Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Persoanele juridice de drept public

Descriere

Persoanele juridice de drept public au ca scop satisfacerea intereselor tuturor membrilor comunităţii. Persoanele juridice au o importanţă deosebită în dreptul administrativ, întrucât orice raport de drept administrativ presupune în mod necesar cel puţin prezenţa unei persoane juridice de drept public.

În analiza studiului „Persoane juridice de drept public” interesează în primul rând prezentarea unor aspecte generale cu privire la persoanele juridice.

În acest sens, în Capitolul 1 introductiv am considerat oportun a prezenta unele noţiuni generale cu privire la: calitatea de subiect de drept; definirea noţiunii de persoană juridică, clasificarea persoanelor juridice, precum şi cu privire la modul de înfiinţare, atributele de identificare şi încetarea persoanelor juridice.

În Capitolul 2 al studiului sunt avute în vedere aspectele legate de persoanele juridice de drept public. Persoanele juridice publice sau de drept public pot fi caracterizate prin faptul că în majoritatea cazurilor ele acţionează în regim de putere publică, ca purtătoare ale puterii publice. Persoanele juridice de drept public nu urmăresc un scop lucrativ, realizarea unui beneficiu neputând justifica prin sine însuşi crearea unei persoane juridice publice.

Capitolul 3 prezintă de asemenea importanţă în structura lucrării întrucât problemele prezentate vizează analiza detaliată a autorităţilor publice, a organelor publice, instituţiilor publice şi a serviciilor publice.

În finalul studiului voi sublinia principalele concluzii reţinute ca urmare a analizei făcute, fiind prezentate, în sinteză cele mai importante probleme.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 250.00
Cantitate:

CUPRINS

 

PERSOANE JURIDICE DE DREPT PUBLIC

 

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1: PERSOANA JURIDICĂ. NOŢIUNI GENERALE

1.1. Persoana juridică. Subiect de drept

1.2. Definirea noţiunii de persoană juridică

1.3. Clasificarea persoanelor juridice

1.4. Modul de înfiinţare, atributele de identificare, reorganizarea şi încetarea persoanelor juridice

1.4.1. Modul de înfiinţare a persoanelor juridice

1.4.2. Atributele de identificare

1.4.3. Reorganizarea şi încetarea persoanelor juridice

 

CAPITOLUL 2: PERSOANELE JURIDICE DE DREPT PUBLIC

2.1. Aspecte generale

2.2. Enumerarea şi clasificarea persoanelor juridice de drept public

2.3. Competenţa persoanelor juridice de drept public

2.4. Stabilimentele publice

 

CAPITOLUL 3: ANALIZA PERSOANELOR JURIDICE ÎN SISTEMUL DE DREPT PUBLIC

3.1. Autorităţile publice

3.2. Colectivităţile locale

3.3. Instituţiile publice

3.4. Serviciile publice

 

CAPITOLUL 4: CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

 

 

BIBLIOGRAFIE

- I. Alexandru, Tratat de administraţie publică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

- Ioan Alexandru, Mihaela Cărăuşan, Sorin Bucur, Drept administrativ, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007;

- Mariana Stancu-Ţipişcă, Persoanele juridice de drept public, ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007;

- Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009;

- Corneliu Manda, Cezar C. Manda, Ştiinţa administraţiei. Curs universitar, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

- Corneliu Manda, Drept administrativ. Tratat elementar, Ediţia a V-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

- Corneliu Manda, Cezar C. Manda, Dreptul colectivităţilor locale, Ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

- E. Bălan, Instituţii administrative, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;

- A. Trăilescu, Drept administrativ. Curs universitar, Ediţia 3, Editura G.H. Beck, Bucureşti, 2008

- D. Apostol Tofan, Drept administrativ. Curs universitar, Vol. I, Ediţia 2, Editura G.H. Beck, Bucureşti, 2008

- D. Apostol Tofan, Instituţii administrative europene, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;

- M. Ţipişcă, Semnificaţia actuală a noţiunilor de stabiliment public şi stabiliment de utilitate publică, Caietul Ştiinţific I.S.A.R., nr. 1/1999, Sibiu;

- Vedinaş Verginia, Drept administrativ şi instituţii politico-administrative. Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2002;

- Ana Vasile, Prestarea serviciilor publice prin agenţi privaţi, Editura All Beck, 2003;

- Dacian Dragos, Elemente de drept administrativ, Bucureşti, 2007;

- Dana Apostol Tofan, Unele consideraţii privind legislaţia în domeniul parteneriatului public privat, Revista de Drept Public nr. 2/2004;

- Ioan Adam, „Noţiunea şi natura domeniului public, domeniului privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale”, în Revista Dreptul nr. 8/1994;

- Alina Livia Nicu, „Instituţia publică în dreptul administrativ”, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

-D. Apostol Tofan, Unele consideraţii în legătură cu Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică, în Curierul Judiciar nr. 3/2003;

- A. P. Parlagi, C. Iftimoaie, „Serviciile publice locale”, Editura Economică, Bucureşti, 2001;

- Cezar Corneliu Manda, Drept administrativ comparat. Controlul administrativ în spaţiul juridic european, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005;

- Mircea Preda, „Autorităţile administraţiei publice - sistemul constituţional român”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;

- Cristian Ionescu, „Instituţii politice şi drept constituţional”, Editura Juridică, Bucureşti, 2004;

- I. Vida, „Puterea executivă şi administraţia publică”, Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial Bucureşti, 1994;

- Valerică Dabu, „Drept constituţional şi instituţii politice”, ediţia a III-a, Bucureşti, 2003; - Ovidiu Trăsnea, Principiul separaţiei, echilibrului şi conlucrării, în „Sfera Politicii” nr. 13, ianuarie 1994;

- E. Albu, Administraţia ministerială în România, Editura All Beck, Bucureşti, 2004;

- Lucia Matei, Management public, Editura Economică, Bucureşti, 2006 - Armenia Androniceanu, „Noutăţi în managementul public”, Editura Universitară, Bucureşti, 2004

- I.R. Urs, C. Todică, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică, Editura Universitară, Bucureşti, 2007;

- Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ediţia a XI-a, revăzută şi adăugită de Marian Nicolae, Petrică Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

- Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;

- Petrică Truşcă, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Persoana fizică. Persoana juridică, ediţia a IV-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

- Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în M.Of. nr. 204 din 23 aprilie 2001

- O.U.G. nr. 66/2008 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, precum şi pentru modificarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în M.Of. nr. 409 din 30 mai 2008;

- Legea nr. 131/2008 pentru completarea art. 116 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în M.Of. nr. 485 din 30 iunie 2008;

- O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009;

- Legea nr. 375 din 26 noiembrie 2009 pentru modificarea alin. 2 al art. 53 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în M.Of. nr. 833 din 3 decembrie 2009;

- O.G. nr. 53/2002 privind Statutul-cadru al unităţii administrativ-teritoriale, publicată în M.Of. nr. 633 din 27 august 2002;

- Legea nr. 96 din 18 martie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2002 privind Statutul-cadru al unităţii administrativ-teritoriale, publicată în M.Of. nr. 195 din 26 martie 2003

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Persoanele juridice de drept public
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2010
Numar de pagini: 89
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: 24-72 ore din momentul efectuării comenzii

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Persoanele juridice de drept public

Persoanele juridice de drept public

Pretul nostru: Lei (Ron) 250.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker