EBooks - Lucrari in format electronic

Referitor la înscrisuri ca produs al activităţii ilicite prin care se înşeală încrederea publică, este de remarcat că în domeniul dreptului penal, inclusiv procedural, termenul de „înscris", atât în calitatea sa de mijloc de probă, cât şi de obiect material al infracţiunilor de fals în înscrisuri trebuie interpretat într-un sens riguros ştiinţific, potrivit înţelesului dat de prevederile legislaţiei penale în vigoare. Cu alte cuvinte, înscrisul nu reprezintă orice mod de materializare, de exprimare a gândirii şi voinţei într-un obiect material, ci numai exprimarea prin scris, aceasta reprezentând exprimarea prin semne grafice a sunetelor şi cuvintelor.

Astăzi, ca şi odinioară, mărturia constituie modul comun de informare a organelor judiciare, proba firească, necesară, proba cu frecvenţa cea mai ridicată, ceea ce a făcut să fie denumită de un jurist filozof “ochii şi urechile justiţiei”.

Probă aparent simplă şi uşor de administrat, dar deseori anevoios de a fi apreciată, modalitate firească de informare a organelor judiciare, a cărei valoare a fost viu discutată, mărturia îşi păstrează astăzi nealterată utilitatea, constituind proba cu cel mai indicat indice de frecvenţă.

Deşi victimei i s-a acordat mai puţină atenţie din partea legiuitorului, analiza şi cunoaşterea locului şi rolului pe care acesta îl ocupă atât în activitatea infracţională cât şi în cea judiciară (depistarea şi sancţionarea infractorului) contribuie, pe de o parte, la formarea unor recomandări pentru conduita preventivă şi autoprotectivă în raport cu pericolul victimizării şi, pe de altă parte, la o mai rapidă şi mai corectă aplicare a legii în cazul săvârşirii infracţiunilor. Prin victimă „înţelegem orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecinţele fizice, materiale sau morale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale”.

Infracţiunile analizate de noi în cuprinsul acestei lucrări fac parte din categoria infracţiunilor de violenţă. În acest sens, generic vorbind categoria infracţiunilor de violenţă desemnează ansamblul faptelor penale, considerate într-o perioadă de timp în cadrul unui teritoriu, şi a căror săvârşire implică cel puţin un act legitim de constrângere, o conduită abuzivă, agresivă a participanţilor (autori, instigatori sau complici) care provoacă victimei suferinţe fizice sau psihice, vătămarea ori suprimarea unui drept sau libertăţi inerente persoanei, inspirând teamă, frică sau oroare…

Potrivit legislaţiei în vigoare, laboratoarele medico-legale efectuează la cererea organelor de drept constatări medico-legale în caz de moarte violentă sau a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectată. De asemenea, efectuează constatări medico-legale când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului sau persoanei vătămate, pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii.

Expertizele, noile expertize, constatarile şi celelalte lucrări medico-legale referitoare la persoane sau cadavre se efectuează de Institutul Medico-legal, laboratoarele sale exterioare, laboratoarele medico-legale judeţene şi cabinetele medico-legale, în cadrul competenţei acestora, la cererea organelor în drept, precum şi la cererea persoanelor interesate.

Şi în cazul învinuiţilor şi inculpaţilor minori se vor aplica regulile generale prevăzute de C. proc. pen. (art. 70-74). Astfel, ascultarea se va desfăşura în trei etape principale - identificare, ascultare liberă şi punerea de întrebări - urmate de consemnarea declaraţiilor. În acest moment, pregătit anterior, se trece la aplicarea directă a regulilor tactice criminalistice de ascultare, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, de personalitatea celui audiat.

Actele scrise au o deosebită importanţă în toate domeniile de activitate, deoarece servesc la fixarea apariţiei, modificării sau stingerii raporturilor juridice de tot felul. Ele atestă fapte şi evenimente de mare însemnătate pentru activitatea organelor publice şi pentru apărarea drepturilor legale ale cetăţenilor. Din aceste motive este necesar ca orice act să fie veridic, adică să fie conform realităţii şi nu alterat în forma sau conţinutul său prin manopere dolosive.

Pentru prezentarea cadrului metodologic al cercetării faptelor penale care fac obiectul acestei lucrări în literatura de specialitate se foloseşte adesea sintagma de „infracţiuni din domeniul afacerilor”. Opţiunea a fost determinată de aşa-zisa dispută terminologică dintre „dreptul comercial” şi „dreptul afacerilor”. O perioadă apreciabilă denumirea utilizată pentru acest cadru normativ a fost cea de „infracţiuni în domeniul comercial”, dreptul comercial, ca ramură de drept, determinându-se de dreptul civil pentru a răspunde unor cerinţe de ordin practic, ca de exemplu: rapiditatea acţiunilor comercianţilor, jurisdicţie accesibilă şi specializată, necesitatea unei publicităţi extinse, internaţionalizarea comerţului ce obligă la reguli comune pentru cât mai multe state, mai ales în contextul unificării continentului european etc.

Din perspectivă criminalistică, în literatura de specialitate s-a arătat , pe bună dreptate, că denumirea de „drept comercial” nu poate fi satisfăcătoare pentru că materia nu priveşte numai comerţul propriu-zis, adică interpunerea în circulaţia mărfurilor, bunurilor şi valorilor, ci şi activităţile industriale (întreprinderile producătoare de bunuri şi cele prestatoare de servicii).

Convenţional, în desfăşurarea cercetării la faţa locului, se face distincţie între două faze: faza numită statică şi faza numită dinamică. Natura activităţilor întreprinse de organele judiciare diferă în funcţie de unul sau altul dintre aceste momente.

Activităţile ce se efectuează în faza statică urmăresc determinarea limitelor teritoriale asupra cărora se va extinde cercetarea şi fixarea aspectului general al locului săvârşirii infracţiunii, a poziţiei urmelor şi mijloacelor materiale de probă, în starea în care au fost găsite.

Faza numită dinamică a cercetării are drept obiect examinarea, cu ajutorul unor mijloace tehnico-ştiinţifice adecvate, a urmelor şi mijloacelor materiale de probă ce constituie o consecinţă a infracţiunii, sau care se află în anumite raporturi cu fapta săvârşită.

Distincţia între fazele statică şi dinamică ale cercetării la faţa locului are un caracter convenţional, în sensul că în practica efectuării acestei activităţi, în raport de o seamă de împrejurări legate de particularităţile faptei săvârşite şi ale locului comiterii faptei, acestea nu se succedă în ordinea în care a fost înfăţişată ci adeseori se împletesc, se întrepătrund.

Pe parcursul celor şase capitole ale lucrării de faţă, am avut în vedere o abordare minuţioasă a metodologiei aplicate în cercetarea infracţiunilor din domeniul comercial.