EBooks - Lucrari in format electronic

Aspectele prezentate pe parcursul acestui studiu dovedesc faptul că reforma sistemului judiciar a reprezentat şi reprezintă în continuare o prioritate în cadrul procesului de reformă instituţională din România, ale cărei obiective au fost stabilite prin Strategia naţională privind reforma sistemului judiciar din România.

În continuare, realizarea unui act de justiţie transparent, îmbunătăţirea accesului cetăţeanului la justiţie, diminuarea corupţiei reprezintă obiective principale şi prioritare în procesul de adaptare a României ca stat membru al Uniunii Europene de la data de 1 ianuarie 2007, la exigenţele instituite pe plan comunitar.

Reforma justiţiei vizează totodată obiective necesare modernizării şi informatizării sistemului judiciar. Utilizarea tehnologiilor informatice moderne va accelera procesul de reformă prin asigurarea standardizării procedurilor la nivelul întregului sistem, unificarea acestora, precum şi prin introducerea unor indicatori de măsurare a eficienţei actului de justiţie.

În ce priveşte dreptul natural, toţi oamenii se nasc liberi, toţi sunt egali şi dacă este aşa, aservirea omului de către om este o instituţie … contrarie naturii, care originar ne-a făcut pe toţi liberi!

K A N T

Germenii teoriei dreptului natural au apărut încă din antichitate, dar ea s-a format apoi ca o teorie mai conturată şi cu o pondere şi influenţă puternică în gândirea filozofică şi politico-juridică a Evului mediu, în perioada Renaşterii şi a pregătirii revoluţiilor burgheze în S.U.A., Franţa, etc . Teoria dreptului natural a fost primul şi marele efort de a scoate legea şi drepturile omului din scolastică: “Însăşi natura omului a fost primul doctor al dreptului natural” (Paul Hazarl) .

Norma de drept nu constituie un scop în sine. Pentru atingerea obiectivului urmărit de legiuitor prin reglementare se iau măsuri organizatorice de concretizare, de detaliere a unor norme şi principii, se îndeplinesc o serie de fapte materiale necesare punerii în aplicare a legii şi, mai ales, se constituie o mare varietate de raporturi sociale pe baza normelor în vigoare, raporturi între persoane fizice, între persoane fizice şi juridice, între persoane individuale şi colective etc.

Normele juridice se obiectivează astfel în raporturi juridice. Dreptul este cel ce reglează raporturile sociale, într-un anume fel, pentru atingerea unor anume scopuri. Şi, în felul acesta, acele raporturi care cad sub incidenţa normelor juridice capătă trăsături care le detaşează de celelalte raporturi sociale reglementate de normele morale, politice, religioase etc. Astfel, raportul juridic apare ca acea relaţie socială care e reglementată prin intermediul normelor juridice şi în care subiectele sunt titulare de drepturi şi obligaţii prevăzute (consacrate) în aceste norme, drepturi care pot fi realizate la nevoie cu ajutorul organelor de stat.

Crearea dreptului se realizează prin activitatea normativă a organelor statului care se materializează în adoptarea de acte normative. Această activitate are loc în primul rând, prin elaborarea de acte normative de către organele statului, în cazul statelor democratice, prin activitatea normativă a Parlamentului şi Guvernului desfăşurată în conformitate cu atribuţiile şi competenţele legal stabilite şi cu respectarea unor proceduri, metode şi principii care să corespundă cerinţelor unei reglementări clare, coerente, precise.

Reţinem că prin originea lor normele juridice sunt fie preluate din norme sau reguli sociale constituite în afara dreptului, investind aceste norme cu forţă juridică, deci consacrându-le ca norme juridice (din nevoi practice); fie create sau elaborate prin voinţa expresă a organelor de putere publică competente (în virtutea legitimităţii şi reprezentativităţii lor), în vederea reglementărilor de raporturi sociale în corespondenţă cu interesele şi voinţa puterii de stat.

Istoriceşte vorbind, în faza iniţială a constituirii dreptului a fost predominantă prima procedură (preluarea fie integrală, fie prin adaptare şi consacrarea juridică a unor norme sociale precum cele morale, economice, religioase, familiale, de origine cutumiară), în modernitate şi modernitatea târzie, normele dreptului pozitiv sunt produsul aproape exclusiv al acţiunii normative de elaborare de către factorii de putere.

Tehnica normativă, ca noţiune ce exprimă ansamblul principiilor metodelor şi procedurilor ce fundamentează elaborarea tuturor categoriilor de norme sau acte juridice normative nu se identifică cu noţiunea de tehnică legislativă, sau de legiferare întrucât aceasta de pe urmă are o sferă mai restrânsă, vizând doar procesul de elaborare a legilor - ca principale forme ale actului normativ sau ale izvorului de drept; asimilările conceptuale sunt datorate ponderii tehnicii legislative în elaborarea normelor juridice (tehnica legislativă conţine, pe lângă legiferarea propriu-zisă şi ansamblul principiilor, mijloacelor, metodelor, adică modelele de interpretare şi aplicare a normelor juridice). Tehnica normativă (juridică) include tehnica legislativă, însoţită de modele de interpretare şi aplicare.

Tot astfel, reţinem că legiferarea, pentru a răspunde finalităţii ei, trebuie să se fundamenteze pe următoarele condiţii: 

cunoaşterea realităţii şi nevoilor de legiferare, o ordonare a priorităţilor prin criterii ştiinţifice (analize socio-juridice); 

aplicarea adecvată a tehnicii legislative în vederea realizării unei construcţii de drept. Corelaţia între cele două condiţii este realizată prin interdependenţa dintre reflectarea realităţii şi reglementarea realităţii.

Procesul de elaborare a dreptului este un proces continuu, influenţat de evoluţia datelor care îl condiţionează (este un proces deschis, nelimitat în timp, continuu; el este deosebit de intens în perioade ce succed unor evenimente ce produc schimbări sociale structurale). Mai trebuie precizat că în sfera noţiunii de elaborare sunt cuprinse uneori şi procese complementare elaborării, precum amendarea, completarea unor norme juridice anterioare şi modificarea, schimbarea parţială a conţinutului unor acte normative anterioare.

. . .

Principiul accesibilităţii normei impune unele cerinţe precum: alegerea formei exterioare a reglementării ţinând seama de forma actului normativ din care face parte (decret, lege, hotărâre, decizie, dispoziţie, ordin etc.) adică de organul de stat emitent, de ierarhia forţei juridice a acelui act normativ.

Ex: un consiliu judeţean nu poate alege forma „legii” pentru reglementarea unor raporturi locale, legile reglementând raporturi de interes general; altă cerinţă constă în alegerea corespunzătoare a metodei de reglementare pentru norme elaborată, metodă ce poate fi: imperativă, permisivă, de recomandare, stimulare, etc. în funcţie de dorinţa legiuitorului.

După cum am reţinut, etapele procesului tehnicii normative sunt: iniţierea proiectului normei sau actului normativ, potrivit competenţei şi prevederilor legale specifice pentru fiecare organ emitent; dezbaterea proiectului iniţial, în cadrul organului de stat competent; adoptarea proiectului; promulgarea; realizarea publicităţii oficiale a actului normativ, aspect ce vizează şi comunicarea datei intrării în vigoare a normei.

Actele normative trebuie să răspundă unor nevoi practice ale societăţii noastre, societate care, deşi face parte din Uniunea Europeană (aşa cum ştim, de la 1 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii Europene) are propriile sale particularităţi şi aceste particularităţi ar trebui avute în vedere în momentul în care se adoptă un act normativ.

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative este un act normativ care necesită în continuare o revizuire şi adaptare a normelor pe care le cuprinde, fiind indicat de lege ferenda ca legiuitorul să se oprească şi asupra necesităţii reglementării participării cetăţenilor la elaborarea actelor normative, principiu regăsit în legislaţia multor state cu experienţă în materie. Acesta este un drept esenţial al oricărui cetăţean, iar vidul legislativ din Legea nr. 24/2000 nu se justifică în condiţiile în care această lege reprezintă un act normativ esenţial care stă la bază modului în care trebuie elaborate celelalte acte normative.

În ţările Uniunii Europene şi nu numai, procesul de elaborare şi adoptare a legilor a devenit, şi el, domeniu în care participarea publică îşi găseşte din ce în ce mai mult locul şi rostul. Gradul de dezvoltare a unei democraţii este apreciat şi pe baza unor indicatori cum ar fi modul în care este reglementată participarea cetăţenilor în procesul legislativ.

O astfel de dispoziţie ar întări principiilor transparenţei şi participării ce se regăsesc în reglementările distincte. Prin urmare, consideră că de lege ferenda normarea consultării publice în procesul legislativ implică modificări ale Legii 24/2000. Astfel, o cerinţă fundamentală şi, în acelaşi timp, elementară a actelor normative este claritatea necesară şi accesibilitatea lor. Este vorba de limbajul şi stilul actelor normative.

Tehnica juridică, ca instrument al asigurării accesibilităţii dreptului, trebuie să asigure o astfel de redactare a actelor juridice care să le dea claritatea necesară pentru a fi înţelese fără eforturi deosebite. În acest scop, este necesar ca anumite drepturi sau obligaţii să fie elaborate într-o formulare şi într-un stil precis, clar, concis, care să evite orice echivoc. Textele actelor normative trebuie să fie redactate folosindu-se limbajul obişnuit, cu sensul şi înţelesul pe care cuvintele îl au în mod curent în limba română modernă.

Neologismele se vor folosi numai atunci când este necesar. În elaborarea actelor normative se va ţine seama de necesitatea clarităţii întregului act normativ şi a preciziei termenilor folosiţi. De aceea, atunci când în legătură cu folosirea unui termen, a unor concepte, ar putea exista mai multe înţelesuri, se recomandă ca în text să se explice sensul termenului respectiv. Probleme interesante se ridică şi în legătură cu folosirea în actele normative a unor noţiuni şi concepte ştiinţifice.

Astfel, pe măsură ce tehnica legislativă s-a perfecţionat, s-a trecut de la o expunere descriptivă a reglementărilor la o expunere bazată pe folosirea unor concepte generale, având un anumit sens general-acceptat în ştiinţa dreptului şi în limbajul juridic.

Astăzi sunt în general acceptate conceptele de bună-credinţă, infracţiune, pedeapsă, contravenţie, majorat, conştiinţă juridică etc. Folosirea unor concepte şi noţiuni generale este indispensabilă în tehnica legislativă, deoarece ele sintetizează un număr de situaţii şi permit corecta interpretare şi aplicare a regulilor de conduită.