Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Refuzul instantelor nationale de a trimite intrebari preliminare | Jurisprudenta romaneasca (octombrie 2013)

Descriere

Respingerea trimiterilor preliminare se constituie într-un domeniu distinct în cadrul relaţiei între instanţele judecătoreşti naţionale şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În acest cadru, judecătorul naţional este în plenipotenţa puterilor sale de judecător european, cel care apreciază îndeplinirea condiţiilor privind admisibilitatea trimiterii preliminare şi care, în temeiul tratatelor europene şi al legilor naţionale, poate trece la interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene.

Volumul constituie un ghid aplicat pentru practicieni – în special pentru judecători şi avocaţi – în privinţa temeiurilor juridice care ar putea fi avute în vedere în solicitarea iniţierii unei cereri pentru pronunţarea unei decizii preliminare, dar mai ales a motivelor care au condus la respingerea cererii.

În toate cazurile, responsabilitatea revine judecătorului naţional care trebuie să fie pregătit pentru dialogul jurisdicţional. Reunirea între aceleaşi coperţi a tipologiilor esenţiale de respingere a trimiterilor preliminare nu îndrumă instanţele judecătoreşti la absenţa dialogului judiciar, ci oferă indicii cu privire la calitatea acestui dialog, esenţial pentru funcţionarea Uniunii Europene (şi pentru corecta aplicare a acestui drept în România).

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 59.90
Cantitate:

Cuprins

Abrevieri

Introducere

Jurisprudenţă

A. Noţiunea „instanţă naţională” în sensul art. 267 TFUE şi sesizarea Curţii de Justiţie cu o trimitere preliminară

1. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, decizia nr. 797/C6/358/29.02.2008

B. Practica timpurie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 8.11.2007, dosar nr. 8073/2/2006

C. Respingerea cererii de efectuare a unei trimiteri preliminare în contextul executării unui mandat european de arestare

1. Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, sentinţa penală nr. 21/01.03.2012

D. Respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie prin teoria „acte clair” [actul clar]

1. Tribunalul Timiş, Secţia civilă, încheierea din 28.02.2011, dosar nr. 8478/30/2010

2. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţa civilă nr. 390/23.01.2012, dosar nr. 3785/2/2011

3. Tribunalul Timiş, Secţia contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 4.04.2012, dosar nr. 20631/325/2011

4. Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Secţia civilă, sentinţa civilă nr. 9333/13.06.2012, dosar nr. 783/300/2012

E. Dezlegarea pricinii se deduce din jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Exemple din practica instanţelor româneşti în materia clauzelor abuzive

1. Judecătoria Deva, încheierea din 23.02.2011, dosar nr. 808/221/2010

2. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, încheierea din 17.11.2011, dosar nr. 43963/3/2011

3. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, încheierea din 6.07.2011, dosar nr. 62514/3/2010

4. Judecătoria Alba Iulia, sentinţa civilă nr. 1473/28.03.2012, dosar nr. 508/176/2012

5. Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, încheierea din 20.01.2012, dosar nr. 10465/99/2010

6. Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 31/CA/14.03.2012, dosar nr. 25729/245/2010

7. Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, decizia civilă nr. 133/16.12.2011, dosar nr. 10464/99/2010

8. Judecătoria Târgu Mureş, încheierea din 19.03.2012, dosar nr. 18437/320/2010

9. Judecătoria Alba-Iulia, încheierea din 13.03.2012, dosar nr. 9825/176/2011

10. Judecătoria Suceava, încheierea din 14.02.2012, dosar nr. 6170/314/2011

11. Judecătoria Brăila, Secţia civilă, încheierea din 20.06.2011, dosar nr. 742/196/2011

12. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, încheierea din 5.04.2012, dosar nr. 73978/3/2011

13. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, încheierea din 18.10.2011, dosar nr. 14302/3/2011

14. Tribunalul Hunedoara, Secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 14.03.2012

15. Tribunalul Specializat Mureş, încheierea din 26.10.2011, dosar nr. 12348/320/2010

16. Tribunalul Olt, Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 122/26.05.2011, dosar nr. 12426/311/2010

17. Tribunalul Suceava, Secţia civilă, încheierea din 16.11.2011, dosar nr. 8403/314/2010

18. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, încheierea din 1.06.2012, dosar nr. 67588/3/2011

19. Tribunalul Covasna, Secţia civilă, încheierea din 31.05.2011, dosar nr. 4615/305/2010

20. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, încheierea din 23.02.2011, dosar nr. 43571/3/2010

21. Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Secţia civilă, încheierea din 11.03.2011, dosar nr. 6460/300/2010

F. Repartizarea competenţelor prin art. 267 TFUE şi absenţa utilităţii trimiterii preliminare pentru soluţionarea acţiunii

1. Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Secţia civilă, încheierea din 23.04.2008, dosar nr. 19946/299/2007

2. Judecătoria Sector 5 Bucureşti, Secţia civilă, sentinţa civilă nr. 765/04.02.2010, dosar nr. 7825/302/2009

3. Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1624/28.06.2010, dosar nr. 151/95/2010

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1197/01.03.2011, dosar nr. 7909/1/2008

5. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, încheierea din 12.05.2011, dosar nr. 40024/3/2006

6. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, încheierea din 16.05.2011, dosar nr. 22320/3/2008

7. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţa civilă nr. 6439/04.11.2011, dosar nr. 761/2/2011

8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 5478/17.11.2011, dosar nr. 478/2/2010

9. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţa civilă nr. 6894/18.11.2011, dosar nr. 947/2/2011

10. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, încheierea din 6.12.2011, dosar nr. 42194/3/2008

11. Judecătoria Slatina, încheierea din 1.02.2012, dosar nr. 5248/311/2011

12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, Decizia nr. 1/12.03.2012, dosar nr. 8847/1/2009

13. Judecătoria Sector 5 Bucureşti, Secţia I penală, sentinţa penală nr. 919/23.04.2012, dosar nr. 340/306/2012

14. Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia penală nr. 154/A/12.09.2012, dosar nr. 2373/30/2011

15. Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă, decizia nr. 5827/03.05.2012, dosar nr. 6391/95/2010

16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, încheierea din 1.10.2012, dosar nr. 2092/3/2009

17. Judecătoria Mangalia, încheierea din 11.10.2012, dosar nr. 3348/254/2011

18. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 12.10.2012, dosar nr. 1928/1/2012

19. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4604/06.11.2012, dosar nr. 7378/111/2009

20. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, decizia nr. 4394/07.11.2012, dosar nr. 7417/1/2011

21. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 22.11.2012, dosar nr. 6925/2/2011

22. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 17.12.2012, dosar nr. 4299/2/2012

G. Termenul de transpunere a unei directive şi inutilitatea trimiterii preliminare

1. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, încheierea din 3.11.2011, dosar nr. 57021/3/2011

H. Respingerea unei cereri de sesizare a Curţii privind validitatea unui act al Uniunii

1. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţa civilă nr. 2658/02.06.2010, dosar nr. 7263/2/2009

I. Domeniul de aplicare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, încheierea din 24.02.2009, dosar nr. 2712/3/2006

2. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, sentinţa penală nr. 501/F/02.11.2011, dosar nr. 7998/2/2011

3. Curtea de Apel Iaşi, Secţia contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 8.12.2011, dosar nr. 1046/89/2011

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2984/14.06.2012, dosar nr. 420/45/2011

5. Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 11.01.2013, dosar nr. 34180/3/2011

J. Exemple de respingeri întemeiate pe lipsa utilităţii unui răspuns al Curţii de Justiţie

1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4713/08.07.2008, dosar nr. 5236/42/2006

2. Curtea de Apel Iaşi, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 139/24.02.2009, dosar nr. 7954/99/2007

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 2360/13.10.2009, dosar nr. 8029/83/2007

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, decizia nr. 605/27.09.2010, dosar nr. 4177/1/2010

5. Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 528/14.02.2011, dosar nr. 22396/301/2009

6. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, încheierea din 4.05.2011, dosar nr. 51367/3/2010

7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 29.04.2011, dosar nr. 4882/1/2009

8. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, X Refuzul instanţelor naţionale de a trimite întrebări preliminare conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 358/R/29.09.2011, dosar nr. 18826/3/2010

9. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 2587/07.11.2011, dosar nr. 8867/3/2010

10. Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, decizia nr. 259/03.02.2012, dosar nr. 6516/99/2011

11. Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1/07.02.2012, dosar nr. 4872/101/2011

12. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, încheierea din 23.02.2012, dosar nr. 4603/3/2007

13. Curtea de Apel Iaşi, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, încheierea din 27.04.2012, dosar nr. 11332/99/2011

14. Judecătoria Giurgiu, Secţia I civilă, încheierea din 16.10.2012, dosar nr. 4369/236/2010

15. Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, sentinţa nr. 128/26.10.2012, dosar nr. 572/39/2012

16. Judecătoria Suceava, încheierea din 10.01.2013, dosar nr. 4940/314/2012

K. Exemple privind aplicarea teoriei actului clar şi actului clarificat

1. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, încheierea din 15.02.2010, dosar nr. 42589/3/2009

2. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, încheierea din 15.03.2011, dosar nr. 42583/3/2009

3. Curtea de Apel Piteşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2079/R/28.09.2011

4. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 7.10.2011, dosar nr. 12306/2/2010

5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1084/29.02.2012, dosar nr. 1092/59/2009

6. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 656/16.02.2012, dosar nr. 11159/2/2011

7. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 20.02.2012, dosar nr. 741/2/2012

8. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, încheierea din 13.09.2012, dosar nr. 52222/299/2011

9. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, încheierea din 21.09.2012, dosar nr. 56748/3/2011

10. Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, decizia penală nr. 999/R/17.08.2012, dosar nr. 19797/300/2010

11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, încheierea din 22.11.2012, dosar nr. 265/1285/2010

12. Judecătoria Sector 3 Bucureşti, încheierea din 3.12.2012, dosar nr. 44547/301/2011

L. Practică în domeniul recalculării pensiei

L.1. Ordonanţă preşedinţială şi respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie

1. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, încheierea din 10.01.2011, dosar nr. 51458/3/2010

L.2. Fondul cauzei şi respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie

1. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, încheierea din 2.11.2011, dosar nr. 46937/3/2010

2. Tribunalul Olt, Secţia I civilă, sentinţa nr. 1674/ 13.10.2011, dosar nr. 3513/104/2011

3. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, încheierea din 25.01.2012, dosar nr. 2780/3/2011

4. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, încheierea din 22.10.2011, dosar nr. 10976/3/2011

5. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, încheierea din 11.11.2011, dosar nr. 47713/3/2010

M. Cereri privind sesizarea Curţii de Justiţie în domeniul concurenţei şi ajutoarelor de stat

1. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţa civilă nr. 676/05.02.2010, dosar nr. 9364/2/2009

2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 6.04.2012

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 5157/04.12.2012, dosar nr. 21006/2/2005

N. Respingeri ale unor cereri de efectuare a unei trimiteri preliminare în privinţa Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4207/20.11.2008, dosar nr. 248/54/2007

2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2469/08.05.2009, dosar nr. 176/35/2008

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, decizia nr. 254/27.04.2011, dosar nr. 9382/1/2010

4. Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 263/02.04.2012, dosar nr. 2745/54/2010

5. Tribunalul Timiş, Secţia contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 20.04.2012, dosar nr. 532/59/2011

6. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, încheierea din 18.05.2012, dosar nr. 12336/3/2010

7. Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, încheierea din 22.06.2012, dosar nr. 4782/300/2009

8. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, încheierea din 22.06.2012, dosar nr. 41169/3/2009

9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, decizia nr. 4547/15.06.2012, dosar nr. 4512/103/2009

10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, decizia nr. 277/20.01.2012, dosar nr. 28077/3/2009

O. Respingeri ale trimiterii preliminare în privinţa unui act internaţional

1. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia civilă nr. 670/07.06.2010, dosar nr. 37334/3/2009

2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, încheierea din 30.01.2012, dosar nr. 1585/2/2010

3. Curtea de Apel Braşov, Secţia contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 10.10.2012, dosar nr. 534/64/2012

P. Stadiu procesual şi respingerea cererii de efectuare a unei trimiteri preliminare

1. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 6379/18.10.2011, dosar nr. 29942/3/2009

2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 12.10.2012, dosar nr. 1928/1/2012

3. Judecătoria Sector 4 Bucureşti, Secţia I civilă, sentinţa civilă nr. 8694/29.10.2012, dosar nr. 15233/4/2012

Q. Respingerea sesizării Curţii de Justiţie în ipoteza existenţei unor trimiteri anterioare cu acelaşi obiect

1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, încheierea din 13.06.2011, dosar nr. 10252/2/2010

R. Curtea Constituţională a României şi trimiterea preliminară

1. Curtea Constituţională, Decizia nr. 392 din 25 martie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 lit. c), art. 58 şi art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (M.Of. nr. 309 din 21 aprilie 2008)

2. Curtea Constituţională, Decizia nr. 394 din 25 martie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 lit. c), art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, art. 2 alin. (3), art. 3 alin. (1) lit. d), e) şi h) şi art. 48 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi art. 329 alin. (3) C.proc.civ. (M.Of. nr. 309 din 21 aprilie 2008)

3. Curtea Constituţională, Decizia nr. 668 din 18 mai 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, ale anexelor nr. 1-4 la această ordonanţă de urgenţă, precum şi ale O.U.G. nr. 50/2008, în ansamblul său (M.Of. nr. 487 din 8 iulie 2011)

Lista actelor de dreptul Uniunii Europene

Index alfabetic

Autor: Calin Dragos, Banu Mihai, Sandru Mihai
Titlul cartii: Refuzul instantelor nationale de a trimite intrebari preliminare | Jurisprudenta romaneasca (octombrie 2013)
Producator: Editura C.H. Beck
Data aparitiei: 16 Octombrie 2013
ISBN: 978-606-18-0176-3
Numar de pagini: 552
Format: Carte in format tiparit
Mod de legare (Coperta): Brosata

by Admin 2013, 17 Oct 2013

Reunirea între aceleaşi coperţi a tipologiilor esenţiale de respingere a trimiterilor preliminare nu îndrumă instanţele judecătoreşti la absenţa dialogului judiciar, ci oferă indicii cu privire la calitatea acestui dialog, esenţial pentru funcţionarea Uniunii Europene (şi pentru corecta aplicare a acestui drept în România).

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Razboi si pace vol 1, 2, 3, 4

Razboi si pace vol 1, 2, 3, 4

Pretul nostru: Lei (Ron) 150.00
Crescatoria de gaste (Cresterea gastelor)

Crescatoria de gaste (Cresterea gastelor)

Pretul nostru: Lei (Ron) 29.00
Enciclopedia Universala Britannica - vol. 16

Enciclopedia Universala Britannica - vol. 16

Pretul nostru: Lei (Ron) 19.00
Enciclopedia Universala Britannica - vol. 13

Enciclopedia Universala Britannica - vol. 13

Pretul nostru: Lei (Ron) 19.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00
Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

Pretul nostru: Lei (Ron) 250.00
Tragedia Familiei Adlerhorst vol 1, 2

Tragedia Familiei Adlerhorst vol 1, 2

Pretul nostru: Lei (Ron) 80.00
Cresterea porumbeilor

Cresterea porumbeilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker