|
Drept penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010
Descriere
Această lucrare este destinată persoanelor care vor să-şi uşureze munca de pregătire a examenului de primire sau definitivare în profesia de avocat şi a fost elaborată ţinând cont de bibliografia recomandată de instituţiile abilitate şi în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul redactarii.
CUPRINS SUBIECT NR. 1. Abuzul de încredere SUBIECT NR. 2. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor SUBIECT NR. 3. Abuzul în serviciu contra intereselor publice SUBIECT NR. 4. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi SUBIECT NR. 5. Actele preparatorii. Conţinut şi pedepsire SUBIECT NR. 6. Actul sexual cu un minor SUBIECT NR. 7. Amnistia SUBIECT NR. 8. Beţia accidentală SUBIECT NR. 9. Concursul de infracţiuni şi recidiva în cazul persoanei juridice SUBIECT NR. 10. Cazul fortuit SUBIECT NR. 11. Circumstanţele agravante SUBIECT NR. 12. Circumstanţele atenuante SUBIECT NR. 13. Omorul simplu şi omorul calificat SUBIECT NR. 14. Complicitatea SUBIECT NR. 15. Concursul ideal de infracţiuni SUBIECT NR. 16. Minoritatea făptuitorului – cauză care înlătură caracterul penal al faptei SUBIECT NR. 17. Concursul real de infracţiune SUBIECT NR. 18. Constrângerea fi zică şi constrângerea morală SUBIECT NR. 19. Principiile aplicării legii penale în spaţiu SUBIECT NR. 20. Principiile aplicării legii penale în timp SUBIECT NR. 21. Darea de mită SUBIECT NR. 22. Delapidarea SUBIECT NR. 23. Denunţarea calomnioasă SUBIECT NR. 24. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului SUBIECT NR. 25. Deţinerea de instrumente în vederea falsifi cării de valori SUBIECT NR. 26. Distrugerea SUBIECT NR. 27. Eroarea de fapt SUBIECT NR. 28. Executarea pedepsei la locul de muncă SUBIECT NR. 29. Falsifi carea de monede sau alte valori SUBIECT NR. 30. Falsifi carea de timbre, mărci sau de bilete de transport SUBIECT NR. 31. Falsul intelectual SUBIECT NR. 32. Falsul în declaraţii SUBIECT NR. 33. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată SUBIECT NR. 34. Falsul material în înscrisuri ofi ciale SUBIECT NR. 35. Falsul privind identitatea SUBIECT NR. 36. Favorizarea infractorului SUBIECT NR. 37. Furtul calificat SUBIECT NR. 38. Furtul SUBIECT NR. 39. Graţierea SUBIECT NR. 40. Infracţiunea consumată şi infracţiunea epuizată SUBIECT NR. 41. Infracţiuni la care nu este posibilă tentativa SUBIECT NR. 42. Instigarea SUBIECT NR. 43. Iresponsabilitatea SUBIECT NR. 44. Înlocuirea răspunderii penale SUBIECT NR. 45. Înşelăciunea SUBIECT NR. 46. Legitima apărare SUBIECT NR. 47. Lipsa pericolului social SUBIECT NR. 48. Lipsa plângerii prealabile şi împăcarea părţilor SUBIECT NR. 49. Lipsirea de libertate în mod ilegal SUBIECT NR. 50. Lovirea sau alte violenţe şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte SUBIECT NR. 51. Luarea de mită SUBIECT NR. 52. Mărturia mincinoasă SUBIECT NR. 53. Măsurile de siguranţă SUBIECT NR. 54. Pedepsele aplicabile minorilor şi măsurile educative SUBIECT NR. 55. Neglijenţa în serviciu SUBIECT NR. 56. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti SUBIECT NR. 57. Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului SUBIECT NR. 58. Noţiunea şi trăsăturile esenţiale ale infracţiunii SUBIECT NR. 59. Omisiunea sesizării organelor judiciare SUBIECT NR. 60. Participaţia improprie SUBIECT NR. 61. Pedeapsa în caz de recidivă SUBIECT NR. 62. Pedepsele accesorii SUBIECT NR. 63. Pedepsele complementare SUBIECT NR. 64. Pedepsele principale SUBIECT NR. 65. Pedepsele aplicabile persoanei juridice SUBIECT NR. 66. Pluralitatea constituită şi pluralitatea naturală de infractori SUBIECT NR. 67. Pluralitatea intermediară de infracţiuni SUBIECT NR. 68. Prescripţia executării pedepsei SUBIECT NR. 69. Prescripţia răspunderii penale SUBIECT NR. 70. Prezentarea specifi cului infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 Subiect NR. 71. Purtarea abuzivă SUBIECT NR. 72. Incestul SUBIECT NR. 73. Reabilitarea de drept SUBIECT NR. 74. Reabilitarea judecătorească SUBIECT NR. 75. Recidiva postcondamnatorie. Condamnările care nu atrag starea de recidivă SUBIECT NR. 76. Recidiva postexecutorie SUBIECT NR. 77. Relele tratamente aplicate minorului SUBIECT NR. 78. Starea de necesitate SUBIECT NR. 79. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei SUBIECT NR. 80. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere SUBIECT NR. 81. Sustragerea de sub sechestru SUBIECT NR. 82. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri SUBIECT NR. 83. Şantajul SUBIECT NR. 84. Tâlhăria SUBIECT NR. 85. Tăinuirea SUBIECT NR. 86. Tentativa SUBIECT NR. 87. Trafi cul de droguri prevăzut de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 SUBIECT NR. 88. Infracţiunile prevăzute de art. 3-10 din Legea nr. 241/2005 SUBIECT NR. 89. Tulburarea de posesie SUBIECT NR. 90. Uciderea din culpă SUBIECT NR. 91. Ultrajul SUBIECT NR. 92. Unitatea legală de infracţiune SUBIECT NR. 93. Unitatea naturală de infracţiune SUBIECT NR. 94. Uzul de fals SUBIECT NR. 95. Vătămarea corporală din culpă SUBIECT NR. 96. Vătămarea corporală gravă SUBIECT NR. 97. Violarea de domiciliu SUBIECT NR. 98. Violul BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Antoniu G., „Partea generală a Codului penal într-o viziune europeană”, în Revista de Drept Penal nr. 1 din 2004; 2. Antoniu G., „Vinovăţia penală”, (reeditare), Editura Academiei, Bucureşti, 2003; 3. Antoniu G., „Vinovăţia, în perspectiva reformei penale şi a aderării la Uniunea Europeană”, în Revista de Drept Penal nr. 2/2003; 4. Antoniu G., Vasiliu T., ş.a., Codul penal comentat şi adnotat. Partea specială, Vol. I., Editura Ştiinţifi că şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975. 5. Barac L., „Constantele şi variabilele dreptului penal”, Editura All Beck, Bucureşti, 2001; 6. Barbu V., „Vinovăţia. problema fundamentală a răspunderii penale”, Editura PACO, Bucureşti, 2008. 7. Bîrsan C., „Drept civil. Drepturile reale principale”, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008. 8. Boroi Al., „Drept penal. Partea generală”, Ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008. 9. Boroi Al., „Drept penal. Partea specială” (conform Legii nr. 278/2006), Editura All Beck, Bucureşti, 2006; 10. Boroi Al., Nistoreanu Gh., „Drept penal. Partea generală”, Editura All Beck, Bucureşti, 2005; 11. Bulai C., „Drept penal. Partea generală”, Vol. I, Editura Şansa, Bucureşti, 1992; 12. Bulai C., Filipaş A., Mitrache C-tin, Bulai B. N., Mitrache C., „Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă 2008-2009, cu ultimele modifi cări ale Codului penal”, Editura Trei, Bucureşti, 2008. 13. Bulai C., Filipas A., Mitrache C., „Instituţii de Drept Penal”, Editura Trei, Bucureşti, 2006; 14. Daneş Şt., „Drept penal. Partea generală”, Editura Sylvi, Bucureşti, 2001; 15. Daneş Şt., Papadopol V., „Individualizarea judiciară a pedepselor”, Editura Juridică, Bucureşti, 2004; 16. Dima T., „Drept penal. Partea generală. Infracţiunea”, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004; 17. Diaconu Gh., „Răspunderea penală”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008. 18. Diaconu Gh., „Pedeapsa în dreptul penal”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001; 19. Dobrinoiu V., „Drept penal. Partea specială”, Volumul I, „Teorie şi practică”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000; 20. Dobrinoiu V., „Drept penal. Partea specială”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004; 21. Dobrinoiu V., Conea N., „Drept penal. Partea specială”, Vol. II „Teorie şi practică judiciară. Infracţiuni prevăzute în legile speciale”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000; 22. Dongoroz V., „Drept penal” (reeditarea ediţiei din 1939), Asociaţia Română de ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000; 23. Dongoroz V., Dărîngă Gh., Kahane S., Lucinescu D-tru, Nemeş A., Popovici M., Sîrbulescu P., Stoican V., „Noul cod penal şi codul penal anterior. Prezentare comparativă”, Editura Politică, Bucureşti, 1968; 24. Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Bulai C., Stănoiu R., Roşca V., „Explicaţii teoretice ale Codului penal român”, Vol. III, Partea specială, Editura Academiei, Bucureşti, 1971; 25. Iordache M., „Consideraţii referitoare la instituţia revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere”, în Revista Dreptul nr. 5/2008. 26. Lazăr V., „Dreptul penal. Partea specială (Infracţiuni prevăzute în Codul Penal Român în vigoare, cu modifi cările şi completările la zi”, Editura Universitară, Bucureşti, 2006; 27. Lazăr V., Molnar I., „Drept penal. Partea specială”, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000; 28. Lazăr V., Pascu I., „Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în Codul penal român”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003; 29. Loghin O., Avram F., „Drept penal român. Partea specială”, Casa de editură şi presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1992; 30. Loghin O., Toader T., „Drept penal român. Partea specială”, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 2001; 31. Mitrache C-tin, „Drept penal român. Partea generală”, ed. a VI-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007; 32. Mitrache C-tin, Mitrache C., „Drept penal român. Parte generală”, Universul Juridic, Bucureşti, 2004; 33. Mitrache C., „Refl ecţii privind prezumţia de legitimă apărare”, în Revista Dreptul nr. 3/2008. 34. Paşca V., „Drept penal”, Vol. I-II, Editura World Teach, 2006; 35. Pascu I., Gorunescu M., „Drept penal. partea specială. Examinarea normelor de incriminare prevăzute în Codul penal în vigoare, cu modifi cările şi completările ulterioare, inclusiv cele din Legea nr. 278/2006 şi Legea nr. 337/2007”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008. 36. Nistoreanu Gh., Boroi A., „Drept penal. Partea specială”, Editura All Beck, Bucureşti, 2002; 37. Nistoreanu Gh., Dobrinoiu V., Boroi A., Molnar I., Pascu I., Lazăr V., „Drept penal. Partea specială”, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000; 38. Pascu I., „Drept penal. Partea generală”, Vol. II, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2001; 39. Pascu I., Drăghici V., „Drept penal. Partea generală. Examinarea instituţiilor fundamentale ale dreptului penal, potrivit dispoziţiilor Codului penal în vigoare şi ale noului Cod penal”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004; 40. Sima C-tin, „Codul penal adnotat cu practică judiciară 1969-2000”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000; 41. Toader T., „Drept penal special”, Editura All Beck, Bucureşti, 2003; 42. Toader T., Stoica A., Cristuş N., „Codul penal şi legile speciale, doctrină, jurisprudenţă, decizii ale Curţii Constituţionale, hotărâri C.E.D.O.”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007. 43. Toader T., „Drept penal român. Partea specială”, ediţia a 3-a revizuită şi actualizată până la data de 25 martie 2008, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008. 44. Ungureanu O., Drept penal. Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995; 45. Ungureanu O., Munteanu C., „Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008. 46. Voinea Gh., „Discuţii referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul neexecutării obligaţiilor civile”, în Revista Dreptul nr. 2/2008 47. *** Codul penal român, Editura Nomina Lex, Bucureşti, 2009; 48. *** Codul de procedură penală, Editura Nomina Lex, Bucureşti, 2009; 49. *** Codul penal şi Codul de procedură penală (Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007); 50. *** Legea nr. 278/2006, pentru modifi carea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modifi carea şi completarea altor legi, Editura C.H. Beck, actualizat la 15.07.2006, Bucureşti, 2006; 51. *** O.U.G. nr. 60/2006 pentru modifi carea şi completarea Codului de procedură penală precum şi modifi carea altor legi, care a modifi cat art. 35 alin. 5 C. pen., publicată în M. Of. nr. 764/2006; 52. *** Legea nr. 337/2007 pentru completarea art. 195 C. pen., publicată în M. Of. nr. 841 din 8 decembrie 2007; 53. *** Legea nr. 58/2008 pentru completarea Codului penal, publicată în M. Of. nr. 228 din 25 martie 2008. 54. *** O.U.G. nr. 198 din 4 decembrie 2008 privind modifi carea şi completarea Codului penal, publicată în M. Of. nr. 824 din 8 decembrie 2008; 55. *** Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în M. Of. nr. 219 din data de 18 mai 2000; 56. *** O.U.G. nr. 124 din 6 septembrie 2005 privind modifi carea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în M. Of. nr. 842 din 19 septembrie 2005; 57. *** Legea nr. 69 din 26 martie 2007 privind modifi carea lit. b) şi c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în M. Of. nr. 215 din 29 martie 2007. 58. *** Legea nr. 143/2000 privind combaterea trafi cului şi consumului ilicit de droguri, publicată în M. Of. nr. 362/03.08.2000; 59. *** Legea nr. 522 din 24 noiembrie 2004 pentru modifi carea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind combaterea trafi cului şi consumului ilicit de droguri, publicată în M. Of. nr. 1155 din 7 decembrie 2004; 60. *** Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fi scale, publicată în M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2005; 61. *** O.U.G. nr. 121 din 21 decembrie 2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, publicată în Monitorul Ofi cial nr. 1039 din 28 decembrie 2006; 62. *** www.scj.ro – Site-ul oficial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României
Autor: |
Avocat Eduard Dragomir, Avocat Roxana Palita
|
Titlul cartii: |
Drept penal. Sinteze pentru pregatirea examenelor de admitere si definitivare in profesia de avocat
|
Producator: |
Editura Nomina Lex
|
Data aparitiei: |
2010
|
ISBN: |
978-606-8153-07-0
|
Numar de pagini: |
377
|
Format: |
Academic B5
|
Mod de legare (Coperta): |
Brosat
|
|
Schimbările petrecute în societatea românească au determinat restructurarea tuturor sferelor vieţii economico-sociale. În mod firesc, măsurile preconizate privind reorganizarea întregii activităţi economice şi-au găsit reflectarea şi în plan legislativ, actuala lege penală, nefăcând nici o distincţie – sub aspectul tratamentului juridic – între faptele îndreptate împotriva proprietăţii publice şi cele care aduc atingere proprietăţii private. Noţiunea de „patrimoniu” din dreptul penal are acelaşi înţeles cu noţiunea similară din dreptul civil, cuprinzând toate drepturile reale, toate drepturile cu caracter patrimonial şi toate obligaţiile privind entităţi care sunt susceptibile de a fi evaluate economic, precum şi orice situaţie care prezintă chiar numai o aparenţă de drept . Reunirea într-un singur titlu a infracţiunilor contra proprietăţii – denumite generic „infracţiuni contra patrimoniului”, a avut menirea de a alinia prevederile legii penale la dispoziţiile cuprinse în Constituţie, în sensul eliminării tratamentului juridic, discriminatoriu – după cum faptele de natură penală erau îndreptate împotriva „avutului obştesc” sau „avutului personal” iar, pe de altă parte, a pus capăt opiniilor contradictorii generate de sfera de aplicabilitate a noţiunii de „avut obştesc”.
Pretul nostru: Lei (Ron) 80.00
|
|
Privită ca fenomen social, corupţia este expresia unor manifestări de descompunere morală şi degradare spirituală; ea reprezintă o problemă socială complexă, ale cărei modalităţi de manifestare, consecinţe sociale şi căi de soluţionare interesează opinia publică şi nivelul instituţionalizat al controlului social. Cuvântul corupţie vine de la termenul latin „coruptio”, caracterizând o anumită comportare a funcţionarului care îşi comercializează, îşi vinde atributele funcţiei şi încrederea acordată de societate, primind în schimb bani sau alte foloase. În acest context, fenomenul corupţiei include toate faptele şi actele unor subiecţi de drept care, profitând de funcţia sau poziţia socială pe care o ocupă, acţionează pentru obţinerea unor avantaje personale, prin mijloace ilicite, renunţând la respectul faţă de lege şi morală, ca o reflectare a stării de decădere a societăţii. Corupţia este percepută de către majoritatea segmentelor din populaţie ca un fenomen deosebit de grav şi periculos, care subminează structurile de putere şi autoritate şi se referă, mai ales, la darea şi luarea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă. Întrucât la săvârşirea acestor infracţiuni, în care sunt implicaţi uneori demnitari sau foşti demnitari, reprezentanţi ai Guvernului, parlamentari, magistraţi şi cadre din instituţiile care trebuie să apere legalitatea determină, în rândul populaţiei, o percepţie negativă asupra credibilităţii instituţiilor publice.
Pretul nostru: Lei (Ron) 180.00
|
|
Prin infracţiunea de lovire sau alte violenţe se înţelege fapta persoanei care prin săvârşirea unor astfel de acte cauzează o suferinţă fizică altei persoane. Această formă constituie o manifestare antisocială şi prezintă deci pericol social, prin ea aducându-se atingere relaţiilor sociale a căror normală desfăşurare nu e posibilă fără protejarea persoanei. Datorită acestui pericol social pe care îl prezintă pentru persoana umană, infracţiunea de lovire sau alte violenţe este cuprinsă de Codul penal român în categoria infracţiunilor contra persoanei (Titlul II), în Secţiunea a II-a, intitulată „Lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii” a Capitolului I – „Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii”. Mai precis, această infracţiune este incriminată de art. 180 C. pen., potrivit căruia: „(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. (11) Faptele prevăzute la alin. 1 săvârşite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă. (2)Lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (21) Faptele prevăzute la alin. 2 săvârşite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă. (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute la alin. 11 şi 21 acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu. (4) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu ”.
Pretul nostru: Lei (Ron) 190.00
|
|
Infracţiunile contra siguranţei statului nu au, de regula, un obiect material, acţiunea incriminata nefiind exercitata în mod direct asupra unui bun sau asupra corpului unei persoane. Excepţie de la aceasta caracteristica generala fac unele fapte de tradare; de pilda, în cazul tradarii prin transmiterea de secrete, obiectul material consta în documentul care reprezinta un secret de stat şi care este transmis, procurat sau deţinut în vederea transmiterii; sau cazul tradarii prin ajutarea inamicului, infracţiune al carei obiect material consta în uzine, instalaţii industriale, cai de comuncaţie, aeronave, aparate, armament, diverse alte valori etc., predate sau procurate inamicului. De asemenea, exista obiect material constând, de data aceasta, în corpul persoanei/persoanelor, în cazul atentatului care pune în pericol siguranţa statului sau în cazul atentatului contra unei colectivitaţi. Oricum ar fi, de câte ori o infracţiune contra statului are un obiect material, acesta este aratat în chiar textul legii, indicându-se trasaturile ce-l caracterizeaza. Infracţiunile contra siguranţei statului includ în latura lor obiectiva, la fel ca orice alta infracţiune, o fapta, o urmare periculoasa şi un raport de cauzalitate dintre fapta şi urmare. Fapta, care este descrisa în textul de incriminare, difera de la o infracţiune contra siguranţei statului la alta. De cele mai multe ori, ea consta într-o acţiune, ceea ce însemna ca cele mai multe infracţiuni contra siguranţei statului sunt infracţiuni comisive care creeaza o stare de pericol sau, eventual, aduce o atingere siguranţei statului. Acţiunile se pot materializa în felurite modalitaţi: transmiterea unor secrete de stat (în cazul infracţiunii de tradare prin transmitere de secrete), acţiune armata (subminare a puterii de stat), atentat împotriva unei personalitaţi a statului nostru ori a unui alt stat (atentantul care pune în pericol siguranţa statului, respectiv infracţiuni contra reprezentantului unui stat strain), distrugerea de bunuri materiale (acte de diversiune), transmiterea orala sau scrisa de idei, concepţii (propaganda în favoarea statului totalitar şi comunicarea de informaşii false), iniţierea unei asociaţii (complotul) ori acşiuni împotriva ordinii constituţionale.
Pretul nostru: Lei (Ron) 140.00
|
|
TITLU EPUIZAT!A apărut numărul 4 al revistei Caiete de Drept Penal! Data aparitiei: 10 Februarie 2011
Pretul nostru: Lei (Ron) 39.00
|
|
În sens larg, noţiunea de “presă” semnifică întreaga activitate de informare în masă, inclusiv mijloacele materiale şi umane cu ajutorul cărora se realizează această informare. Stricto sens, însă, termenul “presă” reprezintă denumirea generică dată publicaţiilor periodice şi emisiunilor radio-TV (mass-media), destinate sau folosite ca mijloace de exprimare şi de informare în masă. În ceea ce priveşte substantivul „mass-media”, după cum reultă şi din rândurile anterioare, reprezintă numele dat mijloacelor tehnice – presa scrisă (publicaţii periodice, săptămânale etc.), radioul, televiziunea, cinematograful etc., care servesc la comunicarea în masă a informaţiilor . În conluzie, termenul de „presă” desemnează totalitatea publicaţiilor cotidiene şi periodice – ziare, reviste etc. Publicaţiile periodice sunt acele publicaţii cotidiene în care se tipăresc ştiri şi informaţii actuale din toate domeniile de activitate. Rolul presei este de a problematiza, a supune dezbaterilor unele decizii, în special cele cu caracter poliic, întrucât acestea au incidenţă asupra tuturor domeniilor vieţii sociale. Prin medierea presei, care transmite informaţii într-o formă accesibilă, publicul poate cunoaşte fapte şi date din societate, le poate evalua formându-şi anumite convingeri. În urma unui proces de confruntare, se creează opinia publică, şi aceasta, nu presa în sine, exercită presiuni asupra factorilor de decizie în scopul armonizării acţiunilor puterii cu interesele cetăţenilor.
Pretul nostru: Lei (Ron) 190.00
|
|
Cuprinde: - Partea I: Codul penal în vigoare, actualizat 2009 - Partea a II-a: Noul Cod penal român (Legea nr. 286/2009).
Pretul nostru: Lei (Ron) 20.00
|
|
În primul rând trebuie să precizăm că prin „dreptul concurenţei comerciale” se înţelege ansamblul de reglementări destinate să asigure, în raporturile de piaţă interne şi internaţionale, existenţa şi exerciţiul normal al competiţiei dintre agenţii economici, în lupta pentru câştigarea, extinderea şi păstrarea concurenţei. Din această definiţie rezultă sintetic componentele principale ale dreptului concurenţei comerciale şi anume: un complex de reglementări specifice, care îi formează cadrul legal; ambianţă economică adecvată, constând într-o piaţă liberă; existenţa şi modalităţile de exercitare a competiţiei economice; relaţiile de concurenţă dintre agenţii economici, care se confruntă spre a-şi câştiga şi consolida o clientelă proprie.
Pretul nostru: Lei (Ron) 180.00
|
|
Termenul de “terorism” este din punct de vedere etimologic un derivat de la “teroare”, cuvânt de origine latină. Încă înainte de romani, în mitologia greacă, teroarea - Phobus - şi frica - Deimos erau numele celor doi cai, care trăgeau carul de luptă al zeului Ares, zeul războiului. Încă din Antichitate, frica şi teroarea au reprezentat instrumentele convingătoare ale voinţei. Violenţa era calea cea mai des utilizată pentru realizarea unui scop politic. Ea putea fi îndreptată împotriva membrilor unei elite, contra unor pretendenţi la putere sau împotriva populaţiei pentru a o supune. Realitatea existenţei terorismului menţionată şi de Tucidide, a reprezentat o prezenţă neîntreruptă în polisurile antice greceşti şi apoi în Imperiul Roman. Zeloţii evrei au reuşit să provoace a revoltă masivă a hebreilor împotriva ocupaţiei romane. Teroarea mesianică, caracteristică zeloţilor şi sicarilor, a reprezentat forma cea mai cunoscută de manifestare a pratoterorismului.
Pretul nostru: Lei (Ron) 180.00
|
|
Domeniul geneticii medicale este un domeniu ultrasensibil, care influenţează în esenţă specia umană prin crearea unei noi specii, perfecţionată, superioară, prin posibilitatea eliminării bolilor sau handicapurilor şi prin îmbunătăţirea caracteristicelor fizice şi intelectuale. Având în vedere amploarea pe care a atins-o dezvoltarea tehnologiei genetice, este explicabilă multitudinea de controverse etice care planează asupra lor. Practica demonstrează că atâta timp cât nu este o reglementare legală se produc lucruri inimaginabile în folosul privat al unor grupuri de interese. În România în acest moment era necesară adoptarea de acte normative pentru a stopa neregulile genetice şi obţinerea de venituri ilicite pentru grupurile de interese. Aspectul penal al determinărilor genetice este un punct de plecare la care în procedură de urgenţă trebuie emise noi reglementări. Problema cea mai importantă care apare este posibilitatea ca tehnologia genetică să se extindă atât de mult încât să scape de sub controlul uman.
Pretul nostru: Lei (Ron) 220.00
|
|
Lucrarea Critica raţiunii penale. Studii de criminologie juridică şi drept penal reuneşte, pe de o parte, studii recente ale autorului, ce îşi au sursa de inspiraţie în controversele declanşate prin punerea în dezbatere a noului Proiect de Cod penal, iar pe de altă parte, studii şi articole mai vechi, publicate în ultimii ani în reviste de specialitate.
Pretul nostru: Lei (Ron) 24.00
|
|
Delapidarea, inca de la inceput, a fost menita sa ocroteasca “banii publici” de sustragerile comise de insisi cei angajati sa-i manipuleze. Sustragerea de bunuri chiar de acela care, datorita atributiilor de serviciu, are bunuri in gestiunea sau administrarea sa, este o fapta de mare gravitate. Acela (functionarul) care savarseste o asemenea fapta pune in evidenta lipsa sa de respect fata de legea penala. Prin savarsirea ei nu se incalca numai relatiile sociale cu caracter patrimonial, ci si cele referitoare la activitatea de serviciu. In afara de acestea, faptuitorul, savarsind fapta, nu incalca doar obligatia pe care o are fiecare persoana de a nu aduce atigere patrimoniului altuia, ci si obligatia speciala pe care o are in aceasta privinta tocmai datorita calitatii sale de functionar. Datorita calitatii faptuitorului- acesta are in gestiunea sau administrarea sa bunurile-infractiunea poate fi mai usor savarsita si mai greu descoperita, ceea ce-i mareste gradul de pericol social.
Pretul nostru: Lei (Ron) 190.00
|
|
Lucrarea Dicţionar de drept penal şi de procedură penală este încununarea unui amplu efort de documentare şi cercetare, susţinut în egală măsură de experienţa publicistică a autorului, de valorificarea lucrărilor similare publicate în domeniu, atât în ţară, cât şi în străinătate. Autorul a reuşit să condenseze în paginile acestui dicţionar schimbările ce se prefigurează din punct de vedere legislativ, dar şi standardele europene contemporane. Suntem siguri că orice cititor va reuşi să se edifice cu claritate şi fără efort asupra celor mai diverse noţiuni din domeniul dreptului penal, dar şi al procedurii penale.
Pretul nostru: Lei (Ron) 49.00
|
|
STOC EPUIZAT! Această lucrare este destinată persoanelor care vor să-şi uşureze munca de pregătire a examenului de primire sau definitivare în profesia de avocat şi a fost elaborată ţinând cont de bibliografia recomandată de instituţiile abilitate şi în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul redactarii.
Pretul nostru: Lei (Ron) 85.00
|
|
Desi s-au vehiculat denumiri diferite in legatura cu dreptul executarii sanctiunilor de drept penal, denumirea de Drept executional penal este considerata a fi cea mai cuprinzatoare si mai exacta, deoareace exprima ideea corecta ca aceasta ramura de drept are ca obiect executarea pedepselor si a celorlalte sanctiuni de drept penal.
Pretul nostru: Lei (Ron) 32.00
|
|
Prezenta editie a cursului Drept penal al afacerilor a fost elaborata tinand cont de toate modificarile legislative romanesti aparute in domeniul afacerilor.
Pretul nostru: Lei (Ron) 74.00
|
|
Pornind de la prevederile Noului Cod penal, autorul tratează prin prisma doctrinei penale contemporane şi a jurisprudenţei instituţiile fundamentale ale dreptului penal – partea generală: infracţiunea, răspunderea penală şi sancţiunile. De asemenea, prezentarea instituţiilor părţii generale a dreptului penal se face din perspectiva doctrinei, dar şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi jurisprudenţei instanţei supreme din România, în unificarea practicii judiciare.
Pretul nostru: Lei (Ron) 74.00
|
|
Lucrarea Drept penal. Partea specială pe care o propunem analizează incriminările din Partea specială a Codului penal, având la bază nu numai o cercetare ştiinţifică a acestora, dar şi vasta experienţă a autorului ca practician al dreptului penal. Pentru a veni în sprijinul absolvenţilor facultăţilor de drept care doresc să urmeze cariera de magistrat, autorul a avut în vedere şi tematica concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, la disciplina Drept penal, Partea specială, analizând detaliat fiecare infracţiune şi prezentând numeroase exemple din practica judiciară, chestiuni controversate în materie şi opinii de o valoare incontestabilă.
Pretul nostru: Lei (Ron) 58.50
|
|
Acest Caiet de seminar se doreşte a fi un mijloc de fixare a cunoştinţelor de bază în materia părţii speciale a dreptului penal, motiv pentru care cuprinde o scurtă trecere în revistă a noţiunilor teoretice din titlurile, capitolele şi secţiunile stabilite în tematică, speţe cu diferite grade de complexitate, întrebări şi teste grilă. Caietul nu oferă şi rezolvarea speţelor, deoarece, fiind conceput ca un instrument de lucru pentru seminare, nu s-a dorit canalizarea atenţiei către o soluţie pretins corectă, ci s-a urmărit punctarea unor probleme care să suscite discuţii, precum şi formarea abilităţii de a argumenta.
Pretul nostru: Lei (Ron) 23.00
|
|
Editie din 03 Februarie 2011 Cursul conţine o tratare ştiinţifică şi aprofundată a părţii speciale a dreptului penal din perspectiva Noului Cod Penal. Demersul vizează analiza infracţiunilor prin prisma aspectelor de teorie şi practică judiciară, dar şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale.
Pretul nostru: Lei (Ron) 98.50
|
|
Conţine referiri la Noul Cod penal Lucrarea pe care o propunem analizează incriminările din Partea specială a Codului penal, având la bază nu numai o cercetare ştiinţifică a acestora, dar şi vasta experienţă a autorului ca practician al dreptului penal. Pentru a veni în sprijinul absolvenţilor facultăţilor de drept care doresc să urmeze cariera de magistrat, autorul a avut în vedere şi tematica concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, la disciplina Drept penal. Partea specială, analizând detaliat fiecare infracţiune şi prezentând numeroase exemple din practica judiciară, chestiuni controversate în materie şi opinii de o valoare incontestabilă. Un element de noutate faţă de ediţia anterioară îl reprezintă referirile la noul Cod penal (Legea nr. 286/2009). Acestea au fost inserate, de regulă, la finalul analizei fiecărei infracţiuni din actualul Cod penal. Autorul a făcut o scurtă analiză comparativă între dispoziţiile noului Cod penal şi cele ale Codului penal în vigoare − o prezentare sistematică a deosebirilor şi asemănărilor respective − , pentru a veni în ajutorul practicienilor care se vor confrunta, după intrarea în vigoare a noii legislaţii penale, cu rezolvarea diverselor situaţii tranzitorii pe care, inevitabil, le va crea aceasta. Este firesc ca un prim pas în studierea aprofundată a noului Cod penal, în vederea înlesnirii înţelegerii noilor dispoziţii, să-l constituie o cercetare comparativă cu actuala legislaţie.
Pretul nostru: Lei (Ron) 69.00
|
|
Editia 2 a cursului "Drept penal. Partea speciala"conţine o tratare ştiinţifică şi aprofundată a normelor Părţii speciale a dreptului penal, prin prisma aspectelor de teorie şi practică judiciară. Demersul ţine cont de toate modificările legislative şi de practica judiciară la zi. Lucrarea se adresează, în egală măsură, studenţilor, specialiştilor din sfera administrării justiţiei penale, dar şi tuturor celor interesaţi de evoluţia părţii speciale a dreptului penal român.
Pretul nostru: Lei (Ron) 78.50
|
|
Partea specială a dreptului penal privită ca ştiinţă ori ca disciplină de studiu, are menirea de a facilita înţelegerea incriminărilor şi a modului în care diferite fapte penale pot fi încadrate în tiparele fixate de legiuitor. Este o operaţie de transpunere în formule, adică în articole de lege, a unor fapte de viaţă, considerate intolerabile pentru derularea normală a relaţiilor sociale.
Pretul nostru: Lei (Ron) 48.50
|
|
Această lucrare este destinată persoanelor care vor să-şi uşureze munca de pregătire a examenului de primire sau definitivare în profesia de avocat şi a fost elaborată ţinând cont de bibliografia recomandată de instituţiile abilitate şi în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul redactarii. STOC EPUIZAT!
Pretul nostru: Lei (Ron) 63.00
|
|
Această lucrare este destinată persoanelor care vor să-şi uşureze munca de pregătire a examenului de primire sau definitivare în profesia de avocat şi a fost elaborată ţinând cont de bibliografia recomandată de instituţiile abilitate şi în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul redactarii.
Pretul nostru: Lei (Ron) 63.00
|
|
Combaterea criminalităţii în rândul minorilor a ridicat, în cadrul legislaţiei penale, unele probleme speciale, cu totul deosebite de problemele care se pun privitor la combaterea fenomenului infracţional în rândul adulţilor. În lupta contra infracţiunilor săvârşite de minori, a trebuit să se ţină seama de faptul că în perioada de formare şi dezvoltare prin care trec, ei nu posedă acelaşi discernământ ca majorii şi că ei sunt mult mai receptivi la influenţele care se exercită asupra lor. De asemenea, a trebuit să se ţină seama că minorii au o experienţă mai redusă de viaţă şi pot cădea mai uşor în greşeală. Totodată, în stabilirea unui regim special de sancţionare a infractorilor minori s-a ţinut cont şi de faptul că ei pot fi mai uşor reeducaţi şi redaţi familiei şi societăţii. Privit în evoluţia sa, sistemul de sancţiuni al minorilor infractori, în dreptul penal românesc a fost în general acelaşi ca şi în celelalte sisteme de drept din principalele state europene. În Codul Penal de la 1864, nu era reglementat un sistem specific de sancţionare pentru minorii infractori, însă pedepsele ce li se aplicau erau mai uşoare decât cele pentru majori. În Codul Penal de la 1937, s-a prevăzut un sistem mixt de sancţionare pentru infractorii minori, în sensul că acesta cuprindea atât pedepse cât şi măsuri educative. De remarcat faptul că în acest cod, legiuitorul român stabileşte pentru prima dată principiul potrivit căruia o pedeapsă va fi aplicată unui minor infractor de către o instanţă numai atunci când aceasta va fi convinsă că o măsură cu caracter educativ ar fi neîndestulătoare.
Pretul nostru: Lei (Ron) 150.00
|
|
Falsificarea de monedă a reprezentat mereu o „activitate’” atrăgătoare nu numai pentru particulari, ci şi pentru guverne. Începând cu practica iniţială a acestora de a altera propria monedă, apoi falsificarea de monede pentru state vecine în Evul Mediu (cazurile prezentate anterior în care au fost implicaţi francezii, englezii, suedezii, polonezii, italienii etc.), când se urmărea în special profitul de pe urma cetăţenilor altor state (cel mai grav caz este cel al Imperiului Otoman, unde datorită corupţiei autorităţilor, aceste tentative reuşeau relativ uşor) şi terminând cu falsificarea monedelor inamicilor, pentru subminarea economiei acestora, falsul a însoţit îndeaproape istoria monedei. Cele mai mari falsuri, cu privire la calitate şi cantitate, au fost făcute de guverne. Au existat şi particulari care au avut “succese” importante în acest domeniu, dar în general aceste falsuri au fost de mică amploare, comparativ cu cele ale statelor, lucru normal dacă se ţine cont de mijloacele care stăteau la îndemâna statelor.
Pretul nostru: Lei (Ron) 190.00
|
|
Infracţiunea de gestiune frauduloasă se găsea în legislaţiile penale mai vechi inclusă în incriminarea abuzului de încredere, ca o modalitate a acesteia. În vechile legislaţii penale abuzul de încredere, alături de alte infracţiuni patrimoniale, făcea parte din grupul aşa-denumit al furturilor improprii. Mai târziu, abuzul de încredere a fost incriminat ca infracţiune distinctă faţă de infracţiunea de furt, sub variate denumiri: abuz de încredere, deturnare, însuşire pe nedrept etc. În legislaţiile penale moderne au fost apoi incriminate separat abuzul săvârşit de un detentor al bunului altuia (însuşire nedreaptă, deturnare) şi abuzul săvârşit de cel însărcinat cu administrarea unor bunuri (gestiune frauduloasă, infidelitate). Aşadar, majoritatea legislaţiilor penale moderne au separat incriminarea faptei de gestiune frauduloasă de aceea a abuzului de încredere sancţionându-le ca infracţiuni distincte.
Pretul nostru: Lei (Ron) 160.00
|
|
Infracţiunea complexă a fost reglementată pentru prima dată în actualul Cod penal, însă anterior a constituit obiectul preocupărilor mai multor autori. Unii autori au susţinut că o infracţiune este complexă atunci când, în conţinutul său obiectiv, esenţial sau accidental, cuprinde o altă infracţiune, fie în mod natural, fie prin voinţa legiuitorului. Altfel spus, infracţiunile complexe sunt acele infracţiuni al căror element obiectiv constă dintr-o activitate care cuprinde în ea anumite acţiuni care prin ele însele pot constitui elementul obiectiv al unor alte infracţiuni. În Codul penal elveţian sau francez infracţiunea complexă nu este reglementată, iar Codul penal italian reglementează această unitate legală de infracţiune prin raportare la concursul de infracţiuni. Potrivit art. 41 alin. 3 C. pen., infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element sau ca circumstanţă agravantă, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.
Pretul nostru: Lei (Ron) 220.00
|
|
Având în vedere titlul lucrării de faţă dar şi cele prezentate pe parcursul capitolelor în care a fost structurată, în continuare, considerăm important a face o prezentare generică a principalelor aspecte care ar trebui reţinute. Astfel, amintim în primul rând, că infracţiunea continuă este o formă a unităţii naturale de infracţiune, care se caracterizează prin aceea că elementul său material, constă dintr-o acţiune sau inacţiune susceptibilă a fi prelungită în timp prin voinţa autorului şi după momentul consumării până la încetarea activităţii infracţionale, care s-ar putea datora, fie intervenţiei unei voinţe contrare a făptuitorului, fie a altor persoane, ori a organelor competente. În literatura de specialitate s-a exprimat opinia potrivit căreia elementul material al infracţiunii continue are ca specific faptul că el se realizează printr-o dublă atitudine a făptuitorului; una comisivă care declanşează starea infracţională (de pildă, lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal, intrarea în posesie fără drept a unei arme etc.) şi alta omisivă, prin care se lasă ca starea infracţională să dureze fără a o opri. Prin urmare, fapta care constituie elementul material al infracţiunii continue durează până când un act contrar celui iniţial stopează definitiv starea infracţională. Acestei opinii i s-au adus două obiecţii. Prima se referă la faptul că nici o normă de drept penal - în măsura în care prevede un singur conţinut de infracţiune - nu pretinde persoanelor cărora li se adresează două conduite, una derivând din nerespectarea celeilalte, ci o singură conduită care rezultă din descrierea acţiunii sau inacţiunii incriminate sub ameninţarea unei pedepse.
Pretul nostru: Lei (Ron) 220.00
|
|
Infracţiunea este un fenomen juridic numai pentru că înainte de toate este un fenomen social, un act specific omului aflat într-o societate istoric constituită. În afara societăţii nu există infracţiune şi nici infractor. Societatea generează infracţionalitatea prin două din segmentele sale: cel instituţional, suprastructura societăţii, şi prin cel al indivizilor care constituie baza societăţii. Prin segmentul său instituţional societatea generează infracţionalitatea ca urmare a normării comportamentului uman, neexistând infracţiune în afara reglementării prin lege a modului de acţiune al omului în societate. Infracţiunea este definită şi există ca virtualitate prin norma juridică. Prin celălalt segment al societăţii, prin indivizii care o compun, această virtualitate devine realitate, ca urmare a încălcării conduitei prescrise de norma juridică. Fenomenul infracţional apare astfel ca fiind actul unui om (realitatea umană) contra societăţii (realitatea socială) şi nu de puţine ori, cum istoria a demonstrat-o, infracţiunea apare ca acţiunea unui individ, fiinţă umană şi socială, revoltată împotriva societăţii al cărui membru este. În concepţia lui Durkheim, infracţionalitatea apare ca un fenomen normal şi ca agent de regularizare a vieţii sociale. Societatea, prin elementele sale de suprastructura, va incrimina sau va dezincrimina, după caz, anumite comportamente umane, în raport de interesele sociale dintr-un moment dat, iar indivizii îşi vor adapta conduita socială normei juridice sau vor contesta ordinea juridică, modificând-o, nu de puţine ori, atunci când nu mai corespunde intereselor societăţii. Contestarea ordinii juridice poate îmbrăca forme benigne, rămânând la stadiul unor opinii sau dezaprobări, dar se poate manifesta şi sub forme agresive şi, nu de puţine ori, infracţiunea apare ca o modalitate de contestare a ordinii de drept existente. Generat de societate prin componentele sale, fenomenul infracţional însoţeşte evoluţia societăţii, primind caracteristici istorice şi locale în raport cu timpul istoric dat şi organizarea statală a societăţii într-un anumit loc. Fenomenul infracţional poate fi controlat, dar nu eradicat. Explicarea fenomenului infracţional exclusiv prin rădăcinile sale de clasă şi posibilitatea dispariţiei sale odată cu dispariţia claselor sociale apare ca o utopie. Fenomenul infracţional nu poate fi eradicat, fie şi numai pentru faptul că este greu de conceput o societate care să nu normeze comportamentul membrilor săi, aceasta însemnând negarea propriei sale existenţe, disoluţia ei. În acelaşi timp, orice normare a comportamentului uman constituie o constrângere, o limitare a libertăţii individului şi totdeauna se va găsi o minoritate care să încalce ori să conteste norma instituită de majoritate sau de cei ce acţionează în numele ei.
Pretul nostru: Lei (Ron) 170.00
|
|
Lucrarea analizează norme de incriminare care sunt prevăzute în alte acte normative decât Codul penal avându-se în vedere atât aspecte de ordin teoretic, cât şi probleme din jurisprudenţa instanţelor naţionale, precum şi unele hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. În afară de aducerea la zi a conţinutului lucrării, autorii au revăzut unele părţi ale acesteia şi au inclus analiza unor infracţiuni care nu se regăsesc în ediţia anterioară, este vorba despre infracţiunile contra intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.
Pretul nostru: Lei (Ron) 118.50
|
|
Noua civilizaţie informatică se bazează pe disponibilitatea şi accesibilitatea informaţiei. După cum se arată în unele studii producţia de informaţie reprezintă în prezent mai mult decât echivalentul fabricilor de ieri, pentru că informaţia nu se epuizează. Astăzi, sute de milioane de computere sunt interconectate între ele prin reţele complexe terestre sau prin satelit şi economii în valoare de sute de milioane de dolari depind de corectitudinea şi rapiditatea operaţiilor făcute între ele. Din datele date publicităţii rezultă că exporturile mondiale de servicii şi proprietăţi intelectuale le-au egalat pe cele de automobile şi electronice. Aceste rezultate sunt, de altfel, şi normale dacă avem în vedere că informaţia a devenit de o importanţă vitală în orice domeniu. Astfel dacă nu este protejată poate fi cucerită sau distrusă. Drept consecinţă, protejarea informaţiei a devenit problema numărul unu la acest început de mileniu. Toate aceste realităţi, dar şi caracterul de noutate pe care îl prezintă această parte a dreptului care se află la interferenţa cu domeniul informatic, ne-au motivat în alegerea temei prezentei lucrări. În realizarea unei cât mai complete abordări am structurat lucrarea de faţă pe parcursul a patru capitole astfel: un capitol introductiv în care am avut în vedere atât o secţiune referitoare la cele mai importante noţiuni folosite în limbajul informatic cât şi trei secţiuni privind criminalitatea în domeniul informatic – noţiunea de criminalitate informatică, amploarea fenomenului şi caracterul transfrontalier al acesteia; în capitolul II al lucrării, intitulat sugestiv „Infracţiuni şi fraude săvârşite prin sau cu ajutorul calculatorului” am avut în vedere clasificarea acestui tip de infracţiuni atât potrivit normelor internaţionale în domeniu, în special cele elaborate în cadrulş Consiliului Europei, dar şi cadrul legal actual din România, inclusiv mult aşteptata Lege nr. 161 din 19 aprilie 2003, cea mai recentă lege în domeniu, şi de altfel, şi singura care reglementează acest tip de infracţionalitate în România; având în vedere vertiginoasa dezvoltare a reţelei INTERNET, atât la nivel mondial cât şi în ţara noastră, dacă avem în vedere ultimii 2-3 ani, din lucrare nu putea lipsi şi un capitol dedicat infracţiunilor şi fraudelor comise prin Internet. Astfel acestei problematici i-am dedicat capitolul III al lucrării, capitol din care nu puteau lipsi unele explicaţii de natură tehnică a celor mai importante cuvinte şi expresii uzitate în acest domeniu (ex.: Internet, www – World Wide Web, e-mail etc.) pentru ca apoi să ne oprim la criminalitatea în acest domeniu cu numeroase exemple care susţin explicaţiile de natură teoretică; pentru o cât mai completă abordare a temei propuse spre analiză un capitol foarte important la rândul său este şi cel dedicat prevenirii infracţiunilor informatice şi mijloacelor de securitate a mediului informatic (Capitolul IV). În concluzie, în lucrarea de faţă am încercat să abordăm dacă nu toate, atunci măcar cele mai importante probleme ridicate în domeniu, încercând o sistematizare cât mai corectă a materialelor pe care le-am avut la dispoziţie şi venind cu o multitudine de exemple care să de-a lucrării şi o notă practică, nu numai teoretică. De altfel, aspectele practice pun în evidenţă gravitatea şi amploarea fenomenului criminal în domeniul informatic, şi, se pare că toate acestea au motivat şi legiuitorul nostru în a reglementa acest tip de infracţiuni, într-adevăr ceva cam târziu, însă binevenit.
Pretul nostru: Lei (Ron) 180.00
|
|
În ultimul deceniu, în mai multe ţări, s-au multiplicat preocupările în domeniul prevenirii şi combaterii infracţiunilor contra vieţii, elaborându-se programe şi strategii distincte. Au apărut, în acest sens, numeroase organizaţii şi instituţii implicate activ în soluţionarea unor asemenea probleme şi au fost iniţiate o serie de măsuri destinate sancţionării mai drastice a infractorilor. Pe de altă parte, au fost introduse o serie de reforme la nivelul sistemului juridic, al sistemului medical sau al altor instituţii abilitate etc. Dincolo de sensibilizarea opiniei publice faţă de extinderea fenomenului criminalităţii, au fost iniţiate o serie de măsuri structurale, capabile să susţină eforturile autorităţilor şi organizaţiilor nonguvernamentale în activitatea de intervenţie, tratament şi asistenţă. În ceea ce priveşte soluţiile juridice, acestea reprezintă astăzi, în majoritatea ţărilor care se confruntă cu gravitatea problemei violenţei, una dintre preocupările principale ale specialiştilor, în încercarea lor de a găsi noi forme de prevenire şi descurajare a actelor de agresiune. Astfel, gradul de inadecvare a legilor în ceea ce priveşte protejarea victimelor şi sancţionarea mai fermă a agresorilor a făcut ca, în mai multe ţări, reforma sistemului legislativ şi juridic să constituie o prioritate absolută, situaţie aplicabilă şi României. Ca urmare a reformelor întreprinse în domeniul legislaţiei şi al funcţionării sistemului juridic, au fost făcuţi paşi importanţi în activitatea de elaborare şi punere în aplicare a unor legi importante cu privire la protejarea şi asistenţa victimelor şi înăsprirea pedepselor pentru agresori. În acelaşi timp, s-a armonizat legislaţia existentă în mai multe ţări şi au fost introduse noi norme juridice capabile să incrimineze şi să sancţioneze violenţa între membrii familiei, cu precădere cea îndreptată împotriva femeilor, copiilor şi bătrânilor. Una dintre cele mai semnificative măsuri legale elaborate în acest sens a constat în a acorda dreptul tribunalelor de a decide interdicţii în ceea ce priveşte abuzul unei rude împotriva altei rude, interzicerea hărţuielilor şi ameninţărilor la adresa victimei, obligarea agresorului la plata unor daune pentru victimă sau la susţinerea ei financiară etc. Pe de altă parte, au fost redefinite anumite reglementări deja existente, în scopul unei stabiliri mai precise a responsabilităţii agresorilor şi a intereselor victimelor. Gradul de eficacitate a acestor legi a depins şi depinde însă, în continuare, de modul în care sunt aplicate şi de atitudinea sau mentalitatea celor care administrează actul de justiţie. În mai multe ţări, poliţiştii sau judecătorii sunt caracterizaţi ei înşişi de atitudini discriminatorii faţă de victime, aşa cum este, de exemplu, cazul unor ţări islamice, unde femeia nu beneficiază de un tratament echitabil în actul de justiţie.
Pretul nostru: Lei (Ron) 190.00
|
|
Istoria reprezintă principalul martor şi tot ea demonstrează faptul că omul în diferitele etape de dezvoltare ale civilizaţiei, a încercat să fie mereu liber şi descătuşat, a încercat să depăşească barierele existente şi prezente în calea libertăţii şi voinţei lui. Într-o societate liberă şi democrată, bazată pe un sistem de drept care garantează respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor, trebuie să existe reglementări legale serioase care să protejeze omul sub toate aspectele pe care le implică acest lucru, inclusiv unul dintre principalele atribute ale personalităţii umane care este demnitatea, care are ca traiectorie directă reflecţia a două esenţiale aspecte şi anume onoarea şi reputaţia. La temelia onestităţii sociale stă sinceritatea, când omul apare aşa cum este şi cum trebuie el să fie, însă ca temelie a necinstei stă lipsa de sinceritate care schimbă întreg cadrul social prin diferenţele între vorbe şi fapte. Asociate în linie directă cu lipsa de sinceritate sau poate proasta informare, vorbele şi faptele se prezintă sub formă de infracţiuni, aşa cum sunt infracţiunile contra demnităţii – insulta şi calomnia. În ceea ce privesc infracţiunile de insultă şi calomnie prin presă, apar o serie de întrebări care rămân însă fără răspuns în lipsa unor reglementări legale clare şi concrete în cauză. Astfel, ţinând cont de capacitatea şi pregătirea persoanelor care acţionează în mass-media de a discerne între un conţinut defăimător şi calomnios şi unul moral, al unui material ce urmează a fi publicat, se poate reţine în acest caz infracţiunea de insultă şi/sau calomnie prin presă ca o circumstanţă agravantă a textului prevăzut de art. 205 şi/sau 206 C. pen.? Nu ar trebui ataşa un text de lege care să completeze aceste articole incomplete referitoare la demnitatea persoanei, astfel încât să existe o reglementare sigură, atât de necesară atât în practică cât şi în teorie? Totodată ţinându-se cont de nivelul de pregătire profesională al organelor mass-media, de experienţa acumulată, de modalitatea concretă de selecţionare a materialelor de presă, aceste persoane ar trebui să opteze din totalitatea acestor materiale între „a fi sau a nu fi publicat?”. Aceasta este, sau ar trebui să fie întrebarea lor, iar în caz de opţiune greşită ei trebuie să suporte consecinţele acestei alegeri şi să răspundă în faţa afirmaţiilor făcute. Cu toate acestea însă, nu trebuie uitat faptul că, în activitatea culturală, un loc, poate mai modest, îl ocupă şi îndeletnicirea ziaristică. Un loc mai modest, poate mai marginal, dar înăuntrul valorii pe care o reprezintă cultura. Căci şi activitatea ziaristică se întemeiază pe aportul gândirii, şi foloseşte tehnica exprimării celor gândite. Şi poate că, gândind şi exprimându-şi gândirea, ziariştii ajută şi pe alţii să înveţe a gândi. Acest loc pe care îl ocupă îndeletnicirea ziaristică în sfera culturii le dă, celor ce practică această îndeletnicire, dreptul de a nu săvârşi infracţiunea de calomnie, dar de a nu fi pasibili de aplicarea unei pedepse severe, atunci când o săvârşesc. Nerespectarea normelor legale şi a regulilor de morală, într-o societate care se doreşte a fi democrată, atât la nivel social – global, cât şi la nivel individual, transformă condiţia umană într-un veritabil teatru pe care se joacă o comedie umană având ca temă o lecţie de onoare, morală şi respect. Dacă această lecţie de morală nu este percepută corect, vor exista în continuare elemente negative şi nedorite, care apar la nivelul întregului sistem de funcţionare a normalului şi a firescului.
Pretul nostru: Lei (Ron) 190.00
|
|
În general, corupţia există încă din cele mai vechi timpuri, fiind cunoscută ca unul din comportamentele cele mai grave, şi în acelaşi timp, cele mai răspândite ale funcţionarilor publici. Desigur, de-a lungul secolelor, tradiţiile şi condiţiile istorice şi geo-politice au modificat considerabil sensibilitatea opiniei publice în ceea ce priveşte perceperea şi evaluarea acestor comportamente precum şi modul în care ele sunt tratate în reglementările legale. În anumite perioade ale istoriei, oferirea şi primirea de foloase de către funcţionari au fost chiar acceptate ca fiind ceva firesc, ţinând de o anume curtoazie. În românia de exemplu, bacşişul nu era considerat o infracţiune, însă era reprobat din punct de vedere moral. În Europa, Codul penal francez din 1810 – Codul Napoleon – a introdus pentru prima dată sancţiuni foarte grave pentru infracţiunile de corupţie, atât în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cât şi pentru efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu. Acest model a fost urmat atât de alte state europene, dar şi de ţara noastră. Dintre infracţiunile de corupţie face parte şi infracţiunea de luare de mită, care constituie obiectul lucrării de faţă, şi este pedepsită destul de grav de sistemul nostru de drept. Astfel, în prezent, infracţiunea de luare de mită, îşi găseşte cadrul legal în art. 254 din Codul penal, din care rezultă că fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. În cazul în care această faptă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. În cazul infracţiunii de luare de mită, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul mitei se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Din incriminarea legală, rezultă gravitatea infracţiuni care aduce atingere bunei desfăşurări a relaţiilor sociale şi care duce la neîncrederea populaţiei în instituţiile statului. Nu în ultimul rând gravitatea faptei de luare de mită rezultă implicit creşterea ratei criminalităţii de corupţie, în prezent ţara noastră fiind pe unul din primele locuri în Europa. În acest sens nu trebuie neglijat faptul că, în condiţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeană (dată care a fost stabilită ca fiind anul 2007, în cadrul summit-ului U.E. de la Copenhaga de la sfârşitul anului 2002), aceasta ne-a impus ca o condiţie esenţială, luarea de măsuri în vederea reducerii criminalităţii de corupţie, care fac serviciile publice foarte greu operante. În concluzie, având în vedere toate cele prezentate pe parcursului lucrării, îmbinând fondul teoretic cu o latură practică, şi având ca bază o bogată bibliografie în domeniu, atât română, cât şi străină, sperăm că am format o imagine cât mai completă asupra unui subiect care se află acum mai mult ca oricând în atenţia opiniei publice, dar şi a organelor statului.
Pretul nostru: Lei (Ron) 160.00
|
|
În prezent, sediul juridic al instituţiei se regăseşte în Titlul VI din partea generală a Codului penal, art. 111-118. Măsurile de siguranţă sunt incluse în sfera sancţiunilor de drept penal, alături de pedepse şi măsuri educative. Întrucât pe lângă pericolul social al faptei săvârşite, există stări, situaţii care relevă o primejdie pentru viitor în ce priveşte săvârşirea altei infracţiuni, legiuitorul a statuat în art. 111 Cod penal că măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unor stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Deci nevoia de apărare a determinat introducerea în legea penală şi a unor sancţiuni preventive. Elementele care stau la baza definirii măsurilor de siguranţă, acceptate de majoritatea autorilor de specialitate sunt: starea de pericol, scopul preventiv, absenţa caracterului retributiv, durata, în principiu, nedeterminată; acestea trăsături principale diferenţiază măsurile de siguranţă de pedepse. În dreptul penal român contemporan, măsurile de siguranţă sunt definite ca fiind sancţiuni de drept penal cu caracter preventiv, al căror scop este înlăturarea unor stări de pericol generatoare de fapte prevăzute de legea penală. Spre deosebire de pedepse, care sunt totdeauna consecinţa răspunderii penale, măsurile de siguranţă sunt determinate de starea de pericol în evidenţă prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi au un caracter eminamente preventiv. Datorită acestui caracter preventiv, măsurile de siguranţă se iau faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală, deci indiferent dacă fapta constituie sau nu infracţiune şi se pot lua chiar dacă făptuitorul nu i se aplică o pedeapsă, cu excepţia măsurii prevăzute în art 112 lit. d, indiferent dacă făptuitorul este minor sau major. Măsurile de siguranţă, ca şi pedeapsa au şi un caracter coercitiv explicat prin restrângerea libertăţii făptuitorului sau prin atingerea adusă proprietăţii acestuia. Rezultă că temeiul luării măsurilor de siguranţă este starea de pericol a celui ce a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Legea stabileşte stările de pericol care atrag luarea măsurilor de siguranţă. Întrucât nu se prevede perioada de timp pe care pot fi luate, rezultă că pot fi luate pe durată nedeterminată, ele durând atâta timp cât există starea de pericol. Încetarea stării de pericol determină încetarea măsurii de siguranţă dispuse. Măsurile de siguranţă reglementate de Codul penal român în vigoare sunt: obligarea la tratament medical; internarea medicala; interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie; interzicerea de a se afla în anumite localităţi; interzicerea de a părăsi ţara; expulzarea străinilor; confiscarea specială; interdicţia de a reveni în locuinţa familiei. În cazul concursului de infracţiuni, se impune luarea unei singure măsuri de siguranţă. Dacă au fost luate mai multe măsuri de siguranţă de natură deosebită, acestea se cumulează. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage şi suspendarea măsurilor de siguranţă (art 81 al. 5 Cod penal). Luarea măsurilor de siguranţă se face de către instanţa de judecată, iar în cursul urmăririi penale de către luarea măsurilor prevăzute (art 113 şi 114 Cod penal) se face de către procuror. Procurorul sau instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire a internării provizorii şi totodată sesizează comisia medicală competentă să avizeze internare bolnavilor mintali şi a toxicomanilor periculoşi. (art 161 Cod penal). Amnistia, prescripţia şi graţierea, nu produc efecte în ceea ce priveşte măsurile de siguranţă.
Pretul nostru: Lei (Ron) 280.00
|
|
Modalităţile de optimizare a activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei presupun că o strategie eficientă de acţiune împotriva corupţiei are la bază prioritatea activităţilor de prevenire faţă de cele de reprimare, deoarece acestea din urmă implică o contaminare preexistentă a mediului social precum şi acţiuni complexe şi îndelungate, cu costuri mari şi rezultate incerte. În cadrul programelor guvernamentale privind prevenirea şi acţiunea împotriva corupţiei, pornindu-se de la identificarea sectoarelor vulnerabile la corupţie şi a factorilor de risc specifici au fost identificate următoarele forme de corupţie: corupţia administrativă - priveşte activitatea administraţiei publice locale şi centrale, autorităţile vamale, sănătatea şi asistenţa socială, cultura şi învăţământul, instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale - corupţia în justiţie, cu referire la autorităţile judecătoreşti: parchete şi instanţe; corupţia economică - în special în domeniul financiar-bancar, în agricultură, silvicultură şi în unele ramuri ale industriei: metalurgie-siderurgie, precum şi în prelucrarea şi comercializarea petrolului corupţia politică - legată în special de activitatea parlamentară şi a partidelor politice: efectele negative ale imunităţii parlamentare, influenţarea iniţiativelor legislative, finanţare partidelor politice şi a campaniilor electorale. De asemenea, corupţia reprezintă un factor de injusteţe socială care întreţine şi amplifică sărăcia, afectând, în ultimă instanţă dezvoltarea economică, aceasta fiind cea mai credibilă şi temeinică sursă de securitate. Sumele de bani şi foloasele care fac obiectul mitei sau altor infracţiuni de corupţie sunt scoase din circuitul economic normal şi capătă o destinaţie ocultă, reprezentând venituri ilicite. Toate aceste sume, care uneori ating valori considerabile, se adaugă sumelor folosite în mod legal pentru atingerea scopului în care a fost dată mita, astfel încât costul final al activităţii respective este amplificat în mod nejustificat cu un procent considerabil. Pe de altă parte, corupţia reprezintă un factor de subminare a potenţialului economic naţional favorizând dezvoltarea economiei subterane, iar amplificarea şi generalizarea acestui fenomen constituie o cauză importantă a stării precare a componentelor economice ale securităţii naţionale. Dintre domeniile cele mai afectate amintim domeniul financiar-bancar şi procesul de privatizare unde actele de corupţie au alimentat activităţi infracţionale complexe finalizate prin falimentul unor bănci sau privatizarea frauduloasă a unor obiective economice importante. De aceea prin activitatea de “combatere” a criminalităţii, deci şi a infracţiunilor de corupţie - latura complimentară a celei de prevenire – trebuie să înţelegem ansamblul de măsuri juridico-penale luate de organele de stat specializate, în temeiul legii, pentru constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni de corupţie, astfel ca orice persoană care a săvârşit o astfel de infracţiune să fie sancţionată penal potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Pretul nostru: Lei (Ron) 180.00
|
|
Autorii Codului penal comentat, Partea generala au comentat pe articole Codul penal adoptat prin Legea nr. 268/2009. Prezentul volum este consacrat "Partii generale" a Codului penal, fiecare text al codului fiind alcatuit din o bibliografie speciala selectiva formata din articole si note publicate in revistele de specialitate ori monografii, un comentariu teoretic, precum si referiri la practica judiciara. Comentariul la fiecare text este precedat de o examinare comparativa a continutului acestuia cu cel existent (corespondent) in legea penala anterioara pentru a pune in evidenta elementele de particularizare, cat si cele comune (acolo unde sunt) si a desprinde ratiunea pentru care legiuitorul in noul Cod penal a procedat la modificari semnificative in reglementarea anumitor institutii fundamentale ale dreptului penal, cat si la introducerea de noi institutii. Autorii lucrarii nu si-au propus sa trateze si referinte istorice privitoare la textele analizate, ci sa faca unele referiri numai acolo unde acestea aveau o relevanta in explicarea evolutiei unor texte, cum ar fi cele privitoare la reglementarea principiului legalitatii incriminarii, principiului legalitatii sanctiunilor de drept penal sau a trasaturilor esentiale ale infractiunii ori a sanctiunilor aplicabile minorului infractor. Autorii prezentei lucrari sunt: Ilie Pascu, Vasile Dobrinoiu, Traian Dima, Ioan Chis, Adrian Mihai Hotca, Mirela Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Costica Paun
Pretul nostru: Lei (Ron) 89.00
|
|
Această lucrare este destinată persoanelor care vor să-şi uşureze munca de pregătire a examenului de primire sau defi nitivare în profesia de avocat şi a fost elaborată ţinând cont de bibliografi a recomandată de instituţiile abilitate şi în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Pretul nostru: Lei (Ron) 53.00
|
|
În toate legislaţiile pedeapsa apare ca o consecinţă a nerespectării preceptului cuprins în norma juridică de drept penal, constând, însă, dintr-un rău, dintr-o suferinţă provocată celui pedepsit. Acesta înseamnă că pedeapsa determină o schimbare în rău a situaţiei celui condamnat (suprimarea vieţii, a libertăţii, restrângerea drepturilor, a posibilităţilor financiare, alterarea imaginii personale şi a bunului renume). Concepţiile moderne asupra pedepsei readuc în actualitate ideile retributive asupra sancţiunilor penale. De această dată, retribuţia nu mai apare ca o răzbunare a societăţii împotriva infractorului, ci ca o cântărire egală a faptei şi vinovăţiei acestuia, pe de o parte şi pedeapsă, pe de altă parte. Ori de câte ori se comite o infracţiune, statul este dator să intervină şi să aplice pedeapsa deoarece, altfel, se subminează încrederea şi respectul datorat acestuia de către cetăţeni. Astfel, pedeapsa care trebuie aplicată obligatoriu de către stat în numele societăţii nu trebuie să cauzeze suferinţe mai mari decât acelea care se desprind din conţinutul ei (restrângerea libertăţii, drepturilor, patrimoniului). Pedeapsa nu trebuie să-l supună pe cel condamnat la noi umilinţe şi suferinţe fizice, altele decât cele ce decurg implicit din aplicarea ei. În concluzie, putem afirma că pedeapsa cuprinde în esenţa ei o suferinţă, un rău ce trebuie suportat de cel ce a nesocotit norma juridică de drept penal pentru ca pe viitor să-şi schimbe atitudinea faţă de valorile sociale ocrotite de lege. Pedeapsa este un mijloc prin care societatea se fereşte de infracţiuni şi reacţionează contra celor care le-au săvârşit .
Pretul nostru: Lei (Ron) 160.00
|
|
Lucrarea examinează modul de reglementare al calităţii persoanei juridice de subiect al răspunderii penale atât în dreptul comparat, cât şi, cu precădere, în dreptul românesc. Deşi în legislaţia română această instituţie juridică este în vigoare încă din anul 2006, aplicarea ei practică este încă destul de redusă. Plecând de la analiza aprofundată a dispoziţiilor de drept penal şi procesual penal aplicabile în această materie şi a modului cum au fost până în prezent aplicate, autoarea îşi propune să ofere un instrument util practicienilor dreptului penal şi totodată sugestii de perfecţionare a legii.
Pretul nostru: Lei (Ron) 36.00
|
|
Infracţiunea de tâlhărie reglementată în Titlul III – Infracţiuni contra patrimoniului, din Codul penal în vigoare, se găsea incriminată şi sancţionată în legiuirile penale din cele mai vechi timpuri. Infracţiunea de tâlhărie se găseşte incriminată în vechile noastre pravile şi în legiuirile anterioare unirii principatelor. Astfel, pravilele lui Vasile Lupu (Cartea pentru învăţături - 1646) şi Matei Basarab (Îndreptarea legii - 1652) codicele penale ale lui Alexandru Sturza (1826) în Moldova şi a lui Barbu Ştirbei (1850) în Muntenia, conţineau dispoziţii cu privire la infracţiunile contra patrimoniului, între care se găseşte şi infracţiunea de tâlhărie. Codul penal român de la 1864, deşi copiat în mare parte după Codul penal francez, cuprinde în capitolul referitor la „crime şi delicte contra proprietăţilor ”, numeroase incriminări inspirate, de astă dată, din Codul penal prusac (art. 306-380) privitoare la apărarea patrimoniului menite să asigure cu mijloace mai severe ocrotirea acestuia. Infracţiunea de tâlhărie era prevăzută în Codul penal român de la 1864 în dispoziţiile din art. 317-320, atât în forma simplă, cât şi în forme agravate în raport cu mijloacele de constrângere folosite şi cu urmările actelor de constrângere. Tâlhăria era calificată crimă şi sancţionată cu diverse pedepse criminale. Codul penal de la 1936 denumit Codul penal Carol al II-lea, cuprindea în Cartea II, Titlul XIV intitulat „Crime şi delicte contra patrimoniului” sistematizat în 5 capitole, infracţiunile contra avutului (art. 524-573). Infracţiunea de tâlhărie era prevăzută în art. 529-534. dispoziţia din art. 529 prevedea tâlhăria simplă, iar dispoziţiile din art. 530 faptele asimilate tâlhăriei. Potrivit art. 530 pct. 1 C. pen. prevede că „se ocroteşte, de asemenea, că e săvârşit delictul de tâlhărie şi se pedepseşte şi acela care, surprins fiind în flagrant delict de furt, întrebuinţează violenţa sau ameninţarea, în scopul de a păstra lucrul furat sau de a distruge urmele delictului ori de a asigura scăparea sa ori a coparticipanţilor săi”. Dispoziţiile din art. 531-533 prevedeau formele agravate, între care figura, printr-o greşeală de tehnică legislativă, şi cazul în care tâlhăria a fost însoţită de omor sau de tentativă de omor. În cazurile arătate în dispoziţiile din art. 529-530, tâlhăria era calificată delict, sancţionat potrivit art. 531, în forma simplă cu închisoarea corecţională de la 3 la 8 ani, iar în forma agravată cu închisoarea de la 5 la 12 ani. În cazurile prevăzute în dispoziţiile din art. 532-533, tâlhăria era calificată crimă şi pedepsită cu muncă silnică de la 10 la 15 ani sau pe viaţă, iar uneori cu moartea.
Pretul nostru: Lei (Ron) 150.00
|
|
Codul penal, partea specială, grupează în cadrul Titlul VI, Capitolul I „Infracţiunile se serviciu sau în legătură cu serviciu”, aşa cum le-am analizat pe parcursul proiectului: infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 Cod penal), infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 Cod penal, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006); infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 Cod penal); abuzul în serviciu în formă calificată (art. 2481 Cod penal); neglijenţa în serviciu (art. 249 Cod penal); purtarea abuzivă (art. 250 Cod penal); neglijenţa în păstrarea secretului de stat (art. 252 Cod penal); conflictul de interese (art. 2531 Cod penal); luarea de mită (art. 254 Cod penal); primirea de foloase necuvenite (art. 256 Cod penal); traficul de influenţă (art. 257 Cod penal). Aşa cum am reţinut, dispoziţii importante în materie sunt grupate şi în cadrul Legii nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, aşa cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 60/2006 şi prin Legea nr. 69/2007. În cazul acestor infracţiuni, subiectul activ trebuie să aibă calitatea de funcţionar public, astfel cum este reglementată de Codul penal, chiar dacă accepţiunea este mult mai largă decât cea stabilită de Statutul funcţionarilor publici. Prin urmare, calitatea de funcţionar public implică existenţa unei însărcinări de serviciu, ca o situaţie de fapt, sau este consecinţa încheierii unui contract de muncă cu una din unităţile menţionate, în virtutea căruia subiectul exercită în mod real atribuţiile unei funcţii. Însărcinarea poate fi permanentă sau temporară, esenţial este ca persoana respectivă să se încadreze în colectivul de muncă al uneia din unităţile prevăzute în art. 145 şi să se supună regulamentului de ordine interioară care reglementează organizarea şi disciplina muncii. Pentru stabilirea calităţii de funcţionar public nu are relevanţă titlul însărcinării sau modalitatea învestirii (numire, repartizare, alegere, concurs). Este suficient ca subiectul activ al infracţiunii să exercite o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, sau altei persoane juridice de interes public. De asemenea, nu are relevanţă validitatea raportului de muncă şi nici nu este necesară existenţa unui contract de muncă sau o numire în funcţie, fiind suficientă exercitarea ca o realitate de fapt a atribuţiilor funcţiei. Va fi necesar însă să existe consimţământul expres ori tacit al conducerii unităţii în cauză, în sensul exercitării de către persoana respectivă a funcţiei. Potrivit art. 12 din Statut, categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului; secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale; prefect; secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale; subprefect; inspector guvernamental. În materie prezintă importanţă totodată şi prevederile cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 24/2004 din 21/04/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei; Hotărârea nr. 341 din 11 aprilie 2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, Hotărârea nr. 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină etc., Legea nr. 144 din 21 mai 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 47/2007 şi prin O.U.G. nr. 138/2007, adoptată în vedere asigurării exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice în condiţii de imparţialitate, integritate, transparenţă, prin organizarea în mod unitar şi instituţionalizat a activităţii de control al averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor respective şi a verificării conflictelor de interese, precum şi de sesizare a incompatibilităţilor. În practica judiciară s-a reţinut că în raport cu prevederile art. 257 alin. 1 C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă există atât atunci când făptuitorul are în mod real o influenţă asupra unui funcţionar, cât şi atunci când făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, deşi influenţa nu există în realitate. Prin urmare, fapta de a pretinde şi de a primi o sumă de bani, săvârşită de către o persoană care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., iar nu pe cele ale infracţiunii de înşelăciune. Prevalarea de o influenţă inexistentă în realitate, asupra unui funcţionar, deşi constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase - acţiune ce realizează elementul material al infracţiunii de înşelăciune -, prin voinţa legiuitorului constituie o infracţiune distinctă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen., traficul de influenţă existând, însă, spre deosebire de înşelăciune, indiferent dacă s-a cauzat sau nu o pagubă materială .
Pretul nostru: Lei (Ron) 270.00
|
|
Recidiva, ca forma a pluralitatii de infractiuni, consta in savarsirea din nou a unei infractiuni de catre o persoana care anterior a mai fost condamnat definitiv pentru alta infractiune. Pluralitatea de infractiuni desemneaza un grup de doua sau mai multe infractiuni, intre care care trebuie sa existe o anumita legatura din care decurg anumite consecinte juridice. Pluraliatea de infractiuni se prezinta sub mai multe forme, cele mai importante fiind: concursul de infractiuni; recidiva; pluralitatea intermediara de infractiuni. Legea noastra penala consacra in mod explicit ca principale forme ale pluralitatii de infractiuni, prin dispozitiile art. 32 alin. 1 din Codul Penal, concursul de infractiuni si recidiva, in mod implicit este consacrata forma pluralitatii intermediare de infractiuni intre concurs si recidiva, prin dispozitiile art.40 din Codul Penal. Criteriul de distinctie intre principalele forme ale pluralitatii de infractiuni, concursul de infractiuni si recidiva il constituie existenta sau inexistenta nei hotarari judecatoresti definitive de condamnare, in sensul ca pluralitatea de infractiuni constituie concurs de infractiuni atunci cand infractiunile ce o alcatuiesc au fost savarsite inainte ca faptuitorul lor sa fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele si este recidiva atunci cand, dupa condamnarea definitiva (pentru una sau mai multe infractiuni concurente), infractorul savarseste din nou una sau mai multe infractiuni. Pluralitatea intermediara se realizeaza atunci cand o persoana care, dupa ce a fost condamnata definiv pentru una sau mai multe infractiuni, savarseste din nou o infractiune , inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii acesteia ori in stare de evadare si nu sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru existenta starii de recidiva. Deci pluralitatea intermediara este o puralitate de infractiuni care nu constituie nici concurs de infractiuni si nici recidiva prezentand insa unele trasaturi caracteristice ale acestora si ocupand o pozitie intermediara intre ele. De asemenea, deosebirea dintre concursul de infractiuni si recidiva nu se reduce numai la aspectul formal (existenta unei hotarari definitive de condamnare pentru infractiunea comisa anterior) ci reflecta o periculozitate sporita a celui ce comite infractiunea in stare de recidiva si care persevereaza astfel pe calea infractionala , dispretuind avertismentul primit din partea societatii prin condamnarea definitiva , prin savarsirea unai noi infractiuni. Infractorul care a savarsit o recidiva , denumit infractor recidivist, dovedeste incorigibilitate in raport cu pedeapsa primita ai pe care uneori a si executat-o. Existenta recidivei ca simptom de incorigibilitate , sta la baza distinctiei ce se face intre infractorul primar si cel recidivist.
Pretul nostru: Lei (Ron) 180.00
|
|
Schimbarea fundamentală a legislaţiei internaţionale, săvârşită în secolul XX şi realizată pe planul documentelor, a însemnat trecerea dintr-un drept care recunoştea statelor dreptul de a dezlănţui război – jus ad bellum – într-un drept care le interzicea o asemenea acţiune, calificând-o şi sancţionând-o ca pe o gravă crimă de drept internaţional: războiul de agresiune. Cât timp i se recunoştea statului un jus ad bellum, nu era logic să-i ceri să nu dispună de arme. Dar, de vreme ce astăzi dezlănţuirea războiului este incriminată, cum se va mai justifica fabricarea şi deţinerea de arme şi de forţe armate? Pentru a se menţine ordinea înăuntrul statului? Revenind pe plan naţional, schimbările produse în România după Decembrie 1989, în toate planurile vieţii, economice, sociale şi politice, precum şi deschiderea către toate ţările lumii, inclusiv posibilitatea cetăţenilor români de a călători liber pe alte meleaguri ale planetei, benefice şi absolut normale într-un stat de drept, au fost urmate, din nefericire, şi de proliferarea fenomenului infracţional în domeniul armelor şi muniţiilor. Necesitatea cunoaşterii prevederilor legale în domeniu se constituie într-un instrument eficace de luptă şi combatere a acestui flagel al zilelor noastre, la aceasta contribuind, în egală măsură, şi ultimele modificări aduse Codului Penal. O altă problemă, este respectarea, cu stricteţe, a regulilor de tactică criminalistică utile în efectuarea cercetării penale de descoperire a infracţiunilor săvârşite la regimul armelor şi muniţiilor. Datorită pericolului social pe care îl prezintă infracţiunile săvârşite la acest regim, organele de urmărire penală trebuie să dea dovadă de o pregătire temeinică şi riguroasă în prevenirea şi descoperirea acestor fapte. Admiţând că amploarea fenomenului de nerespectare a regimului armelor de foc şi muniţiilor constituie o ameninţare la adresa ordinii economice şi sociale, este unanim acceptată ideea conform căreia în lupta dată împotriva acestui flagel, trebuie coroborate eforturile mai multor factori, cum ar fi: puterea legislativă; puterea executivă; puterea judecătorească (instanţele şi parchetul); persoanele juridice de orice natură; marea masă a cetăţenilor. O altă măsură, ce trebuie luată, este înăsprirea regimului sancţionator legal actual. Este nevoie ca, prin documente internaţionale, să se precizeze caracterul criminal din punct de vedere al dreptului internaţional, atât al acţiunilor de continuare şi accentuare a cursei înarmărilor, cât şi al fabricării, stocării şi folosirii armelor de foc şi a muniţiilor aferente acestora.
Pretul nostru: Lei (Ron) 160.00
|
|
"Regimul circumstanţelor în dreptul penal român" constituie o monografie valoroasă, cu importante contribuţii personale care lărgesc orizontul asupra problematicii abordate prin prezentarea într-o concepţie modernă a unor idei dezvoltate pentru prima dată în literatura juridică.
Pretul nostru: Lei (Ron) 24.00
|
|
Din punct de vedere cultural, în România, diferitele forme de violenţă sunt bine tolerate de către societate, rezultatele unor studii întreprinse în acest sens fiind : 96% din populaţia adultă din România nu consideră că a pălmui copilul înseamnă a-l umili; 84% dintre părinţi utilizează pălmuirea copilului ca metodă de educaţie. În 1988, în lucrările pregătitoare ale legii referitoare la prevenirea relelor tratamente şi a protecţiei copilului din Franţa, comisia de lucru a utilizat ca definiţie de lucru pentru copilul maltratat următoarea aserţiune: “copilul victimă a părintelui sau a adultului care îl are în grijă, fie prin acte brutale voluntare comise contra copilului fie prin omisiunea intenţionată a îngrijirilor, fapte care conduc la răniri fizice sau comportamentale, mai greu de evidenţiat pentru că nu lasă urme fizice: brutalităţi controlate, comportamente sadice, manifestări rejetante, dispreţuitoare faţă de copil, abandon afectiv; exigenţe educaţionale disproporţionate faţă de capacităţile copilului ca şi abuzul sexual. Toate acestea afectează dezvoltarea psihoafectivă a copilului putând duce până la distrugerea corporala a copilului” . Din punct de vedere al intervenţiei în maltratare se identifică două categorii : copii în situaţii de risc de maltratare; repetarea precoce a riscului poate conduce la măsuri care să prevină producerea maltratării. În general necesită un sprijin pentru familie; copii victime ale maltratării; în general se evaluează locul, forma, asocierea leziunilor, în relaţie cu vârsta copilului şi cu mărturiile copilului (explicite sau implicite, în comportamentul copilului). Adesea prin îndepărtarea copilului de relaţia maltratantă semnele dispar, ceea ce constituie o dovadă în plus a maltratării. „Abuzul emoţional reprezintă eşecul adultului de care copilul este foarte legat de a oferi un mediu de dezvoltare corespunzător sau acte comportamentale care pot dăuna dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale“. În cadrul acestui tip de abuz pot fi menţionate: restricţii de deplasare, discriminare, ridiculizare sau alte forme de tratament ostil şi de respingere. „Abuzul sexual este implicarea unui copil într-o activitate sexuală pe care el nu o înţelege, pentru care nu are capacitatea de a-şi da încuviinţarea informată, pentru care nu este pregătit din punct de vedere al dezvoltării sau care încalcă legile sau tabuurile sociale“. „Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenţia de a produce plăcere sau de a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă şi dezvoltare, se află faţă de el într-o relaţie de răspundere, încredere sau putere“.
Pretul nostru: Lei (Ron) 160.00
|
|
Dintre toate infracţiunile ce pot fi săvârşite prin presă, cele mai frecvente cazuri practice sunt întemeiate pe art. 205-206 Cod penal, referitoare la insultă şi calomnie. Între aceste două infracţiuni legiuitorul a stabilit ca fiind mai gravă calomnia, aplicându-i şi un regim sancţionator mai sever. Noţiunea de calomnie desemnează afirmarea sau imputarea, în public, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată ar supune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă, sau disciplinară, ori dispreţului public. Ceea ce este caracteristic, pentru calomnia prin presă, faţă de modalitatea tip a infracţiunii de calomnie, este dat de faptul că în cazul celei dintâi afirmarea sau imputarea în public se face prin mijloace de comunicare în masă (mass-media), ziare, reviste, diverse publicaţii etc. În ce priveşte obiectul juridic al acestei modalităţi a infracţiunii, acesta ca şi la modalitatea tip este format din totalitatea relaţiilor sociale care apără demnitatea şi reputaţia persoanei umane, care sunt afectate prin săvârşirea infracţiunii. Se are în vedere demnitatea şi reputaţia sub aspectul ei obiectiv, adică a aprecierii pe care o acordă celelalte persoane subiectului pasiv (persoana vătămată prin infracţiune). De aceea, la calomnie, ceea ce se atinge în primul rând este reputaţia unei persoane şi numai în al doilea rând şi uneori indirect onoarea acestuia. Subiectul activ al infracţiunii de calomnie prin presă este redactorul, colaboratorul permanent sau ocazional, petiţionarul sau orice altă persoană care reuşeşte să facă publice printr-un mijloc de comunicare de masă, fapte calomnioase prin care se lezează cu intenţie reputaţia unei persoane determinate, subiectul pasiv al infracţiunii. Relativ la subiectul activ al infracţiunii de calomnie prin presă se pot face anumite nuanţări, privind notorietatea gazetarului, în cazul săvârşirii de către acesta a calomniei prin presă. Luam aici termenul de notorietate în sensul de credibilitate, probitate morală şi profesională. În acest context putem afirma că una este calomnia venită din partea unei persoane oarecare şi alta este calomnia venită de la un autor de prestigiu. Câteva precizări se impun în legătură cu, conţinutul constitutiv al infracţiunii. Astfel în ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material din conţinutul acesteia este format din acţiunea de afirmare sau imputare a unei fapte ilicite, determinate şi neadevărate, puse în responsabilitatea unei persoane determinate. Cu privire la aceste acţiuni sunt importante anumite delimitări care derivă din faptul că nici teoria nici practica judiciară nu diferenţiază între cele două acţiuni calomnioase “a afirma” şi “ a imputa”. În cazul afirmării unei fapte calomnioase, calomniatorul susţine veridicitatea unei fapte, el recurge la o evocare, la un raţionament, cu faptă şi făptuitor în care premisa este falsă, dar aparenţa de adevăr a faptei şi făptuitorului rezistă percepţiei determinate în cauză, pe când în cazul imputării fapta calomnioasă este fără echivoc (fapta aceasta a fost săvârşită de persoana respectivă). În ce priveşte faptul ziaristic calificat ilicit şi acesta poate beneficia în egală măsură de diferenţele semantice şi de conţinut pentru desemnarea calomniei de presă. Legea stabileşte, de asemenea, ca afirmarea sau imputarea să se facă, printr-un mijloc public de comunicare în masă. Legiuitorul român a anticipat novator, relaţia “în public - mijloc public” cu o valoare absolută în stabilirea faptelor ilicite de presă, a delictelor de presă, în care presa aşa cum ştim reprezintă un mijloc de comunicare, cel mai important în societăţile moderne şi post-moderne. Presa (scrisă, vorbită, televizată) este în esenţa ei “în public”, la fel cum este şi un mijloc public, un mesaj public intermediat pe un suport public. În acelaşi timp, presa este un act eminamente intenţional. Urmarea imediată a cestor acţiuni va fi dată de atingerea adusă credibilităţii unei persoane. De asemenea se cere o legătură de cauzalitate între faptele care constituie elementul material al infracţiunii şi urmarea imediată. În ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de calomnie acţiunile care formează elementul material, din cadrul laturii obiective, sunt săvârşite cu intenţie, care poate îmbrăca ambele forme, atât directă cât şi indirectă. În literatura de specialitate se consideră că, în cazul calomniei prin presă, forma de vinovăţie poate fi numai intenţia directă. Ca o concluzie la cele prezentate pe scurt, cu privire la infracţiunea de calomnie prin presă, am putea preciza că aceasta în condiţiile vieţii de azi, în care presa constituie un important formator de opinie, o putere în stat, se impune o reglementare coerentă, care să vină în acord cu noile tendinţe ale vieţii sociale, ţinându-se cont de multitudinea situaţiilor practice în care în care se întâlnesc astfel de conflicte.
Pretul nostru: Lei (Ron) 260.00
|
|
Sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii reprezinta o solutie pentru eliminarea efectelor negative ale detentiei si o consecinta a evolutiei si umanizarii pedepsei. Lucrarea argumenteaza necesitatea pedepsei, prezinta evolutia sistemelor de pedepse, defineste si caracterizeaza sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii, sustinandu-le cu elemente de drept comparat, documente si recomandari europene si, tinand seama de justitia restaurativa, justifica necesitatea introducerii lor in dreptul penal roman.
Pretul nostru: Lei (Ron) 29.00
|
|
Aşa cum s-a subliniat dacă am deschide „bibliografia prostituţiei”, am rămâne uimiţi de numărul mare al scrierilor: legişti, sociologi, medici, igienişti, jurnalişti, toţi într-o luptă pentru reglementarea sau abolirea prostituţiei . Prostituţia, desfrâul sub formă de afacere, este aproape de aceeaşi vârstă cu omenirea. Cultura sexuală ajunsese la un nivel foarte înalt încă în societăţile antice. Esenţa mistică a senzualităţii a scos apoi la lumină culturile erotice religioase. De-a lungul epocilor istorice, dar, cu siguranţă, şi cu mult înainte de acestea, contactul intim, sexul ca sursă a extazului, a oferit dintotdeauna, o cale directă de experimentare a transcendenţei individuale. Ţinând cont că prostituţia nu se reduce la contactul intim desfăşurat cu scopul unui câştig material, remarcăm că trecutul sexual al omenirii dispune de a largă „paletă de culori”, izvorâtă din comuniunea de interese promovate de femei şi de tinerele fete. Trăsăturile vieţii sociale caracteristice unei anumite epoci determină marea majoritate a femeilor să pornească pe calea destrăbălării, fie din apostazie religioasă, fie înflăcărate de dorinţa de a parveni social sau financiar. Potrivit art. 328 Cod penal, prostituţia este fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă, practicând în acest sens raporturi sexuale cu diferite persoane se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani . În multe state dezbaterile asupra prostituţiei sunt şi astăzi încă vii, opiniile fiind pro sau contra acestui fenomen. Se susţine că din punct de vedere moral prostituţia nu este decât dovada depravării şi este indezirabilă întrucât constituie o încălcare gravă a moralităţii. Nici pe plan internaţional nu au lipsit preocupările împotriva prostituţiei. Astfel de idei împotriva prostituţiei au stat la baza Convenţiei internaţionale pentru suprimarea traficului de persoane şi a exploatării prostituirii semenilor , care arată în preambul că „prostituţia şi răul care o însoţesc, traficul cu fiinţe umane în vederea restituirii lor sunt incompatibile cu demnitatea şi valoarea persoanei umane şi pun în pericol bunăstarea individului, a familiei şi a comunităţii”. Tot astfel, Consiliului Europei a adoptat Convenţia privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005
Pretul nostru: Lei (Ron) 220.00
|
|
În dezvoltarea subiectului care a format obiectul lucrării de faţă „Suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere” am analizat tema aleasă atât din punct de vedere teoretic, dar şi practic, pentru a da astfel conţinutului lucrării un caracter cât mai complet şi concret. În demersul nostru am început analiza prin sublinierea unor aspecte generale legate de materia analizată, pentru ca în capitolele următoare să trecem efectiv la un studiu aprofundat asupra problemelor care ne interesează. În acest sens, în Capitolul II am trecut în revistă toate datele legate de suspendarea condiţionată a executării pedepsei, analizând toate problemele care ţin de această situaţie, iar în Capitolul III am redat, în aceeaşi măsură, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere, abordând de asemenea toate datele problemei. Pentru a întregi tema elaborată, în Capitoul IV am avut în vedere o scurtă comparaţie între cele două instituţii analizate, pentru a avea în acest fel o imagine completă asupra materiei la care am făcut referire în lucrarea de faţă. Acest capitol V încheie şirul problemelor enunţate, pentru că în acest final nu ne-am propus decât să evidenţiem structura şi principalele titluri ale lucrării.
Pretul nostru: Lei (Ron) 160.00
|
|
Tâlhăria este fapta persoanei care pentru săvârşirea acţiunii de furt sau pentru păstrarea lucrurilor furate ori pentru înlăturarea urmelor furtului sau înlăturarea pericolului de a fi prinsă recurge la violenţe, ameninţări sau alte constrângeri îndreptate împotriva unei alte persoane. Prin voinţa legiuitorului, în conţinutul infracţiunii de tâlhărie sunt reunite două fapte incriminate distinct de Codul penal, pe de o parte furtul, iar pe de altă parte violenţa sau ameninţarea. Furtul constituie acţiunea principală, de bază, în structura faptei de tâlhărie , prin care făptuitorul realizează scopul ce şi l-a propus şi anume însuşirea pe nedrept a unor bunuri mobile, în timp ce folosirea de violenţă, ameninţări sau alte forme de constrângere, constituie acţiunea adiacentă, secundară, de particularizare a acţiunii principale. Actele de violenţă, ameninţare ori punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra constituie doar mijloace pentru săvârşirea acţiunii de furt sau pentru păstrarea bunului furat ori pentru înlăturarea urmelor furtului sau pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea. Atunci când violenţa sau ameninţarea a fost folosită pentru săvârşirea furtului, ori a urmat acestuia, între furt şi violenţă sau ameninţări există o strânsă legătură din punct de vedere subiectiv, ceea ce l-a determinat pe legiuitorul nostru considerarea acestor activităţi distincte din punct de vedere material drept o unitate infracţională, o unitate juridică având însă un conţinut complex. Infracţiunea complexă este definită de Codul penal în art. 41, alin. 3, astfel: „Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element sau ca circumstanţă agravată, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală”. Literatura juridică defineşte infracţiunea complexă ca fiind acea infracţiune care cuprinde în conţinutul său obiectiv, esenţial sau accidental, o altă infracţiune, fie în mod natural, fie prin voinţa legiuitorului, infracţiunea complexă se numeşte şi absorbantă. Tot în literatura juridică s-a vorbit adesea, în caracterizarea infracţiunii complexe, de alăturarea a două conţinuturi de infracţiune, cuprinzând fiecare o acţiune separată, care, îmbinându-se dau naştere unei singure infracţiuni iar ca exemplu s-a invocat, în mod constant, infracţiunea de tâlhărie, în care se îmbină acţiunea specifică conţinutului infracţiunii de furt (art. 208, Cod penal) cu cea specifică conţinutului infracţiunii de lovire sau alte violenţe (art. 180, Cod penal) ori infracţiunii de ameninţare (art. 193, Cod penal). Integrarea conţinutului celor două infracţiuni absorbite – infracţiunea de furt şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe ori ameninţare, în infracţiunea absorbantă – infracţiunea de tâlhărie, imprimă acesteia caracterul de unitate. Interdependenţa şi condiţionarea reciprocă a componentelor sale atribuie infracţiunii de tâlhărie o structură unitară şi un pericol social propriu .
Pretul nostru: Lei (Ron) 120.00
|
|
Legea penală incriminează, de regulă, infracţiunile ajunse în faza consumării. În anumite cazuri, însă, atunci când activitatea materială este întreruptă înainte de ducerea ei la capăt, sau, deşi activitatea materială s-a realizat în totalitate, rezultatul nu se produce datorită anumitor împrejurări independente de voinţa făptuitorului. O astfel de situaţie în legislaţie şi literatura juridică poartă numele de tentativă şi se pedepseşte conform legii. Pentru a înţelege mai bine rolul tentativei, între formele infracţiunii este necesar a se porni de la perioadele în care se desfăşoară activitatea infracţională. Avem în vedere aici: perioada internă şi perioada externă. În ce priveşte perioada internă, aceasta este ţărmurită de momentul încolţirii ideii, pe de o parte, şi luarea hotărârii de a săvârşii infracţiunea, pe de altă parte - între acestea aflându-se deliberarea sau lupta motivelor. Această perioadă nu are relevanţă din punct de vedere penal, deoarece nu reprezintă o manifestare a individului în sfera relaţiilor sociale. Gândul criminal nu reprezintă un pericol câtă vreme nu s-a realizat într-o faptă (cogitationis poenam nemo patitur). Perioada externă însă, are relevanţă penală, în afara actelor de pregătire, când regula este că acestea nu se pedepsesc, şi în cadrul acesteia regăsim trei faze: faza actelor de pregătire; faza actelor de executare; faza urmărilor. Faza actelor de pregătire este aceea care corespunde activităţii de pregătire a infracţiunii, aceste activităţii nefiind incriminate decât atunci când ele constituie, în sine, o infracţiune sau când sunt asimilate tentativei. Faza executării reprezintă cea mai importantă fază în procesul infracţional şi începe în momentul în care se trece la executarea hotărârii infracţionale, adică se execută acţiuni, activităţii prin care este realizat actul de conduită interzis prevăzut de norma penală. În faza de executare, se pot distinge momente, care capătă individualitate pe planul dreptului penal. Astfel, este posibil ca activitatea de executare să se întrerupă, ori să fie dusă până la capăt, dar rezultatul cerut de lege pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii să nu se producă. În ce priveşte faza urmărilor, aceasta se caracterizează prin producerea urmărilor socialmente periculoase prevăzute în latura obiectivă a infracţiunii. O infracţiune care a ajuns în această fază este considerată completă. Aşa cum am văzut însă, multe acţiuni infracţionale nu sunt duse până la capăt, nu ajung a fi infracţiuni consumate. Ele rămân în faza de tentativă. Astfel, în existenţa progresivă a unei activităţii infracţionale, tentativa se situează în faza actelor de executare a infracţiunii, între începutul executării acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective şi producerea rezultatului socialmente periculos. Tentativa este definită în doctrină, ca formă a infracţiuni ce constă în punerea în executare a hotărâri de a săvârşii infracţiunea, executare ce a fost întreruptă ori nu şi-a produs efectul, deşi executarea a fost efectuată în întregime. Tentativa constituie deci, o formă a infracţiunii, căci întotdeauna rezultatul nu se produce, fie datorită întreruperii actului de executare, fie datorită altor împrejurări, când actul de executare este efectuat în întregime. Periculozitatea tentativei poate fi dedusă din însăşi definiţia acesteia, ea constând în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea. De asemenea, există tentativă şi în cazul în care producerea rezultatului nu a fost posibilă datorită insuficienţei mijloacelor folosite, sau defectuozităţii acestora, ori datorită împrejurării că obiectul nu se găsea în locul unde credea făptuitorul că se află.
Pretul nostru: Lei (Ron) 170.00
|
|
Aşa cum rezultă din prezenta lucrare, dintre infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei, tortura ridică cele mai importante probleme, întrucât se referă la drepturile inalienabile ale omului privind viaţa, integritatea fizică şi morală a persoanei. Pe de altă parte, însăşi ideea de justiţie este pusă sub semnul întrebării din moment ce înfăptuirea ei este viciată prin utilizarea forţei şi violenţei. În contextul în care statul român a aderat la documentele de drept internaţional care ocrotesc aceste valori, studierea din punct de vedere juridic a torturii se justifică prin necesitatea alinierii practicii judiciare româneşti, la cea europeană şi mondială, care respectă valorile democraţiei. De aceea, în scopul redării unei imagini cât mai complete asupra subiectului analizat, pe parcursul lucrării de faţă am încercat a avea în vedere majoritatea aspectelor teoretice cu privire la subiectul analizat şi completarea acestora cu elemente din practica judiciară, astfel încât lucrarea să fie cât mai bine structurată şi pe înţelesul cititorului. Totodată trebuie precizat că, deşi această lucrare a trecut în revistă majoritatea opiniilor specialiştilor în domeniu, nu trebuie contestat faptul că pot exista şi alte puncte de vedere, care îmbogăţesc şi vor îmbogăţi doctrina juridică privind tortura, constituind în mod firesc o bază de discuţii şi un temei pentru perfecţionarea legislaţiei care are ca obiect înfăptuirea justiţiei.
Pretul nostru: Lei (Ron) 220.00
|
|
În conformitate cu prevederile art. 2671 alineat 1 din Codul penal, infracţiunea de tortură constă în “fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlul oficial sau la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane”. Fapta se sancţionează mai aspru dacă a avut vreuna din urmările arătate în art. 181 sau 182, ori a avut ca urmare moartea victimei (art. 2671 alin. 2 şi 3 C. penal) . ... Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tortură are mai multe ipostaze normative şi rezidă în acţiunea de a provoca unei persoane o durere sau suferinţe puternice, psihice ori fizice, prin acte de violenţă. Elementul material se analizează judiciar, deoarece, în această variantă fapta nu există dacă instanţa apreciază că durerile sau suferinţele nu sunt puternice. Pot intra în această categorie chiar actele ce alcătuiesc elementul material al faptei prevăzută în art. 180 alin. 1 şi 2 C. pen., dacă instanţa apreciază ca intensitatea durerii, oricât de scurtă ar fi ea, este puternică: aplicarea unei pedepse victimei. Prin pedeapsă se înţelege orice sancţiune injustă, nepermisă de lege, tinzând să înfrângă voinţa victimei, sau pur şi simplu să-i provoace suferinţe fizice ori morale; a intimida victima înseamnă a inspira teamă, spaimă faţă de un posibil rău ce i s-ar putea face ei sau unei terţe persoane; exercitarea de presiuni este reprezentată de constrângerea fizică sau morală a victimei (obiect al activităţii oficiale sau o terţă persoană). Această constrângere nu trebuie să îndeplinească toate cerinţele prevăzute de art. 46 C. pen., dar, acţiunea subiectului activ trebuie să pericliteze serios, semnificativ, drepturile victimei.
Pretul nostru: Lei (Ron) 150.00
|
|
Aşa cum am reţinut pe parcursul studiului, traficul de influenţă constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă îl constituie relaţiile sociale a căror formare şi dezvoltare se întemeiază pe încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure orice funcţionar şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, cerinţe pentru realizarea cărora este necesară înlăturarea oricărei suspiciuni care s-ar putea crea cu privire la activitatea acestora prin săvârşirea faptei prevăzute în art. 257 C.pen. De regulă, infracţiunea este lipsită de obiect material. Dacă făptuitorul primeşte un bun, va exista şi un obiect material, constând în bunul respectiv. Subiect activ poate fi orice persoană. Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar, iar acesta are şi el atribuţii în legătură cu actul pe care urmează să-l îndeplinească funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există un concurs de infracţiuni între luarea de mită (art. 254 C. pen.) şi trafic de influenţă (art. 257 C. pen.), cu condiţia ca făptuitorul să fi asigurat persoana că va beneficia şi de serviciile care intră în competenţa sa. Participaţia penală este posibilă sub toate formele. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă subiectul pasiv este persoana juridică, iar în subsidiar funcţionarul determinat în a cărui atribuţie de serviciu intră îndeplinirea unui act anumit sau un funcţionar care poate fi determinat prin precizarea actului pentru a cărei îndeplinire urmează a se exercita influenţa: chiar dacă nu a fost indicat expres subiectul pasiv subsidiar este suficientă determinarea actului, a sferei de atribuţii unui funcţionar anume, singurul care are asemenea atribuţii, şi deci făcându-se posibilă indicarea (chiar imediată) a funcţionarului. Elementul material al laturii obiective poate fi realizat prin oricare dintre următoarele trei acţiuni alternative: primirea; pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri. Primirea de bani sau alte foloase presupune preluarea de către făptuitor a unei sume de bani, a unui bun sau altor foloase. Pretinderea de bani sau alte foloase înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii să i se dea o sumă de bani, un bun etc. În practica judiciară s-a considerat că există trafic de influenţă şi atunci când făptuitorul a pretins o sumă de bani cu împrumut, pentru a interveni pe lângă un funcţionar ca să se rezolve cererea solicitantului. Acceptarea de promisiuni de daruri presupune manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite. Este necesar ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar. Cerinţa legii este îndeplinită şi atunci când făptuitorul nu dezminte afirmaţiile făcute de o altă persoană că ar avea influenţă asupra funcţionarului. Nu interesează dacă făptuitorul a precizat sau nu numele funcţionarului asupra căruia are sau a lăsat să se creadă că are influenţă, fiind suficient să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. Ceea ce interesează este ca influenţa reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.
Pretul nostru: Lei (Ron) 250.00
|
|
Flagelul drogurilor este unul din fenomenele cele mai complexe, mai profunde şi mai tragice ale lumii contemporane. În secolul XX cuvântul „drog” a căpătat sensul care i se atribuie cel mai frecvent astăzi: toxic, stupefiant. Legată de noţiunea de stupefiant este cea de „trafic ilicit” care în accepţiunea Convenţiei unice asupra stupefiantelor din 1961 înseamnă, conform art. 1, pct. 1, lit. h, „cultura sau orice trafic de stupefiante, care au scopuri contrarii celor prevăzute în prezenta convenţie”. Potrivit art. 1, lit. j, din Convenţia asupra substanţelor psihotrope din anul 1971, expresia „trafic ilicit” se referă la fabricarea sau traficul de substanţe psihotrope efectuate contrar prevederilor acestei convenţii. Potrivit dispoziţiilor din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, expresia „trafic ilicit” desemnează infracţiunile vizate la paragrafele 1 şi 2 ale art. 3 din Convenţie dintre care amintim: producerea, fabricarea, extracţia, prepararea, oferta, punerea în vânzare, distribuirea, vânzarea, livrarea în orice condiţii, expedierea, expedierea în tranzit, transportul, importul sau exportul oricărui stupefiant sau oricărei substanţe psihotrope, încălcându-se dispoziţiile modificate ale Convenţiei din 1961 şi ale Convenţiei din 1971. În condiţiile în care, pe plan mondial, consumul şi traficul de stupefiante cunosc o amploare fără precedent, ameninţând să acapareze şi alte ţări care nu s-au confruntat cu acest flagel, se impune intensificarea măsurilor de cunoaştere, prevenire şi combatere a oricărei încercări de consum şi trafic ilicit de stupefiante în România. Nu se poate neglija faptul că România se situează pe magistralele de legătură între Orient şi Occident, confruntându-ne cu afluxul miilor de orientali ce încearcă penetrarea graniţelor româneşti, spre vestul Europei. În ciuda eforturilor politice ale ţărilor Uniunii Europene, aceasta rămâne în mod cert o uniune mai ales în plan economic, încercând în acelaşi timp să devină o uniune politică şi socială. Paşi importanţi au fost făcuţi de către Uniunea Europeană mai ales în ultimul rând, prin finalizarea, în iunie-iulie 2003, a Proiectului de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa. De asemenea, alţi paşi importanţi spre o uniune politică şi socială s-au făcut după atacurile teroriste din martie 2004, din Spania, evenimente care au general îndelungi discuţii pe aceasta temă la nivelul oficialităţilor Uniunii Europene, în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, din 25-26 martie 2004. Relaţiile sociale, oportunităţile economice, dar şi relaţiile de piaţă se află într-o continuă şi rapidă schimbare, fiind influenţate de factorii economici, politici, sociali; odată cu schimbările în domeniul economic înfloreşte şi economia subterană, apar noi oportunităţi ilegale de a obţine bani, susţinute de o legislaţie deficitară. Aşadar, şansa pentru societate de a deveni o victima a infracţionalităţii transfrontaliere este în continuă creştere. De aceea, este de necontestat faptul că la dezvoltarea unui spaţiu economic liber în cadrul Uniunii Europene şi accesul din ce în ce mai larg al ţarilor din centrul şi estul Europei a dus şi va duce la apariţia, dezvoltarea şi diversificarea a noi forme de manifestare ale infracţionalităţii transfrontaliere. Implicaţiile criminologice constau în dezvoltarea unei „pieţe europene a crimei” în cadrul căreia infractorii îşi construiesc structuri puternice şi de durată, structuri bazate pe cooperare şi organizare transfrontaliere. Este cazul pieţei drogurilor.
Pretul nostru: Lei (Ron) 240.00
|
|
Tratat de drept penal. Partea specială reprezintă o explicaţie teoretică amănunţită a textelor din Partea specială a Codului penal în vigoare, cu modificările aduse până la data de 1 ianuarie 2009, fiind valorizate lucrările doctrinare şi practica judiciară apărute până la aceeaşi dată. Lucrarea ,,Tratat de drept penal. Partea specială '' a primit in anul 2009 premiul Ion Tanoviceanu din partea Uniunii Juriştilor din Romania, Societatea Academică ,, Titu Maiorescu'', revistele ,,Dreptul'' şi ,,Palatul de Justiţie''
Pretul nostru: Lei (Ron) 168.00
|
|
Datorită complexităţii situaţiilor care pot determina infracţiunile de violenţă (unde este cuprinsă şi vătămarea corporală gravă), dar şi datorită pericolului ridicat pe care ele îl înregistrează asupra societăţii umane, trebuie să se aibă în vedere şi un complex de mijloace de prevenire şi combatere a acestora, mijloace date în special, de ştiinţele penale. În acest context, trebuie să subliniem că o contribuţie importantă la asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului consacrate de Constituţie o aduce şi legea penală. Sistemul părţii speciale a Codului penal a fost conceput în raport de criteriul obiectului juridic al infracţiunilor şi de importanţa valorilor sociale apărate împotriva activităţilor infracţionale, prin incriminarea ca infracţiuni a faptelor ce prezintă pericol social, a faptelor ce încalcă drepturile şi libertăţile omului. Cadrul juridic menit să dea eficienţa apărării acestor drepturi şi libertăţi îl formează Titlul II din Partea specială a Codului penal. Apărarea persoanei umane prin dispoziţiile cuprinse în acest titlu priveşte pe om în ansamblul atributelor care caracterizează fiinţa umană (viaţa, integritatea corporală, libertatea, inviolabilitatea sexuală, demnitatea). În cadrul titlului de care amintim, privitor la infracţiunile contra persoanei, materia a fost sistematizată astfel ca fiecărui atribut al persoanei să-i corespundă un capitol distinct. Primul este consacrat, aşadar, infracţiunilor contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii; al doilea, infracţiunilor contra libertăţii persoanei, al treilea, infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală şi ultimul infracţiunilor contra demnităţii. În subgrupa infracţiunilor contra integrităţii corporale sau sănătăţii sunt incriminate faptele de pericol social comise prin metode şi mijloace specifice şi prin care se aduce atingere, se vatămă dreptul persoanei la integritate corporală şi sănătate, adică acele fapte care au ca rezultat pricinuirea de suferinţe fizice ori de vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei. Astfel, se poate spune că infracţiunile contra integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei sunt acele fapte socialmente periculoase, prin care se cauzează unei persoane, prin orice mijloace, o suferinţă fizică sau o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii sale. Obiectul juridic al acestor infracţiuni îl constituie relaţiile sociale care asigură integritatea corporală sau sănătatea persoanei împotriva oricărei atingeri. În virtutea acestor raporturi sociale, persoana, indiferent de vârstă, sex, rasă sau naţionalitate are dreptul de a se bucura de integritatea corporală sau de sănătatea sa şi de a pretinde celorlalţi membrii ai societăţii să se abţină de la orice fapt prin care i s-ar putea vătăma integritatea corporală sau sănătatea. Extinderea protecţiei penale şi asupra acestor relaţii, se explică prin aceea că societatea este interesată să aibă ca membrii oameni valizi, sănătoşi, şi să ocrotească sănătatea lor.
Pretul nostru: Lei (Ron) 180.00
|
NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora! Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor. Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris. Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare. În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru! Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare! ÎNTREBĂRI FRECVENTE 1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro? Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate. Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 2. În ce format se predau lucrările comandate? Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs. 3. Care este termenul de livrare al lucrărilor? Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.). 4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.? Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare. 5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ? NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs. În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE: 1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia. 2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative! 3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor. Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!
|
Recent vizualizate
Pretul nostru: |
Lei (Ron) 85.00 |
|