![]() |
Carti - Editura Hamangiu
506 lucrari gasite de la Editura Hamangiu |
Produse
![]() |
Buna credinţă. Implicaţii privind dreptul de proprietatePretul nostru: Lei (Ron) 37.00
De foarte multe ori – şi mai cu seamă după promovarea legislaţiei privind restituirea bunurilor preluate de către stat în mod abuziv – sunt în continuare justiţiabili care invocă în faţa instanţelor de judecată faptul că au acţionat cu bună-credinţă,apelul la această sintagmă fiind făcut aproape în orice împrejurare. Astfel, înţelesul său s-a banalizat, buna-credinţă ajungând să însemne un fel de pecete în care nimeni nu mai are încredere, invocarea ei, nu de multe ori, datorită contextului în care este făcută, trezind zâmbete pentru auditoriul mai mult sau mai puţin avizat. |
![]() |
Buna credinţă. Vol. I. Practică judiciară. Vol. II. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor OmuluiPretul nostru: Lei (Ron) 59.00
Incidentă în cazul unor instituţii de drept precum proprietatea, încheierea şi executarea contractelor sau căsătoria, buna-credinţă reprezintă un principiu de bază al dreptului civil, fără de care nu ar fi posibilă derularea în condiţii normale a raporturilor dintre subiecţii de drept. |
![]() |
Prescripţia extinctivă şi principalele acţiuni în justiţie. Practică judiciarăPretul nostru: Lei (Ron) 30.00
Culegerea de practică judiciară privind prescripţia extinctivă reprezintă o radiografie a dispoziţiilor legale şi a jurisprudenţei în materie, oferind cititorului o imagine edificatoare a problemelor de drept frecvent întâlnite în practica judiciară, precum şi accesul la soluţiile jurisprudenţiale. |
![]() |
Curtea de Apel Alba-Iulia. Buletinul jurisprudenţei. Culegere de practică judiciară pe anul 2006Pretul nostru: Lei (Ron) 25.00
Constatăm, pe zi ce trece, o permanentă îmbogăţire şi diversificare a cazuisticii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, ceea ce îngreunează posibilitatea practicienilor de a se ţine la curent cu tot ce apare nou. De aceea, este bine venită orice iniţiativă care urmăreşte publicarea şi aducerea în atenţia specialiştilor a celor mai interesante probleme de drept din practica judiciară recentă. |
![]() |
I.C.C.J. Jurisprudenţa Secţiei civile şi de proprietate intelectuală pe anul 2006. Recursuri în interesul legii în materie civilăPretul nostru: Lei (Ron) 32.00
Sinteza de practică judiciară a Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe anul 2006 reprezintã o lucrare a cărei valoare ştiinţifică şi utilitate practică vor fi confirmate în timp. |
![]() |
Cartea funciarăPretul nostru: Lei (Ron) 37.00
Analiza strictă a deschiderii cărţilor funciare ocupă un singur paragraf din secţiunea procedurilor concomitente înscrierilor în cartea funciară, însă toate demersurile realizate – pornind de la noţiunile exclusiv teoretice ale evidenţei funciare, continuând cu structura şi obiectul cărţii funciare, înscrierile în acest mijloc de evidenţă şi finalizând cu procedura de lucru pentru efectuarea înscrierilor – sunt destinate acestui amplu proces, de „cartare funciară” a întregului teritoriu românesc. |
![]() |
Contractul de închiriere. Practică judiciarăPretul nostru: Lei (Ron) 20.00
Cartea răspunde necesităţii practice de a se cunoaşte soluţiile instanţelor judecătoreşti în litigiile cu privire la încheierea, executarea şi încetarea contractului de închiriere, în general şi, în special, a contractului de închiriere a suprafeţelor locative – cel mai des contract de închiriere întâlnit. |
![]() |
Recursurile în interesul legii. Deciziile Secţiilor Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 2004-2006Pretul nostru: Lei (Ron) 15.00
|
![]() |
Contracte civilePretul nostru: Lei (Ron) 39.00
În această lucrare veţi găsi nu mai puţin de 16 contracte civile, cele mai frecvent întâlnite în practică, abordate critic şi ultimele modificări aduse unor domenii de mare interes, precum proprietatea sau asigurările, arendarea sau închirierea. |
![]() |
Protecţia chiriaşilor. Jurisprudenţă în materia O.U.G. nr. 40/1999 şi a Legii nr. 10/2001Pretul nostru: Lei (Ron) 30.00
Lucrarea conţine peste 100 de hotărâri judecătoreşti, însoţite de comentarii, de trimiteri la modificări legislative, la reglementări conexe şi la referinţe bibliografice din literatura de specialitate. De asemenea, pentru a găsi rapid exact ce vă interesează, materialul este sistematizat pe capitole. |