Luarea de mita si primirea de foloase necuvenite - infractiuni de coruptie

Infracţiunea de gestiune frauduloasă se găsea în legislaţiile penale mai vechi inclusă în incriminarea abuzului de încredere, ca o modalitate a acesteia.

În vechile legislaţii penale abuzul de încredere, alături de alte infracţiuni patrimoniale, făcea parte din grupul aşa-denumit al furturilor improprii.

Mai târziu, abuzul de încredere a fost incriminat ca infracţiune distinctă faţă de infracţiunea de furt, sub variate denumiri: abuz de încredere, deturnare, însuşire pe nedrept etc. În legislaţiile penale moderne au fost apoi incriminate separat abuzul săvârşit de un detentor al bunului altuia (însuşire nedreaptă, deturnare) şi abuzul săvârşit de cel însărcinat cu administrarea unor bunuri (gestiune frauduloasă, infidelitate).

Aşadar, majoritatea legislaţiilor penale moderne au separat incriminarea faptei de gestiune frauduloasă de aceea a abuzului de încredere sancţionându-le ca infracţiuni distincte.

TITLU EPUIZAT!

Pentru prima oara in literatura juridica romaneasca, infractiunile de coruptie - asa cum sunt ele reglementate prin Legea nr. 78/2000 - fac obiectul unei lucrari in care analiza autorilor, specialisti in domeniile juridic si economic, diferentiaza cazual infractiunile de acest tip, in functie de nivelul si de gravitatea faptei.

Lucrarea Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție îmbină teoria cu practica de specialitate, deoarece autorii - practicieni și teoreticieni ai dreptului - și-au propus să explice conținutul normelor acestei legi și să prezinte soluții din activitatea organelor judiciare implicate în transpunerea în realitate a dispozițiilor în materie, având în vedere faptul că, în cei peste 8 ani de la adoptare, Legea nr. 78/2000 a cunoscut o aplicare relativ frecventă în practică.

Prin conținutul său, lucrarea prezintă interes atât pentru practicienii dreptului, cât și pentru alte persoane interesate de profilaxia și contracararea fenomenului corupției prin mijloace de drept penal.

În general, corupţia există încă din cele mai vechi timpuri, fiind cunoscută ca unul din comportamentele cele mai grave, şi în acelaşi timp, cele mai răspândite ale funcţionarilor publici.

Desigur, de-a lungul secolelor, tradiţiile şi condiţiile istorice şi geo-politice au modificat considerabil sensibilitatea opiniei publice în ceea ce priveşte perceperea şi evaluarea acestor comportamente precum şi modul în care ele sunt tratate în reglementările legale. În anumite perioade ale istoriei, oferirea şi primirea de foloase de către funcţionari au fost chiar acceptate ca fiind ceva firesc, ţinând de o anume curtoazie. În românia de exemplu, bacşişul nu era considerat o infracţiune, însă era reprobat din punct de vedere moral.

 În Europa, Codul penal francez din 1810 – Codul Napoleon – a introdus pentru prima dată sancţiuni foarte grave pentru infracţiunile de corupţie, atât în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cât şi pentru efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu. Acest model a fost urmat atât de alte state europene, dar şi de ţara noastră.

Dintre infracţiunile de corupţie face parte şi infracţiunea de luare de mită, care constituie obiectul lucrării de faţă, şi este pedepsită destul de grav de sistemul nostru de drept. Astfel, în prezent, infracţiunea de luare de mită, îşi găseşte cadrul legal în art. 254 din Codul penal, din care rezultă că fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

În cazul în care această faptă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. În cazul infracţiunii de luare de mită, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul mitei se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Din incriminarea legală, rezultă gravitatea infracţiuni care aduce atingere bunei desfăşurări a relaţiilor sociale şi care duce la neîncrederea populaţiei în instituţiile statului. Nu în ultimul rând gravitatea faptei de luare de mită rezultă implicit creşterea ratei criminalităţii de corupţie, în prezent ţara noastră fiind pe unul din primele locuri în Europa.

În acest sens nu trebuie neglijat faptul că, în condiţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeană (dată care a fost stabilită ca fiind anul 2007, în cadrul summit-ului U.E. de la Copenhaga de la sfârşitul anului 2002), aceasta ne-a impus ca o condiţie esenţială, luarea de măsuri în vederea reducerii criminalităţii de corupţie, care fac serviciile publice foarte greu operante.

În concluzie, având în vedere toate cele prezentate pe parcursului lucrării, îmbinând fondul teoretic cu o latură practică, şi având ca bază o bogată bibliografie în domeniu, atât română, cât şi străină, sperăm că am format o imagine cât mai completă asupra unui subiect care se află acum mai mult ca oricând în atenţia opiniei publice, dar şi a organelor statului.

Modalităţile de optimizare a activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei presupun că o strategie eficientă de acţiune împotriva corupţiei are la bază prioritatea activităţilor de prevenire faţă de cele de reprimare, deoarece acestea din urmă implică o contaminare preexistentă a mediului social precum şi acţiuni complexe şi îndelungate, cu costuri mari şi rezultate incerte.

În cadrul programelor guvernamentale privind prevenirea şi acţiunea împotriva corupţiei, pornindu-se de la identificarea sectoarelor vulnerabile la corupţie şi a factorilor de risc specifici au fost identificate următoarele forme de corupţie:

 corupţia administrativă - priveşte activitatea administraţiei publice locale şi centrale, autorităţile vamale, sănătatea şi asistenţa socială, cultura şi învăţământul, instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale - corupţia în justiţie, cu referire la autorităţile judecătoreşti: parchete şi instanţe;

 corupţia economică - în special în domeniul financiar-bancar, în agricultură, silvicultură şi în unele ramuri ale industriei: metalurgie-siderurgie, precum şi în prelucrarea şi comercializarea petrolului

 corupţia politică - legată în special de activitatea parlamentară şi a partidelor politice: efectele negative ale imunităţii parlamentare, influenţarea iniţiativelor legislative, finanţare partidelor politice şi a campaniilor electorale.

De asemenea, corupţia reprezintă un factor de injusteţe socială care întreţine şi amplifică sărăcia, afectând, în ultimă instanţă dezvoltarea economică, aceasta fiind cea mai credibilă şi temeinică sursă de securitate. Sumele de bani şi foloasele care fac obiectul mitei sau altor infracţiuni de corupţie sunt scoase din circuitul economic normal şi capătă o destinaţie ocultă, reprezentând venituri ilicite.

Toate aceste sume, care uneori ating valori considerabile, se adaugă sumelor folosite în mod legal pentru atingerea scopului în care a fost dată mita, astfel încât costul final al activităţii respective este amplificat în mod nejustificat cu un procent considerabil. Pe de altă parte, corupţia reprezintă un factor de subminare a potenţialului economic naţional favorizând dezvoltarea economiei subterane, iar amplificarea şi generalizarea acestui fenomen constituie o cauză importantă a stării precare a componentelor economice ale securităţii naţionale.

Dintre domeniile cele mai afectate amintim domeniul financiar-bancar şi procesul de privatizare unde actele de corupţie au alimentat activităţi infracţionale complexe finalizate prin falimentul unor bănci sau privatizarea frauduloasă a unor obiective economice importante.

De aceea prin activitatea de “combatere” a criminalităţii, deci şi a infracţiunilor de corupţie - latura complimentară a celei de prevenire – trebuie să înţelegem ansamblul de măsuri juridico-penale luate de organele de stat specializate, în temeiul legii, pentru constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni de corupţie, astfel ca orice persoană care a săvârşit o astfel de infracţiune să fie sancţionată penal potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de primirea de foloase necuvenite, aşa cum am reţinut pe parcursul demersului de faţă, în art. 256 alin. 1 C. pen. se prevede că această infracţiune constă în „primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia".

Ca şi în cazul celorlalte infracţiuni de corupţie şi la această infracţiune „banii, valorile sau orice alte bunuri se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani" - art. 256 alin. 2 C. pen.

Aşa cum am reţinut pe parcursul studiului, traficul de influenţă constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă îl constituie relaţiile sociale a căror formare şi dezvoltare se întemeiază pe încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure orice funcţionar şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, cerinţe pentru realizarea cărora este necesară înlăturarea oricărei suspiciuni care s-ar putea crea cu privire la activitatea acestora prin săvârşirea faptei prevăzute în art. 257 C.pen. De regulă, infracţiunea este lipsită de obiect material.

Dacă făptuitorul primeşte un bun, va exista şi un obiect material, constând în bunul respectiv. Subiect activ poate fi orice persoană. Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar, iar acesta are şi el atribuţii în legătură cu actul pe care urmează să-l îndeplinească funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există un concurs de infracţiuni între luarea de mită (art. 254 C. pen.) şi trafic de influenţă (art. 257 C. pen.), cu condiţia ca făptuitorul să fi asigurat persoana că va beneficia şi de serviciile care intră în competenţa sa.

Participaţia penală este posibilă sub toate formele. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă subiectul pasiv este persoana juridică, iar în subsidiar funcţionarul determinat în a cărui atribuţie de serviciu intră îndeplinirea unui act anumit sau un funcţionar care poate fi determinat prin precizarea actului pentru a cărei îndeplinire urmează a se exercita influenţa: chiar dacă nu a fost indicat expres subiectul pasiv subsidiar este suficientă determinarea actului, a sferei de atribuţii unui funcţionar anume, singurul care are asemenea atribuţii, şi deci făcându-se posibilă indicarea (chiar imediată) a funcţionarului.

Elementul material al laturii obiective poate fi realizat prin oricare dintre următoarele trei acţiuni alternative: primirea; pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri. Primirea de bani sau alte foloase presupune preluarea de către făptuitor a unei sume de bani, a unui bun sau altor foloase. Pretinderea de bani sau alte foloase înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii să i se dea o sumă de bani, un bun etc.

În practica judiciară s-a considerat că există trafic de influenţă şi atunci când făptuitorul a pretins o sumă de bani cu împrumut, pentru a interveni pe lângă un funcţionar ca să se rezolve cererea solicitantului. Acceptarea de promisiuni de daruri presupune manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite.

Este necesar ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar. Cerinţa legii este îndeplinită şi atunci când făptuitorul nu dezminte afirmaţiile făcute de o altă persoană că ar avea influenţă asupra funcţionarului. Nu interesează dacă făptuitorul a precizat sau nu numele funcţionarului asupra căruia are sau a lăsat să se creadă că are influenţă, fiind suficient să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. Ceea ce interesează este ca influenţa reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.