Welcome to our store!

Filtreaza

Parteneri

 

 

Carti tiparite

Carti de DREPT CIVIL
Grid view

Carti la PRET PROMOTIONAL

Produse

Dreptul de proprietate I. Caractere juridice, subiecte, modalităţi, dezmembrăminte

Dreptul de proprietate I. Caractere juridice, subiecte, modalităţi, dezmembrăminte

Lucrarea, structurată în trei volume, prezintă hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, cu precădere ale celor din Bucureşti, majoritatea nepublicate până acum, în cauzele cu care au fost învestite în ultimii ani în problematica atât de diversă a dreptului de proprietate, în special a dreptului de proprietate privată, referitor la condiţiile generale de exercitare, modalităţile juridice, dezmembrămintele dreptului, circulaţia juridică a bunurilor, modurile de dobândire (accesiunea, uzucapiunea, legea, succesiunea etc.), publicitatea imobiliară, mijloacele de apărare (acţiunea în revendicare, acţiunea în grăniţuire etc.). 
Astfel, acest prim volum grupează speţe în care obiect de analiză au fost caracterele juridice ale dreptului de proprietate, dar şi limitele determinate de lege în care acesta poate fi exercitat, cum ar fi reglementările în domeniile de interes naţional. Tot în categoria limitelor de exercitare a proprietăţii sunt selectate soluţii privind problema respectării normelor de edificare şi modificare a construcţiilor, de concesiune, expropriere pentru utilitate publică şi rechiziţie. De asemenea, au fost inserate hotărâri în care a fost sancţionat abuzul de drept sau în care s-a analizat titularul dreptului de proprietate în contextul raporturilor de locaţiune, de concubinaj, al moştenirilor vacante, al bunurilor fără stăpân, al administratorului proprietăţii publice a statului român ori în contextul tratatelor internaţionale când proprietatea unui imobil a revenit unui stat terţ. 
Speţele care vizează modalităţile dreptului de proprietate sunt grupate în două secţiuni: mai întâi, proprietatea comună pe cote-părţi obişnuită, cu soluţii referitoare la partaj sau menţinerea coproprietăţii; mai apoi, proprietatea comună în devălmăşie, cu o varietate de probleme practice izvorâte din relaţiile patrimoniale de căsătorie sau de concubinaj. În fine, capitolul dedicat dezmembrămintelor dreptului de proprietate prezintă aspecte legate nu numai de drepturile de uzufruct, uz, abitaţie, servitute sau superficie, dar şi de interpretare a contractelor sau de probaţiune.

Pretul nostru: Lei (Ron) 38.00
Cantitate:
Manual de drept civil general. Teste grilă

Manual de drept civil general. Teste grilă

Prezentul manual îşi propune să prezinte sistematizat, principalele instituţii ale dreptului civil substanţial, în conformitate cu opiniile autorilor români reprezentativi.
Concepută a veni în sprijinul studenţilor facultăţilor cu profil administrativ, economic sau tehnic, lucrarea a fost structurată pe 14 teme săptămânale, conform programei analitice a Facultăţii de Administraţie şi Afaceri a Universităţii din Bucureşti.
Demersul didactic a fost împărţit în două părţi: o parte teoretică(destinată ca bază de discuţii pentru seminarii) şi una practică(cuprinzând texte grilă pentru lucrări practice şi examene).

Pretul nostru: Lei (Ron) 29.00
Cantitate:
Liberalităţi afectate de termen, condiţie şi sarcină

Liberalităţi afectate de termen, condiţie şi sarcină

Lucrarea de faţă analizează, din punct de vedere teoretic şi practic, donaţia, legatul, mecenatul şi sponsorizarea în acele ipoteze în care acestea sunt afectate de modalităţi, regimul lor juridic fiind, de regulă, derogatoriu de la dreptul comun. 
Calitatea autoarei de judecător i-a permis acesteia să confere lucrării un pronunţat caracter practic, cititorul regăsind numeroase speţe din jurisprudenţa mai veche sau mai nouă (unele nepublicate), prezentate într-un mod detaliat, care facilitează înţelegerea corectă atât a situaţiei de fapt, cât şi a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti. De asemenea, autoarea a tratat probleme extrem de delicate, controversate în doctrină şi în jurisprudenţă, expunându-şi argumentat propriile opinii.
Într-o perioadă în care şi dreptul succesoral suferă prefaceri însemnate, teoreticienii, practicienii dreptului, precum şi toţi cei interesaţi de problematica liberalităţilor vor găsi rezolvări interesante cu privire la o serie de probleme generate de stipularea unor clauze referitoare la sarcini, condiţii sau termene. Astfel, aspecte legate de întoarcerea convenţională în patrimoniul donatorului a bunurilor dăruite de acesta, clauze compatibile şi incompatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor, substituţia fideicomisară şi cea vulgară, donaţia şi legatul afectate de o sarcină în favoarea unei terţe persoane, liberalităţile afectate de o condiţie imposibilă, ilicită sau imorală, revizuirea sarcinilor şi a condiţiilor stipulate în cuprinsul liberalităţilor, reglementările din Codul civil recent adoptat constituie doar o parte dintre problemele care îşi găsesc în acest studiu soluţii pertinente şi foarte utile. 

Pretul nostru: Lei (Ron) 25.00
Cantitate:
Acţiunea în revendicare. Practică judiciară 2008-2009

Acţiunea în revendicare. Practică judiciară 2008-2009

Lucrarea abordează o temă de mare actualitate în societatea românească – revendicarea imobiliară –, care ocupă un loc important în activitatea instanţelor de judecată de toate gradele, atât din punct de vedere al numărului de cereri, cât şi din perspectiva diversităţii şi complexităţii problemelor pe care le implică apărarea dreptului de proprietate.
Multiplele modificări legislative în materia revendicării imobilelor preluate abuziv de către stat sau alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cuprinzând deseori dispoziţii contradictorii, au determinat o practică neunitară. Instanţele de judecată au depăşit însă haosul legislativ din dreptul intern, prin pronunţarea unor soluţii în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului şi cujurisprudenţa C.E.D.O., cristalizată uneori chiar în cauze împotriva României. În vederea unificării practicii judiciare, instanţa supremă a pronunţat mai multe decizii în interesul legii, pe care le-am redat în ultimul capitol al lucrării.

Pentru a reflecta stadiul jurisprudenţei actuale a instanţelor în materia acţiunii în revendicare imobiliară, prezenta culegere conţine numai hotărâri pronunţate în ultimă instanţă în anii 2008-2009, la nivelul tuturor curţilor de apel.

Pretul nostru: Lei (Ron) 35.00
Cantitate:
Uzucapiunea şi accesiunea imobiliară

Uzucapiunea şi accesiunea imobiliară

Lucrarea prezintă o sinteză la zi a practicii judiciare în materia uzucapiunii şi a accesiunii imobiliare, ca mijloace de dobândire a proprietăţii, incluzând atât probleme de drept substanţial, cât şi de drept procedural. Aplicarea în practică a acestor instituţii a generat o jurisprudenţă extrem de bogată şi neunitară sub multe aspecte, ca, de pildă, în privinţa conflictului de legi în timp, a calităţii procesuale pasive, asupra cazurilor de întrerupere sau suspendare a termenului sau asupra noţiunii de bună-credinţă.
Cartea este structurată în două părţi – uzucapiunea, respectiv accesiunea imobiliară – şi cuprinde peste 100 de speţe reprezentative, pronunţate de instanţele judecătoreşti de toate gradele. Sunt prezentate, de asemenea, deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursurile în interesul legii, precum şi de către Curtea Constituţională asupra excepţiilor de neconstituţionalitate învestită a le soluţiona cu privire la aceste domenii. Culegerea conţine şi o analiză a jurisprudenţei CEDO în materie.

Pretul nostru: Lei (Ron) 29.00
Cantitate:
Contracte civile şi comerciale

Contracte civile şi comerciale

Structurată pe două părţi, respectiv contracte civile şi contracte comerciale, lucrarea prezintă problematica actuală în materieşi evidenţiază, în paralel, dispoziţiile Codului civil 2009. 
Alături de contractele speciale clasice, prin adoptarea Codului consumului, precum şi a celorlalte acte normative privind protecţia consumatorului, noul drept al consumului (parte a dreptului privat, dar cu natură juridică proprie) exercită o influenţă crescândă asupra dreptului comun al contractelor. Astfel, noi instituţii şi mecanisme contractuale adoptate prin transpunerea acquis-ului comunitar au fost „naturalizate” (de exemplu, „dreptul consumatorului de a reflecta şi a se dezice”, „obligaţia precontractuală de informare”, „obligaţiile de conformitate şi securitate”, „clauzele abuzive” etc.).
 
Codul civil 2009 urmăreşte ideea de a promova o concepţie monistă de reglementare a raporturilor de drept privat într-un singur act normativ, iar în materie contractuală se evidenţiază prin dispoziţiile ce urmăresc asigurarea unui echilibru între nevalabilitatea contractului şi răspunderea contractuală. Tot astfel, sunt propuse şi soluţii novatoare, printre care strămutarea riscului în contractele translative de proprietate odată cu predarea bunului, reglementarea expresă a impreviziunii şi a denunţării unilaterale ca modalitate de încetare a oricărui tip de contract încheiat pe durată nedeterminată.

Pretul nostru: Lei (Ron) 49.00
Cantitate:
Acţiunea în revendicare şi regimurile ei juridice

Acţiunea în revendicare şi regimurile ei juridice

TITLU EPUIZAT!

Analizând o temă extrem de dezbătută în doctrina şi jurisprudenţa noastră, Acţiunea în revendicare şi regimurile ei juridice are caracterul unei cercetări monografice aprofundate şi de actualitate, cu contribuţii personale semnificative, cu soluţii şi argumentări temeinice, cu o valoare aplicativă extrem de pronunţată, precum şi cu propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei în materie. Aşa cum este formulată tema – în peisajul literaturii noastre juridice – este cu desăvârşire inedită. Aceasta pentru că îşi propune o abordare a acţiunii în revendicare lato sensu nu numai în lumina Codului civil ci şi în aceea a legilor speciale promulgate după 1990, ceea ce conferă lucrării anvergură şi dificultate în acelaşi timp.
Structurată pe cinci titluri, lucrarea abordează problemele teoretice în strânsă corelaţie cu soluţiile din jurisprudenţă, autoarea valorificând o foarte bogată, dar în acelaşi timp şi contradictorie jurisprudenţă în materia acţiunii în revendicare, fiind vorba de practică judiciară publicată dar şi de numeroase hotărâri nepublicate. Amploarea cercetării întreprinse, interpretările fundamentate în practică, fac vizibilă amprenta practicianului-magistrat preocupat de o analiza coerentă care clarifică şi pune în lumină aspecte neevidenţiate sau discutate mai puţin în literatura noastră juridică.
Aceste calităţi ale lucrării sunt şi rezultatul unei bogate documentări. Peste 200 de titluri (tratate, cursuri, monografii, studii, articole, culegeri de practică judiciară), trimiteri la prevederile Noului Cod civil, la dreptul comparat (dreptul francez, quebecois, spaniol, italian, legislaţia adoptată în statele fost comuniste), precum şi cercetarea influenţei pe care Convenţia europeană a drepturilor omului şi jurisprudenţa CEDO în materie o au asupra dreptului de proprietate.
Lucrarea se remarcă, aşadar, pe ambele planuri, atât cel teoretic, reprezentând o reuşită analiză a problematicii acţiunii în revendicare în dreptul privat român, cât mai ales din punct de vedere practic prin furnizarea practicienilor dreptului unei imagini de ansamblu şi foarte aplicată asupra dispoziţiilor în vigoare privitoare la regimul acţiunii în revendicare imobiliară şi mobiliară.
Prin volumul de informaţii oferite, prin sistematizarea corespunzătoare a materiei, prin claritatea expunerii, prin preeminenţa stilului analitic faţă de cel descriptiv, prin rigoarea şi temeinicia argumentării soluţiilor date, precum şi prin caracterul exhaustiv al cercetării, această lucrarea constituie un preţios instrument de lucru pentru cei interesaţi.

Pretul nostru: Lei (Ron) 59.00
Cantitate:
Moştenirea legală. Partajul succesoral

Moştenirea legală. Partajul succesoral

Moştenirea legală. Partajul succesoral reprezintă o sinteză de jurisprudenţă şi doctrină, o adnotare teoretică a practicii judiciare din acest domeniu de actualitate, ce continuă să fie atrăgător pentru orice jurist, prin bogăţia şi complexitatea problemelor pe care le ridică.
Lucrarea este gândită pe capitole ce respectă într-o mare măsură structura Codului civil şi cuprinde selecţii ori conţinutul integral al unor hotărâri judecătoreşti civile în materia moştenirii legale şi a partajului succesoral, cu note de doctrină din diferite reviste, lucrări, cursuri, tratate de specialitate.
Speţele prezentate – peste 400 în total – fac parte atât din istoria modernă a dreptului românesc, cât şi din perioada premergătoare anilor ’90, fiind inserate cele mai recente soluţii ale instanţelor judecătoreşti, practica judiciară a majorităţii curţilor de apel, precum şi decizii de îndrumare ale fostului Tribunal Suprem, decizii ale Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fosta Curte Supremă de Justiţie), decizii date de Secţiile Unite în recursuri în interesul legii, nelipsind jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Pretul nostru: Lei (Ron) 39.00
Cantitate:
Recursuri în interesul legii 2008

Recursuri în interesul legii 2008

Publicarea în volum anual a Recursurilor în interesul legii şi-a dovedit utilitatea din punct de vedere practic pentru toţi slujitorii dreptului din România.
Conştienţi de importanţa acestui demers, continuăm publicarea deciziilor de admi­tere a recursurilor în interesul legii pronun­ţate în anul 2008, cu speranţa înfăptuirii dezideratului urmărit, realizarea unificării jurisprudenţei.
Acolo unde e cazul, unele decizii cuprind şi o notă explicativă referitoare la modificările legislative intervenite după publicarea acestora în Monitorul Oficial.

Pretul nostru: Lei (Ron) 25.00
Cantitate:
Legea fondului funciar şi 10 legi uzuale - actualizat 1 sept. 2009

Legea fondului funciar şi 10 legi uzuale - actualizat 1 sept. 2009

Prin Legea fondului funciar şi 10 legi uzuale vă oferim perspectiva normativă actuală în materie funciară cu schimbările aduse prin cei optsprezece ani de constituire şi reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Alături de reglementările cu privire la circulaţia juridică a terenurilor, normele care reglementează renta viageră(cuprinde inclusiv modificarea adusă prin Legea nr. 192/2009pentru aprobarea O.U.G. nr. 158/2008 titlului XI „Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente), veţi găsi şi dispoziţiile noului cod silvic astfel cum au fost modificate prin legea de aprobare a O.U.G. nr. 193/2008 privind modificarea şi completarea art. 37 şi 39 din Legea nr. 46/2008 — Codul silvic, şi anume Legea nr. 193/2009 (M. Of. nr. 365 din 1 iunie 2009).
De asemenea, prezenta ediţie cuprinde şi Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, astfel cum aceasta a fost republicată în M. Of. nr. 88 din 13 februarie 2009, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 39/2009 privind unele măsuri de creştere a suprafeţei contractate pentru irigaţii (M. Of. nr. 281 din 29 aprilie 2009).

Pretul nostru: Lei (Ron) 12.00
Cantitate:
Previous | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 Next Page 13 of 23

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker