Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Protectia muncii

Descriere

Pornind de la dispoziţiile Constituţiei revizuită în anul 2003 subliniem prevederile art. 41 din Legea fundamentală care arată că salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie socială privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.

Tot astfel, analizând dispoziţiile Codului muncii cu privire la instituţia protecţiei muncii observăm că legiuitorul a stabilit prin art. 6 din Codul muncii, aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa nr. 55/2006, că orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nici o discriminare.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 330.00
Cantitate:

Planul lucrării
- Protecţia muncii -


Capitolul 1: Noţiuni introductive şi elemente de protecţie a muncii
1.1. Protecţia muncii - definiţie. Sistemul reglementărilor privind protecţia muncii
1.2. Scurt istoric al reglementărilor privind sănătatea şi securitatea în muncă
1.3. Accidentele de muncă şi bolile profesionale. Definiţii şi analiză potrivit Legii nr. 319/2006 şi Normei de aplicare a Legii nr. 319/2006
    1.3.1. Accidentele de muncă
    1.3.2. Bolile profesionale


Capitolul 2: Obligaţiile angajatorilor şi angajaţilor cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă
2.1. Obligaţiile angajatorilor privind securitatea şi sănătatea în muncă
2.2. Obligaţiile lucrătorilor privind securitatea şi sănătatea în muncă
2.3. Supravegherea sănătăţii. Servicii de prevenire şi protecţie
    2.3.1. Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie
    2.3.2. Serviciile interne de prevenire şi protecţie
    2.3.3. Servicii externe de prevenire şi protecţie
    2.3.4. Planul de prevenire şi protecţie
    2.3.5. Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
    2.3.6. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
2.4. Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor


Capitolul 3: Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
3.1. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Serviciul Sănătăţii şi Securităţii în muncă
3.2. Ministerul Sănătăţii Publice
3.3. Inspecţia Muncii
3.4. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă


Capitolul 4: Reglementări privind sănătatea şi securitatea în muncă pe plan internaţional şi european
4.1. Norme privind sănătatea şi securitatea în muncă pe plan internaţional
4.2. Acquis-ul Uniunii Europene privind sănătatea şi securitatea în muncă


Capitolul 5: Concluzii şi observaţii finale


- Bibliografie -

A. Tratate. Cursuri. Monografii
B. Legislaţie

- Bibliografie -


A. Tratate. Cursuri. Monografii
1. ALEXANDRU ŢICLEA, „Tratat de dreptul muncii”, Editura Rosetti,
Bucureşti, 2006
2. A. ŢICLEA (coordonator), “Codul muncii. Adnotat şi comentat”, Ediţia a II-a,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006
3. ANDREI POPESCU, „Dreptul internaţional al muncii”, Editura All Beck,
Bucureşti, 2006.
4. ION TRAIAN ŞTEFĂNESCU, „Modificările Codului muncii - comentate”,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006.
5. ALEXANDRU ATHANASIU, LUMINIŢA DIMA, “Dreptul muncii”, Editura
All Beck, Bucureşti, 2005.
6. ALEXANDRU ŢICLEA, ANDREI POPESCU, CONSTANTIN TUFAN,
MARIOARA ŢICHINDELEAN, OVIDIU ŢINCA, „Dreptul muncii”, Editura
Rosetti, Bucureşti, 2004;
7. ION TRAIAN ŞTEFĂNESCU, „Modificările Codului Muncii - comentate.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 65/2005”, Bucureşti, Editura Lumina
Lex, 2005.
8. ALEXANDRU ŢICLEA, „Contractul individual de muncă”, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2003.
9. ION TRAIAN ŞTEFĂNESCU, „Tratat de dreptul muncii”, VOL. I şi II,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003;
10. ION TRAIAN ŞTEFĂNESCU, ŞERBAN BELIGRĂDEANU, „Codul
muncii”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003;
11. ALEXANDRU ŢICLEA, „Acte normative noi - Codul muncii”, în Revista
Română de Dreptul Muncii nr. 1/2003.
12. ION TRAIAN ŞTEFĂNESCU, ŞERBAN BELIGRĂDEANU, „Prezentarea
de ansamblu şi observaţii critice asupra noului Cod al muncii”, în Revista
Dreptul, nr. 4/2003;
13. ŞERBAN BELIGRĂDEANU, „Legislaţia muncii, comentată”, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2003.
14. VASILE POPA, ONDINA PANĂ, „Dreptul muncii comparat”, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2003.
15. NICOLAE VOICULESCU, „Dreptul muncii. Reglementări interne şi
comunitare”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003.
16. ALEXANDRU ŢICLEA, „Soluţii şi propuneri privind interpretarea şi
aplicarea unor dispoziţii din Codul muncii”, în Revista Română de Dreptul
Muncii nr. 2/2003
17. ALEXANDRU ŢICLEA, „Dreptul muncii. Culegere de practică judiciară”,
Editura Rosetti, Bucureşti, 2001
18. OVIDIU TINCA, Drept social comunitar. Drept comparat. Legislaţie română,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005
19. OVIDIU TINCA, Dreptul muncii. Relaţiile colective, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004;
20. VALER DORNEANU, GHEORGHE BĂDICĂ, „Dreptul muncii”, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
21. ALEXANDRU ŢICLEA, CONSTANTIN TUFAN, „Dreptul securităţii
sociale”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2003.
22. ŞERBAN BELIGRĂDEANU, „Legislaţia muncii comentată” Vol. XXXVI
(vol. 2/2000), Editura Lumina Lex, Bucureşti 2000.
23. ELENA ZAMFIR, CĂTĂLIN ZAMFIR (coordonatori), „Politici sociale.
România în context european”, Editura Alternative, Bucureşti, 1995.
24. ŞERBAN BELIGRĂDEANU, „Consideraţii în legătură cu măsurile de
protecţie reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/1997”, în
Revista de drept comercial, nr. 5/1997.
25. GHEORGHE BĂDICĂ, „Soluţii de principiu privind aplicarea Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 9/1997”, în Raporturi de muncă nr. 7/1997.
26. OVIDIU ŢICA, „Drept comunitar social”, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2002.
27. VIOREL ZAMFIR, „Noul Cod al muncii - evoluţie reală sau formală”, în
„Raporturi de muncă" nr. 5/2003;
28. ALEXANDRU ATHANASIU, LUMINIŢA DIMA, “Regimul juridic al
raporturilor de muncă în reglementarea noului Cod al muncii”, Partea IV-a, în
Revista Pandectele Române nr. 6/2003.
29. ALEXANDRU ŢICLEA, CONSTANTIN TUFAN, „Dreptul securităţii
sociale”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2005.
30. CONSTANTIN BUGA, „Reglementarea juridică a protecţiei muncii”, Editura
JUS-RBA, Bucureşti, 1997.
31. ADRIAN LEIK, MIHAI MANTALE, GHEORGHE FILIP, „Dreptul muncii
şi securităţii sociale”, Editura Graphix, Iaşi 1997.


B. Legislaţie
32. Constituţia României în forma revizuită în anul 2003, republicată în Monitorul
Oficial al României Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003
33. Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003;
34. O.U.G. nr. 65 din 29 iunie 2005 privind modificarea şi completarea Legii nr.
53/2003 - Codul muncii, aprobată prin Legea nr. 371 din 13 decembrie 2005.
35. Ordonanţă De Urgenţă nr. 55 din 30 august 2006 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial nr.
788 din 18 septembrie 2006.
36. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 359/21 aprilie 2006;
37. Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 - legea securităţii şi sănătăţii în muncă,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 646 din 26/07/2006. Legea a intrat în
vigoare la data de 01/10/2006.
38. Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii
în muncă nr. 319/2006 din 11/10/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 882 din 30/10/2006.
39. Ordonanţa de Urgenţă nr. 69 din 13 septembrie 2006, pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial nr. 788 din 18
septembrie 2006.
40. Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006.
41. Legea nr. 403 din 27 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate
în muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 16 din 9 ianuarie 2006.
42. Legea nr. 450 din 6 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în
muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 1004 din 18 decembrie 2006.
43. Hotărârea nr. 1091 din 16/08/2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru locul de muncă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 739
din 30/08/2006.
44. Hotărârea de Guvern nr. 971/26.07.2006 privind cerinţele minime pentru
semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă, publicată în
Monitorul Oficial nr. 683 din 09/08/2006

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Protectia muncii
Autor: Echipa www.elucrari.ro
Anul elaborarii: 2007
Numar de pagini: 108
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: Maxim 72 de ore din momentul efectuării comenzii, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Protectia muncii

Protectia muncii

Pretul nostru: Lei (Ron) 330.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker