Arestarea inculpatului: condiţii, organe judiciare care pot lua măsura; durata

SUBIECTUL NR. 7. Arestarea învinuitului

SUBIECTUL NR. 8. Cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau care sting acţiunea penală

SUBIECTUL NR. 9. Cazuri de conexitate şi indivizibilitate

SUBIECTUL NR. 10. Cazurile de asistenţă juridică obligatorie

SUBIECTUL NR. 11. Cazurile de contestaţie în anulare

SUBIECTUL NR. 12. Cazurile de revizuire

SUBIECTUL NR. 13. Căile de atac împotriva actelor prin care se dispune asupra luării, revocării, înlocuirii, încetării sau menţinerii unei măsuri preventive

SUBIECTUL NR. 14. Cercetarea judecătorească

SUBIECTUL NR. 15. Cercetarea la faţa locului şi reconstituirea

SUBIECTUL NR. 16. Cererea de reabilitare: titularii cererii de reabilitare, conţinutul cererii de reabilitare

SUBIECTUL NR. 17. Citarea părţilor la judecată. Compunerea instanţei de judecată. Asigurarea apărării

SUBIECTUL NR. 18. Citaţia ca act procedural: noţiune, conţinut, loc de citare, înmânarea citaţiei

SUBIECTUL NR. 19. Comparaţie între decădere şi nulitate, ca sancţiuni procedurale

SUBIECTUL NR. 20. Competenţa funcţională şi competenţa materială

SUBIECTUL NR. 21. Competenţa organelor de urmărire penală

SUBIECTUL NR. 22. Competenţa personală în materie penală

SUBIECTUL NR. 23. Conflictele de competenţă şi excepţiile de necompetenţă

SUBIECTUL NR. 24. Confruntarea ca mijloc de probă

SUBIECTUL NR. 25. Constatarea infracţiunilor de audienţă. Suspendarea judecăţii

SUBIECTUL NR. 26. Constatările tehnico-ştiinţifi ce şi medico-legale

SUBIECTUL NR. 27. Decăderea şi inadmisibilitatea - sancţiuni procedurale penale

SUBIECTUL NR. 28. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului - mijloace de probă în procesul penal

SUBIECTUL NR. 29. Declaraţiile martorilor - mijloace de probă în procesul penal: noţiune, obligaţiile şi drepturile martorilor; persoanele care nu pot fi ascultate ca martor şi persoane care nu sunt obligate să depună ca martor

SUBIECTUL NR. 30. Declinarea de competenţă

SUBIECTUL NR. 31. Deliberarea: Noţiune, obiect, procedură

SUBIECTUL NR. 32. Dezbaterile în faţa primei instanţe şi ultimul cuvânt al inculpatului

SUBIECTUL NR. 33. Dispoziţii speciale privind reţinerea şi arestarea preventivă a minorului

SUBIECTUL NR. 34. Efectele recursului

SUBIECTUL NR. 35. Efectul extensiv al apelului

SUBIECTUL NR. 36. Efectul suspensiv şi efectul devolutiv al apelului

SUBIECTUL NR. 37. Exercitarea acţiunii civile: dreptul de opţiune; exercitarea din ofi ciu; exercitarea la instanţa civilă

SUBIECTUL NR. 38. Expertizele - mijloace de probă în procesul penal

SUBIECTUL NR. 39. Extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale (în faţa instanţei de judecată)

SUBIECTUL NR. 40. Extinderea procesului penal pentru alte fapte penale şi pentru alte persoane

SUBIECTUL NR. 41. Fapte similare, auxiliare şi negative; fapte şi împrejurări care nu trebuie dovedite

SUBIECTUL NR. 42. Felurile hotărârilor judecătoreşti

SUBIECTUL NR. 43. Garantarea dreptului de apărare - principiu fundamental al dreptului penal (analiză detaliată)

SUBIECTUL NR. 44. Hotărârile penale supuse apelului. Titularii apelului

SUBIECTUL NR. 45. Hotărârile penale supuse recursului

SUBIECTUL NR. 46. Hotărârile supuse revizuirii: caracteristicile acestora, limitele în care poate fi exercitată revizuirea

SUBIECTUL NR. 47. Incompatibilitatea judecătorilor, a procurorului, grefi erului şi organului de cercetare penală

SUBIECTUL NR. 48. Inculpatul - parte în procesul penal; drepturi şi obligaţii

SUBIECTUL NR. 49. Interceptările şi înregistrările audio sau video ca mijloace de probă

SUBIECTUL NR. 50. Introducerea plângerii prealabile la instanţa de judecată: condiţii; procedura de judecată – Subiect netratat. În prezent, plângerea prealabilă se adresează doar organului de cercetare penală sau procurorului [art. 279 alin. 2 C. proc. pen.]

