Lev Tolstoi

Provenit dintr-o familie nobiliara, Lev Tolstoi s-a aplecat cu interes asupra realitatii ruse, meditand neobosit la mijloacele de imbunatatire a vietii poporului. A parcurs un drum plin de cotituri catre oamenii simpli pe care-i iubea cu sinceritate, devenind in cele din urma exponentul intereselor taranimii patriarhale. Dupa moartea mamei, educatia lui si a fratilor lui a fost preluata de o ruda a familiei, de care scriitorul isi aminteste cu duiosie. Matusa sa a fost, de altfel, cea care l-a indrumat pe micul Lev catre arta si literatura. Educatia a primit-o la cele mai alese scoli ale Rusiei, familia sa mutandu-se la Moscova tocmai pentru a inlesni copiilor accesul la cultura. Lev Tolstoi a urmat in tinerete cursurile facultatii de limbi rasaritene la Universitatea din Kazan, dar a renuntat dupa primul an si s-a inscris la facultatea de stiinte juridice pe care de asemenea nu a absolvit-o. In aceasta perioada a vietii se deda din plin distractiilor care i se ofereau la tot pasul, participand la baluri si facand cunostinta cu membrii cercurilor aristocratice ale vremii. Insa, inca de pe atunci, scriitorul dadea dovada de o natura neobisnuita, observand neconcordanta dintre forma plina de stralucire a vietii aristocratice nobiliare si continutul lipsit de esenta al acesteia. Cunoasterea vietii Rusiei si a problemelor care o framantau a devenit scopul central al preocuparilor sale. In volumul „Copilaria. Adolescenta. Tineretea”, scriitorul ne prezinta aspecte graitoare ale vietii sale, intr-o trilogie de exceptie, cu care Tolstoi si-a facut debutul in literatura.

In 1901, Sfantul Sinod l-a excomunicat pe Tolstoi din randurile Bisericii, atestand o realitate certificata cu mult inainte: faptul ca scriitorul nu mai urma caile dogmei religioase. Excomunicarea lui a avut un puternic impact international, aducand Rusiei un prejudiciu de imagine considerabil. Ulterior, avand in vedere valul de dezaprobare, a fost reprimit in sanul Bisericii. Pe masura ce reputatia sa a crescut printre cei din clasa de jos, pe intreg teritoriul Rusiei au aparut chiar cateva comunitati tolstoiene, alcatuite din indivizi care doreau sa puna in practica vederile religioase ale scriitorului. Revolutia din anul 1905 l-a gasit pe Tolstoi prada acelorasi framantari si chinuit de contradictia dintre dorinta lui sincera de a veni in ajutorul taranilor si teoria neimpotrivirii la rau prin violenta. Credinta in eficacitatea acestei teorii i-a fost de multe ori contrazisa de mersul firesc al istoriei si scriitorul nu a putut sa nu recunoasca uneori binefacerile revolutiei. Tolstoi nu a ramas indiferent la numeroasele executii de dupa revolutie, scriind plin de revolta si indignare articolul „Nu pot sa tac“, in care ataca direct guvernul. In ciuda sanatatii de fier de care s-a bucurat toata viata, Tolstoi s-a imbolnavit grav in 1901. A murit in noiembrie 1910 si a fost ingropat intr-un mormant taranesc, cu mii de adepti plangandu-i moartea, pe strazi.

Potrivit sotiei lui Tolstoi, ideea de a scrie „Sonata Kreutzer” i-a venit autorului la sugestia unui prieten actor, care se afla in vizita. In primavara anului 1887, un muzician amator a interpretat acasa la Tolstoi Sonata lui Beethoven. Momentul a scos la iveala intentii mai vechi, legate de o intriga in tablouri. Tolstoi si-a plasat povestea si personajele intr-un tren, imaginand conversatii care se preschimba in adevarate polemici cu privire la viata de familie si casnicie. In urma publicarii „Sonatei Kreutzer”, Tolstoi a fost acuzat ca pledeaza pentru imoralitate. Sfantul Sinod a scris tarului, moment care a coincis cu inceputul decaderii lui Tolstoi in ochii Bisericii, si care i-a adus in cele din urma excomunicarea. In ceea ce priveste nuvela „Hagi-Murad”, Tolstoi a reusit sa creeze, fara mari dificultati, o atmosfera sumbra inca de la prima pagina. Mandrul Hagi-Murad e un erou retinut, plin de eleganta, un luptator experimentat care scapa mai intotdeauna din capcanele cele mai dibace intinse de dusmani. Cu toate acestea, soarta lui pare sa stea sub semnul metaforei incipiente, a ciulinului retezat de caruta. Tolstoi reuseste sa dea nastere catorva zeci de personaje exceptionale. Nu exista, practic, niciun figurant in paginile cartii: fiecare aparitie e fascinanta prin concretetea trasaturilor, fie ca i se aloca zece randuri ori un capitol, de la tarul Nikolai la cel din urma tatar al lui Murad. Si, dupa cum remarca excelent Bloom, Murad e un Ulise infrant.

Spre sfarsitul vietii, Tolstoi s-a bucurat de un respect international de care nu mai avusese parte nimeni pana la el. Locul natal, Iasnaia Poliana, a devenit aproape un Ierusalim al oamenilor de litere. Pelerini din toate colturile lumii se ingramadeau sa-l vada macar o data in viata pe cel care inspirase generatii intregi de scriitori. Singura, familia lui Tolstoi a ramas ostila invataturilor sale. In special sotia sa a abordat o pozitie de impotrivire fata de orice idei noi, refuzand sa renunte la obiceiurile ei. Ultimii ani ai lui Tolstoi au fost descrisi ca fiind cei mai nefericiti din viata scriitorului. Singura mangaiere i-a fost adusa de fiica sa, Alexandra Tolstaia, cu care Tolstoi a plecat in cele din urma de acasa, catre o destinatie necunoscuta, insotit fiind si de medicul sau. Dupa cateva luni de ratacire fara rost, scriitorul s-a indreptat catre o manastire unde maica superioara era chiar sora lui, dar a murit pe drum, la Astapovo, in casa sefului de gara.

Contele Lev Nikolaevici Tolstoi a fost un scriitor, eseist, dramaturg si filozof rus. A ramas indeosebi cunoscut printre marii ganditori ai vremii sale pentru ideile pacifiste si reforma educationala pe care a intiat-o in Rusia. A fost cel mai influent membru al familiei Tolstoi si var cu Alexandr Puskin. Prima tentativa literara a lui Tolstoi s-a manifestat odata cu traducere la „O calatorie emotionanta prin Franta si Italia”, in care se observa pregnanat influenta lui Sterne, de care avea sa se dezica mai tarziu. Intre 1856-1861, Tolstoi a calatorit la Moscova si Sankt-Petersburg, precum si in strainatate. S-a intors dezamagit de superficialitatea, materialismul si egoismul burgheziei, exprimandu-si sentimentele in povestirea „Trei morti”. Tolstoi nu a crezut in progresul culturii vestice si-i placea sa-l necajeasca pe Turgheniev pe aceasta tema. Cearta s-a transformat intr-o adevarata disputa, in cele din urma Turgheniev fiind provocat la duel. Desi ulterior si-a cerut scuze, regretand gestul, intamplarea este cat se poate de reprezentativa pentru Tolstoi si pentru lipsa de consideratie fata de superioritatea afisata de contestatarii sai.

Contele Lev Nikolaevici Tolstoi (9 septembrie 1828 - 20 noiembrie 1910) a facut parte din vechea nobilime a Rusiei. Ramas orfan inca de mic (mama sa a murit cand scriitorul avea doi ani, iar tatal atunci cand Lev avea 9 ani), educatia lui a fost preluata de o matusa. In timpul copilariei si adolescentei a fost descris de majoritatea profesorilor ca fiind incapatanat si incapabil de a invata. Tolstoi nu a considerat niciodata educatia ca fiind o calitate, de aceea a renuntat chiar si la studiile universitare, stabilindu-se la tara, unde a incercat sa vina in ajutorul taranilor nevoiasi. Personalitatea extrem de puternica a lui Tolstoi a fost consolidata de talentul extraordinar si de forta cu care se exprima, avand o influenta semnificativa asupra societatii din care familia sa facea parte, precum si asupra literaturii vremii. Considerat unul dintre cei mai mari romancieri ai tuturor timpurilor, este elogiat in principal pentru cele doua capodopere ale sale, „Razboi si pace” si „Anna Karenina”, in care a descris, cu un realism inca actual, societatea Rusiei din secolul al XIX-lea. „Anna Karenina” a facut obiectul preocuparilor sale timp de peste patru ani. Conceptia initiala a suferit schimbari radicale, una din versiunile anterioare permitand eroinei sa se casatoreasca cu Vronski, dupa ce obtinuse divortul de la sotul sau. „Anna Karenina” a devenit unul dintre cele mai mari romane sociale, oglindind in detaliu societatea ruseasca de dupa reforma.

Lev Tolstoi era extrem de nemultumit de situatia sa – de la statutul social, la care a renuntat in favoarea sotiei, la prerogativele vietii aristocratice, mergand pana la aspectul fizic. Chiar tanarul Tolstoi recunostea la un moment dat ca natura a dat gres cu fizionomia lui. Orice aluzie la fizicul sau ii era neplacuta, maestrul indoindu-se ca ar putea exista vreodata „o fericire pamanteasca pentru un om care are un nas atat de lat, buze atat de groase si niste ochi mici, cenusii”. Tocmai de aceea s-a ascuns inca de timpuriu sub masca barbii, pe care varsta avea s-o impodobeasca cu fire argintii. Dar, dindaratul barbii, cei doi ochi cenusii tintuiesc dintr-o singura privire, ca o lama de cutit. Se spunea ca nu exista niciun mijloc de aparare contra unei priviri aruncate de Tolstoi asupra cuiva. Turgheniev, Gorki si multi altii au marturisit ca nu se putea minti sub privirea patrunzatoare a lui Tolstoi. In 1859, scriitorul a fondat o scoala pentru copiii taranilor din Iasnaia, urmata de alte 12, ale caror principii liberale au fost descrise in eseul „Scoala de la Iasnaia Poliana”. Desi sistemul educational promovat de el nu a avut viata lunga, scolile de la Iasnaia Poliana pot fi cu succes declarate ca premergatoarele sistemului educational step-by-step din zilele noastre.

Lev Tolstoi s-a nascut la Iasnaia Poliana, fiind al patrulea din cei cinci copii ai familiei. Parintii sai au constituit punctul de plecare pentru personajele Nicolai Rostov si printesa Maria din romanul de fata. Contemporanii sai l-au elogiat, Dostoievski considerandu-l cel mai mare romancier in viata, in timp ce Gustave Flaubert exclama: „Ce artist si ce pshiholog!” Virginia Woolf l-a proclamat „cel mai mare dintre toti romancierii“, iar Thomas Mann a scris despre creatia fara cusur a lui Tolstoi ca „rareori operele de arta au semanat atat de mult cu natura“. Ca filozof moralist, Tolstoi s-a remarcat prin ideile sale privind non-violenta, influentand figuri proeminente ale secolului al XX-lea, cum ar fi Mahatma Gandhi si Martin Luther King. In opera lui Lev Tolstoi, „Razboi si pace” ocupa un loc central. Romanul a presupus imense eforturi creatoare, pe o perioada de sase ani. Ciornele schitelor si ale variantelor, care depasesc prin volumul lor textul de baza al romanului, precum si nenumaratele indreptari facute in paginile de corectura, stau marturie pentru proportiile muncii scriitorului aflat in cautarea unei forme de exprimare desavarsite. Compozitional, imensa varietate de figuri – peste 550 – si episoade este conceputa sub forma de cronica a vietii, in principal a trei familii din inalta nobilime rusa. „Razboi si pace” este considerat cel mai mare roman scris vreodata, remarcabil prin complexitate si unitate, un roman istorico-psihologic de proportii colosale. Pe panza sa vasta se tes povestile a peste 500 de personaje, deopotriva istorice si fictive. Povestea se deplaseaza de pe planul vietii de familie catre cartierul general al lui Napoleon, de la curtea tarului Alexandru I al Rusiei pe campul de lupta de la Austerlitz si Borodino. In mod surprinzator, Tolstoi nu a considerat „Razboi si pace” a fi un roman, dupa cum nu considera marile opere de fictiune rusesti scrise pana in acel moment ca fiind romane. Aceasta conceptie este mai putin socanta daca avem in vedere faptul ca Tolstoi a apartinut scolii realiste, care considera romanul ca fiind o fundatie pentru examinarea problemelor sociale si politice din viata secolului al XIX-lea. „Razboi si pace” nu intrunea aceste conditii, Tolstoi recunoscand in el un poem epic in proza. Lev Tolstoi a studiat dreptul si limbile orientale. La mijlocul studiilor a renuntat insa si a plecat la Sankt-Petersburg si la Moscova. Dupa ce a acumulat multe datorii la jocuri de noroc, Lev si-a insotit fratele cel mare in Caucaz, unde s-a inrolat in armata rusa. Tot in acea perioada, Tolstoi a inceput sa-si exploateze talentul scriitoricesc. Din punct de vedere artistic, Tolstoi a fost unul dintre gigantii literaturii ruse a secolului al XIX-lea.

La 70 de ani, Lev Tolstoi se afla in plina glorie literara. Romanul „Invierea” se constituie intr-un volum de concluzii ale autorului in legatura cu viata. Pe langa carateristicile personajului principal, avem parte de pasaje nenumarate ce oglindesc geniul autorului, inca neegalat in ciuda varstei inaintate. „Invierea” ne dezvaluie in mod direct ceea ce Tolstoi a propovaduit de-a lungul existentei sale: adevaruri profunde despre viata si moarte, acceptarea propriului destin si dorinta de a aduce la suprafata tot ce este mai bun in fiecare, indiferent de situatie. In 1901, dupa publicarea romanului „Invierea”, in care ataca vehement biserica, Tolstoi a fost excomunicat. Masurile s-ar fi vrut mult mai drastice, dar faima lui era atat de mare, incat guvernul s-a temut sa procedeze altfel.

La 70 de ani, Lev Tolstoi se afla in plina glorie literara. Romanul „Invierea” se constituie intr-un volum de concluzii ale autorului in legatura cu viata. Pe langa carateristicile personajului principal, avem parte de pasaje nenumarate ce oglindesc geniul autorului, inca neegalat in ciuda varstei inaintate. „Invierea” ne dezvaluie in mod direct ceea ce Tolstoi a propovaduit de-a lungul existentei sale: adevaruri profunde despre viata si moarte, acceptarea propriului destin si dorinta de a aduce la suprafata tot ce este mai bun in fiecare, indiferent de situatie. In 1901, dupa publicarea romanului „Invierea”, in care ataca vehement biserica, Tolstoi a fost excomunicat. Masurile s-ar fi vrut mult mai drastice, dar faima lui era atat de mare, incat guvernul s-a temut sa procedeze altfel.

STOC EPUIZAT!