Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Dreptul de proprietate comuna

Descriere

 

Potrivit art. 480 din Codul civil: “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”. Această definiţie evocă existenţa în mâinile titularului a tuturor prerogativelor imaginabile pe care o persoană le poate avea cu privire la un bun, prin referirea la caracterul exclusiv al dreptului de proprietate, deşi nu conţine expres decât acel atribut care este esenţial pentru existenţa sa, şi anume este vorba despre dreptul de dispoziţie .
 
Această definiţie, puţin diferită de cea dată de Codul Napoleon, reaminteşte atributele dreptului de proprietate din dreptul roman (usus, fructus şi abusus). Într-un sens restrâns ea desemnează fructus şi abusus. Se observă însă că redactorii celor două coduri au adoptat concepţia caracterului absolut al dreptului de proprietate.
 
Art. 544 din Codul civil francez are o redactare diferită sub două aspecte şi anume, din textul francez lipseşte cuvântul “exclusiv”, iar în locul expresiei “însă în limitele determinate de lege” se precizează că acest drept nu poate fi folosit într-un mod interzis de lege sau de regulamente.
În dreptul civil francez doctrina a reţinut o definiţie sintetică şi anume: ”dreptul în temeiul căruia un lucru este supus în mod absolut şi exclusiv voinţei şi activităţii unei persoane” sau, într-o altă formulare, dreptul de a te bucura şi de a dispune de un lucru după propria voinţă dar fără a aduce atingere drepturilor altuia sau legilor.

 
Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 280.00
Cantitate:

 

- PLANUL LUCRĂRII -
DREPTUL DE PROPRIETATE COMUNĂ
 
CAPITOLUL 1 - ASPECTE GENERALE PRIVIND DREPTUL DE PROPRIETATE
1.1.      NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE
1.2.      CONŢINUTUL DREPTULUI DE PROPRIETATE
1.3.      MODALITĂŢILE JURIDICE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE
 
CAPITOLUL 2 - DREPTUL DE PROPRIETATEA COMUNĂ PE COTE-PĂRŢI
2.1.      TERMINOLOGIE, ASPECTE CARACTERISTICE ŞI FORME
2.2.      COPROPRIETATEA OBIŞNUITĂ SAU TEMPORARĂ
2.3.      PROPRIETATEA PE COTE-PĂRŢI FORŢATĂ ŞI PERPETUĂ
 
CAPITOLUL 3 - DREPTUL DE PROPRIETATE COMUNĂ ÎN DEVĂLMĂŞIE
3.1.      NOŢIUNEA, SEDIUL MATERIEI ŞI ASPECTE CARACTERISTICE
3.2.      BUNURILE COMUNE ALE SOŢILOR
3.2.1. Noţiunea de bunuri comune şi dovada acestora
3.2.2. Criterii de determinare a bunurilor comune ale soţilor
A. Bunul să fie dobândit de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei
B. Bunul să nu facă parte din categoria bunurilor proprii unuia dintre soţi
3.3.      EXERCITAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE COMUNĂ DEVĂLMAŞĂ
3.4.      APĂRAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE COMUNĂ ÎN DEVĂLMĂŞIE
 
CAPITOLUL 4 - ÎNCETAREA PROPRIETĂŢII COMUNE ÎN DEVĂLMĂŞIE
4.1.      ASPECTE PRELIMINARII
4.2.      ÎMPĂRŢIREA BUNURILOR COMUNE  ÎN TIMPUL CĂSĂTORIEI
4.3.      ÎMPĂRŢIREA BUNURILOR COMUNE LA DESFACEREA CĂSĂTORIEI
4.4.      ÎMPĂRŢIREA BUNURILOR LA ÎNCETAREA CĂSĂTORIEI
 
CAPITOLUL 5 – CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
 
BIBLIOGRAFIE


- BIBLIOGRAFIE -
 
§        Ion P. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura Actami, Bucureşti, 1998.
§        Eugen Chelaru, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Editura All Beck, Bucureşti, 2000.
§        Liviu Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale,Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
§        Dumitru C. Florescu, Dreptul de proprietate, Editura Universităţii „Titu Maiorescu”, Bucureşti, 2002;
§        Ioan Adam, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1998.
§        Corneliu Bîrsan, Maria Gaiţă, Mona Pivniceru, Drept civil. Drepturi Reale, Editura Institutul European, Iaşi, 1997
§        Ioan Lucian, Drept civil român. Drepturi reale, Editura Tribuna, Sibiu, 1996;
§        P. M. Cosmovici, Drept civil. Drepturile reale. Obligaţii. Legislaţie, Editura All, Bucureşti, 1994;
§        Ion Dogaru, Teodor Sâmbrian, Drept civil român. Tratat. Teoria generală a drepturilor reale, Vol. II, Editura Europa, Craiova, 1996;
§        M. Popa, Dreptul civil. Drepturi reale, Bucureşti, 1994
§        Marilena Uliescu, Florin Ciutacu, Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. Culegere de speţe, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998
§        E.T. Popa, Acţiunea în revendicare, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
§        C. Stătescu, Corneliu Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale, Bucureşti 1988.
§        C. Hamangiu, Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Vol. I, Editura Naţională, Bucureşti 1929.
§        M. Costin, Marile instituţii ale dreptului civil, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1982.
§        M. Costin, Dicţionar de drept civil, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1980.
§        G.N Luţescu, Teoria generală a drepturilor reale, Bucureşti, 1947.
§        D. Alexandresco, Explicaţiune teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţie cu legile vechi şi cu principalele legislaţiuni străine, Tipografia Naţională, Iaşi, 1900.
§        Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucureşti, 1998.
§        Tr. Ionaşcu, S. Brădeanu, Drepturi reale principale, Editura Academiei, Bucureşti, 1978.
§        Gh. Comăniţă, Partajul judiciar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
§        Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu., Dreptul familiei, ediţia a IV-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2001;
§        Alexandru Bacaci, Viorica Dumitrache, Codruţa Hageanu, Dreptul familiei, Ediţia a II-a, Bucureşti, 2001;
§        Emese Florian, Dreptul familiei, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2003;
§        D.M. Fruth-Oprişan, Examen teoretic al practicii Tribunalului Suprem în materia partajului, I, în Revista Română de Drept nr. 5/1988.
§        N. Iancu, M. Florescu, Evaluarea clădirilor de locuit construite cu sprijinul statului şi a locuinţelor construite din fonduri proprii,înDreptul nr. 6/1991.
§        A. Sitaru, În legătură cu obligaţia aducerii fructelor la masa bunurilor partajabile, în Revista română de drept nr. 10/1977.
§        A. Sitaru, D. Sitaru, Aspecte din practica judiciară în legătură cu partajarea bunurilor, în R.R.D. nr. 7/1982.
§        C. Stătescu, În legătură cu practica judiciară privind partajul unor construcţii clădite fără autorizaţie legală, în R.R.D. nr. 12/1982.
§        C. Turianu, V. Stoica, Partajul bunurilor care formează obiect de executare silită sau asupra cărora au fost luate măsuri asiguratorii, în Revista Română de Drept nr. 3/1985.
§        Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, Vol. I şi II, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004
§        Mihaela Tăbârcă, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat cu legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003.
§        Florea Măgureanu, Drept procesual civil, Ediţia a VII-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.
 
 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Dreptul de proprietate comuna
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2004
Numar de pagini: 86
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Tiparit hartie A4 + CD, format Word
Termen de livrare: 24-72 ore, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Dreptul de proprietate comuna

Dreptul de proprietate comuna

Pretul nostru: Lei (Ron) 280.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker