Welcome to our store!

Filtreaza

Parteneri

 

 

EBooks - Lucrari in format electronic

Carti - Lucrari de specialitate de drept comercial si Comert international
Grid view

Carti la PRET PROMOTIONAL

Produse

Contractul de factoring

Contractul de factoring

Prin factoring se înţelege acel contract prin care o persoană, vânzător de bunuri (sau furnizor de servicii), numită client sau aderent, cedează creanţele pe care le are împotriva cumpărătorilor săi, unei alte persoane, numită factor, care se obligă să încaseze aceste creanţe, fiind subrogat, în acest scop, în toate drepturile pe care aderentul le are împotriva debitorilor săi.

Altfel spus, vânzătorul, (furnizorul) după ce a vândut mărfurile, mai vinde (cedează) după aceea, şi creanţele pe care le are împotriva cumpărătorilor de mărfuri. Concret, aderentul sau clientul printr-un contract încheiat cu factorul (contract de factoring) îi cedează acestuia toate creanţele sale (materializate în facturi) contra plăţii valorii acestora, pe care factorul urmează să le încaseze la scadenţă, riscul insolvabilităţii debitorilor, cât şi al neplăţii la termen de către aceştia (risc de trezorerie), fiind al factorului, fără posibilitatea pentru acesta de a se întoarce cu recurs împotriva aderentului.

Pretul nostru: Lei (Ron) 230.00
Cantitate:
Contractul de franciza

Contractul de franciza

La momentul conturării noii instituţii juridice - franciza - operau pe piaţa produselor şi serviciilor o serie de contracte menite să asigure o bună distribuţie a produselor şi oferirea unor servicii şi produse finite de calitate. Autorii francizei s-au servit de toate figurile juridice cunoscute până la apariţia ei pentru a oferi un instrument juridic nou, capabil să combine toate beneficiile contractelor „tradiţionale”.În acest fel, între părţile contractante se stabilesc raporturi obligaţionale complexe care au în comun scopul urmărit de cocontractanţi.

Se poate observa posibilitatea descompunerii contractului de franciză într-o serie de contracte distincte, unele numite, altele nenumite. Vânzarea-cumpărarea; închirierea; licenţele de nume comercial, de marcă, de emblemă, design, brevete, know-how; asistenţa managerială; consulting-engenering-ul; distribuţia; exclusivitatea sunt „contracte” întâlnite curent în cuprinsul unei francize.

Pretul nostru: Lei (Ron) 160.00
Cantitate:
Contractul international de asigurare

Contractul international de asigurare

Contractul de asigurare (poliţa de asigurare) este documentul care atestă acordul de voinţă dintre asigurat, care se obligă să plătească o anumită sumă de bani - prima de asigurare, şi asigurător, care, în schimbul primei, se obligă să-l despăgubească pe asigurat pentru daunele pe care le-ar suferi datorită producerii riscurilor asigurate.

Poliţa de asigurare poate fi nominativă sau la ordin, în acest din urmă caz fiind transmisibilă către terţi prin andosare.

Totodată, poliţele de asigurare pot fi: maritime sau fluviale, terestre şi aeriene; casco (pentru mijlocul de transport), cargo (pentru marfă).

Mărfurile care circulă în trafic internaţional sunt supuse unor riscuri legate de operaţiunile de manevrare, depozitare, transbordare, ca şi de cele care ţin de transportul propriu-zis; „riscul mării" (fr. fortune de la mer) desemnează ansamblul evenimentelor care pot surveni pe parcursul transportului (accidente, calamităţi etc.) În plus, pot să se producă riscuri speciale, datorită unor fapte ca greve, revoltă, sabotajul, conflictele armate etc.

În traficul internaţional, marfa circulă pe riscul unuia sau altuia dintre partenerii contractuali - conform INCOTERMS - cel în cauză trebuie sau este obligat să ia măsuri de asigurare.

În timp ce condiţionarea, ambalarea şi marcarea reprezintă măsuri preventive, asigurarea are ca scop obţinerea unei despăgubiri, în cazul pagubelor produse de risc, din partea unui terţ (asigurătorul).

Asigurarea se bazează pe o relaţie contractuală între posesorul bunului în calitate de asigurat şi o companie de asigurări în calitate de asigurător prin care asiguratul transferă anumite riscuri asigurătorului, plătindu-i acestuia o sumă de bani denumită primă de asigurare, urmând ca, în cazul producerii daunelor, asigurătorul să îl despăgubească pe asigurat conform condiţiilor stabilite în contract.

Pretul nostru: Lei (Ron) 390.00
Cantitate:
Contractul international de factoring

Contractul international de factoring

Contractul internaţional de factoring este actul prin care o parte, denumită furnizor, cesionează (de bună voie sau în virtutea unei obligaţii) unei alte părţi, denumită factor, creanţe rezultate din vânzări de mărfuri (cu excepţia acelora destinate uzului personal, familial sau domestic) sau rezultate din prestări de servicii.

În sensul Convenţiei de la Otawa (1998), cesionarul trebuie să-şi asume cel puţin două obligaţii din următoarele patru, specifice instituţiei :

- finanţarea furnizorului (mai ales prin acordarea de împrumuturi sau efectuarea de plăţi anticipate); 

- ţinerea evidenţei creanţelor;

- încasarea creanţelor; 

- protecţia împotriva neplăţii de către debitori.

Trebuie să precizăm că ultimele două obligaţii trebuie asumate sub condiţia ca furnizorul să se oblige să notifice debitorilor săi cesiunea creanţelor respective. Cedarea creanţelor se face printr-o subrogare convenţională. Astfel, transmiţându-se facturile, fără alte formalităţi, factorul devine proprietarul creanţelor .

Pretul nostru: Lei (Ron) 280.00
Cantitate:
Leasing-ul - modalitate de creditare

Leasing-ul - modalitate de creditare

Aşa cum rezultă din art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 (modificată), operaţiunile de leasing sunt acele raporturi juridice comerciale, prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.

În alin. 2 al art. 1 al aceluiaşi act normativ (forma republicată), se indică bunurile care constituie obiectul operaţiunilor de leasing şi anume:

- bunuri imobile;

- bunuri mobile de folosinţă îndelungată aflate în circuitul civil, cu excepţia înregistrărilor pe bandă audio şi video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor şi a dreptului de autor.

Prin derogare de la aceste prevederi , dreptul de utilizare a programelor pentru calculator, ca drept patrimonial de autor asupra programelor pentru calculator, poate face obiectul operaţiunilor de leasing, dacă titularul dreptului de autor a autorizat această operaţiune. În acest caz locatorul/finanţatorul transmite către utilizator, pentru o perioadă determinată, dreptul de utilizare a unui program pentru calculator asupra căruia deţine un drept definitiv de utilizare.

Pretul nostru: Lei (Ron) 390.00
Cantitate:
Ordinul de plata

Ordinul de plata

Făcând „bilanţul” aspectelor prezentate pe parcursul lucrării de faţă, am reţinut că ordinul de plată reprezintă un instrument de plată de credit care circulă de la unitatea bancară a clientului plătitor către unitatea bancară a clientului beneficiar. Efectul utilizării acestui instrument este debitarea contului clientului plătitor şi creditarea contului clientului beneficiar.

Ordinul de plată se concretizează într-o dispoziţie necondiţionată dată de emitentul unei bănci de a pune la dispoziţia unui beneficiar o sumă de bani, respectiv de a plăti sau de a face să se plătească această sumă. Dispoziţia respectivă se consideră ordin de plată, numai dacă banca dispune de fondurile reprezentate prin suma specificată, şi nu prevede că plata trebuie făcută la cererea beneficiarului.

Ordinul de plată este revocabil, respectiv, poate fi anulat înainte de a fi încasat de către beneficiar. Din acest motiv ordinul de plată prezintă anumite riscuri legate de bonitatea şi buna intenţie a ordonatorului.

Pretul nostru: Lei (Ron) 150.00
Cantitate:
Societatile comerciale in Uniunea Europeana

Societatile comerciale in Uniunea Europeana

Societatea este, de fapt, un contract în temeiul căruia două sau mai multe persoane (asociaţi) se înţeleg să pună în comun anumite bunuri pentru a desfăşura împreună o anumită activitate, în vederea realizării şi împărţirii beneficiilor care vor rezulta.

O astfel de definiţie generală este valabilă în toate sistemele de drept ce sunt analizate în cadrul lucrării de faţă.

Printre elementele esenţiale ale contractului de societate (care îl deosebesc de alte contracte), amintim aici:

- fiecare asociat se obligă să pună în comun o valoare patrimonială (aport);

- asociaţii se obligă să desfăşoare împreună o activitate care constituie obiectul societăţii; 

- toţi asociaţii participă la realizarea şi împărţirea beneficiilor.

Natura juridică a societăţilor comerciale rezultă şi din înţelegerea conceptelor de societate-contract şi societate-instituţie.

În concepţia contractualistă, spre exemplu, impusă de dezvoltarea teoriei contractelor, existenţa societăţilor comerciale se explică pornind de la condiţiile de validitate impuse oricărui contract şi de la tehnicile contractualiste ce stabilesc raporturile în cadrul societăţii formate.

Dezavantajele absolutizării unei asemenea teorii rezidă din aspectele specifice care conturează o societate comercială, aspecte ce nu pot fi explicate exclusiv prin mecanisme contractuale.

Aşa se explică de ce s-a încercat definirea societăţii comerciale prin prismă instituţională, pornind de la faptul că instituţia juridică reprezintă un ansamblu de reguli care organizează într-o manieră imperativă şi durabilă un grup de persoane având un scop bine determinat.

Pretul nostru: Lei (Ron) 180.00
Cantitate:
Achizitiile publice in Romania

Achizitiile publice in Romania

Structurat pe parcursul a patru capitole studiul vizează o analiză detaliată a sistemului de achiziţii publice din România.

În primul Capitol introductiv am considerat oportun a prezenta unele aspecte generale privind scopul şi cadrul reglementărilor în materia achiziţiilor publice, sub următoarele aspecte: noţiunea şi importanţa achiziţiilor publice; cadrul legislativ intern şi european în materia achiziţiilor publice; tipuri de contracte de achiziţie publică; reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică. 

În Capitolul II al proiectului este analizată procedura de atribuire. Aspecte pe care le vom analiza vizează: etapele premergătoare; licitaţia deschisă; licitaţia restrânsă; cererea de oferte; modalităţi speciale de atribuire a contractului de achiziţie publică (acordul cadru; sistemul de achiziţie dinamic; licitaţia electronică); atribuirea contractului de achiziţie publică. Astfel, potrivit legii, procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică sunt: licitaţia deschisă (respectiv procedura la care orice operator economic interesat are dreptul de a depune oferta); licitaţia restrânsă (respectiv procedura la care orice operator economic are dreptul de a-şi depune candidatura, urmând ca numai candidaţii selectaţi să aibă dreptul de a depune oferta); dialogul competitiv (respectiv procedura la care orice operator economic are dreptul de a-şi depune candidatura şi prin care autoritatea contractantă conduce un dialog cu candidaţii admişi, în scopul identificării uneia sau mai multor soluţii apte să răspundă necesităţilor sale, urmând ca, pe baza soluţiei/soluţiilor, candidaţii selectaţi să elaboreze oferta finală); negocierea (respectiv procedura prin care autoritatea contractantă derulează consultări cu candidaţii selectaţi şi negociază clauzele contractuale, inclusiv preţul, cu unul sau mai mulţi dintre aceştia); negocierea poate fi: negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare; cererea de oferte (respectiv procedura simplificată prin care autoritatea contractantă solicită oferte de la mai mulţi operatori economici). Autoritatea contractantă are dreptul de a organiza un concurs de soluţii, respectiv o procedură specială prin care achiziţionează, îndeosebi în domeniul amenajării teritoriului, al proiectării urbanistice şi peisagistice, al arhitecturii sau în cel al prelucrării datelor, un plan sau un proiect, prin selectarea acestuia pe baze concurenţiale de către un juriu, cu sau fără acordarea de premii.

Capitolul III al proiectului analizează din punct de vedere practic tema cercetată, prin prezentarea unui studiu de caz, iar în finalul proiectului, în Capitolul IV sunt prezentate unele concluzii generale în materie.

Pretul nostru: Lei (Ron) 180.00
Cantitate:
Asigurarile de bunuri

Asigurarile de bunuri

Structurat pe parcursul a patru capitole, studiul propus vizează o analiză detaliată a asigurărilor de bunuri.

În primul capitol introductiv am considerat oportun a reţine unele noţiuni introductive privind asigurările. Astfel, în primul rând am reţinut că actul normativ de bază în materie este dat de Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare.

În Capitolul 2 din lucrare este analizat contractul de asigurare de bunuri, sub următoarele aspecte: noţiunea contractului de asigurare de bunuri; caracterele juridice ale contractului de asigurare de bunuri; natura juridică a contractului de asigurare; condiţiile încheierii contractului; elemente specifice contractului de asigurare de bunuri.

În Capitolul 3 din proiect sunt analizate efectele contractului de asigurare de bunuri adică drepturile şi obligaţiile asiguratului şi asigurătorului, iar ]n finalul studiului sunt prezentate principalele concluzii cu privire la tema analizată.

Pretul nostru: Lei (Ron) 180.00
Cantitate:
Asigurarile de locuinte

Asigurarile de locuinte

Un aspect esenţial în viaţa şi evoluţia omului, încă din cele mai vechi timpuri l-a constituit grija faţă de viitor, teama combinată cu precauţie şi înţelepciunea cu siguranţa unui lucru împlinit.

Asigurarea exprimă în principal o protecţie financiară pentru pierderile suferite de oameni sau companii datorate unor diverse riscuri (perspectiva economică a asigurărilor). Acordul de voinţă este primul principiu de bază care permite realizarea unui contract între asigurat şi asigurator (perspectiva juridică, după cum vom delimita), prin care asiguratul beneficiază de protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat asiguratorul.

În alţi termeni, reţinem că asiguratorul printr-un contract de asigurare se obligă să plătească contravaloarea daunelor în cazul producerii unuia din riscurile asumate.

Prin urmare, în sens generic, termenul de asigurare desemnează un set de măsuri de natură diversă (juridică, economică etc.) menit să înlăture consecinţele patrimoniale negative determinate de producerea unor evenimente cauzatoare de prejudicii (numite, în acest caz, riscuri asigurate)

Pretul nostru: Lei (Ron) 210.00
Cantitate:
Previous | 1 | 2 | 3 Next Page 1 of 3

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker