EBooks - Lucrari in format electronic

În zilele în care trăim mediul înconjurător se află într-o situaţie de criză, fapt demonstrat, de altfel, atât de organismele internaţionale competente în domeniul protecţiei mediului dar de măsurile din ce în ce mai aspre luate la nivel regional – spre exemplu, măsurile luate de Uniunea Europeană şi Consiliul Europei, şi naţional. Criza mediului înconjurător este un semn că ecosfera se află acum sub o presiune atât de mare, încât păstrarea echilibrului ei este ameninţată.

Astfel, trebuie în mod obligatoriu să se recurgă la găsirea un şir de relaţii care să lege un factor de cel imediat următor. Scopul legat de problemele mediului este descoperirea modului în care activităţile umane depind de acest mediu şi pe care, la rândul lor le influenţează, adică relaţiile care să lege anumite activităţi umane de ecosistemul de care acestea depind şi pe care, la rândul lor, îl afectează.

În general, politicile comunitare şi, în special, politica de mediu a Uniunii Europene au un caracter distinct faţă de ceea ce se întâmplă pe plan naţional.

Pentru a realiza un studiu clar asupra politicii comunitare privind mediul înconjurător şi acquis-ului comunitar în domeniu trebuie să-i înţelegem, mai întâi, logica şi dinamica, principiile şi abordările de bază, instrumentele disponibile şi regulile de bază în ceea ce priveşte luarea deciziilor. Toate acestea le-am şi noi în vedere, în cuprinsul lucrării de faţă, mai precis în primele trei capitole.

Necesitatea şi, totodată importanţa unei politici de mediu la nivel comunitar am pus-o în evidenţă pe parcursul Capitolului IV al lucrării, unde am prezentat, pe scurt, şi programele de acţiune ecologică la nivel comunitar, care conturează cel mai bine acest domeniu.

Există dovezi substanţiale care indică faptul că va avea loc o etapă semnificativă a procesului de încălzire globală. Deoarece schimbările s-au produs gradat până acum şi se pare că se vor produce tot gradat şi pe viitor, majoritatea naţiunilor din lume pot face faţă efectelor încălzirii globale. Cercetările recente arată însă că exista posibilitatea ca această încălzire globală gradată să duca la o încetinire relativ bruscă a curentului oceanic termosalin, care – la rândul său – ar putea duce la condiţii climatice mai aspre pe timp de iarnă, reducerea umidităţii solului şi vânturi mult mai intense în anumite regiuni ale globului care în prezent furnizează o parte importantă din hrana planetei. Cu o pregătire inadecvată, rezultatul ar putea fi o scădere semnificativă a capacităţii planetei de a găzdui fiinţe umane.

Societatea umană a ajuns la un asemenea nivel al „ofensivei” sale împotriva naturii, încât unele dintre problemele protecţiei şi conservării mediului au devenit universale. Între acestea amintim: diminuarea stratului de ozon, amplificarea efectului de seră, sărăcirea biodiversităţii, creşterea poluării în general şi a celei radioactive în special – toate acestea punând în discuţie însuşi viitorul civilizaţiei umane. Aceste aspecte universale, mai mult ca oricând, reclamă soluţii globale. Pentru a contribui la promovarea acestora, dreptul a trebuit să cunoască, la rândul său, o serie de evoluţii semnificative.

În general, dreptul comunitar al mediului înconjurător şi, în special, politica de mediu a Uniunii Europene au un caracter distinct faţă de ceea ce se întâmplă pe plan naţional. Pentru a realiza un studiu clar al dreptului comunitar al mediului înconjurător trebuie să-i înţelegem, mai întâi, logica şi dinamica, principiile şi abordările de bază, instrumentele disponibile şi regulile de bază în ceea ce priveşte luarea deciziilor. Toate acestea le-am şi noi în vedere, în cuprinsul lucrării de faţă.

În cadrul procesului de elaborare şi aplicare a reglementărilor comunitare privind protecţia mediului s-au cristalizat şi se afirmă sub diferite forme o serie de principii generale. Menţionate iniţial în programele periodice de acţiune, acestea şi-au găsit expresia juridică în prevederile art. 130.R.3 al Tratatului Comunităţii Europene, introdus prin Actul Unic European în 1987, care le-a conferit o aplicare obligatorie. Astfel, paragraful 2 al articolului stabileşte că acţiunea Comunităţii în materie trebuie să se fondeze pe trei principii: acţiunile preventive, corecţia poluării la sursă şi principiul poluatorul plăteşte. Desigur, nu este vorba de noi principii, întrucât acestea fuseseră definite în cel de-al doilea şi al treilea program de acţiune în domeniul mediului.

Politica de mediu şi dezvoltarea unei producţii ecologice constituie, la ora actuală o prioritate atât la nivel naţional cât şi internaţional. Pe plan european, politicile de mediu au constituit unele dintre temele amplu dezbătute ale negocierilor care au fost duse, mai ales din 1985, în privinţa extinderii politicilor de mediu comunitare şi care au condus la adoptarea Actului Unic. Astfel, Parlamentul European, în proiectul său de tratat sugera o modificare art. 2 a Tratatului CEE în scopul de a atenua concepţia productivistă a acestuia şi pentru a justifica ideea că adoptarea de norme severe a devenit un imperativ economic. Totodată, dispoziţiile în materie de mediu ale Actului Unic nu puteau să nu formeze obiectul divergenţelor dintre statele membre, datorate diferenţelor deopotrivă asupra Uniunii Europene ori politicilor ecologice.

Atât pe plan internaţional cât şi la nivel naţional, reducerea poluării atmosferice, în general, şi reducerea de emisii la nivelurile ţintă asumate prin Protocolul de la Kyoto, în special, sunt unele dinntre cele mai importante obiective ecologice. Oamenii de ştiinţă analizează strategii şi soluţii pentru a controla efectul de seră datorat emisiilor de gaze, astfel încât să minimizeze impactul negativ al aplicării acestora asupra economiei globale şi să obţină totodată acceptul politic şi social. Printre punctele luate în considerare se află combinarea optimă a reducerii emisiilor din diferite surse şi reţinerea carbonului, regulile şi impactul determinat de mecanismele Protocolului (comerţul cu emisii, mecanisme de dezvoltare curată, implementare comună). De asemenea, o activitate importantă este cea de adaptare: crearea de strategii pentru managementul eficient al resurselor naturale şi a sectoarelor economice cheie şi investigarea căilor de a îmbunătăţii capacitatea societăţii de a se adapta la schimbările climatice.

Pe parcursul a mai multor capitole, lucrarea de faţă îşi propune o analiză detaliată a regimurilor juridice referitoare la fluviile internaţionale, preocupându-se în primul rând de reglementările internaţionale referitoare la Dunăre şi punându-se un deosebit accent pe lucrările Congresului de pace de la Paris, ale Conferinţei de la Londra cu privire la Dunăre, şi pe dezbaterile Comisiei Europene cu privire la regulamentele de navigaţie. Partea finală se ocupă de studiul regimului juridic al Dunării pe teritoriul României, în special de folosirea apelor Dunării în scop de navigaţie, pescuit şi irigaţii în apele Dunării, precum şi de analiza regimurilor juridice ale canalelor Dunăre - Marea Neagră şi Rin – Main – Dunăre.

În perioada actuală, dar mai ales în viitor, conflictul armat va intra tot mai mult în contradicţie cu frustrările determinate de protecţia mediului. Concepţiile de ducere a luptei trebuie armonizate în raport cu constrângerile de mediu, dar totodată trebuie acceptată ideea că lupta armată rămâne în continuare domeniul decisiv al victoriei războiului, şi îndeplinirea scopului politico-militar nu se poate face prin compromisuri în favoarea protejării mediului.