Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Contractul de asigurare

Descriere

Dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România asigură o definiţie în materie prin art. 9 care dispune că prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condiţiile legii, în limitele şi la termenele convenite.

Sub aspectul clasificării distingem între: asigurări de viaţă şi asigurări generale, facultative sau obligatorii.

De asemenea, au fost reglementate şi tipuri noi de asigurări: asigurările de credite şi garanţii (au ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit de export, de vânzare cu plata preţului în rate, de credit ipotecar, de credit agricol, precum şi alte garanţii directe sau indirecte).

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 210.00
Cantitate:

CUPRINS  

CONTRACTUL DE ASIGURARE

CAPITOLUL 1: Cadrul reglementărilor, noţiunea şi caracterele contractului de asigurare

1.1. Cadrul reglementărilor în materia contractului de asigurare

1.2. Noţiunea contractului de asigurare

1.3. Caracterele juridice ale contractului de asigurare

 

CAPITOLUL 2: Părţile, durata, condiţiile de validitate şi elemente specifice contractului de asigurare

2.1. Părţile contractului de asigurare

2.2. Durata contractului de asigurare

2.3. Condiţiile de validitate şi elemente care trebuie comunicate

2.4. Dovada încheierii contractului

2.5. Elemente specifice contractului de asigurare

 

CAPITOLUL 3: Efectele contractului de asigurare

3.1. Unele aspecte generale

3.2. Efectele contractului până la producerea evenimentului asigurat

3.2. Efectele contractului după producerea evenimentului asigurat

 

CAPITOLUL 4: Încetarea contractului de asigurare

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

BIBLIOGRAFIE

- Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001

- Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte civile, Editura Actami, Bucureşti, 1999

- Fr. Deak, St. D. Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti,1993

- Camelia Toader, Drept civil. Contracte speciale, Ediţia 3, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008

- D. A. Constantinescu, M. Dobrin, A.M Ungureanu, D. Grădişteanu, Tratat de asigurări, Editura Semne ’94, Bucureşti, 1999

- C. Toader, A. Ciobanu, Un pas important spre integrarea europeană: Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, R.D.C. nr. 3/2001

- E.M. Minea, Clauzele abuzive în contractele de asigurare, în R.D.C. nr. 10/2004

- C. Iliescu, Contractul de asigurare de bunuri în România, Editura All Beck, Bucureşti, 1999

- M. E. Minea, Încheierea şi interpretarea contractelor de asigurare, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006

- I. Sferdian, Contractul de asigurare de bunuri, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004

- I. Sferdian, Interesul asigurabil, condiţie specifică de validitate în contractul de asigurare de bunuri, în revista Dreptul nr. 10/2004

- I. Sferdian, Obligaţia de plată a primei de asigurare, în Revista Dreptul nr. 2/2003

- I. Sferidian, L. Bercea, Observaţii asupra răspunderii asigurătorului în asigurarea auto obligatorie, în Revista Dreptul nr. 11/2005

- V. Stoica, Conţinutul, durata şi proba contractului de asigurare de bunuri în condiţiile Legii nr. 136/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 172/2004, în Revista de Drept Comercial nr. 1/2005

- V. Stoica, Ideea de risc şi incertitudine în contractul de asigurare, R.D.C. nr.12/2003

- R. N. Catană, D. Dumbrăveanu, Limitele principiului indemnitar în asigurări, Revista Română de Dreptul Afacerilor nr. 4/2007

- I. Sferdian, Denunţarea şi rezilierea contractului de asigurare de bunuri, în Revista Dreptul nr. 1/2004

- V. Stoica, L. Dragu, Modificările aduse prin Legea nr. 172/2004, Legii nr. 136/1995 cu privire la încetarea contractului de asigurare de bunuri, în Revista de Drept Comercial nr. 5/2005

- M. Tăbăraş, Contractul de asigurare, contract de adeziune sau negociat?, în Revista Curierul Juridic nr. 11/2006

- I. Dogaru, Drept civil. Contracte speciale, Editura All Beck, Bucureşti, 2004

- T. Prescure, A. Ciurea, Contracte civile, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007

- Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 303 din 30.12.1995

- Legea nr. 304/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 784 din 19 noiembrie 2007;

- Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 148 din 10 aprilie 2000;

- Legea nr. 162/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 117/2007 pentru modificarea alin. 19 al art. 35 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 322 din 14 mai 2009;

 - Ordinul nr. 23/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind autorizarea asigurătorilor pentru încheierea asigurării obligatorii a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 3 din 05.01.2009

- Ordinul nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 344 din 25.05.2010

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Contractul de asigurare
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2010
Numar de pagini: 60
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: 24-72 ore din momentul efectuării comenzii

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Legile fondului funciar. Comentarii si explicatii

Legile fondului funciar. Comentarii si explicatii

Pretul nostru: Lei (Ron) 100.00
Codul civil al Romaniei. Indrumar notarial

Codul civil al Romaniei. Indrumar notarial

Pretul nostru: Lei (Ron) 75.00
Criminalitatea feminina

Criminalitatea feminina

Pretul nostru: Lei (Ron) 24.00
Manualul Uniunii Europene

Manualul Uniunii Europene

Pretul nostru: Lei (Ron) 40.00
Enciclopedia Universala Britannica - vol. 13

Enciclopedia Universala Britannica - vol. 13

Pretul nostru: Lei (Ron) 19.00
Contractul de concesiune

Contractul de concesiune

Pretul nostru: Lei (Ron) 280.00
Cetatenia Europeana

Cetatenia Europeana

Pretul nostru: Lei (Ron) 25.00
Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50

Recent vizualizate

Contractul de asigurare

Contractul de asigurare

Pretul nostru: Lei (Ron) 210.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker