EBooks - Lucrari in format electronic

Descrierea pe scurt a lucrării:

Pornind de la considerentul că reglementarea funcţiei publice în România are o lungă tradiţie, ţara noastră fiind printre primele state din Europa care a consacrat o reglementare specială a funcţionarilor publici pe parcursul lucrării „Accesul la ocuparea funcţiei publice” am avut în vedere o analiză exhaustivă a reglementărilor în materie, cu privire la condiţiile de acces la funcţiile publice, atât prin prezentarea problemelor din punct de vedere teoretic, cât şi prin argumentarea acestora în mod practic, prin trimitere la soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti în această materie.

Aşa cum am evidenţiat pe parcursul acestui studiu, eficienţa şi valoarea socială a unei decizii administrative depind de modul cum este înţeleasă problema ce trebuie rezolvată, de realismul soluţiei adoptate, precum şi de oportunitatea acţiunii, de îndeplinirea la timp a acţiunii ce trebuie întreprinsă pe baza soluţiei la care s-a ajuns. Dacă lipseşte chiar şi numai una din aceste condiţii, scopul pentru care a fost adoptată decizia respectivă nu se va mai putea înfăptui sau se va înfăptui, dar în mod parţial, limitat.

Pentru ca o decizie administrativă să atingă pe deplin scopul pentru care a fost emisă, este absolut indispensabil ca organul emitent să cunoască foarte exact situaţia care a prilejuit adoptarea acelei decizii.

Pe parcursul acestui proiect ne-am propus să evidenţiem rolul primarului în calitatea sa de autoritate executivă a administraţiei publice, studiul fiind structurat pe exemplul Primăriei Sector 3 Bucureşti însă poate fi adaptat pentru oricare alta primarie.

Aşa cum am reţinut pe parcursul acestui proiect, în cadrul formelor concrete de realizare a activităţii administraţiei publice, locul central îl ocupă actele administrative. Când spunem că o formă concretă de activitate dă naştere la efecte juridice, înţelegem că acesta dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. În această categorie mai pot fi incluse atât actele administrative cât şi contractele administrative.

Într-o definiţie succintă, am reţinut că actul administrativ poate fi definit ca fiind manifestarea unilaterală şi expresă de voinţă a autorităţilor publice, realizată în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice. Actul administrativ implică respectarea unor condiţii de legalitate a căror încălcare este de natură a atrage sancţiunea nulităţii actului respectiv. Printr-un act administrativ iau naştere drepturi noi, se stabilesc obligaţii noi sau se sting cele vechi. Ca element specific, prin acte administrative se pot admite sau respinge pretenţii juridice formulate de către persoanele fizice sau juridice către organele administrative - chiar şi tăcerea organului administrativ competent este de natură a produce efecte juridice, de la caz la caz poate însemna un refuz sau o acceptare tacită.

Chiar dacă la emiterea unui act administrativ participă mai multe persoane, esenţial este că avem de a face cu o singură voinţă juridică, a organului administrativ. În oricare dintre cazuri esenţială rămâne manifestarea unilaterală de voinţă a organului administrativ; nu putem vorbi despre consimţământul persoanelor în sens contractual ci, doar, despre respectarea unor condiţii impuse de normele juridice pentru emiterea actului administrativ.

Pornind de la faptul că în cadrul formelor concrete de realizare a activităţii administraţiei publice locul central îl ocupă actele administrative pe parcursul proiectului am avut în vedere o prezentare detaliată a aspectelor legate de ”Actele administrative de autoritate şi actele administrative de gestiune”.

În primul rând am considerat oportun ca în cadrul capitolului introductiv să prezentam unele „Noţiuni generale privind actele administrative”. O primă analiză a vizat conceptul de act administrativ, reţinând în acest sens că acesta reprezintă manifestarea unilaterală şi expresă de voinţă a autorităţilor publice, realizată în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice.

Pornind de la definiţia reţinută, am subliniat că actul administrativ implică respectarea unor condiţii de legalitate a căror încălcare este de natură a atrage sancţiunea nulităţii actului respectiv.

În capitolul 2 al lucrării am avut în vedere o prezentare exhaustivă a aspectelor legate de „Actele administrative de autoritate”. Sub acest titlul am analizat elementele care vizează noţiunea şi trăsăturile actului administrativ de autoritate, regimul juridic al actelor administrative de autoritate, forma şi procedura emiterii actului administrativ de autoritate, forţa juridică a actelor administrative de autoritate, efectele juridice ale actelor administrative de autoritate, încetarea efectelor juridice ale actelor administrative de autoritate şi, nu în ultimul rând, aspectele legate de controlul legalităţii actelor administrative de autoritate.

În Capitolul 3 denumit „Actele administrative de gestiune” am avut în vedere principalele elemente care caracterizează teoria contractului administrativ, analizând pe lângă definiţia şi trăsăturile actelor administrative de gestiune şi unele categorii de acte administrative de gestiune precum: actele de concesionare a serviciilor publice, actele de achiziţii publice, actele de închiriere a bunurilor proprietate publică şi actele de contractare a împrumuturilor de stat.

Lucrarea de faţă îşi dovedeşte importanţa teoretică şi practică întrucât analiza actului administrativ a fost şi este mereu actuală pornind de la premisa că actul administrativ continuă să aibă cea mai mare pondere între mijloacele de acţiune ale autorităţilor administraţiei publice.

Actele de autoritate reprezintă acele manifestări de voinţă ale autorităţilor administrative competente, prin care se creează situaţii juridice noi, supuse regimului de drept public.

Folosirea noţiunii de act administrativ urmăreşte să pună accentul pe ideea de activitate, utilizarea noţiunii de act de drept administrativ evoca ideea de regim juridic aplicabil.

Actele administrative de autoritate, calificate şi ca acte administrative de putere publica, sunt actele emise sau adoptate de o autoritate publică, în mod unilateral, pe baza şi în vederea executării legii, în scopul naşterii, modificării sau stingerii unor raporturi de drept administrativ.

Pe parcursul acestui studiu se va avea în vedere o analiză detaliază a acestei categorii juridice – actul administrativ de autoritate, evidenţiind în acest sens aspectele ce ţin de noţiunea şi trăsăturile actului administrativ de autoritate, forma şi procedura emiterii actului administrativ de autoritate, forţa juridică a actelor administrative de autoritate şi efectele juridice ale actelor administrative de autoritate.

Toate aceste aspecte formează ceea ce denumim regimul juridic al actului administrativ de autoritate, probleme ce au fost detaliate pe parcursul acestei lucrari.

Actele administrative de gestiune sunt actele juridice încheiate de autorităţile administraţiei publice pentru exploatarea şi dezvoltarea proprietăţii publice şi serviciilor publice ale statului şi ale unităţilor administrativ teritoriale, cu particularii, persoane fizice sau juridice, române sau străine.

Actele de gestiune publică, denumite şi contracte administrative, sunt supuse unui regim mixt de drept public şi de drept privat, preponderent fiind regimul de dreptul public. Astfel, cea mai importantă categorie a actelor administrative de gestiune ale administraţiei publice o constituie contractele administrative.

În doctrină, actele de gestiune au fost denumite contracte administrative pentru a desemna contractele încheiate de administraţie cu particularii în scopul de a colabora împreună în vederea realizării unui serviciu public sau a unui interes general, subliniindu-se că aşa cum proprietatea publică are caractere specifice în raport cu proprietatea privată, libertatea contractuală a persoanelor publice prezintă particularităţi în raport cu libertatea contractuală a persoanelor private.

Altfel spus, principala modalitate prin care administraţia îşi exercită libertatea contractuală este reprezentată de contractul administrativ.

Principala caracteristică a contractelor administrative este inegalitatea de poziţie în care se găsesc actorii lui: autoritatea administrativă, în calitate de purtătoare a prerogativelor de putere publică, şi în consecinţă superioară particularului, poate stabili şi modifica unilateral unele clauze contractuale şi impune sancţiuni.

Aşa cum am încercat să evidenţiem pe parcursul acestei lucrări, administraţia publică reprezintă astăzi o „forţă” care antrenează dezvoltarea sau stagnarea unei ţări, în funcţie de gradul de deschidere, de orientare, dar şi de implicare al celor care ne administrează.

În contextul actualelor schimbări sociale, economice, tehnologice şi culturale foarte rapide, inerţia tradiţiei poate constitui un obstacol în calea unor procese adaptative absolut necesare. Administraţia publică nu se poate sustrage acestor procese de schimbare; dimpotrivă, ea trebuie să se adapteze rapid sau chiar să iniţieze asemenea schimbări.

Concret, adaptarea administraţiei publice la schimbare presupune perspectiva guvernării în spiritul exigenţelor instituite la nivel instituţional european, practicarea unui management al performanţei - conceptul nefiind unul propriu numai sectorului privat.

Dimpotrivă, astăzi managementul public constituie premisa reuşitei organizării eficiente a sectorului public.

Adaptarea cu întârziere a administraţiei publice din România, la nivelul acestor exigenţele, în sensul creşterii capacitaţii instituţionale şi promovării unui management public bazat pe calitate, eficienţă şi performanţă, a îngreunat procesul reformator în cadrul sistemului, cu consecinţele de rigoare.

Adaptarea administraţiei publice din România la sistemul administrativ de tip european îi va spori rolul şi funcţiile, iar conţinutul şi calitatea serviciilor publice vor contura noi valenţe conceptuale precum şi noi schimbări în calitatea managementului, orientate spre performanţă şi eficienţă.

Constituţia României constituie piatra de temelie a cadrului procedural şi legal de organizare şi funcţionare a administraţiei publice. Regulile ce stau la baza organizării şi funcţionării administraţiei publice le regăsim în Capitolul V al Titlului III din Constituţie.

Pe parcursul acestei lucrari am incercat sa avem in vedere un studiu detaliat cu privire la teoria administraţiei publice, studiu ce vizează punerea în evidenţă a rolului pe care administraţia publică îl îndeplineşte în sistemul general de organizare socială.

Obiectul lucrării îl constituie o analiză teoretică şi practică a principalelor reglementări care stau la baza organizării şi funcţionarii sistemului administrativ din ţara noastră.

O astfel de analiză - care să vizeze teoria administraţiei publice - a fost motivată de necesitatea înţelegerii fenomenului administrativ din ţara noastră şi a modului în care aceasta reuşeşte să se alinieze exigenţelor instituite pe plan comunitar având în vedere că de la data de 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene.

În acest sens am urmărit să subliniem că indiferent de regimul politic, de structura sau de forma de guvernământ a statului, administraţia publică prin funcţiile sale esenţiale ce-i sunt conferite, prin locul stabilit în cadrul societăţii, prin mijloacele pe care le întrebuinţează ori prin scopul pe care îl slujeşte, trebuie să răspundă unor exigenţe fundamentale, pe care le regăsim în cadrul oricărei organizări statale.

România, ca stat membru al Uniunii Europene, trebuie să adopte şi să implementeze valorile administrative care definesc spaţiul european: transparenţa, predictibilitatea, responsabilitatea, adaptabilitatea şi eficienţa, valori care trebuie să se regăsească în instituţiile şi activităţile administrative la toate nivelurile.

Mai mult decât atât, în contextul actual, administraţia publică trebuie să fie una orientată către satisfacerea nevoilor cetăţenilor, să asigure o mai bună informare a acestora, să coopereze cu cei cărora li se adresează şi să întărească controlul public asupra administraţiei. Se urmăreşte consolidarea şi lărgirea cadrului de participare a societăţii civile la procesul decizional, asigurarea transparenţei actelor administrative, precum şi comunicarea operativă cu cetăţenii. Actualitatea unui studiu care vizează teoria administraţiei publice se impune prin evidenţă dacă pornim de la constanta că în prezent buna guvernare reprezintă conceptul care transpune în practică nevoile cetăţenilor prin modul în care autorităţile publice dau dovadă de implicare şi interes pentru bunul mers al unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă. Structura lucrării cuprinde patru capitole, fiecare dezvoltând problemele care vizează administraţia publică din România.

În Capitolul I introductiv am considerat oportun să evidenţiez unele noţiuni generale cu privire la administraţia publică, reţinând în acest sens că, în concepţia clasică, administraţia reprezintă acţiunea puterii executive, bazată pe procedee de putere publică. În această optică, administraţia nu este singura sarcină a executivului, dar este o sarcină exclusivă a acestuia. În argumentarea acestei susţineri s-a subliniat că executivul are şi o serie de sarcini extra-administrative, exercitate în raporturile constituţionale cu Parlamentul sau în relaţiile internaţionale. Pe de altă parte, administraţia este sarcina exclusivă a executivului, ea neputând fi exercitată nici de puterea legislativă, nici de puterea judecătorească, în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat.

În Capitolul II al proiectului analiza vizează sistemul administraţiei centrale în România, prin prezentarea rolului şi atribuţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice centrale.

În mod corelativ, în Capitolul III sunt analizate principiile şi regulile de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale în sistemul de drept românesc.

În acest sens sunt detaliate principiile organizării administraţiei publice locale, respectiv: principiul descentralizării, principiul autonomiei locale, principiul deconcentrării serviciilor publice, principiul eligibilităţii, principiul legalităţii, principiul consultării cetăţenilor, principiul subsidiarităţii.

În structura lucrării Capitolul IV prezintă o importanţă evidentă fiind aduse în analiză două pliere importante care stau la baza activităţii administraţiei publice: principiul legalităţii şi controlul exercitat asupra administraţiei publice.

În finalul studiului sunt evidenţiate influenţele procesului de integrare europeană asupra normelor juridice aplicabile administraţiei publice din România, fiind prezentate totodată şi principalele concluzii reţinute pe parcursul acestei analize.

Administraţia se regăseşte pretutindeni, în toată complexitatea vieţii sociale, constituind una din cele mai utile activităţi umane. Administraţia publică în statul de drept reprezintă principala pârghie prin care se realizează valorile stabilite la nivelul palierului politic. Ea trebuie să fie continuă, omniprezentă, promptă şi energică, deoarece reprezintă necontenit statul, atât în interior, cât şi în exterior.

În orice compartiment al vieţii sociale, procesul complex al administrării constă într-o activitate raţională şi eficientă de utilizare a resurselor umane, materiale şi financiare în scopul obţinerii unor rezultate maxime cu eforturi minime.

Complexitatea cerinţelor sociale, ridică în faţa administraţiei o serie de probleme, care trebuie rezolvate. Societatea cunoaşte un proces continuu de multiplicare şi diversificare a sarcinilor administraţiei, care impune necontenite îmbunătăţiri şi perfecţionări în structura şi activitatea administraţiei, prin utilizarea unor metode şi tehnici moderne.

În ţara noastră, tranziţia spre economia de piaţă a determinat o transformare şi în calitatea administraţiei, conducând la profesionalism. Administraţia publică din ţara noastră s-a văzut confruntată în ultimii ani cu schimbări semnificative în ceea ce priveşte cadrul propriu de funcţionare, aşteptările din partea cetăţenilor, atribuţiile şi responsabilităţile. Includerea ei, cel puţin declarativ, în procesul general de reforme a făcut-o să se confrunte cu un set de dileme caracteristice întregii societăţi.

Ideea de reformă, atât de frecvent vehiculată, este prea des legată de formulări generale, soluţii formale, iar procesele de conducere şi organizare nu sunt considerate atât de importante în reformarea sistemului administrativ, accentuându-se tot mai des importanţa cadrului legislativ. Nu putem nega importanţa acestuia în reforma administraţiei publice, dar ignorarea necesităţii unei perspective strategice, lipsa unor preocupări constante referitoare la pregătirea managerială a responsabililor administrativi şi-a pus şi tinde să-şi pună încă amprenta asupra unor instituţii administrative, activitatea cărora este prea puţin bazată pe iniţiativă şi flexibilitate.

În ţara noastră, capacitatea de adaptare a instituţiilor la cerinţele în schimbare ale mediului socio-economic, precum şi la statutul de stat membru al Uniunii Europene (România a devenit stat membru al Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007) constituie una din priorităţile reformei administraţiei publice româneşti. Acest proces, care se desfăşoară atât la nivel central, cât şi la nivel local, are ca obiective de referinţă elaborarea şi promovarea politicilor publice şi a actelor normative naţionale în conformitate cu standardele Uniunii Europene şi cu acquis-ul comunitar şi crearea cadrului instituţional adecvat pentru desfăşurarea procesului de descentralizare administrativă şi financiară. Atingerea acestor obiective presupune adoptarea unor instrumente şi metode moderne de management în diferite domenii de interes public şi creşterea capacităţii de gestionare eficientă a programelor cu finanţare externă, în contextul creşterii gradului de transparenţă în relaţiile publice.

După cum se va evidenţia, administraţia publică, fenomen social complex - respectiv sistem şi acţiune socială - inclusiv de natură juridică, are la bază o serie de legităţi sau principii care-i fundamentează existenţa şi modul de manifestare. Principiile administraţiei publice reprezintă un ansamblu unitar de reguli de bază având o natură politică, economică, socială şi juridică care determină în mod esenţial organizarea, funcţionarea şi activitatea sistemului executiv de organe al statului. În acest sens Constituţia României, republicată în anul 2003 prevede că „administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”.

Aceste principii sunt amplu evidenţiate pe parcursul acestui studiu fiind analizate principalele dispoziţii cuprinse în Legea administraţiei publice locale - Legea nr. 215/2001, republicată în anul 2007 şi modificată prin O.U.G. nr. 20/2008 şi prin Legea nr. 35/2008. Acest act normativ, reglementează regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale.