EBooks - Lucrari in format electronic

După cum bine ştim un eveniment istoric de o deosebită importanţă a avut loc la data de 1 ianuarie 2007, când România, alături de Bulgaria, au devenit membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene. Aderarea a avut şi va avea în continuare efecte majore asupra întregii vieţi economice, politice şi sociale. În conformitate cu Tratatul de la Amsterdam (1997) care este parte integrantă din Tratatul Uniunii Europene , toate ţările care devin membre ale Uniunii trebuie să adopte Euro ca moneda de circulaţie, după o perioadă care poate fi mai mult sau mai puţin extinsă.

În acest context, instituţiile monetare ale României trebuie să nu piardă din vedere faptul că pe termen lung România va trebui să facă faţă cerinţelor impuse de către Mecanismul Ratei de Schimb (ERM2). După cum este precizat în Convenţia pentru Noul Mecanism al Ratei de Schimb (1 septembrie 1998), fiecare ţară candidată va trebui să îşi definească o rată a monedei naţionale faţă de Euro, precum şi o banda de fluctuaţie de ±15% (o bandă mai îngustă va putea fi negociată dacă este cazul).

S-a stabilit că ţările candidatele la zona Euro trebuie să menţină moneda naţională în conformitate cu cerinţele Noului Mecanism al Ratei de Schimb (NMRS2) pentru o perioadă de cel puţin doi ani înainte de aderare. Aceste două obiective au necesitat din partea Băncii Naţionale a României atât restructurarea sectorului bancar, cât şi a instituţiilor care au legătură cu politica monetară, în contextul general care respectă cerinţele şi reflectă funcţionarea Sistemului Euro. În aceste condiţii, devine evident că orice recomandare legată de sistemul monetar şi politica monetară din România trebuie să fie bazată pe: o bună înţelegere a Sistemului Monetar European (SME), a politicilor acestui sistem şi a cerinţelor impuse de el; un diagnostic real al situaţiei României contemporane.

Piaţa monetară se constituie din relaţiile, instituţiile şi pârghiile prin intermediul cărora se asigură masa monetară, se realizează schimbul de lichidităţi, se compensează excedentul cu deficitul de disponibilităţi băneşti pe termen scurt a unor agenţi economici. Se reţine că piaţa monetară nu este localizată fizic, ci priveşte ansamblul de relaţii ce iau naştere pentru realizarea unei tranzacţii, existenţa acestei pieţe fiind legată de faptul că unele bănci sunt beneficiare ale unui surplus de încasări, în vreme ce altele au de efectuat un surplus de plăţi.

Derulându-se, în principal, la băncile care creează monedă sau de la care se pot procura disponibilităţile necesare pentru a acoperi fluxurile de plăţi, piaţa monetară este în primul rând o piaţă a monedei centrale şi a titlurilor negociate de Banca Centrală, fiind locul intervenţiilor acesteia asupra lichidităţilor bancare. În al doilea rând, piaţa monetară este o piaţă de lichidităţi pe termen scurt pentru toate organismele de credit bancare, iar în al treilea rând, piaţa monetară îndeplineşte funcţia specifică de compensare a deficitului şi excedentului de lichidităţi, funcţie care se realizează fie prin credit acordat direct, fie prin negocierea unor hârtii de valoare specifice acestei pieţe, cu scadenţe apropiate şi foarte lichide.

Tot astfel, după cum am reţinut, activitatea economică a oricărei întreprinderi implică, înainte de toate, formarea de resurse financiare, mobilizarea şi “punerea la lucru” a economiilor sau resurselor temporar disponibile, mişcarea liberă a capitalurilor. Asemenea procese complexe, bazate îndeosebi pe relaţii de credit şi pe activitatea bancară, dau naştere unor pieţe specifice, generează fluxuri şi mecanisme deosebite, antrenează efecte complexe. În esenţă, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare.

Altfel spus, creditul reprezintă o relaţie bănească ce apare în legătură cu acordarea de împrumuturi unor persoane juridice sau fizice, care urmează a se rambursa ulterior, la scadenţă. În prezent în baza noilor reglementări în materie, am asistat la liberalizarea creditării.

Această măsură obligă băncile să pună la punct o nouă expertiză, un nou sistem de evaluare a clienţilor, noi tipuri de scoring şi chiar noi proceduri de acordare a creditelor. Impactul va fi resimţit atât de bancheri, cât şi de clienţii lor. Aceasta întrucât după eliminarea restricţiilor din normele sale, Banca Naţională nu va mai trebui decât să „valideze“ normele interne ale fiecărei bănci, prin Direcţia de Supraveghere. Pentru bancheri, aceasta se traduce prin necesitatea de a se alinia cât mai devreme la prevederile din acordul Basel II, privind riscurile de creditare.

Atât relaţiile financiare în general cât şi reglementarea lor juridică în special, prezintă o însemnătate deosebită, întrucât finanţele publice participă, în mod direct, la dezvoltarea socio-economică a societăţii. Prin intermediul finanţelor publice se asigură constituirea, repartizarea şi utilizarea cu eficienţă a banului public pentru sporirea producţiei de mărfuri, dezvoltarea forţelor de producţie, promovarea activităţii de cercetare ştiinţifică, dezvoltarea culturii, învăţământului şi ocrotirii sănătăţii, protecţie socială, protecţie ecologică şi altele.

 Un studiu având ca analiză bugetul şi procedura bugetară în România şi Uniunea Europeană este de actualitate în condiţiile de faţă, când observăm că economia globală, intrată în anul 2008 în cea mai mare criză economică după marea recesiune din anul 1930, a afectat atât ţările dezvoltate, cât şi ţările emergente, demonstrând gradul de interdependenţă a economiilor lumii. Aceste situaţii nefavorabile sub aspect economic s-au propagat şi în România începând cu sfârşitul anului 2008 şi continuă şi la acest mijloc de an 2012.