SUBIECTUL NR. 51. Începerea urmăririi penale. Punerea în mişcare a acţiunii penale

SUBIECTUL NR. 52. Înscrisurile ca mijloace de probă în procesul penal. Deosebirea de mijloacele materiale de probă

SUBIECTUL NR. 53. Învinuitul: drepturi şi obligaţii; deosebirea de făptuitor şi de inculpat

SUBIECTUL NR. 54. Judecarea infractorilor minori

SUBIECTUL NR. 55. Liberarea provizorie pe cauţiune şi sub control judiciar

SUBIECTUL NR. 56. Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală

SUBIECTUL NR. 57. Luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea şi încetarea de drept a măsurilor de prevenţie

SUBIECTUL NR. 58. Măsurile asigurătorii: noţiune, importanţă, feluri

SUBIECTUL NR. 59. Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice

SUBIECTUL NR. 60. Măsurile premergătoare şedinţei de judecată (procedura preliminară)

SUBIECTUL NR. 61. Modalităţi speciale de ascultare a martorului

SUBIECTUL NR. 62. Modul de deliberare şi redactare a hotărârii judecătoreşti

SUBIECTUL NR. 63. Momentele desfăşurării acţiunii penale: punerea în mişcare şi exercitarea acesteia

SUBIECTUL NR. 64. Neagravarea situaţiei în propriul apel

SUBIECTUL NR. 65. Noţiunea de infracţiune fl agrantă. Cazurile de aplicare a procedurii speciale

SUBIECTUL NR. 66. Nulităţile ca sancţiuni procedurale penale

SUBIECTUL NR. 67. Obiectul probaţiunii: noţiune, faptele şi împrejurările care formează obiectul probaţiunii

SUBIECTUL NR. 68. Obiectul şi subiecţii acţiunii civile

SUBIECTUL NR. 69. Obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara - măsuri preventive

SUBIECTUL NR. 70. Organele la care poate fi introdusă plângerea prealabilă

SUBIECTUL NR. 71. Partea civilă: noţiune; constituirea părţii civile; modalităţi de constituire; drepturi şi îndatoriri

SUBIECTUL NR. 72. Partea responsabilă civilmente: momentul până la care poate fi introdusă în procesul penal; modalităţi în care intră în procesul penal; drepturi şi obligaţii

SUBIECTUL NR. 73. Partea responsabilă civilmente: noţiune; cazuri de răspundere pentru fapta altuia

SUBIECTUL NR. 74. Partea vătămată în procesul penal: noţiune; constituire; drepturi şi obligaţii

SUBIECTUL NR. 75. Participarea procurorului, a părţilor şi a altor persoane la judecarea cauzelor penale în prima instanţă

SUBIECTUL NR. 76. Percheziţia ca mijloc de probă. Procedura efectuării percheziţiei şi ridicarea de obiecte sau înscrisuri

SUBIECTUL NR. 77. Pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor

SUBIECTUL NR. 78 Plângerea prealabilă: noţiune, titularii plângerii prealabile şi conţinutul acesteia

SUBIECTUL NR. 79. Plângerea şi denunţul ca acte de sesizare a organelor de urmărire penală

SUBIECTUL NR. 80. Prelungirea şi menţinerea arestării inculpatului

SUBIECTUL NR. 81. Principiile fundamentale ale procesului penal român. Scurtă analiză a acestora

SUBIECTUL NR. 82. Principiile specifi ce fazei de judecată a procesului penal 

SUBIECTUL NR. 83. Probele în procesul penal: noţiune, importanţă, clasifi care

SUBIECTUL NR. 84. Procedura prezentării materialului de urmărire penală

SUBIECTUL NR. 85. Procedura reabilitării judecătoreşti

SUBIECTUL NR. 86. Prorogarea de competenţă în cazul chestiunilor prealabile, al schimbării încadrării juridice sau a califi cării faptei ce face obiectul judecăţii

SUBIECTUL NR. 87. Protecţia datelor de identifi care a martorului

SUBIECTUL NR. 88. Rechizitoriul ca act de trimitere în judecată

SUBIECTUL NR. 89. Reluarea urmăririi penale

SUBIECTUL NR. 90. Restituirea cauzei la procuror

SUBIECTUL NR. 91. Restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii

SUBIECTUL NR. 92. Reţinerea ca măsură preventivă

SUBIECTUL NR. 93. Revocarea liberării provizorii. Cazuri, procedură

SUBIECTUL NR. 94. Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal

SUBIECTUL NR. 95. Rezolvarea cauzei penale (a laturii penale şi a laturii civile)

SUBIECTUL NR. 96. Sarcina probaţiunii. Aprecierea probelor

SUBIECTUL NR. 97. Schimbarea încadrării juridice

SUBIECTUL NR. 98. Scoaterea de sub urmărire penală. Clasarea cauzelor penale

SUBIECTUL NR. 99. Strămutarea cauzelor penale. Noţiune, temei, procedură

SUBIECTUL NR. 100. Structura hotărârilor judecătoreşti pronunţate în prima instanţă

SUBIECTUL NR. 101. Suportarea cheltuielilor judiciare făcute de părţi - cazuri

SUBIECTUL NR. 102. Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală

SUBIECTUL NR. 103. Suspendarea urmăririi penale

SUBIECTUL NR. 104. Şedinţa de judecată în prima instanţă: început, deschidere, strigarea cauzei, verificarea legalităţii sesizării instanţei; verifi cări privitoare la inculpat; măsuri privind martorii, experţii şi interpreţii; lămuriri, excepţii, cereri

SUBIECTUL NR. 105. Termenele în procesul penal: noţiune, clasifi care, calcul

SUBIECTUL NR. 106. Termenul de apel: concept; moment de la care curge termenul; repunerea în termen

SUBIECTUL NR. 107. Terminarea urmăririi penale

SUBIECTUL NR. 108. Urmărirea penală în cazul infractorilor minori

SUBIECTUL NR. 109. Urmărirea penală şi judecata în cadrul procedurii urgente

SUBIECTUL NR. 110. Urmărirea penală: obiect; limite; trăsături caracteristice

SUBIECTUL NR. 111. Valoarea probatorie a raportului de expertiză

 

BIBLIOGRAFIE

 

BIBLIOGRAFIE

 

I. Tratate, cursuri, monografii

 

1. Antoniu G., Vlăşceanu A., Barbu A., „Codul de procedură penală - texte, jurisprudenţă, hotărâri C.E.D.O.”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006;

2. Crişu A., „Drept procesual penal. Proceduri speciale”, Editura All Beck, Bucureşti 2004;

3. Dongoroz V., Kahane S., Antoniu G., Bulai C-tin, Iliescu Nicoleta, Stănoiu Rodica, „Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea generală”, Vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1975;

4. Dongoroz V., Kahane S., Antoniu G., Bulai C-tin, Iliescu Nicoleta, Stănoiu Rodica, „Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român”, Vol. V-VI, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;

5. Griga I., „Drept procesual penal. Partea generală. Teorie, jurisprudenţă şi aplicaţii practice”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2004; 6. Jidovu N., „Drept procesual penal”, ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007;

7. Mateuţ Gh., „Libertatea aprecierii probelor. Limite”, în Revista de Drept Penal nr. 3/2004;

8. Mrejeru Th., Mrejeru B., „Competenţa penală. aspecte teoretice şi jurisprudenţa în materie”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006;

9. Neagu I., „Drept procesual penal. Tratat”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2002;

10. Neagu I., „Tratat de procedură penală. Partea generală”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

11. Theodoru Gr., „Tratat de drept procesual penal”, ediţia a II-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;

12. Tulbure A. Şt., Tatu Angela Maria, „Tratat de drept procesual penal”, Editura All Beck, Bucureşti, 2001;

13. Ţuculeanu V., „Modifi cările şi completările aduse Codului de procedură penală în privinţa percheziţiei” Revista „Dreptul” nr. 7/2004;

14. Volonciu N., „Tratat de procedură penală. Partea specială”, Vol. II, Editura Paideia, Bucureşti, 1996;

15. Volonciu N., Vasiliu Alexandra, „Codul de procedură penală comentat. Art. 1-611. Regulile de bază şi acţiunile în procesul penal. Competenţa”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;

16. Volonciu N., Barbu Alina, „Codul de procedură penală comentat. Art. 62-135. Probele şi mijloacele de probă”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;

17. Volonciu N., Ţuculeanu Al., „Codul de procedură penală comentat. Art. 200-286. Urmărirea penală”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;

18. Volonciu N., Vlăşceanu Adina, „Codul de procedură penală. Art. 3851-4142, Recursul. Căile extraordinare de atac”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007.

 

II. Legislaţie

■ Constituţia României, revizuită în anul 2003;

■ Codul de procedură penală, Editura Nomina Lex, Bucureşti, 2009;

■ Codul penal român, Editura Nomina Lex, Bucureşti, 2009;

■ Legea nr. 281/2003 privind modifi carea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Ofi cial, Partea I nr. 468 din 1 iulie 2003;

■ Legea nr. 480/2004 pentru modifi carea şi completarea Codului de procedură penală. A modifi cat art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1, art. 278 alin. 3; a introdus alin. 31;

■ Legea nr. 548/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modifi carea Codului de procedură penală;

■ Legea nr. 575/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2004 pentru completarea art. 209 din Codul de procedură penală Legea nr. 576/2004 pentru modifi carea şi completarea Codului de procedură penală. A modifi cat art. 311 alin. 2, denumirea Secţiunii III din Titlul II; a introdus art. 4081; a abrogat art. 29 pct. 4, art. 409 - 4141;

■ Legea nr. 160/2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2002 privind modifi carea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni contra demnităţii şi infracţiuni contra autorităţii, precum şi a unor dispoziţii din Codul de procedură penală. A aprobat cu modifi cări O.U.G. nr. 58/2002. Modifi cările efectuate asupra art. 27 pct. 1 lit. a) şi art. 209 alin. 3.;

■ Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;

■ Legea nr. 356/2006 pentru modifi carea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modifi carea altor legi;

■ Legea nr. 79/2007 pentru modifi carea Codului de procedură penală;

■ Legea nr. 57/2008, pentru modifi carea Codului de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 228/2008;

■ Legea nr. 8/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2008 privind modifi carea art. 482 din Codul de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 105 din 20 februarie 2009;

■ Legea nr. 195/2009 privind modifi carea art. 453 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 365 din 1 iunie 2009;

■ O.U.G. nr. 66/2003 privind modifi carea unor dispoziţii din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Ofi cial, Partea I nr. 502 din 11 iulie 2003;

■ O.U.G. nr. 109/2003 privind modifi carea Codului de procedură penală şi Legea nr. 159/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003 privind modifi carea Codului de procedură penală. A aprobat O.U.G. nr. 109/2003, modifi când art. 52 alin. 7, art. 304, art. 350 alin. 1;

■ O.U.G. nr. 55/2004, pentru modifi carea Codului de procedură penală. A abrogat art. 52 alin. (7);

■ O.U.G. nr. 72/2004 pentru completarea art. 209 din Codul de procedură penală. A introdus alin. 6 la art. 209;

■ O.U.G. nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană. A introdus lit. e1 la art. 27 punctul 1;

■ O.U.G. nr. 60/2006 pentru modifi carea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modifi carea altor legi;

■ O.U.G. nr. 31/2008 pentru modifi carea Codului de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 224/2008.

 

III. Web site-uri

■ www.ccr.ro – Site-ul ofi cial al Curţii Constituţionale a României;

■ www.scj.ro – Site-ul ofi cial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

■ www.mpublic.ro – Site-ul ofi cial al Ministerului Public.

Autor: Avocat Eduard Dragomir, Avocat Roxana Palita
Titlul cartii: Drept procesual penal. Sinteze pentru pregatirea examenelor de admitere si definitivare in profesia de avocat
Producator: Editura Nomina Lex
Data aparitiei: 2010
ISBN: 978-606-8153-06-3
Numar de pagini: 314
Format: Academic B5
Mod de legare (Coperta): Brosat

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Pretul nostru: Lei (Ron) 63.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker