Welcome to our store!

Filtreaza

Parteneri

 

 

Vintila Corbul Vintila Corbul

Vintilă Corbul A scris primele romane la 16 şi respectiv 18 ani, la vremea aceea fiind considerat un fenomen. În ciuda insistenţelor tatălui, care îşi dorea ca fiul său să devină magistrat, pentru a gestiona imensa avere a familiei, Vintilă Corbul decide să devină scriitor. A continuat să scrie frenetic până sfârşitul vieţii. La 91 de ani scria în fiecare noapte, spunând că se simte de vârsta persona¬je¬lor sale. Nenumăratele măsuri arbitrare ale regimului comunist, confiscările abuzive, arestările din ce în ce mai numeroase au marcat începutul tiraniei staliniste, care presa din ce în ce mai mult. Vintilă Corbul şi familia sa - se căsătorise între timp – au fost evacuaţi din casa lor şi forţaţi să se instaleze în bucătăria unui imobil şubrezit, alcătuit din 4 camere locuite de patru familii. Tatăl lui Vintilă Corbul a fost arestat şi a murit în închisoare după aproximativ 12 ani de detenţie. Toate proprietăţile sale, ca şi cele ale mamei lui Vintilă Corbul, au fost confiscate. Soţia lui Vintilă Corbul nu a putut suporta nenorocirea comunistă şi l-a părăsit, pentru a se căsători cu un israelit.
Grid view

Carti la PRET PROMOTIONAL

Produse

Asediul Romei - 2 volume

Asediul Romei - 2 volume

TITLU EPUIZAT!

Deşi visa să devină ambasador, la îndemnul părinţilor, pentru a administra fabuloasa avere pe care avea să o moştenească, Vintilă Corbul urmează cursurile Facultăţii de Drept şi devine magistrat. În paralel, pentru a-şi alimenta propria pasiune, urmează Facultatea de Litere şi Filozofie - secţia Istorie, avându-l profesor pe Gheorghe I. Brătianu. Asediul Romei este mai mult decât un roman, fiind ţesut în jurul multor adevăruri istorice. Deşi l-a scris în mai puţin de un an, Vintilă Corbul s-a documentat din peste 200 de cărţi, dragostea pentru istorie punându-şi amprenta. Îi place foarte mult să citească şi, de multe ori, documentarea durează mai mult decât să scrie cartea. Deşi a lăsat în urmă, la plecarea din ţară, o bibliotecă de aproape 10.000 de volume, o reconstruieşte în Franţa, apartamentul în care locuieşte fiind tapetat cu rafturi pline de cărţi.

Pretul nostru: Lei (Ron) 72.00
Cantitate:
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

TITLU EPUIZAT!

Vintilă Corbul, un băiat cu părinţi bogaţi, cu o copilărie tihnită şi fericită, a călătorit foarte mult, în special în America. Dintre numeroasele oraşe vizitate, Los Angeles este oraşul care i s-a lipit de sufl et, motiv pentru care acţiunea multor cărţi se desfăşoară în L.A. Mama autorului deţinea acţiuni la mai multe companii americane, printre care câteva studiouri cinematografi ce de la Hollywood. Lumea fi lmului, actorii, regizorii şi oamenii cu bani l-au fascinat pe Vintilă Corbul şi i-au inspirat opera. La 91 de ani, unul dintre regretele sale este faptul că atunci când a fugit din ţară, s-a oprit în Franţa şi nu a avut curajul să aleagă Statele Unite. Foarte probabil, s-ar fi stabilit în Los Angeles. Ca o ironie a sorţii, Ana Stoenescu, prima soţie a autorului, l-a părăsit şi a fugit împreună cu un evreu bogat chiar în acest oraş. În ultimii 60 de ani s-au mai văzut o singură dată. Printre marile sale realizări se numără scenariile fi lmelor regizate de Sergiu Nicolaescu. Perspectiva ca ultima sa carte, "Miliarde şi picioare lungi", să fi e subiectul unui fi lm de Hollywood, l-a determinat să scrie în ultimii ani mai multe scenarii legate de această carte. Astăzi, cea mai puternică dorinţă a sa este realizarea fi lmului.

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Cantitate:
Babel Palace

Babel Palace

TITLU EPUIZAT! 

Babel Palace este PRIMUL roman scris de Vintilă Corbul, finalizându-l la doar 16 ani. La vremea respectivă, Vintilă Corbul a fost considerat un fenomen. Babel Palace este, până astăzi, o carte rară. A apărut într-o SINGURĂ ediţie în 1939, iar acum mai există doar câteva exemplare. Cu eforturi mari, Colecţia Adevărul reuşeşte să aducă pe piaţă cartea care lipseşte din bibliotecile multor admiratori ai autorului. În aceeaşi colecţie veţi putea găsi numeroase alte titluri, semnate Vintilă Corbul, care au fost publicate doar în străinătate sau nu au fost publicate deloc până în prezent. 

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Cantitate:
Calea ducesei

Calea ducesei

TITLU EPUIZAT!

Vintilă Corbul este stabilit de aproape 30 de ani în Franţa, într-un orăşel boem la graniţa grădinilor Versailles-ului. Chiar şi astăzi este cu sufletul alături de ara natală şi o promovează ori de câte ori are ocazia, iar opera sa abundă de dovezi de patriotism. Într-un interviu în ziarul Ziua declara: „Nu doresc să fac propagandă, însa nu trebuie să uităm că dacii şi romanii au fost punctul de plecare al latinităţii. M-a întrebat odată un francez de ce noi nu avem castele, iar eu i-am răspuns că nu aveam timp să construim castele, noi trebuia să luptăm să apărăm graniţele Europei." De asemenea, Vintilă Corbul are păreri foarte „personale" despre personajele istoriei care au trădat neamul românesc. Cu o francheţe remarcabilă orice discuţie despre Winston Churchill se transformă într-o stigmatizare a acestuia, cu argumente mai mult decât pertinente despre răul făcut poporului român. Aceste fapte nu se regăsesc în manualele de istorie deşi sunt adevăruri ale epocii respective, iar autorul este scandalizat de îndulcirea şi diplomaţia cu care aceste adevăruri istorice sunt şlefuite. În Ciuma Roşie, romanul la care lucrează Vintilă Corbul în prezent, prezentat în episoade în ziarul Adevărul, autorul îşi scrie opiniile despre Stalin, Putin, Churchill, Mitterand „personaje" care şi-au pus puternic amprenta asupra istoriei României.

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Cantitate:
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

TITLU EPUIZAT!

Casa din Cherry Street este al treilea roman scris de Vintilă Corbul încă din adolescenţă, alături de "Babel Palace" şi "Sclavii Pământului". Cartea a fost finalizată cu puţin timp înainte de război. Războiul şi, ulterior, persecuţiile regimului comunist şi imensele greutăţi prin care au trecut Vintilă Corbul şi familia sa au făcut ca această carte să fie practic pierdută. Astfel, "Casa din Cherry street" a fost, până astăzi, o lucrare necunoscută. Manuscrisul a rămas în ţară când autorul a fugit peste graniţă. Editura "Adevărul" l-a descoperit în timpul documentării operei şi vieţii lui Vintilă Corbul şi îl oferă în premieră publicului românesc prin Colecţia "Adevărul", după mai mult de 70 de ani de când a fost scris. Acesta nu este un caz singular. Colecţia "Adevărul" publică în ediţia operelor complete Vintilă Corbul şi Eugen Burada nu mai puţin de opt volume care nu au apărut niciodată până în prezent.

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Cantitate:
Cavalcada in iad - 2 volume

Cavalcada in iad - 2 volume

TITLU EPUIZAT!

Vintilă Corbul a scris Cavalcadă în iad în memoria tatălui său adoptiv, Constantin Popescu Corbul, general în armata română în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial şi şef al înzestrării armatei române, devenind mai târziu prefect de judeţ şi, ulterior, viceguvernatorul regiunii Transnistria. Constantin P. Corbul provine dintr-o familie de nobili, a fost un om bogat, cu multe proprietăţi în Bucureşti şi în ţară, podgorie la Drăgăşani şi chiar un grajd cu cai de curse. În perioada în care autorul era judecător, tatăl său este ales „Generalul foştilor luptători" şi este arestat imediat de regimul comunist, motiv pentru care Vintilă Corbul a fost exclus din magistratură. C. P. Corbul s-a sinucis în închisoare refuzând hrana, ironic, cu câteva luni înainte ca Nicolae Ceauşescu, nou-venit la putere, să elibereze majoritatea deţinuţilor politici. Vintilă Corbul nu a iertat niciodată comuniştilor moartea tatălui său. Autorul îşi aminteşte cu amărăciune că nu i-a fost permis să-şi viziteze părintele şi „tot ce a rămas de pe urma unui om care se bucura de mare încredere şi faimă au fost: o haină, o pereche de bocanci şi o şapcă...". La rândul său, Vintilă Corbul a fost, în al 2-lea Război Mondial, locotenent de artilerie antiaeriană şi, ulterior, pilotul comandantului forţelor aeriene române.

Pretul nostru: Lei (Ron) 72.50
Cantitate:
Cenusa si orhidee la New York

Cenusa si orhidee la New York

TITLU EPUIZAT!

După o perioadă de traduceri din literatura americană, Vintilă Corbul scrie, în colaborare cu Eugen Burada, în 1966, povestirea Moarte şi portocale la Palermo. Apare în colecţia Temerarii - Editura Tineretului, în două fascicole a câte 80 de pagini şi are un succes răsunător. După câţiva ani, la insistenţele editurii, autorii continuă povestirea şi lansează romanul Cenuşă şi orhidee la New York. Este prima carte apărută cu semnăturile Vintilă Corbul şi Eugen Burada şi pune bazele unei colaborări de aproape 29 de ani. Este unul dintre romanele care i-au supărat pe comunişti din cauza descrierii atrăgătoare a lumii capitaliste, fiind trecut pe lista neagră de regimul Ceauşescu. În acelaşi timp este una din cele mai vândute trei cărţi semnate Vintilă Corbul, primul tiraj de 160.000 de exemplare fiind epuizat într-osingură săptămână. Admiratorii îşi amintesc, cu siguranţă, că o puteau procura pe sub mână şi cu o contribuţie substanţială lăsată librarului.

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Cantitate:
Colectie Vintila Corbul (31 de volume)

Colectie Vintila Corbul (31 de volume)

 

TITLU EPUIZAT!

Pretul nostru: Lei (Ron) 1,275.00
Cantitate:
Extaz, moarte si rockn roll

Extaz, moarte si rockn roll

TITLU EPUIZAT!

Din dorinţa de a aprofunda viaţa vedetelor rock, admirator al acestora, în special al lui Ozzy Osborne, Vintilă Corbul s-a documentat mult pentru a scrie Extaz, moarte şi rock’n roll. Are în bibliotecă zeci de cărţi şi casete video pe aceastătemă. Viaţa vedetelor, a geniilor artistice i-au stârnit în permanenţă interesul. Nonconformismul acestor persoane, tentaţiile la care sunt expuse, suişurile şi coborâşurile carierelor sunt subiecte tratate în multe dintre cărţile autorului. Povesteşte că se simte de vârsta personajelor sale şi de aceea îi este foarte uşor să intre în pielea acestora. De multe ori, fără a fi direct, presară în romane pasaje autobiografice şi multe dintre personaje sunt întruchipări ale persoanelor pe care le-a cunoscut. Practic Operele Complete ale lui Vintilă Corbul include, în diferite versiuni, povestea romanţată a vieţii sale.

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Cantitate:
Groaza vine de pretutindeni

Groaza vine de pretutindeni

TITLU EPUIZAT!

Groaza vine de pretutindeni a fost publicată o singură dată în România, în 1993, şi este o carte practic necunoscută publicului românesc. Pentru că descrie Mafia italiană, pe vremea comunismului editurile au refuzat-o, având în vedere că Italia era pusă într-o lumina nefavorabilă. Astfel, romanul a văzut lumina tiparului în străinătate înainte de a fi publicat în ţară. Este primul apărut în Franţa, sub numele „La peau d'un mafioso", în 1980, imediat după stabilirea autorilor în această ţară. Vintilă Corbul a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada, ajutaţi de fostul ministru de externe Ştefan Andrei şi de soţia acestuia, cunoscuta actriţă Violeta Andrei. Au părăsit ţara într-o Dacia cu lucrurile pe care le-au putut aduna la repezeală. După ce au locuit trei luni la Hotel InterContinental din Paris, s-au mutat într-un mic orăşel cochet, lângă Paris. Vintilă Corbul locuieşte şi astăzi în acelaşi loc în care s-a stabilit acum aproape 30 de ani.

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Cantitate:
Previous | 1 | 2 | 3 Next Page 1 of 3

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker