Date: 2014-02-14
Avantajele cresterii prepelitelor
Avantajele creşterii prepeliţelor:
cheltuielile pentru achiziţionarea materialului reproducător şi pentru echiparea crescătoriei, sunt relativ mici;
spaţiul necesar este de dimensiuni reduse, putând fi obţinut şi din reamenajări;
timpul alocat unei asemenea crescătorii este minim;
afacerea poate fi începută, în trei trepte consecutive, pornind de la un efectiv care să acopere nevoile familiale (20-50 de exemplare în 1-4 cuşti), continuând cu organizarea crescătoriei ca activitate auxiliară în gospodărie (100-500 de exemplare) şi încheind cu dezvoltarea ei la standardele unei mici industrii (peste 10.000 de exemplare);
organizarea crescătoriei pentru unul sau mai multe din următoarele obiective: producţie de ouă, producţie de carne, producţie de material biologic, producţie de utilaje specializate, asistenţă tehnică şi tehnologică;
condiţiile de piaţă sunt favorabile, având în vedere costurile reduse şi veniturile prezumate, împrejurarea în care cererea potenţială este apreciabilă, iar oferta este ca şi inexistentă;
ca să nu mai vorbim despre avantajele multiple pentru familie: hrana proaspătă şi ecologică, proprietăţile terapeutice ale ouălor de care puteţi beneficia, şi de ce nu, implicarea copiilor în această afacere (dezvoltarea responsabilităţii, a disciplinei, formarea unui program de educare).
Poate fi o afacere foarte rentabila pe termen scurt si mediu!
Vrei mai multe detalii despre infiintarea unei crescatorii de prepelite?